Se afișează postările cu eticheta literatura. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta literatura. Afișați toate postările

Subiecte Bacalaureat 2010 Limba Romana Proba Scrisa

Subiecte Bacalaureat 2010 Limba Romana proba scrisa

Astazi, un numar de 200.000 de elevi au sustinut proba scrisa la limba şi literatura română, din cadrul examenului de bacalaureat. In 2010, la bacalaureat, BAC 2010, elevii de clasa a 12-a au avut trei subiecte. Subiectele la proba scrisa au constat intr-un text la prima vedere, o analiză a modalităţilor de construcţie a unui personaj din basmul cult şi un eseu despre omenie.

 2010, alexandru hategan, bacalaureat, cerinte, limba, literatura, romana, subiecte
Subiectele de astăzi, la BAC 2010 la limba romana:
- Comentarea unui text la prima vedere, extras din Iorgu de la Sadagura, de Vasile Alecsandri;
- descrierea particularităţilor de construcţie a unui personaj dintr-un basm cult studiat;
- Eseu despre ce înseamnă omenia, plecând de la proverbul "Fapta bună laudă pe om".
Subiectele complete de la BAC 2010 pot fi consultate pe internet
Ministerul Educaţiei a publicat pe site-ul propriu subiectele date astăzi la proba de limba română, împreună cu baremul. Le puteţi consulta, în variantă integrală, aici.
Ele au fost publicate în secţiunea BAC 2010 a site-ului subiecte2010.edu.ro.

La BAC 2010, proba scrisă la limba şi literatura română cuprinde 3 tipuri de subiecte:

Subiectul 1 - text literar studiat sau la prima vedere, care aparţine unuia dintre genurile liric, epic, dramatic;

Subiectul 2 - text de tip aforistic/critic. Elevilor li se cere să elaboreze un text de tip argumentativ, cu dimensiunea de 15-30 de rânduri, prin raportarea la text;

Subiectul 3 - elaborarea unui eseu structurat, ce vizează aspecte de analiză tematică, structurală, stilistică a operelor studiate, aparţinând autorilor canonici/speciilor literare menţionate.

BAC 2010 - urmează limba maternă şi proba profilului

Mâine, 29 iunie, BAC 2010 va continua cu proba de limba materna. La 30 iunie va fi proba obligatorie a profilului, iar în ultima zi a examenului, 2 iulie, va fi organizată proba la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării.

Rezultatele BAC 2010 - Duminica, 4 iulie, pana la ora 16:00

Rezultatele BAC 2010 vor fi afişate duminică, 4 iulie, până la ora 16. În seara acestei zile, între orele 16 şi 20, elevii vor putea depune contestaţie. Rezultatele finale vor fi afişate la 8 iulie.

Funeriu, despre BAC: "decurge normal"

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a precizat, azi, că proba scrisă la limba română a examenului de bacalaureat 2010 decurge normal, deşi situaţia provocată de inundaţii "nu este tocmai uşoară".

Bacalaureat 2010 Limba si literatura Romana

Bacalaureat 2010 Limba si literatura Romana


Astazi 28 iunie 2010 incepe proba de Limba si literatura română – proba E – Bacalaureat 2010

alexandru hategan, bacalaureat,  limba, literatura, romana,  2010,  cerinte, subiecte

Proba scrisă la limba şi literatura română conţine 3 tipuri de subiecte:
1. Subiectul I cuprinde un text literar studiat/ la prima vedere, care aparţine unuia dintre genurile: liric, epic, dramatic.
Tipuri de cerinţe:
• menţionează câte un sinonim/ antonim/ omonim pentru sensul din text al cuvintelor
indicate;
• prezintă rolul semnelor de punctuaţie din structura indicată;
• scrie două expresii/ locuţiuni care conţin partea de vorbire indicată;
• identifică tema/ motivul/ viziunea despre lume din fragmentul citat;
• transcrie o secvenţă care conţine o imagine artistică (vizuală, olfactivă, auditivă etc.)
• selectează una/ două sintagme care sugerează dimensiunea spaţială, temporală/ dimensiunea morală a personajului în fragmentul citat (în funcţie de tipul textului);
• explică semnificaţia a două figuri de stil diferite/ unui element de compoziţie/ unei
indicaţii a autorului;
• comentează, în 6 – 10 rânduri, secvenţa indicată;
• Ilustrează, în 4 – 6 rânduri, o caracteristică a speciei literare/ tipului de text din care face
parte fragmentul citat.

2. Subiectul al II–lea cuprinde un text de tip aforistic/ critic. Cerinţă:
• elaborarea unui text de tip argumentativ, cu dimensiunea de 15 – 30 de rânduri, prin
raportare la textul suport.

3. Subiectul al III-lea conţine ca tip de cerinţă elaborarea unui eseu structurat, ce vizează aspecte
de analiză tematică, structurală, stilistică a operelor studiate, aparţinând autorilor canonici/ speciilor literare menţionate.

MODELE DE SUBIECTE PENTRU LIMBA ROMANA BACALAUREAT 2010

MODEL1

SUBIECTUL I (30 de puncte)
Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos:

Ziua alunecă, trăgând după ea
prin fereastra joasă, culorile joase,
de parcă-ai fi împins-o cu mâinile subţiri
pe care le-ai ridicat din îmbrăţişarea mea.
Steaua neagră a pletelor tale
îmi răsare, scânteind,
în dreptul inimii,
când iedera uscată bate ritmic în geam
un tot mai îndepărtat şi mai negru tam-tam
al secundelor noastre nedezlegate.
Ziua alunecă spre cenuşiu, spre negru,
smulgând frunzele şi trăgând de pe cer
tavanul alburiu al norilor goi,
şi-un relief de munţi, întors spre noi,
izbucneşte deasupra, urcând,
coborând. (Nichita Stănescu – Înserare de toamnă)
cerinţe
1. Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: trăgând, scânteind. 2 puncte
2. Prezintă rolul cratimei din structura şi-un. 2 puncte
3. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin verbul a bate. 2 puncte
4. Precizează tema poeziei. 4 puncte
5. Transcrie o secvenţă de vers/ un vers care conţine o imagine auditivă. 4 puncte
6. Selectează două sintagme care sugerează dimensiunea spaţială a imaginarului poetic. 4 puncte
7. Explică semnificaţia a două figuri de stil diferite identificate în a doua strofă a poeziei. 4 puncte
8. Comentează, în 6 – 10 rânduri, prima strofă a poeziei, prin evidenţierea valorii expresive a mijloacelor
artistice în susţinerea ideii poetice. 4 puncte
9. Ilustrează, în 4 – 6 rânduri, o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate, sugestie, reflexivitate), prezentă în textul dat. 4 puncte

SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
Scrie un text de tip argumentativ, de 15 – 30 de rânduri, despre menirea scriitorului, pornind de la
o idee conţinută de următoarea afirmaţie: Sufletul unui scriitor mare este sinteza sufletească a unui popor la
un moment dat. Nu tradiţiile sunt sufletul unui popor, ci scriitorii, gânditorii şi artiştii lui. […] Nici Goethe, nici
Eminescu nu sunt mari prin arta lor naţională, naţiunile sunt mari prin arta acestor artişti.
(Camil Petrescu – Fenomenul românesc)

Atenţie! În elaborarea textului de tip argumentativ, trebuie:
- să respecţi construcţia discursului de tip argumentativ: structurarea idelor în scris, utilizarea mijloacelor
lingvistice adecvate exprimării unei aprecieri; 6 puncte
- să ai conţinutul şi structura adecvate argumentării pe o temă dată: formularea ipotezei/ a propriei opinii
faţă de ideea identificată în afirmaţia dată, enunţarea şi dezvoltarea corespunzătoare a două argumente
adecvate ipotezei, formularea unei concluzii pertinente; 18 puncte
- să respecţi normele limbii literare (registrul stilistic adecvat, normele de exprimare, de ortografie şi de
punctuaţie). 6 puncte

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Scrie un eseu de 2 – 3 pagini, în care să prezinţi viziunea despre lume (lumea reală – lumea
imaginară) reflectată într-un basm cult studiat. În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele
repere:
- evidenţierea a două caracteristici ale speciei literare basm cult, existente în opera literară studiată;
- prezentarea, prin referire la basmul cult studiat, a patru elemente ale textului narativ, semnificative
pentru ilustrarea viziunii despre lume (de exemplu: acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale,
construcţia subiectului, particularităţi ale compoziţiei, perspectivă narativă, tehnici narative, construcţia
personajului, modalităţi de caracterizare, limbaj etc.);
- ilustrarea relaţiilor dintre personajele reprezentative, prin care se evidenţiază viziunea despre lume în
basmul cult studiat;
- exprimarea unui punct de vedere argumentat, despre modul în care se reflectă viziunea despre lume în
basmul cult pentru care ai optat.
Notă! Ordinea integrării reperelor în cuprinsul lucrării este la alegere.
Pentru conţinutul eseului vei primi 16 puncte (câte 4 puncte pentru fiecare cerinţă/ reper); pentru
redactarea eseului vei primi 14 puncte (organizarea ideilor în scris – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 3
puncte; abilităţi de analiză şi de argumentare – 3 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia – 2 puncte;
aşezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 2 pagini şi să dezvolte
subiectul propus.

• Toate subiectele (I, II şi III) sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.
• Timpul efectiv de lucru este de 3 ore.

MODEL 2
• Toate subiectele (I, II şi III) sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.
• Timpul efectiv de lucru este de 3 ore.
SUBIECTUL I (30 de puncte)
Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de
mai jos:

Acum eram în voia mai multor emoţii: încântat de primirea ce mi se făcea, de peisagiul gol din faţă, de
marea de alături. Eram intimidat de atâţia oameni primindu-mă cu exclamaţii, cu toate că pe unii nici nu-i
cunoşteam. Ioana, abia sosită şi ea la Cavarna, a şi luat aerul provincial: arsă de soare, pe frunte cu câţiva
pistrui, îmbrăcată fără grijă, cu picioarele goale în pantofi. Rochia şi-a lucrat-o singură, fără gust, cu toate că a vrut să o facă pretenţioasă; parcă şi-a luat modelul nu de la o mare croitoreasă unde se îmbracă de obicei, ci din
vitrina prăvăliei principale din Cavarna. Câteva zorzoane inutile, şi la spate chiar un început de trenă. Totul
nepotrivit pentru atmosfera rustică de acolo, şi, de altfel, praful a bătut stofa şi a făcut garniturile şi mai
caraghioase. Dar această haină dădea un farmec nou Ioanei, o arăta sinceră, îi bănuiam toate gândurile ei
pentru mine, căci voise să fie elegantă ca să-mi placă, gânduri naive şi delicioase de copiliţă zăpăcită, oricâte
dezastre ar fi trecut peste dânsa, rămasă proaspătă orice ar fi învăţat-o viaţa. O priveam acum cu dragoste, cu
duioşie, milă, dar şi cu reflecţia: „Ce rochie urâtă! E lipsită de logică după obicei, căci de atâtea ori a fost
îmbrăcată cu gust.”
Aveam remuşcări de gândul meu ascuns lângă fata care mă primea cu tot sufletul…
E foarte frumoasă Ioana, dar numai când este fericită. Ochii îi scânteie, faţa se luminează, emoţia îi inundă
toată fiinţa. Oamenii au chipul frumos sau urât, indiferent de proporţia perfectă, numai când oglindesc mistere
venite din afund. Numai cei cari au suferit sunt frumoşi…
(Anton Holban – Ioana)

1. Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: rustic, farmec. 2 puncte
2. Precizează rolul expresiv al punctelor de suspensie din secvenţa: Aveam remuşcări de gândul meu
ascuns lângă fata care mă primea cu tot sufletul… 2 puncte
3. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin verbul a bate. 2 puncte
4. Identifică perspectiva narativă în fragmentul citat. 4 puncte
5. Transcrie o structură care conţine o imagine vizuală. 4 puncte
6. Selectează două mărci ale subiectivităţii în fragmentul citat. 4 puncte
7. Explică semnificaţia a două figuri de stil diferite, identificate în fragmentul citat. 4 puncte
8. Comentează, în 3 – 5 rânduri, următoarea secvenţă: Oamenii au chipul frumos sau urât, indiferent de
proporţia perfectă, numai când oglindesc mistere venite din afund. Numai cei cari au suferit sunt
frumoşi… 4 puncte
9. Ilustrează, în 4 – 6 rânduri, o trăsătură morală a personajului feminin, identificată în fragmentul citat. 4 puncte

SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
Scrie un text de tip argumentativ, de 15 – 30 de rânduri, despre imaginaţie, pornind de la o idee identificată în următoarea afirmaţie: Forţa imaginaţiei trebuie să se apropie de ideile superioare, e divinul din noi, e inspiraţia. Fără ea nu există creaţie artistică. Formele perfecte ale artei nu provin din realitate, ci din mintea artistului.
(Al. Husar, Izvoarele artei)

Atenţie! În elaborarea textului de tip argumentativ, trebuie:
- să respecţi construcţia discursului de tip argumentativ: structurarea ideilor în scris, utilizarea mijloacelor
lingvistice adecvate exprimării unei aprecieri; 6 puncte
- să ai conţinutul şi structura adecvate argumentării pe tema dată: formularea ipotezei/ a propriei opinii faţă
de ideea justificată în afirmaţia dată, enunţarea şi dezvoltarea corespunzătoare a două argumente adecvate
ipotezei, formularea unei concluzii pertinente; 18 puncte
- să respecţi normele limbii literare (registrul stilistic adecvat, normele de exprimare, de ortografie şi de
punctuaţie). 6 puncte

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Scrie un eseu de 2 – 3 pagini, despre particularităţile nuvelei, prin referire la o operă literară studiată, din
literatura română. În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
- evidenţierea a două caracteristici ale speciei literare nuvelă, existente în opera literară studiată;
- prezentarea, prin referire la nuvela studiată, a patru elemente de construcţie a subiectului şi/ sau ale
compoziţiei (de exemplu: acţiune, secvenţă narativă, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, construcţia
personajelor, incipit, final, perspectivă narativă, tehnici narative etc.);
- ilustrarea relaţiilor dintre două personaje reprezentative pentru nuvela studiată, prin referire la nuvela
studiată;
- exprimarea unui punct de vedere argumentat, despre modul în care se reflectă o idee sau tema în nuvela
pentru care ai optat.
Notă! Ordinea integrării reperelor în cuprinsul lucrării este la alegere.
Pentru conţinutul eseului vei primi 16 puncte (câte 4 puncte pentru fiecare cerinţă/ reper); pentru
redactarea eseului vei primi 14 puncte (organizarea ideilor în scris – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 3
puncte; abilităţi de analiză şi de argumentare – 3 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia – 2 puncte;
aşezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 2 pagini şi să
dezvolte subiectul propus.

O smecherie birocratica - Catch 22

Catch 22 este un roman scris de Joseph Heller şi publicat pentru întâia oară în 1961. Cartea este considerată una dintre cele mai mari opere literare ale secolului 20. Acţiunea se petrece la finele celui de-al doilea război mondial, în 1943, iar personajul principal este Yossarian, pilot pe un bombardier. "Red tape" înseamnă birocraţie excesivă şi este ceea ce J. Heller abordează în romanul său.
Nu am avut ocazia de a citi romanul de mai sus şi nici nu mi-ar fi trecut vreodată prin cap să caut din neant despre Catch 22, dar ştiu despre ea (o să vedeţi de ce-i spun "ea") de la o şedinţă de pregătire din clasa a 12-a. Catch înseamnă prinsoare sau şmecherie, iar Catch 22 a devenit sinonimă pentru o situaţie fără câştig (lose-lose situation), este un paradox, este o regulă care se învârte în jurul propriei cozi. Exemplu:
Yosarrian din romanul de mai sus dorea să înceteze din a mai zbura. Pentru a se putea sustrage de la această activitate la care era obligat prin contractul avut cu Armata SUA, Yossarian trebuia să fie declarat nebun. Problema care este: pentru a fi supus unui control psihic, cererea trebuia să fie făcută de însuşi Yossarian. Dar dacă Yossarian face o astfel de cerere dovedeşte că nu este nebun, aşadar apt pentru zbor. Este ceva de genul: şi-aşa-i rău, şi-aşa nu-i bine, cum o pui ca dracu vine! Nici dacă era de-adevăratelea nebun, Yossarian nu se putea sustrage de la zbor.
Sunt sigur că dacă stăm să ne gândim este imposibil să nu fi ne fi întâlnit măcar o dată cu o astfel de chicihţă. Ce mai şmecherie, nu? Aceasta a fost lecţia de azi :P sper că am reuşit să vă pun măcar o grimasă  pe faţă cu această Catch 22. Mai jos este citatul care explică regula, luat evident de pe Wiki. Cheers!  


There was only one catch and that was Catch-22, which specified that a concern for one's safety in the face of dangers that were real and immediate was the process of a rational mind. 'Orr' was crazy and could be grounded. All he had to do was ask; and as soon as he did, he would no longer be crazy and would have to fly more missions. Orr would be crazy to fly more missions and sane if he didn't, but if he was sane he had to fly them. If he flew them he was crazy and didn't have to; but if he didn't want to he was sane and had to. Yossarian was moved very deeply by the absolute simplicity of this clause of Catch-22 and let out a respectful whistle.
"That's some catch, that Catch-22," Yossarian observed.
"It's the best there is," Doc Daneeka agreed.

Eviscerează-mă, Miorițo. (Acest post nu este pentru cei slabi de înger)

Pentru 9 din zece români, știrile de la ora cinci sunt un adevărat subiect tabu. Când auzi babele în tramvai discutând despre funcționarul public care și-a ucis cu bestialitate amanta și i-a aruncat cadavrul în Dâmbovița și pe urmă s-a sinucis cuprins de remușcări (țineți mine, era vorba de AMANTĂ, probabil pe nevastă n-ar fi plâns-o atât de tare), parcă te cuprinde un gând sumbru și un sentiment malefic în urma căruia parcă îți vine să-ți bagi... în fine, înțelegeți voi, e nasol. Și am stat și m-am gândit pe tema asta... cum să nu fim o nație de criminali violenți și lipsiți de scruFule (până când apar mustrările de conștiință, bineînțeles) când o parte serioasă din literatura noastră este presărată cu țărani care se ucid din dragoste, cu balade rasiste și romane psihologice pe care nu le poate ințelege tot românul? De ce Badea Gheorghe din Cucuieții din Vale are sentimente diabolice cu oile sale? Pentru că l-a fascinat prea mult Balada Miorița. (Să mă ierte iubitorii de literatură care citesc acest post, nu vreau să denigrez literatura, o respect, nu fac decât să critic blând o mică parte a ei.).
Așadar, o trupă de "muzică creștinească" (citat din videoclip) underground, a decis să compună o piesă de dragoste inspirată din fapte reale, de tipul celor prezentate la faimoasele și BESTIALele Știri de la ora cinci.

Refren:

"Iubește-mă!!!" - pesemne don Juanul în cauză se simte nedorit de către nevăstuică, și parcă și-ar dori mai mult.

"Trântește-mă" - sentimentul evoluează atât de mult, încât vorbele nu mai sunt o soluție. O doză sănătoasă de frecție cu toporul este necesară.

Strofa I:

"Găină bătrână,
Face ciorba bună,
Caldă și grăsună,
Mere c-un jinars de prună"

Aici se demonstrează înclinațiile acestor indivizi către femeile în vârstă.

Strofa II

"Ai să vezi cât îs de dur,
Nu-s jucărie,
(Nu pot să scriu versul ăsta pe motiv de omenie și respect pentru ceilalți, dar menționez că rimează cu primul.)
Ca la pușcărie!"

De aici reiese patosul cu care individul își exprimă dragostea carnală față de victimă.

Refren -

Strofa III

"Treci încoa mătușă,
Să te trântesc de ușă,
N-ai mai fost în pat,
Cu așa bărbat!"

Din nou super-patosul se face simțit.

"Un Romeo original,
Prost dar dotat,
Un gentleman blând și suav,
De invidiat!"

Aici apare elementul surpriză. Autoportretul individului este realizat cu precizie, accentul cade numai pe lucrurile relevante, deși impresia creată nu este una omenească, ci mai degrabă animalică.

Următoarele fragmente ale melodiei mutilează prea rău limba noastră dulce, și nu vor fi incluse, dar cred că până acum v-ați dat seama despre ce este vorba. Pentru cei cu stomac tare și mintea deschisă, îi invit să urmărească videoclipul, cu toate opțiunile incluse.

În alte cuvinte, fraților, scoateți ce e mai bun din cultura noastră, nu subtilitatea de cărămidă în fereastră... Acele capodopere au rolul de a ne arăta ce NU e bine să facem, nu CE să facem. Un renumit actor român (nu vreau să dau nume) a exclamat "Scoateți Miorița din manuale!" exact din acest motiv. Rog pe cei care nu au înțeles mesajul să nu îmi atace stilul bont de a privi problema, și să nu vadă în "diferit" ceva "prost". Dacă am ofensat pe cineva, îmi cer mii de scuze, dacă simte cineva nevoia să-mi facă frecție cu toporul îi rog să nu cheme echipajul TV la eveniment, iar dacă dorește cineva să critice pașnic acest punct de vedere, este binevenit și-i promit o bere. V-am pupat!

Sylvia Plath

© Sylvia Plath - "Autoportret"


Am inclinat totdeauna sa cred ca femeile sunt scriitoare slabe. Tot ce am citit din literatura produsa de femei avea ceva moale, o lipsa de substanta decelabila in slabiciunile si sentimentalismele specific feminine. Poate doar Elfriede Jelinek face exceptie. Pana recent, cand am gasit in librarile la Sinaia un roman al carui titlu mi s-a parut interesant. Clopotul de sticla, Sylvia Plath.


L-am citit pe nerasuflate. Este un roman zguduitor. Povestea autobiografica a poetei americane Sylvia Plath, scrisa cu o luciditate ironica, cinica si plina de substanta. O cronica foarte tulburatoare a dramelor pe care le-a trait la 19 ani, cand mama si fratele ei au salvat-o in ultimul moment din incercarea de-a se sinucide cu o supradoza de somnifere. Esther Greenwood, protagonista si naratoare a romanului, este proiectia in oglinda a Sylviei Plath la 19 ani. Minutios si lucid sunt descrise incercari de sinucidere, moartea fiind unul dintre lait-motivele romanului. Moartea se infatiseaza ca o bizara fascinatie, care o urmareste pe Eszter. Inca din primele randuri observam cum o zdruncina stirea despre moarte a sotilor Julius si Ethel Rosenberg (primii americani condamati la moarte pentru spionaj, ce au fost executati in ciuda unui apel mondial la clementa in 1957). Unicul roman al Sylviei Plath este o carte care nu merita ratata ! Am trait fiecare moment din drama ei existentiala, i-am vizualizat visele si m-au miscat esecurile ei. Cand am citit incercarile de sinucidere imi venea sa-i strig sa se opreasca, sa fug spre ea incercand s-o ajut. In suferinta oamenii renunta la orice masca, devin sinceri, simpli si uniti.


Publicat in 1963 la Londra sub pseudonimul Victoria Lucas, romanul are un succes imediat la public. Marjorie G. Perloff declara : « Clopotul de sticla, unicul roman al marii poete Sylvia Plath, a devenit pentru tinerii din anii’70 ceea ce insemna De veghe in lanul de secara pentru tinerii din anii ’50 – cartea arhetipala care oglindeste propria lor experienta, indiferent cat e de distorsionata imaginea reflectata in oglinda »

Autoare a trei volume de poezie, Copaci in iarna, Traversand iarna si Ariel şi alte poeme, Sylvia se inscrie printre precursoarele miscarii feministe. Nevrozele care au urmarit-o toata viata, si au dus-o in cele din urma la sinucidere, se regasesc deopotriva in romanul Clopotul de sticla si in versuri. Biografia artistei este cel putin la fel de controversata ca textele pe care le-a lasat in urma. Nascuta in 1932 la Boston, intr-o familie de intelectuali de origine germana, Sylvia da semne de labilitate psihica odata cu moartea tatalui, care a marcat-o pentru toata viata. Poemul foarte celebru, Daddy, scris in forma unui cantec de leagan pentru copii ofera o parabola existentiala inspirata din ideea fericirii absolute. Fericire pe care nu a avut-o niciodata. Nici casatoria cu poetul Ted Hugers, nici nasterea celor doi copii (Frida si Nicholas) nu au reusit sa aduca echilibru in viata poetei, urmarita permanent de gandul sinuciderii.

Filmul Sylvia, regizat de Christine Jeffs in 2003 cu Gwyneth Paltrow si Daniel Craig in rolurile principale, ilustreaza ultima parte a vietii poetei si distructiva poveste de dragoste cu Ted Hugers. Filmul este probabil inspirat de volumul de poezii publicat de Ted Hughes in 1998 - Birthday letters- in care scriitorul rupe pentru prima data tacerea pe care a pastrat-o de la sinuciderea Sylviei.

ACCIDENTUL...(recenzie)


Am terminat cartea de ceva vreme, dar timpul meu e cam scurt...multe ma cer in multe locatii...

Mi-a placut cartea, doar e vorba despre unul dintre autorii mei preferati!

Actiunea incepe in Bucuresti in seara de 18 decembrie 1934. Nora, protagonista noastra, coboara din tramvai intre statii, insa aluneca si se prabuseste in zapada, consecinta acestui fapt este o mica lovitura la unul dintre picioarele femeii.

Un stupid accident de tramvai. Se ridica si il roaga sa o ajute pe cel mai indiferent barbat dintre toti care se aflau in acel tramvai. Cel mai indiferent, cel mai tacut, cel mai sters, cel mai stresat, cel mai trist, cel mai uracios, inchis in sine si absent om pe care l-ai putea intalni; si care pe deasupra inspira si teama.

Asa incepe romanul lui Mihail Sebastian.In acest roamn este iarna. Iarna cu zapada, cu frig, cu felinare aprinse ce o fac sa straluceasca, cu urme de pasi ce raman bine intipariti in zapada moale, cu priviri de la fereastra in lungul strazilor pustii. E iarna peste tot, parca si in camera ta e iarna, si asa te adancesti intr-un fotoliu colorat si te apuci sa citesti...intr-o lumina palpaitoare!

O vezi pe Nora cum ajunge sprijinindu-se de Paul pana acasa, esti intrigat de faptul ca face o baie fierbinte cu el in camera de alaturi, o vezi afland ca in ziua aceea el implineste treizeci de ani, si tragandu-l intr-o sarbatorire pe care el nu o dorea neaparat, desi o savureaza. Totusi dupa toate aceste actiuni...Paul fuge din casa Norei...De ce?

“De ce-ul?" este Ann, o tanara pictorita, cu care a impartasit o iubire consumanta, calatorii pe nepregatite, conversatii lungi, imbratisari nesfarsite, priviri adanci si cuvinte de alint si multe lucruri profunde si interiorizate.Toate acestea s-au evaporat odata ce Ann si-a pus cariera pe primul loc, uitand de Paul in timpul escapadelor ei, poate cu alti barbati, potentiali clienti.
O "poveste" de care Paul nu se poate rupe, chiar si dupa aproape jumatate de an de cand povestea lor a luat sfarsit. Pe care fuge sa o caute in locul lor preferat, despre care crede ca il asteapta acasa cand isi vede propria fereastra luminata.

E Nora insa, care simte mai mult decat ingrijorarea declarata ca el se va sinucide. Nu isi poate explica nici macar ei propriile actiuni, de ce se duce dupa el la tribunal, unde avea un proces, desi, dupa noaptea de dragoste petrecuta in casa lui, el plecase lasand un bilet, un bilet mut si fara prea multe informatii.

Abia in trenul spre Brasov, in care il convinge cu greu sa se urce, impreuna cu echipamentul complet de schi proaspat cumparat, sentimentele incep sa ii devina clare; si pe drumul anevoios prin Prapastia Lupului, spre o cabana din varful muntelui. Relatia lor, impartita intre zilele in care ii este profesoara de schi si noptile in care ii este iubita, prinde molcom contur, pe fundalul povestii tulburtoare a familiei Grodeck, in casuta carora se adapostesc si raman pe tot parcursul sarbatorilor de iarna...

Totul se scurge incet, cu pasi mici si nesiguri, dar totul prinde contur si un nou Paul, ce pare salvat de catre Nora din calea amintirilor lui dureroase. Asta pana cand o intalneste din nou pe Ann, in mijlocul acelei lumi, ce fusese parca creata cu menirea de a o izgoni din tot.

Desi in momentul acesta al cartii actiunea pare sa stopeze si mai ales sa se reintoarca in timp, exact acum Paul isi da seama ca totul depinde de el, ca Ann poate continua sa fie prezenta in mod obsesiv in viata lui, doar daca el ii da voie...tot in acest moment aflam hotararea Norei de a continua sa lupte...

Printul Fericit de Oscar Wilde (recenzie)

1. Recenzia de fata este provocarea adianei...in niciun caz nu aveam de gand sa citesc povestea in seara asta, cand eu mai am cateva pagini dintr-un roman:P

2.Pentru Skorpion87...si pentru voi toti cu mult drag!!!

"Printul Fericit" este o poveste emotionanta despre prietenie, generozitate
si dragoste nemarginita pentru cei din jurul nostru!
Cartea ne evidentiaza clar un print care dupa ce a dus un trai imbelsugat in palatul sau, fara a se intreba ce se intampla dincolo de zidurile acestuia, are parte de o "a doua viata".
Aceasta "a doua viata" este intr-o forma inedita, din punctul meu de vedere si anume, cea de "a doua viata" a printului nostru ia forma unei statui aurite si impodobite cu pietre pretioase.
De pe columna unde se afla, printul nostru vede saracia si necazurile in care se zbat locuitorii cetatii si nu ii poate ajuta cu nimic. Odata cu constientizarea neputintei lui apare si dorinta interioara ca nu poate face nimic pentru ei si mai ales ca in "prima sa viata" habar nu avea ca unii oameni sufera iar el este fericit...
Pana intr-o zi, cand o randunica ( autorul ne vorbeste clar depsre un randunel, dar mie personal imi place mai mult ideea de randunica) aflata in drumul ei spre tarile calde il vede...si astfel intre cei doi se leaga o prietenie. Putem spune ca ei sunt protagonistii nostri, fara sa exageram.
Renuntand la calatoria care ii asigura supravietuirea pe timpul iernii, randunica indeplineste rugamintea printului, ducand oamenilor sarmani aurul, rubinul si safirele care-i impodobeau statuia.
Astfel, ii scapa de greutati pe croitoreasa si pe copilasul ei bolnav, pe studentul sarac, pe fetita trimisa sa vanda chibrituri. Iar copiii, altadata flamanzi si infrigurati, se joaca pe strazi, bucurandu-se de frumusetea iernii.
Inghetul ii este insa fatal micutei randunici , iar tristetea frange inima de plumb a printului.
Statuia,nemaiavand stralucire si maretie, este topita din ordinul primarului orasului, care planuieste sa inalte una cu propria sa infatisare.
Doar inima din plumb ramane neatinsa, iar mesterul topitor o aseaza alaturi de corpul randunicii inghetate.
Astfel, cei doi prieteni raman si dupa moarte impreuna...acest fapt evidentiidu-se foarte clar, in alegerea facuta de catre ingerul, ce i-a adus lui Dumnezeu trupul micutei randunici si inima de plumb a printului...

Comenariile mele sunt de prisos...m-a emotionat teribil:(...

Pofta de lectura...MOMO

Daca aka adiana mi-a reamintit, asa in stilul ei dragut, ca eu am mai promis si o recenzie...ii dau o recenzie...dar nu e cea pe care am promis-o pentru ca nu am facut rost de carte inca...si ADIANA:d recenzia aceea promisa este pentru Skorpion87 nu e pentru tine:D:P...dar uite asta e mai draguta...si e special pentru tine:)



Astazi mi-am amintit de un roman-basm, care mi-a placut enorm si care m-a marcat foarte mult. Este vorba despre "Momo", lucrare geniala a autorului Michael Ende, cel care a scris si "Poveste fara sfarsit".

Am descoperit cartea acum doi ani, am citi-o foarte repede deoarece este fantastica. La inceput am spus ca este un roman-basm, deoarece, din punctul meu de vedere este un basm pentru ca face parte din categoria cartilor din copilarie, si apoi roman pentru ca si adultii ar primi mesaje foarte importante, daca ar citi printre randuri...

Este un basm despre taina timpului, despre oameni care viseaza si cei care fura timpul si o fetita simpatica pe nume Momo.

In marele oras oamenii isi duc existenta foarte frumos; o existenta ce se bazeaza pe vise, amintiri si povesti. Totul se termina cand oamenii cenusii spulbera acest mod frumos de "a fi" prin ceea ce se numeste "economie". Mai exact ei ii ajutau pe oamenii marelui oras sa economiseasca timpul, astfel acestia nemaiifiind, adica uitau sa traiasca, sa viseze si sa se bucure deoarece economiseau timpul. Aceasta era singura lor activitate! In marele oras oamenii nu aveau voie sa isi aminteasca lucrurile frumoase, deorece economiseau timpul...era o lume, as putea spune, de o frustrare maxima!!!

Momo, fetita cu o putere miraculoasa de a asculta pe toata lumea, salveaza marele oras cu ajutorul Maestrului Ora, astfel incepand aventura fantastica...lumina cartii!

De fapt in spatele paginilor se afla mantia stralucitoare a lumii contemporane - basmul ia forma unei metafore a oamenilor din lumea noastra, obsedati de bani si de functii inalte, care uita sa traiasca si sa viseze cu adevarat!

Acest ciudat secol al vitezei transforma oamenii in adeptii oamenilor cenusii din romanul nostru...oamenii uita sa traiasca, iau decizii fara a sti "de ce?" si traiaiesc dupa reguli scornite de mintea lor bolnava si fara capacitatea de a gandi sanatos!!! Intra intr-o lume in care de fapt timpul nu exista, intr-o lume in care ei nu percep timpul, deoarece nu viseaza si nici nu se bucura de zambetul copilului lor...ceea ce ar trebui sa stim este faptul ca AICI Momo NU EXISTA. Aici exista doar puterea noastra de a alege liber si necondtionat.

Merita citita!!!





P.S DRAGA ANONIMULE...TE ASTEPT SA-MI NUMERI LITERELE CARE LIPSESC...AM SCRIS CU GALBEN CA SA-TI FIE MUNCA MAI USOARA PENTRU OCHISORII TAI DRAGUTI CARE VAD TOTUL...SI SPER SA-TI PLACA CARTEA:)

SPECIAL PT MINE: MONICAOOO - AI LUAT-O RAZNA SIGUR...CE REA ESTI!!!
EU: NU SUNT REA...NU TE MAI MIRA, ASA SUNT DINTOTDEAUNA, DETEST OAMENII CARE ISI BAGA NASUL AIUREA, DAR EI NU AU CURAJUL SA SPUNA: MA NUMESC ION...ma multumeam si cu un nume fals - macar avea sange il el!!!

Tacere nocturna

poezie










In noapte.
Strain.
In mijlocul noptii
cand toate's
pe tarmuri neintalnite prea des.
Cand dorm si simturile din noi...
si chiar uita sa se faca simtite...
In noapte
se ascunde fiecare coltisor
al lumii, al visului, al clipei.


Cand ielele'si pregatesc
un ultim dans nebun
furand iubire, zambet
si viata.

Cand si Dumnezeu pare
sa se odihneasca
visul meu s-a trezit.
Si-a deschis pleoapa
ninsa de papadie
Visul...
suspinand ca un suflet
de copil.


Cauta sa se faca simtit.
Si intinzandu-si bratele te cere,
te vrea...
te are?

Inger dulce, drag si albastru
Stiu ca existi...dar?
iar m-am trezit mult...
mult prea tarziu!
Pentru a te vedea
pentru a-ti cere sa-mi dai viata
pentru a-ti cere ...
sa ramai...


Ia-ma de mana si du-ma
pe nori..
Du-ma in locul
unde nu este timp.
Si iar imi amintesc.
Sufar.
Sufar la fereastra neimplinirii
de dimineata,
in care visul
este gingas
si tu... esti aici.

Imi spui cuvinte
nerostite...
necreate...
necolorate...
care nu mai au dor si necunoastere
Cand iubesc nepatrunsul
sufletului tau.

Deschidere

poezie
Se face atat de tarziu,
atat de noapte
in lume!
As rupe acele fiecarui ceas
si le-as pune
piedica timpului.


Asa...
Orele se pot imbratisa
strans si mult
incat...
...se sparge trecutul si viitorul...
prezentul e speriat,
urla
ca lipsim din el!

Unde suntem?

Umblam besmetici
si ne privim speriati
si stramb
unii la altii.
Desi traim in aceiasi lume
nu stim cine suntem!

Geana-mi saruta cald
Obrazul rece....
Obrazul rece se teme
si asa...
se nasc versuri
prin plete-mi.

Pe langa mine,
Pe langa obositul meu trup
trece iubirea....
Iubirea calda si alba...

.................................

Si-mi soptesti:
Mergi, calci...si spoi paseste.
Paseste incet, incet
incat sa nu te simta
nici frunzele,
nici norii,
nici albastrul aerului......
.....fii fericita.....

Copilul din noi....MICUL PRINT:)

viata
Micul Print al lui Antoine de Saint Exupery a fost, este si va ramane cartea care m-a invatat foarte multe.....una dintre cartile mele de capatai.....

Am descoperit-o foarte tarziu, abia in clasa a 11-a, dar pe cat de "mare" eram pe atat de mult m-a facut sa mai copilaresc putin si sa imi dau seama ca multe lucruri se schimba doar atunci cand noi le dam voie....

Imi aduc aminte de acel om-copil, care este Micul Print, pe care l-am citit de 10 ori cred si mereu imi mai da cate un sfat si imi mai arata ca ceva nu e in regula in modul meu de a gandi....

Uneori ma intreb daca am ajuns si eu un "om mare" asa cum spune Exupery, pe care dorinta de a avea o cariera il ruineaza!? Alteori ma surprind privind la stele si gasind una mai stralucitoare si ma gandesc ca poate fi steaua Micului Print. Si atunci nu pot sa nu ma intreb: oare ce mai face floarea printisorului? Oare e la fel de plina de sine si mandra de cei trei spini ai sai? Am invatat eu oare, ceea ce floarea stia inca de pe atunci?!"trebuie sa rabd doua- trei omizi daca vreau sa vad fluturii" sau ceea ce Micul Print a priceput: " N-am fost in stare sa pricep pe atunci.Ttrebuia sa o judec dupa fapte nu dupa vorbe."[...] " Trebuia ca dincolo de bietele ei siretlicuri sa ii presimt duiosia, Florile sunt atat de ciudate!Dar eram prea tanar ca sa stiu cum s-o iubesc." Apoi gradina cea mare plina de flori, asemeni florii Micului Print....E atat de adevarat ca "ochii nu pot patrunde miezul lucrurilor" si ca "limpede nu vezi decat cu inima".....Apoi Micul Print m-a invatat ca "nu se poate trai fara culoare, poezie si dragoste"....atat de mic si totusi atat de intelept!...Si nu in ultimul rand, vulpea si ritualurile ei, responsabilitatea fata de ceilalti si faptul ca "nu cunoastem decat ceea ce imblanzim".. Si oamenii "care nu se stie niciodata unde ii poti gasi. Ii poarta vantul. Ei nu au radacini si asta ii stajeneste mult." ....am invatat atatea de la tine Mic Print.....!!!

Copilul din mine este inca acolo, cuminte, asteapta...Odata va sosi ziua in care voi pieri singura intr-un pustiu si atunci stiu ca se va apropia tiptil de mine si ca nu ii voi simti prezenta pana cand respiratia lui nu va atinge usor maneca mea. Atunci pe o foaie alba creionul meu va desena...ceva... nu stiu ce...nu am desenat niciodata serpi boua care au inghitit un elefant....atunci, demult desenam, casute, pisici si copii.....ceea ce stiu e ca o voi face destul de incet,. cat mai incet posibil pentru a-l tine cat mai mult timp....



Va mai amintiti de "Micul Print"?
Daca nu, cartea mea e plecata intr-o lunga calatorie...nu are unde dormi....poate o opriti la voi;))