Aspir

Am imprumutat aceasta fotografie de pe un blog. Imi place si ma inspira.
Vreau sa urc. Cat mai sus posibil. Dar nu asa, dintr-o data, heirupist. Nu. Incet si sigur. Treapta cu treapta. Sa simt bucuria fiecarui nivel parcurs. Sa o simt intens, sa-mi patrunda in toti porii, sa ajunga la suflet, sa ma simt multumita si utila, apoi sa-mi continuu drumul.
Se poate urca pan' la cer? Nu stiu. Ma intreb adesea. Daca fac ceea ce trebuie, daca cer ajutor divin si multumesc de fiecare data cand il primesc, poate am sanse se ajung acolo. Macar sa vad cum este si sa ma intorc sa indrept lucrurile aici, printre semeni.
Cand ajung departe, am sa ma uit de unde am plecat. Am sa fiu mandra de evolutia mea, dar am sa intind o mana si celor de jos, care doresc sa urce si intampina piedici sau le este teama de inaltime.
Nu putem sa fim toti la acelasi nivel ierarhic. Piramida s-ar dezechilibra si cred ca, cu ea, intreg Universul.
Fiecare treapta isi are oamenii sai. E bine sa stim cat putem, unde trebuie sa ne oprim. sa nu-i invidiem pe cei care pot mai mult, au o alta constitutie, poate si un alt destin. E bine sa ne dam la o parte si sa-i lasam sa treaca. Chiar sa le oferim un umar de sprijin.
Aspir la o viata mai buna. Aspir la stabilitate si siguranta. Aspir la statutul de mama. Aspir la iubire neconditionata.

Fie ca aspiratiile fiecaruia sa se indeplineasca.

O TIN PE REPLICIi: Felicitari Mita!!!!!!!!!

Buuun, n-am sa fac un plagiat...dar am sa duc ideea mai departe. Nu postul furat ci postul despre cel ce fura.
Serios, care e problema astora cu copy paste? Nu numai bloguri, dar si in viata noastra, asta de zi cu zi. Nu vreau sa sune ca o chestie gen: aaaaa, invidiata si copiata. Pfff, departe de mine..
Dar totusi, cred ca fiecare a patit-o cel putin odata. Am descoperit o chestie noua, o frizura total abstracta, o combinatie de culori, un film-imn, o carte pe care s-o idealizez. Si apoi...potopul. Si ce e cel mai nasol in treaba asta? Astia care dau copy paste habar n-au cum s-a ajuns acolo. Habar n-au de ce inseamna cartea aia, de ce o ridici tu in slavi...si se multumesc cu turma. Pai...nu-i ok. Fiindca asta devalorizeaza intr-un fel (aparent). Daca 20 000 de oameni vad un film si filmul e bun, dar astia vad doar efecte...filmul e din start catalogat ca ...eh. Nu e intotdeauna cazul. Hai sa gandim mai mult, ok?
Daca ne place o chestie, daca vedem ceva ce ne-ar placea la noi, hai sa insusim acel ceva. Dar hai s-o facem frumos, prin sita, si sita sa fim noi. Nu copy paste. Copy paste e ca un examen la care duci un referat de pe referate.ro. E doar o chestie de umplutura, si unele lucruri chiar merita mai mult.
Si ce e aiurea e ca se vede. Se citeste pe fata daca un lucru e spus si atat. Daca nu e gandit si inteles. Se citeste pe fata, pe fiecare caracter in parte cand scrii, pe fiecare amarata de tusa pe care o tragi pe foaie, pe fiecare punct in parte.
Si e frustrant, chiar e. Tu ai descoperit o chestie de care esti mandru ca un copil de gradinita dupa prima aparitie la serbarea de Craciun. Tu ai gasit chestia asta si a fost o munca. Uneori chiar e. Munca. Si e un intreg drum de parcurs, cu baltoace si ocolisuri si cu intelepciunea aia pe care-o gasesti in pasi si timp. Si apoi, dupa ce-ai ajuns la destinatie, ai trecut si de leul ala cu ditamai dintii la semnul de FINISH, ai apucat sa-ti tragi rasuflarea tinandu-te cu o mana de piept si alta proptita in genunchi, de echilibru. Eh, aici e naspa... vine hopa Mitica, unu' repede repejor si ti-a furam acadeaua. Ce faci?
Nu e o revolta copilareasca, e o chestie normala: BAI OMULE, E AL MEU. AL MEU! Ce nu intelegi? Si ideile sunt propietate, propietate intelectuala. Invata sa ma respect. Si invata sa respecti intelectul.

Femei mature si femei imature

Femeile imature isi pastreaza agenda complet goala si asteapta sa lesune un barbat. Femeile mature isi fac propriile planuri si ii spun cu gratie barbatului pe care il apreciaza ca este binevenit in acele activitati la care doreste sa participe.

Femeile imature vor sa-l controleze pe barbatul din viata lor.Femeile mature stiu ca, daca barbatul este cu adevarat al lor, controlatul este absolut inutil.

Femeile imature il "verifica" pe barbatul care nu le-a sunat.
Femeile mature sunt prea ocupateca sa observe ca el nu a sunat.

Femeile imature incearca sa "inlantuiasca" un barbat utilizand sexul. Femeile mature stiu ca numai sex-appealul de tip mental poate determina un barbat sa vrea sa te "inlantuiasca" el pe tine.

Femeile imature falsifica manifestarile placerii sexuale, ori asteapta cuminti sa termine barbatul ceea ce face el acolo in modm egoist ori prostesc... Femeile mature, in aceeasi situatie, spun"Opreste-te" , se ridica, se imbraca si pleaca.

Femeilor imature le este frica de perioadele in care sunt pe cont propriu. Femeile mature apreciaza aceste perioade si le utilizeaza ca timp pretios, in care poti realiza mari progrese personale.

Femeile imature ignora "baietii buni". Femeile mature ignora "baietii rai".

Femeile imature il pot aduce pe un barbat la orgasm, femeile mature il pot aduce pe barbat acasa.

Femeile imature sunt permanent ingrijorate ca nu sunt suficient de frumoase sau bune pentru un anume barbat.Femeile mature stiu ca sunt suficient de frumoase sau suficient de bune pentru oricare barbat.

Femeile imature incearca sa monopolizeze tot timpul barbatului lor.Femeia matura realizeaza ca ii poate oferi linistita spatiul de careare nevoie unui barbat- asta va face timpul petrecut apoi in cuplu chiar mai placut si special - si pleaca sa sedistreze cu proprii prieteni.

Femeile imature gandesc ca un barbat care plange este un barbat slab.Femeile mature ii ofera acestuia un umar pe care sa planga si o batista.

Femeile imature vor sa fie rasfatate si ii spun asta in mod raspicat barbatului lor. Femeile mature ii "arata" barbatului ce inseamna rasfatul si il fac sa se simta suficient de confortabil ca sa poata raspunde cu reciprocitate fara teama ca-si va pierde "barbatia".

Femeile imature sunt ranite de un barbat si-i fac pe toti ceilaltibarbati sa plateasca pacatele aceluia.Femeile mature stiu ca ala a fost doar UN barbat.

Femeile imaturese indragostesc si vaneaza obiectul afectiunii lor pana in panzele albe, ignorand toate semnalele pe care le primesc si toate realitatile care nu se potrivesc cu iluziile lor dragi. Femeile mature stiu ca, uneori, cel pe care il iubesti nu te poate iubi pe tine si isi vad de viata lor mai departe, fara amaraciune si furie.

Femeile imature vor citi aceste randuri si isi vor schimba atitudinea.Femeile mature vor citi si transmite mesajul mai departe,altor femei mature.

Hai sa ne plangem aiurea si o sa fie bine

Oamenii se plang mult si degeaba. Ii auzi peste tot, se plang ca in tara asta nimic nu se mai face bine, ca ne pierdem valorile, ca avem un Bucuresti infect, tineretul se duce de rapa, invatamantul la fel, nu mai e cultura, etc. Cati din acestia care se plang de gunoiul de pe stada, de exemplu, stau cu punga de cipsuri goala in mana pana gasesc un cos si cati o arunca intr-un loc "dosit"? Cati din cei ce spun ca nu mai avem valori fac ceva pentru a le pastra? Majoritatea se plang si atat, sau mai rau, se plang si alimenteaza motivele.
Eram odata intr-o statie RATB dotata cu cos de gunoi. O tanti, adica o tipa pe la 40-50, manca bomboane. Am urmarit-o cam 10 minute, timp in care a dat gata cam 5-6. Ma uitam asa la ea si ma intrebam ce-ar fi sa ii spun ca e lipsita de minimum de bun simt fiindca arunca fiecare ambalaj astfel: desface bomboana, o indeasa in gura, lasa mana in jos, in pumn avand ambalajul, si apoi hop...l-a luat vantul. A facut asta cu fiecare in parte, aflandu-se la mai putin de un metru de cos. La pariu ca ea e unul dintre cei multi care se plang de jegul de pe strazi? Si, cu ce drept, ma intreb eu? Cu ce drept se plang toti cei asemeni tipei asteia? Cum poti sa te vaicaresti ca e jeg cand tu faci jeg, ca nu e cultura cand niciodata nu i-ai cumparat copilului o carte, ca tinerii pleaca prin vecini cand tu nu ai facut nimic pentru ei? Nici eu n-am dreptul sa ma plang poate, fiindca nu m-am dus la tanti sa ii zic " Nu va suparati, de ce nu aruncati mizeria la cos?". M-am gandit atunci ca nu are rost, s-ar fi gasit un mosulet care sa ma traga de ureche ca e lipsa de bun simt sa ii vorbesc asa unei "doamne".
Eram in tren si s-au luat de noi niste cocalari, eram numai fete si nu ne puteam pune cu ei. In jur 50 de insi care asistau. Atat. Cu ce drept se plang ei ca in trenuri iti e frica?
E un copil de 11 ani care sta la TV toata ziua, toata vacanta. Ar vrea sa faca inot, sa joace tenis, sa faca dansuri, dar cine sa-l duca, parintii n-au timp, la 4 e meci si maica-sa are o telenovela la 7.
Si atunci, cu ce drept se plang ca nu e cultura?

Cine nu are batrani sa-si cumpere

Am stat azi de vorba cu o batrana. Are 89 de ani si zeci de mii de experiente. Mi-a povestit cum a fugit de acasa cu "el", cum s-au casatorit si cum s-au intors acasa sa ceara binecuvantarea. Si-au gasit un loc al lor, el a zis "Hai sa ne facem o casa" si au construit casa lor. Eram azi acolo cand imi povestea. In curtea lor, in fata casei lor. El era "un suflet bun", asa zice ea. I-a dat ei jumatate din tot, desi era al lui. Au facut impreuna o gospodarie, au crescut copii, si-au vazut nepotii si el a murit. Avea vreo 70 si ceva cand l-a calcat o masina. N-a murit atunci, nici n-a cerut nimic soferului, nici nu s-a plans. A murit la 5 luni dupa, nu mi-a spus exact de ce. Mi-a spus ca i-a murit in brate, si i-a spus "Lasa-ma sa ma duc" sau "Lasa-ma sa mor", si a murit.
Femeia asta a pierdut tot, i-a murit sotul acum mult timp, i-au murit si copii, si e acum singura desi inconjurata de oameni.
Imi zicea: De ce-au murit? De ce-au murit toti, de ce sa moara toti si eu nu? A fost un copil bolnavicios, si acum e o batrana obosita de ani.
Imi povestea astea si in jur oamenii incercau sa ma "scoata" din incurcatura, asa e ea, cand prinde un om vorbeste. Poate fiindca cei ce stau cu ea nu o asculta. Vorbea frumos, parca citind o poveste. Mi-a pus intr-o ora o viata. Mi-a povestit de toate, putin de familie, cum mama ei nu s-a suparat ca a fugit, a fost doar fericita cand s-a intors, cum el era un cavaler, cum a murit, cum au murit toti.
Si-a adus aminte de toti mortii, ai ei si nu numai, pe unii i-am pierdut si eu, pe altii doar i-am cunoscut. Si-a adus aminte de mine cand eram mica si s-a mahnit ca nu m-a recunoscut, si-a amintit de toti, de ai mei, de tata, de mama, si mi-a pus in 5 cuvinte o parte dintr-un om.
Oamenii aia nu o asculta, o iau drept batrana si atat. Nici eu n-am ascultat batranii inainte, dar am invatat sa ii ascult, inca invat, fiindca batranii sunt ca niste carti vorbitoare. Pot fi romane, enciclopedii, carti de istorie, filosofie sau arta.
Pacat ca nu ii asculta nimeni, pacat ca e asa greu, dar merita.

Pentru unii visele mor ca niste embrioni nedoriti, ininte sa li se ofere o sansa sa arate de ce sunt in stare

Eram in Kiseleff, intr-un parc de exercitii, pentru copii. O fetita de 11-12 ani, de etnie rroma, nu ca asta ar conta din punct de vedere psihologic sau etic sau mai stiu eu ce, dar conteaza cand e vorba de cultura si educatie...eh, fetita asta se juca pe-acolo. M-a intrebat la un moment dat "Ce faci aici?"
Cu mintea mea de bibilica, gandindu-ma ca e genul ala de copil nesuferit care pune prea multe intrebari si nu cunoaste limita dintre bagacios si vorbaret, i-am raspuns "Tu ce crezi ca fac?" Incercam sa fac pe ironica sperand sa se care repede, ultima tigara a zilei se fumeaza in liniste. Ce mi-a raspuns ea m-a facut sa ma simt total nelalocul meu "A aa... ce se face aici?'' Era cocotata pe un pod de echilibru, de antrenament, fie ...important e ca ea mi-a pus o intrebare serioasa iar eu, om ipocrit care se lauda ca nu discrimineaza in nici un fel am interpretat total aiurea.
M-a intrebat apoi ce se face pe un bustean lasat stingher intr-o parte. I-am spus ca nu stiu si spre surprinderea mea s-a dus la panou mi-a aratat instructiunile. "Uite!" Si m-a mai intrebat odata. Am crezut ca glumeste si i-am zis "Pai... citeste!" Ce mi-a raspuns? "Eu nu stiu carte."
Felul in care a spus-o, simplu, fara nici un substrat, fara complicatii ca si cum ar fi fost cel mai banal lucru... Ce viitor poate avea copilul asta? Ce vise are? N-a citit niciodata o poveste si banuiesc ca n-a stat nimeni sa-i citeasca o poveste asa cum trebuie citita o poveste, din moment ce nimeni nu s-a obosit sa o invete macar sa citeasca.
Imi pare aproape inuman sa nu stii sa citesti in secolul in care a stii engleza e o chestie "So what?!", cand la gradinita inveti ce e ala computer. Ea ce face? Se joaca intr-o casa mizera (sunt sigura de asta), are grija de un frate mai mic, vesnic racit si murdar, sta la strada pe scaune de plastic cu ma-sa si tanti Rumegatoarea-de-seminte-alias-fumatoarea-de-Carpati. In cativa ani o sa o ia unu' , un cocalar mai mult ca sigur, care o s-o faca femeie, o sa invete sa spele si sa arunce laturi la canal, sa faca mancare cu ceapa muuuhuhuulta si o sa-si piarda ultima urma de farmec la 25, dupa al 5-lea plod. Dar parca nu e corect. Nu e vina ei ca n-are viitor, nu e vina ei ca nimeni nu i-a dat nici o sansa. N-a apucat sa viseze la cariera, sa planga la moartea caprioarei, sa-si doreasca rochia Cenusaresei. Lucrurile astea sunt un "must have", asa trebuie sa fie , e ceva dat, astia sunt pasii. Trebuie sa mergi la scoala, sa ai emotii la lucrari, sa astepti ca un tamp vacanta mare, sa-ti alegi liceul, sa faci marea schimbare de look, sa ai un crush pe un coleg, sa ai un prof preferat si unul care nu te suporta. Ziua aia perfecta cand termini liceul... Sa-ti storci creierii gandindu-te la ce vrei sa faci, asta, ba asta, ba asta iar, ba nu...dar sa existe sansa de a spune "nu sau da". Ea nu o are. Din vina cui? In mod sigur nu a ei si parca aud miii de raspunsuri "Ma-sa ce pazeste?" Pai daca nici ea n-a avut pasii astia, a cui e vina? De invatat se poate invata si mai tarziu, unii invata singuri, dar e greu sa inveti sa fii om daca nimeni nu te ajuta...

Poem de dragoste - Anonim

"Nu ma intereseaza cum iti castigi existenta,

Vreau sa stiu pentru ce suferi, si daca

Indraznesti sa visezi intalnireacu ceea ce inima ta isi doreste.

Nu ma intereseaza ce varsta ai, vreau sa stiu

Daca inca risti sa arati ca un indragostit

De visul tau, de aventura de a fi viu.

Nu ma intereseaza ce planete ai in patrar cu luna.

Ma intereseaza sa aflu daca ai atins centrul tristetii tale

Daca ai fost deschis catre tradarile vietii, sau dacate-ai ascuns

De teama unei noi dureri.

Vreau sa stiu

Daca poti sa induri suferinta, a mea sau a ta, fara sa te ascunzi de ea

Si fara sa ii cedezi, fara sa o colorezi.

Vreau sastiu

Daca poti fi doar bucurie, a mea sau a ta, daca poti dansa

Cu naturalete si daca poti lasa incantarea sa te umple

Pana la varful degetelor de la maini si de la picioare,

Fara sa te ingrijorezi si fara sa-ti aduci aminte de

limitarile fiintei umane.

Nu ma intereseaza daca povestea ta este adevarata.

Vreau sa stiu daca poti sa dezamagesti pe altul

Pentru a-ti fi fidel tie insuti, daca poti sa porti oacuzatie de tradare

Fara sa iti tradezi propriul suflet.

Vreau sa stiu daca esti credincios, si prin urmare demn de crezare

Vreau sa stiu daca poti vedea frumusetea,

Chiar daca nu arata bine in fiecare zi,

Daca poti sa iti aduni viata, cand stai pe malul lacului,

Si daca poti sa o strigi catre luna argintie.

Nu ma intereseaza sa stiu unde traiesti sau cati bani ai.

Vreau sa stiu daca poti sa te trezesti dupa o noapte de jale si tristete

Slabit si ametit pana in maduva oaselor,

Si apoi sa faci ce este nevoie sa faci pentru copii.

Nu ma intereseaza cum ai ajuns aici.

Vreau sa stiu daca poti sa ramai in centrul focului cu mine, fara sa dai inapoi.

Nu ma intereseaza unde, sau ce sau cu cine ai studiat.

Vreau sa stiu ce te sustine din interior,

Atunci cand orice altceva pica in jurul tau.

Vreau sa stiu daca poti fi singur cu tine insuti,

Si daca te incanta propria ta companie

In acele momente de goliciune."

Undeva....peste cativa ani:)

Undeva...Peste vreo 8 sau 10 ani ma vad fericita. Ma vad trezinudu-ma dimineata bine dispusa, in suridna muzica isi plimba versurile prin dormitorul nostru...iar el pregateste cafeaua la ibirc care miroase frumos...cei mici se trezesc si vin peste mine in pat, mangaindu-mi fata cu manutele lor mici de copii minunati...

In timp ce el pregateste micul dejun pentru toti patru, mergem si ne spalam fetele si manutele, apoi pregatim hainutele pentru gradinita...in timp ce ei se imbraca eu merg si fac dusul.

Luam micul dejun...asta e cel mai frumos moment al unei zile, in care toti suntem bine dispusi, somnorosi si cu chef de viata. Ador florile de pe masa din bucatarie care miros superb...

Dupa aproximativ o ora, ne luam la revedere, le pup pe cele mai importante persoane din viata mea si singurele la care ma gandesc mereu. Imi verific telefoanele si apoi ma duc sa ma imbarc repede pentru ca sunt in criza de timp! Ma machiez repede si in timp ce dau ultimele indicatii imi finalizez toate treburile pe care le fac in fiecare dimineata in baie, in acesti timp, ei au plecat...i duce el la gradinita si scoala, ca de obicei!:)

Imi iau geanta si tot ce am nevoie, incui usa si plec spre serviciu la fel de fericita cum m-am trezit. Sunt sefa unei reviste pentru tineri si conduc o echipa de tineri entuziasmati si cu o pofta nebuna de viata...asta ma face sa-mi dau seama ca indiferent de ce varsta as avea e minunat sa ramai tanar si mai ales sa stii sa le iei pe toate asa cum vin. Sunt multumita si vesela pentru ca ador ceea ce fac...Apoi dupa ce ma duc la redactie si rezolv ce e de rezolvat acolo, plec la cabinet pentru ca ma asteapata doi pacienti...acolo incerc sa fiu responsabila si sa-mi dau seama ca unii oameni au probleme si ca au nevoie de mine, dau tot ce pot si ma bucur cand cineva iese din cabinetul meu putin mai "altfel" decat a pasit la intrare!

Apoi fug repede spre gradinita si scoala, sa-mi iau gazutele la masa, luam pranzul impreuna si mai povestim de ce vom face in weekend si apoi isi spun nemultumirile lor in legatura cu colegii. Trecem peste toate astea pentru ca deja suntem mari si intelegem. Il sunam pe tata sa ii amintim ca il iubim toti si ca ne e dor de el. Ii duc repede la un after school unde stau cand eu si tati suntem la munca...acolo stau cam 4 ore zilnic. Nu ne convine situatia, dar ne descurcam.

Dupa ce ii pup, fug spre cabinet unde am alte sedinte pana seara la 18. La 17 el se duce si ii ia de la after school. Acasa le verifica temele, daca totul e in ordine stau impreuna si asta imi place enorm. In conditii normale la 19 si eu ajung acasa, si suntem toti impreuna, dar in seara asta am intalnire cu fetele asa ca nu stiu la cat voi ajunge acasa. Cand termin la cabinet, il sun pe tati si ii amintesc ca trebuie sa le citeasca povestea de seara, sa faca rugaciunea si sa nu uite sa-si spele dintisorii si ca nu stiu cand ajung! Totul e in ordine!

Ma vad cu fetele, ne lipsesc intalnire din studentie si cand ne vedem nu ne mai ajunge timpul sa ne povestim viata si evenimentele, sa radem ca nebunele. Ne vedem la un restaurant si evident ca nu-mi tradez dorintele si imi iau la capitolul bautura, cappy de piersici. Incepem sa povestim, nu mai terminam, ne povestim viata noastra grabita dar frumoasa, vorbim despre cei mici si despre ce carti am mai citit. Intr-un final ne despartim, desi fiecare am mai fi stat cel putin cateva ore in plus si promitem sa ne vedem curand. Ne pupam, ne imbratisam si ne despartim!

Ajung acasa. Intru incet. Il gasesc cu telecomanda langa el, pus pe vesnicul discovery, iar el doarme, ghemuit pe canapea. Cu siguranta ma astepta, pentru ca niciodata nu pleaca la culcare cand eu nu sunt acasa, pur si simplu nu poate si imi placea la nebunie acest aspect la el! Il pup pe frunte. Era rece. Il trezesc si il rog sa mearga sa se schimbe si sa doarma in patul nostru!

Ma duc la cei mici - viseaza frumos, ii privesc putin, ma bucur ca sunt sanatosi si frumosi, ii pup pe frunte...si le las scris frumos pe noptiera: "Desi am intarziat, am trecut pe la voi si v-am pupat! Mama".

Apoi ma schimb, ma demachiez, imi spal dintii si ma duc in dormitor.

Sting veioza, el se trezeste...ma saruta.....

............................................................................

Urmeaza maine!:)

Forme de relief

Natură... peisaje... factori de mediu, cu viaţă (animale) şi fără viaţă (vântul, ploaia, temperatura).

Apa, în timp, sapă albii, erodează stânci, formează sedimente, îşi defineşte traseul. Vântul sculptează munţii, dându-le forme ciudate, scriind parcă mesaje, poveşti.

Cred că şi noi suntem "o formă de relief" pentru timp. Părul albeşte, ridurile îşi descriu viaţa - unele apar de la hohote de râs, altele de la griji, altele de la îngândurare -acumulăm sau pierdem kilograme în funcţie de cum ne este felul.

Cu siguranţă şi sufletele îşi modifică aspectul. Suflete albe, suflete negre... asemenea norilor. Suflete sensibile la frumos, suflete care reneagă sensibilitatea, ba chiar râd de aceasta. Suflete care se hrănesc cu ură şi invidie, suflete care se hrănesc cu iubire.

Suflete care aspiră spre înalt şi cred că au un rost aici pe pământ, suflete egoiste, care se îngrijesc doar pe ele, fără a dărui.

Ce varietate a formelor de relief... a vieţii în general.

Dezvoltare personala

Cand ati facut ultima data ceva pentru voi, pentru sufletul vostru? Cand ati stat linistiti, fara griji si ati citit in tihna? Cand ati incercat sa vedeti ce calitati zac in voi?
Anul acesta - pentru ca se apropie cumplit de repede de final - a fost un an al introspectiei, al dezvoltarii de sine.
Prin mai, datorita unui esec in dragoste, suprapus cu o perioada de somaj tehnic, am decis ca trebuie sa fac ceva pentru mine. Am cautat si am gasit un curs de scriere creativa. M-am inscris. Imi place sa scriu. Imi facusem blog, eram incurajata de cei din jur sa scriu si am zis sa vad daca pot mai mult. Am invatat lucruri interesante. Am luat totul in joaca si am inceput sa scriu povesti pentru copii. Acum, imi doresc sa intalnesc omul potrivit - nu, nu destept, frumos si cu bani, ci un om cu simt al umorului (pe vremurile astea crizate e mai greu) si care sa ma incurajeze, sa ne sustinem reciproc, sa facem echipa buna - pentru a face copiii care sa se bucure de aceste povesti, care au fost testate pe alti copii, ai prietenilor.
Saptamana trecuta am participat la un workshop "Viata ca un joc de puzzle" si am descoperit ca fiecare vis se indeplineste atata timp cat avem curajul sa il vizualizam, dar sa actionam pentru a se indeplini. Am cunoscut oameni draguti. Incercati sa socializati, sa aflati lucruri si pasiuni ale altora. Poate fi un punct de plecare in descoperirea de sine.
De ieri, am inceput un curs experential, numit "Lumea din noi - propriul nostru film". Intr-adevar suntem actori pe marea scena a vietii. De exemplu, ieri a fost partea de dramaterapie, si am jucat rolul unui balcon dragut,ingrijit, cu gresie, spalat de stapana de doua ori pe zi, caci este locul unde isi bea cafeaua dimineata si unde citeste dupa amiaza. Sunt locul de liniste si de regasire. Este interesant si te face sa iti pui intrebari despre tine. Ceea ce nu avem timp aproape niciodata sa facem.
Cautati timp pentru voi, pentru a va redescoperi. E util pentru voi insiva dar si pentru relatiile cu cei dragi voua!

De ce adorati femeile?.... Suntem un rau necesar....:)) dar suntem fermecatoare

Noi, femeile suntem neintelese, capricioase, mofturoase, ciudate, nervoase, stresate, tipam, urlam, ne bucuram si atunci cand ne cumparam o pereche de dres-uri noi, ne sacrificam...toate astea si multe altele pentru ca doar noi:

1. putem fi fericite in asa fel incat sa nu simtitm pamantul sub picioare, iar el sa faca o glumita si asta sa fie de ajuns ca noi sa nu mai vorbim toata ziua cu el

2. ne putem trezi in mijlocul noptii, buimace si pufoase de somn, dar nu ne-am trezit degeaba...ne-am trezit pentru ca ne-am amintit ceva ce uitasem in mijlocul zilei, si evident ca il trezim sau sa il sunam pe el sa ii spunem despre ce este vorba...

3. putem sa ne imaginam si sa ajungem, si sa credem, si apoi sa vorbim despre povestea natra de dragoste mult timp

4. iertam greu, greu de tot, dar si atunci nu iertam cu totul; cand ne amintim tot mai intepam noi un picut...ca altfel uita ca a gresit...

5.ne suparam cand ne spuneti ca ziua urmatoare mergem la teatru si defapt ne duceti la film (asta nu e promisiune tinuta:D)

6. daca uitati ziua noastra de nastere, cu siguranta va amintim de cel putin 3 ori pe luna de acest eveniment:))

7. suntem "fenomenale" cand spunem "n-am nimic"....(eu daca as fi barbat si daca as auzi asta mi-as baga unghiile in gat, mai mult ca sigur:)))

8. atunci cand iubim, iubim cu totul, nu avem jumatati de masura ins entimente - ne facem planuri, visam, credem, speram...

9. daca ne despartim sidupa o saptaman tot suferim putin...si daca nu plangem de ciuda tot nimic nu am rezolvat

10. am invatat sa fim femei de cariera, mame, iubite, prietene si ce mai vreti voi...

11. la orice eveniment, orice simpla discutie, orice simpla plimbare noi o vrem cu happy end

12. nu ne imbatam aproape niciodata, dar atunci cand o facem suntem comice...si da, dezgustatoare, patetice, neatragatoare...

13. putem sa murim de durere, daca stim ca pe el il doare ceva doar pentu ca a stat intr-o pozitie incomoda nu ne plangem...

14. stim unde gresim, suntem geniale in a da sfaturi altora, dar cand vine vorba despre noi...STOP:))

15. suntem adorabile ca uram cocalarii, betivii, taranii si prostii

16. stim sa ne prefacem ca nu ne pasa, ca suntem inabordabile, putea sa ne prefacem ca suntem reci ca gheata desi npoua ne vine sa ii sarim in brate si suntem foarte timide

17. putem sa radem pe strada, sa vorbim despre orice fara sa ne pese de ce zice lumea din jur

18. suntem mandre ca suntem femei

19. uneori suntem atat de prosate, de toante, de dependente incat ajungem sa credem ca nu putem trai fara o anumita persoana...de cele mai multe ori este vorba despre un EL, si de fapt putem sa traim si singure mai mult decat ne putem imagina

20. doar noi, dragii nostri, putem dupa 10 ore de munca sa venim acasa sa facem curat, sa facem mancare, sa va ascultam absolut orice fraza, sa facem dragoste si probabil sa mai si planuim ziua urmatoare in cele mai mici detalii

21. stim sa te facem sa crezi ca esti unicul barbat din lume...prin zambet, prin atitudine si prin reactii

22. avem puterea sa va iertam; sa va iertam mereu si mult de tot, dar stim sa tragem o linie cand cuvintele nu mai sutn de ajuns iat faptele lasa de dorit

23. oricat de mult am suferi din dragoste, oricat de ranite am fi tot credem in dragoste si tot ne abandonam in bratele fat-frumosului...

24. facem compromisuri, doar pentru ca speram ca asa va fi mai bine pentru amandoi

25. plangem la filme, si apoi mai plangem inca jumatate de zi pentru ca ne-am amintit anumite momente grele din viata noastra

26. putem mereu sa o luam de la capat, desi sufletul ne este spulberat

27. avem atat de multe imaginatie, incat mereu putem surprinde cu ceva, daca vrem sa ii facem lui o bucurie suntem originale si ne surprindem chiar si pe noi

28. uneori credem ca suntem atat de simple si de ok, incat ne simtitm foarte ofensate cand auzim o discutie intre doi barbati pe subiectul vesnic "Femeia e cel mai complicat mamifer!"

29. noi putem spune ceva fosrte clar si fara substraturi, si voi aveti un talent fantastic de a intelge altceva si finalul actiunii e o chestie mare si impodobita doar pentru ca suntem femei si suntem complicate

30. suntem geloase, ne pisicim si stim sa santajam...

31. uneori suntem atat de rele, foarte rele, iar atunci cand avem un scop...mintim si calcam peste tot cu nerusinare si fara sa privim inapoi...dar am ajuns unde ne-am prospus

32. suntem paranoice, iar, recunoasteti ca asta va amuza teribil...baietilor:P

33. gasim un milion de solutii pentru o singura problema si gasim alte o mie de variante ca sa putem aplica solutiile asupra problemei respective

33. putem sa ne vedem cu prietenele noastre o saptamana la rand si duminca sa ne revedeam si tot sa avem ce discuta

34. suntem atat de copii uneori

35. suntem atat de naive, incat daca in seara asta am cunoscut un baiat si ala a zis ca ne va suna maine, noi chiar credem ca asa va fi si stam o zi intreaga calare pe telefon:)))

36. suntem penibile atunci cand cautam totu felul de scuze copilaresti deoarece nu am putu ajunge la intalnirea cu prietenii lui

37. putem sa facem legaturi si conexiuni intre evenimentele unei zile...si sa ajungem la concluzii sfasietoare si de-a dretul nebunesti:))

38. atunci cand suntem triste e nevoie doar sa ne tina in brate si devenim bucuroase si imbratisarea devina recipoca

39. putem sa va povestim depsr eo carte sau un film ore in sir fara sa ne plictisim

40. putem sa vorbim ore i sir despre absolut orice: carti, pantofi, fuste, mancare, farduri, de ce iarna ninge si nu e soare...:))


Si acum, sincer...ce farmec ar mai avea viata fara noi!!! ???

Terorism cu acid

Nu sunt vreo feminista, singurul lucru de care ma fac vinovata e prejudecata referitoare la lumea araba, mai exact opresiunea, sclavagismul, salbaticiunea si ingradirea nesimtita a drepturilor umane ale femeilor arabe.Ceea ce veti vedea mai jos sunt niste imagini revoltatoare ce vorbesc practic de la sine, imagini socante cu cateva femei pakistaneze ce au fost mutilate cu acid de catre niste fiinte pe care as vrea sa le pot numi "barbati" dar nu merita.

Zainab Bibi, 17ani, isi ajusteaza valul in timp ce pozeaza in Islamabad, Pakistan, miercuri, 24.Dec.2008. Zainab a fost arsa pe fata cu acid aruncat de un baiat pe care a refuzat sa-l ia de barbat acum 5 ani.A trecut prin cateva interventii chirurgicale in incercarea de a-si reveni in urma arsurilor.

Shehnaz Usman, 36ani, pozeaza pentru un forograf in Lahore, Pakistan, duminica, 26.Oct 2008. Shehnaz a fost arsa cu acid de catre o ruda in urma unei dispute familiale acum 5 ani. Shehnaz a trecut prin 10 interventii chirurgicale plastice in incercarea de a-si reveni in urma arsurilor.

Shameem Akhter, 18ani, pozeaza acasa la ea in Jhang, Pakistan, miercuri, 10.Julie 2008. Shameem a fost violata de catre 3 baieti dupa care au aruncat acid pe ea acum 3 ani.Shameem a trecut prin 10 interventii chirurgicale plastice in incercarea de a-si reveni in urma arsurilor.

Saira Liaqat, 26ani, pozeaza acasa in Lahore, Pakistan, tinand potretul sau de dinainte de-a fi arsa cu acid, miercuri, 9.Juie 2008. Cand avea 15ani, Saira a fost maritata cu o ruda apropiata care mai tarziu a atacat-o cu acid dupa ce a insistat ca ea sa locuiasca cu el, desi familiile au cazut de acord ca el sa astepte pana ce ea isi va termina studiile. Saira a trecut prin 9 interventii chirurgicale plastice in incercarea de a-si reveni in urma arsurilor.

Najaf Sultana, 16ani, pozeaza la ea acasa in Lahore, Pakistan, miercuri 9 July 2008. Cand avea 5 ani a fost arsa de tatal ei in timp ce dormea, din cate se pare pentru ca nu mai vroia inca o fata in familie. Ca urmare a arsurilor, Najaf a ramas oarba, si a fost abandonata de ambii parinti.Locuieste in prezent cu rudele. A suferit 15 operatii.

Naila Farhat, 19ani, Islamabad, Pakistan, miercuri, 24.Dec 2008. Naila a fost arsa pe fata cu acid aruncat de un pretendent la casatorie pe care l-a refuzat acum 5 ani. A trecut prin cateva operatii ca sa-si revina.

Munira Asef, 23ani, Lahore, Pakistan, duminica, 26.Oct 2008.Munira a fost arsa pe fata cu acid aruncat de un pretendent la casatorie pe care l-a refuzat acum 5 ani. A trecut prin 7 interventii chirugicale.

Memuna Khan, 21ani, Karachi, Pakistan, vineri, 19.Dec.2008. Menuna a fost arsa cu acid de un grup de baieti care vroiau sa incheie o disputa intre familiile lor si cea a Memunai. A suferit 21 de interventii chirurgicale.

Kanwal Kayum, 26ani, isi aranjeaza valul in timp ce pozeaza in Lahore, Pakistan, duminica, 26.Oct. 2008. Kanwal a fost arsa cu acid acum un an de catre un baiat pe care a refuzat sa-l ia de sot. Nu si-a facut nicio operatie estetica de atunci.

Irum Saeed, 30ani, pozeaza in biroul sau de la Universitatea Urdu din Islamabad, Pakistan, joi, 24.Iulie 2008. Irum a fost arsa cu acid pe fata, spate si umeri acum 12 ani de catre un baiat pe care a refuzat sa-l ia de sot.Incidentul a avut loc in plina strada ziua. A trecut prin 25 de interventii chirurgicale.

Bushra Shari, 39ani, Lahore, Pakistan, vineri, 11.iulie 2008. Bushra a fost arsa cu acid acum 5 ani de catre sotul ei din cauza ca a incercat sa divorteze de el. A suferit 25 de operatii.

Shahnaz Bibi, 35ani, Lahore, Pakistan, duminica, 26.Oct 2008. Acum 10 ani Shahnaz a fost arsa cu acid din cauza unei dispute familiale. Nu a apelat la chirurgia plastica.

Nu ca am putea noi vreodata sa influentam cu ceva cursul evenimentelor, dar sunteti invitati sa va spuneti mai jos parerea in legatura cu aceste cazuri, si de ce nu, in general cu ceea ce se intampla in tarile lui Allah in numele acestuia.

Critica - nevoie sau frustrare?

Cand mi-a venit ideea articolului prezent, ma gandeam ca poate nu e totusi bine, ca poate totusi voi vorbi despre ceva despre care nu stiu foarte multe, dar toate au un inceput....!

O sa incep cu intrebarea de baza: "Ne ajuta cand cineva ne critica?" Teoretic da sau macar asa ar trebui, sa ne ajute sa invatam mai multe. Dar eu marturisesc ca pe mine ma deranjeaza criticile aduse la adresa mea sau a prietenilor mei, de genul: " Azi te-ai imbracat aiurit." sau "Blugii tai nu au nicio legatura cu tricoul sau tenisii pe care ii porti."...astfel de chestii rautacioase si fara fond, pana la urma, de parca ala/aia care ma critica e stilist sau designer vestimentar (mmmm sau cine stie?:P). Ok, multumesc! dar poate ca tricoul care nu avea nicio legatura cu blugii era pus fara sa ma gandesc, poate ca aveam o zi proasta, poate asa am avut eu chef, sau poate erau singurele haine calcate... justificari am o multime....

Da, ador criticile care ma ajuja, care au fundament bine motivat, care ma corecteaza, care ma invata. Critici de genul: "Scrii fraze prea lungi." "Te abati de la subiect", sau mi se atrage atentia la greseli cu adevarat decisive la dezvoltarea mea ca om, in primul rand.

Lumea a devenit grabita, si rautacioasa. Imediat isi da cu parerea intr-un mod deranjant si care nu are nicio legatura cu stilul lui de viata, si adesea in fata caruia nu poti riposta pentru ca nu mai ai timp!

Critica fara fond, nejustificata mi se pare strans legata de oamenii frustrati. Ei cu asta se ocupa, altceva nu au de facut. Si cred ca 8 din 10 dintre cei care critica aiurea si barfesc doar ca sa se faca prezenti intr-o anumita situatie nu citesc, asculta manele..si au alte astfel de preocupari - deci, da - frustrare!

De ce sa ma judeci, sa ma critici, sa ma barfesti cand eu nu te deranjez cu nimic, imi vad de viata mea; daca comportamentul meu sau ceea ce scriu sau spun nu vizeaza pe nimeni in mod direct...da, atunci ma enervez si iti spun fara perdea" "cauta-ti o preocupare interesanta care sa-ti potoleasca frustrarile!"

Consider criticat inteligent, atunci cand stii sa-ti argumentezi cuvintele nu sa ti le justifici! In acelasi timp detest oamenii care cred ca daca vorbesc aiurea,cred ca si spun lucruri interesante sau sunt neaparat si mai destepti!

Da, si mie imi place sa critic. Vai, dar ce-mi mai place! Dar am invatat sa critic doar atunci cand am cum argumenta tot ceea ce spun. Ma elibereaza criticatul uneori, dar argumentezi tot ceea ce -mi iese din gura!

Ma enerveaza la culme cand se trezesc persoane, care ne comenteaza unora articolele si ne fac agramati, sustin ca nu stim limba romana si multe astfel de chestii. Si de asta sunt deranjate multe persoane care poseda blog...ok, tin sa specific pentru "desteptii" care nu stiu ce inseamna un blog, dar ei totusi comenteaza si critica... Un blog este un spatiu personal, in care autorul decide ce si cum scrie...daca te deranjeaza ca eu sau altii ca mine sfideaza legile limbii romane nu citi.

Daca am scrie la un ziar si oamenii ar da bani pe acel ziar normal ca toate criticile de genul de mai sus sunt fondate...dar pe blog scriem ce vrem si cum vrem!

In opinia mea acele persoane care lasa comentarii de acest gen sunt ironice, nu au viata personala, nu au preocupari solicitante si doar vor sa para ceea ce nu sunt... inteligenti.

Concluzia mea e urmatoarea: traim intr-o lume nebuna, ne exprimam liber, incercam sa traim la maxim pe toate planurile, ne grabim...da, dar toti cei care avem blog si scriem agramat sau nu mai stiu eu cum, stim limba romana cel putin la nivel mediu; putem sustine o conversatie solida pe domeniul nostru de activitate, si daca am scrie intr-un ziar, sau o alta publicatie platita...da, am scrie foarte corect si gramatical.

h

STOP...reactie, atitudine si comportament

Inainte de a incepe articolul, vreau sa-mi cer scuze, daca unele cuvinte sunt mai deocheate...le voi folosi doar pentru a arata clar un anumit sens al unei fraze. Multumesc!

Urasc oamenii care se razbuna, care isi cladesc fericirea facand rau celor din jur. Urasc oamenii razbunatori; nu ii voi intelege niciodata, ii urasc pentru ca sunt lasi, rai si nesimtiti!

Urasc prostii cu toata fiinta mea, deoarece se cred cineva dar ei nu pot forma o fraza coerenta pana la capat, nu stiu sa vorbeasca decat murdar, iar cand se afla in preajma unei femei, tot ceea ce spun e cu substrat sexual si scarbos!

Urasc taranii murdari, libidinosi si cu burta. Urasc betivii carora li se intuneca mintea si vor sa puna mana pe orice femeie ce le apare in cale, vorbind urat si duhnind a bautura de la 3 metri distanta!

Urasc barbatii care nu stiu ce vor de la viata, care stau cu 3 fete in acelasi timp si le mint cu nonsalanta. Care incerca sa impresioneze prin masina pe care o conduc, si prin tricourile de plastic pe care le poarta, si se simt mandri de prostia lor.

Urasc barbatii care au amante, si se culca cu ele, si le mint si apoi ca niste nesimtiti se intorc la sotiile lor ca si cum ar fi cei mai fideli din lume!

Urasc amanata care se pune singura pe piedestal, judecand-o pe sotia omului pentru care si-ar da viata, dar pentru ele e important doar daca acel cineva are bani si daca are cine sa le ...... Urasc amantele pentru ca nu au rusine, pentru ca nu au suflet, pentru ca nu au bun simt. In opinia mea amanta nu e decat slava nevoilor sexuale ale brabatilor. Iar barbatul care are o amanta e un barbat care nu stie sa comunice, care e un mincinos, e un jeg de om care nu merita nici macar ca sotia sa ii deschida la interfon!

Urasc femeile care stau si isi bat joc de mintea unui barbat si il inebunesc pe toate planurile, dar ele nefiind capabile de absolut nimic, decat sa desfaca picioarele cand li se cere. Si tot aceste josnice femei isi spun parerea despre o relatie, despre femeie in general, depsre casatorie si mai ales despre cele care stau inselate, si despre cat de prosti sunt barbatii ca se casatoresc cu o femeie care are alte standarde, si cat de destepte si nemaipomenite sunt ele care nu ar sta inselate si nici nu ar insela, si ca pana nu isi gasesc printul nici nu se complica.

Urasc femeile care nu stiu sa protesteze cand ei le lovesc, le jignesc sub forma de gluma. Cand sta tolanit in pat cu berea langa el, uitandu-se la meci si mancand seminte si scuipandu-le pe jos, iar ea dupa cateva ore facand curat.

Urasc femeile care nu stiu ce e cu ele, care nu se respecta, care nu sunt demne, care stau intr-o relatie doar ca sa aiba cu cine se culca, ca alt scop in viata nu exista pentru ele.

Urasc curvele deoarece sunt constiente ca-si distrug viata, si nu le pasa ca ceea ce fac fara nici macar un sentiment e drgradant din toate punctele de vedere.

Urasc fetele de varsta mea care daca sunt la facultate sunt un cineva, dar ele in viata lor nu au citi o carte pana la capat, nu stiu decat sa se uite la telenovele si sa se gandesca dupa fiecare experienta sexuala daca nu cumva au ramas gravide, fiind foarte sigure ca daca se intampla asta, el, barbatul fatal, va disparea fara urma din viata lor!

Urasc mamele care isi abandoneaza copii, carora nu le pasa de familiile lor, care se vede pe fata lor ca nu sunt facute pentru a fi casatorite si a fi mame.

Urasc femeile proaste care se imbraca jalnic, scotandu-si sanii la vedere si fiind machiate ingrozitor, crezand ca sunt sexi si atragatoare, nestiind ca a fi sexi inseamna a fi bine imbracata si cu bun gust, iar atragatoare inseamna a fi eleganta.

Urasc femeile care consuma alcool in prostie, care se gudura pe langa vreun barbat pe care nici macar nu-l cunosc, in speranta ca il vor ademeni sa se culce cu ele, deoarece duc lipsa....

Urasc femeile fara personalitate care sunt sclavele barbatilor, nu pentru ca ei ar fi niste iresponsabili ci pentru ca ele stau cu telefonul in mana sa le sune, sa le f*** si apoi sa plece, iar ele sa fie in culmea fericirii ca au atins apogeul sexualitatii.

Mi-e mila de cele care nu au un cuvant de spus intr-o relatie, care stau suportand orice pentru ca le e frica de ele, pentru ca sunt incapabile, pentru ca nu stiu cine sunt si cat valoreaza.

Din punctul meu de vedere sunteti niste carpe, motivele pe care le bagati cum ca l-ati iubi sunt autominciuni, va e frica de numele vostru, nu aveti demnitate, nu cereti respect, sunteti cretine si ridicole.

Urasc oamenii (barabti si femei) care isi spun in gura mare sentimentele si cat de minunat iubesc ei, dar de fapt ar fi in stare sa se culce cu oricine la absolut orice colt de strada.

Ii urasc pe cei care nu isi vad lungul nasului, dar critica cu o rautate inimaginabila pe absolut oricine!

Sper ca nu am suparat pe nimeni!

De ce?

Mereu o intrebare enervanta, de copil mic: DE CE?
Cand esti adult, intrebi:
...de ce ma simt obosita? Nu am facut mare efort azi.
...de ce nu mai sunt copil?
...de ce nu sunt mai responsabila?
...de ce nu reusesc sa spun nu?
...de ce nu pot fii egoista?
...de ce am incredere in oameni?
...de ce mai cred in cavalerism?
...de ce ma atasez de oameni?
...de ce iubesc si sunt iubita de copii?
...de ce unii oameni imi zambesc cand le zambesc?
...de ce rasfat oamenii dragi?
...de ce mi se intampla mie?
...de ce apare cineva in viata mea exact cand imi gasesc echilibrul?
...de ce am principii?
...de ce am ajuns sa le incalc?
...de ce, inca, scriu scrisori?
...de ce sunt romantica?
...de ce cred in Mos Craciun?Dar in ingeri?
...de ce plang asa de usor?
...de ce ador lumina?
...de ce sunt singura ?
...de ce EU?

Voi... ce DE CE -uri aveti?

Atitudinea face toti banii

Am citit un articol dragut, mi-am luat notite si m-am gandit ca v-ar placea si voua, prietenii mei...sau mai degraba v-ar fi util. E scris de Dan Cretea ....face matinalul la Radio Romania Actualitati.

"Atitudinea e mai importanta decat faptele. E mai importanta decat trecutul, decat educatia,decat banii, decat circumstantele, decat esecurile, decat succesele, mai importanta decat ce gandesc, spun sau fac ceilalti. Atitudinea e mai importanta decat aparentele, talentul sau indemanarea. Lucrul cel mai remarcabil este ca in fiecare dimineata avem de ales in privinta atitudinii pe care o adoptam pentru restul zilei. Nu ne putem schimba trecutul. Nu putem schimba faptul ca oamenii actioneaza intr-un anume fel. Nu putem evita...inevitabilul. Viata inseamna 10% ceea ce mi se-ntampla si 90% felul in care reactionez la ceea ce mi se intampla. Asa e si in cazul tau. Noi suntem stapanii atitudinilor noastre. In jocul vietii, nu conteaza cine are dreptate, conteaza cine ramane viu.

Fiecare zi iti deschide un nou cont (in minute). Fiecare noapte ti-l anuleaza. Nu poti pacali timpul. N-ai cum sa economisesti zile pentru mai tarziu. Trebuie sa traiesti in prezent din creditul de timp acordat azi, sa investesti ca sa poti scoate profit in domenii ca sanatate, fericire si succes. Ceasul ticaie si timpul se scurge. Viata e asa frumoasa, e un urias cocktail de senzatii si oricum stim ca exista intotdeuna cineva care ne vegheaza sau cineva drag caruia ii suntem dragi la randul nostru.

Daruieste un suras la fiecare pas incercand de fapt sa zambesti intotdeauna...sau sa razi cu lacrimi. Rasul duce la scaderea nivelului de hormoni ai stresului si intareste sistemul imunitar."

Hop si eu

Stiu, stiu sau vreau sa stiu si sa inteleg cu mintea mea de capcaun, ca nimic nu este intamplator. Cand cred ca totul s-a sfarsit, ca nu am niciun rost pe Pamant - desi am, il stiu si ma straduiesc sa il fac stralucitor, cat mai vizibil, oamenii sa exclame... oauuu - ceva, dragut, care ma face sa zambesc si sa spun "Hai s-o fac si pe asta!" apare in viata mea.
Azi, desi soarele m-a mangaiat si mi-a zambit -e prietenul meu de nadejde - si mi-a spus ca va aparea curand si pe strada mea (de cateva luni si asfaltata :)), nu am avut starea zburdalnica de alta data. Sufletul imi plange dupa dragoste. Creierul plange dupa odihna, lectura si muzica, nu mai vrea stres. Ma roaga zilnic sa iau stresul sa-l pun intr-un sertar, iar cheia sa o dau balaurilor sa o inghita. Asa am sa fac, am nevoie doar de cateva minute sa negociez cu timpul sa imi dea intr-o zi, macar o jumatate de ora in plus, sa alerg dupa stres si sa-l inchid. Ficatul plange dupa somn, un somn bun, cum de mult nu i-am mai oferit - recunosc - fara ceas care sa il trezeasca, fara vise cu lupte si sedinte si chin.
Asadar, azi, dupa o vizita la spital, dupa ce am vazut suferinta pe unde intorceam privirea... am ajuns acasa, am deschis calculatorul sa vad ceva frumos si sa ascult muzica. Am verificat mailul si am vazut ca blogul meu bios doareu.blogspot.ro este citit si de oameni interesati de stilul meu de a scrie. Am primit invitatia - ONORANTA - de a scrie aici pe 100 Ro si am mai fost "solicitata" de a participa la un concurs de povesti pentru iarna - caci scriu povesti, da -.
Am zambit fericita - in procent de 25% - am spus: "Da, am sa fac si asta... " si am plecat la vot.
Primisem o scrisoare "lacrimogena" - am ras cu lacrimi- de la domnul presedinte Basescu - multi bani cheltuiti pe maculatura, mai bine imi dadea o acadea - si ma ruga sa merg la vot.
Chiar vorbeam cu cineva si spuneam ca ne simtim si noi importanti, avand posibilitatea sa concediem parlamentari.
Ca sa nu am ziua prea chinuita, am mers la ziua unei prietene care a implinit 30 de ani - varsta frumoasa pentru o femeie - si m-am simtit bine (ca nu pot spune ca traiesc bine dintr-un salriu de profesor, din care imi mai scad si cele 7 zile fara plata, cand au si pretentia sa ma duc sa educ copii. Nu. Am sa stau acasa sa ma autoeduc).
Zambete si bucurii si sa avem o saptamana cu evenimente dragute de relatat. Chiar! Vine Targul International de Carte - Gaudeamus - la ROMEXPO din 25 noiembrie.
Cu stima,
DoarEu

Relatiile in deriva

        De ceva vreme observ si incerc sa inteleg de ce relatiile dintre oameni sunt din ce in ce mai complicate. Relatiile intre oameni, in general, imi par mai seci, mai lipsite de continut, "doar socializari", dar ma gandesc acum la relatiile dintre femei si barbati....tot mai multe divorturi, tot mai multi oameni singuri, tot mai multe cupluri supravietuind la limita suportabilitatii reciproce...Cineva imi spunea ca viata este simpla, noi o complicam. Oare asa sa fie sau poate chiar viata insasi s-a complicat si nu mai e asa simpla?!
        Traim o perioada de redefinire a rolurilor. Mii de ani femeia a fost vioara a doua si trebuia sa se multumeasca cu un rol deja consacrat, unul umil atat pe plan familial, cat si social. In secolul XX, a venit si epoca emanciparii femeii si, ca aproape orice pe lumea asta, a avut si aceasta emancipare doua taisuri, iar acum, la niste zeci de ani dupa declansare, incepe sa-si arate coltii. Era absolut necesara si cred ca nici o femeie din ziua de azi nu si-ar putea imagina si in nici un caz dori, sa fi trait in vremurile in care femeile erau complet lipsite de drepturi.
         Este insa firesc si ce se intampla acum pentru ca probabil nici o "castigare de drepturi" nu se face fara un soi de agresivitate in pretindere si in exercitarea drepturilor dobandite, dar observ ca se tinde spre ceva dincolo de egalitate si echilibru. Femeile au aceleasi drepturi si obligatii ca si barbatii, cel putin la nivel teoretic...au dreptul sa mearga si sa studieze la acelasi scoli, au dreptul sa aspire la aceleasi functii si chiar fac fata cu brio provocarilor...pana aici toate bune si frumoase, dar nu scapam ceva pe parcurs? Consecintele evidente care sunt?!

          Cel mai adesea, absorbite de competitia cu barbatii, femeile uita sa fie femei, sotii si mame...Luptand sa-si construiasca o cariera, sa se intretina si sa aiba succes, exercitandu-si din plin dreptul de a munci de dimineata pana seara, se calesc si reusesc sa piarda unele din atributele feminitatii, devenind agresive de la atitudine la forme de "lupta". Oricat am incerca sa ne pastram feminitatea, trebuie sa recunoastem ca imprumutam de la barbati mai mult decat ni se potriveste atat in limbaj, cat si in comportament. Cate femei nu vorbesc cel putin la fel de colorat ca barbatii?! Mai multi prieteni barbati decat prietene femei, mi s-au confesat nemultumiti ca, in diverse momente, desi isi doreau o relatie cu cineva, au fost folositi ca simple aventuri...Femeia emancipata a reusit sa copieze barbatul in mai multe decat si-ar fi dorit pentru ca exista si reversul medaliei.
          Barbatii, pe langa ca se gasesc intr-o continua confuzie in fata femeii care nu are aproape nimic in comun cu ceea ce au invatat ei despre femeie de-a lungul timpului, prin convietuire zilnica in medii mixte, nu doar acasa, ci si la scoala, la munca, la distractii, imprumuta de la femei mult mai multe decat am vrea...lasand la o parte tendintele din ce in ce mai accentuate in materie de estetica si cosmetica si preocuparea excesiva pentru imagine, mai grav este faptul ca barbatii incep sa ni se asemene sau, mai bine zis, sa semene cu ce erau femeile odata, ca si structura...sunt mai lipsiti de curaj si mai nesiguri, aspecte care sunt in contradictie cu ce stiam despre barbati, vorbesc, despica firul mai ceva decat femeile, sunt pasivi si asteapta ca partenerele sa ia deciziile.

           Acesta este status-quo-ul si, din pacate, nu este tocmai benefic relatiilor, indiferent ca e vorba de cuplu sau de familie, pentru ca, dupa parerea mea, aceste relatii se nasc si, mai ales rezista, datorita diferentele dintre noi. Avem nevoie unii de altii tocmai pentru aceste diferente pe care ni le putem oferi reciproc, ca sa nu mai vorbim despre cum vom imprima copiilor nostri in familie modelele de barbat, respectiv femeie, atunci cand acestia deja seamana prea mult...si procesul e in plin avant...mergand tot inainte pe drumul asta, cine stie, poate peste cateva sute de ani, o sa aiba loc o revolutie de emancipare masculina :))
           Nu contest ca exista inca zone sociale in care femeia este tratata la modul conservator, desi deja in foarte multe cazuri, cel putin la noi, femei lipsite de beneficiile emanciparii, din nevoia de a asigura cot la cot cu partenerul veniturile necesare, au plecat pe alte meleaguri, fapt ce a dus la destramarea multor familii si la neglijarea sau chiar abandonarea copiilor. Asa cum exista si femei emancipate, realizate in plan profesional, inca abuzate de barbati cu conceptii..."traditionaliste" e prea frumos spus.
            Dar astea sunt extremele si intre ele, cei mai multi oameni se afla de fapt intr-o confuzie cu privire la rolul femeii si rolul barbatului in societate si in cuplu/ familie, iar redefinirea rolurilor va trebui sa aduca un echilibru, tinand cont de drepturile tuturor, ca oameni, dar si de diferentele existente intre barbati si femei, fara a mai cauta cu orice pret si sub orice aspect egalitatea intre doua entitati diferite.

Antidot impotriva noastra

         Se pare ca oamenii sunt vesnic nemultumiti...Avem in noi un germene care ne facem sa simtim ca nimic nu e suficient si care, ce-i drept, e benefic evolutiei, dar...pana unde sa mergem cu carcoteala la adresa propriilor noastre vieti?! Am obosit sa vad numai oameni nemultumiti, oameni care asteapta minuni pentru a fi fericiti sau macar multumiti...
          Imi spunea cineva demult ca in viata exista mai multe tipuri de "suferinte":
- sunt dramele, atunci cand pierzi pe cineva, cand tu sau cineva apropiat are o boala grava, cand ti se schimba iremediabil viata intr-un sens neales de tine;
- sunt problemele reale, grave, dar nu drame, ci momente in care nu poti percepe ziua de maine, atunci cand ai genul acela de suferinte si probleme, care, desi poate peste un timp nu vor mai conta, isi lasa amprenta, cum ar fi o despartire dureroasa, lipsa temporara a unui loc de munca;
- sunt acele nemultumiri adresate vietii noastre in general, de genul nu ma inteleg cu partenerul sau n-am partener, nu-mi convine jobul pe care il am;
- si mai sunt acele suparari pentru maruntisuri, "farafasticuri sau chiar rasfaturi", ca sa citez exact...gen aglomeratie in trafic care reuseste sa-mi strice dimineata, un telefon enervant, o vorba aruncata aiurea si tot asa...
           Ma intreb insa daca este necesar sa trecem prin primele doua categorii ca sa incepem putin cate putin sa nu le mai dam atata importanta celorlalte?! Bineinteles, problemele sunt multiple, exemplele de mai sus fiind cat se poate de generale, si in plus le percepem subiectiv, dar cu putin efort, ele se pot incadra in una din categorii. Este foarte adevarat ca cel putin maruntisurile de care ziceam ne mananca nervii in fiecare zi, ca stresul imbolnaveste incet si sigur...dar nu depinde si de noi cat de mult le lasam sa ne afecteze?
          Poate ca nu este atat de important sa avem tot ceea ce ne dorim si credem noi ca ne-ar placea (de multe ori ne mai si inselam :), cat sa ne dorim si sa ne placa ceea ce avem...E veche de cand lumea aceasta idee, dar cata atentie ii dam?!
            Viata e formata din perioade in care predomina binele si altele in care ne e mai greu, ca sa nu zic mai rau, dar nu cred ca sunt in viata perioade in care totul este absolut roz, mie una nu mi s-a intamplat :) Trecand prin momente mai grele, am inteles ca insasi absenta unui motiv de suferinta trebuie sa fie o baza suficienta pentru a incerca sa ma bucur de fiecare zi! Observ constant in jurul meu cum oamenii, atunci cand isi doresc ceva, traiesc in asteptarea acelui ceva, tanjesc dupa fericirea pe care o vor avea candva, fara sa realizeze ca poate acel ceva nici nu este catalizatorul fericirii lor sau ca, atunci cand vor ajunge acolo unde isi doresc, vor exista alte motive de nemultumire pentru ca niciodata nu vor avea gama completa de dorinte implinite si, in realitate, traiesc in asteptarea binelui de maine, a minunii de maine...care de multe ori intarzie sa apara, producand frustrare si nemultumire. Astea se acumuleaza si devenim nefericiti pana in maduva oaselor, pentru ca apoi nici macar o dorinta implinita sa nu mai aiba aceeasi culoare, asta daca observam ca ni s-a implinit, daca nu cumva suntem prea ocupati cu nemultumirea din inertie.

           E firesc sa ne dorim mai mult si sa facem tot ce putem pentru a implini ceea ce ne dorim, dar sa nu uitam ca si drumul pana acolo face parte din viata noastra, ea nu incepe doar atunci cand ni se implinesc dorintele si visele. In viata oricui exista motive de nemultumire si neimplinire, dar vor exista mereu, diferind poate doar planurile si aspectele asupra carora planeaza ele...cred ca fiecare om, daca se uita in urma si isi analizeaza macar si numai cativa ani, pe langa suferinte si dureri, pe care poate le-a si uitat, constata ca a trait minuni pe care nici nu si le imagina. Si cand spun asta, ma gandesc ca da, meritam multe, dar nu inseamna ca tot ce ni s-a intamplat bun, ni se datoreaza absolut, asa incat putem vedea minuni mai mici sau mai mari la tot pasul.
          Viata este mult mai dinamica decat resimtim noi, nici un "azi" nu a fost ca "ieri" si nici un "maine" nu va fi ca "azi", dar pana vin momentele de poimaine, sa ne multumim si cu azi :) Nu e vorba de un "carpe diem" extrem, ci mai degraba de a face noi clipa si de a o percepe in asa fel incat sa merite traita. Sunt o multime de lucruri care ne pot produce bucurie azi si nu ma apuc acum sa spun ca si un curcubeu poate face asta :), nu de alta dar cunosc oameni care ar stramba din nas la astfel de bucurii sau oameni pentru care e o tragedie zgariatul masinii...

         Ma incapatanez sa cred ca nu avem nevoie chiar de totul pentru a ne simti bine, pentru a zambi si a incerca sa fim macar putin fericiti...asa, de exercitiu, pana la fericirea aia mare care ne va pocni cand ni se vor implini toate dorintele si n-o s-o putem duce :)))