Se afișează postările cu eticheta protocronism. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta protocronism. Afișați toate postările

DACI, TRACI SI VARCOLACI - 8

 LECTIA DE ISTERIE 
UN RASPUNS DE BUN SIMT LA ARTICOLUL "LECTIA DE ISTORIE" AL DOMNULUI DR. NAPOLEON SAVESCU cu privire la "adevarul" despre daci, postat de Doar Eu. 

Domnul Dr. Napoleon Savescu si protocronismul. 

Domnule Dr. Napoleon Savescu, trebuie sa va marturisesc ca lectia de istorie servita de dvs. este o veritabila "lectie de isterie"protocronista.  Tot cercetand si incercand sa combat fisurile de rationament si erorile din lectia domniei voastre am ajuns fara voia mea la radacina, ca sa constat existenta fenomenului anticultural numit protocronism, al carui exponent vizibil sunteti, si sa admit ca ceea ce faceti cu mintile romanilor cu note mici capatate la istorie in copilarie, sau cu un discernamant oarecare, este extrem de toxic. Si asta pe fondul unei alienari sociale evidente. NATIONALISMUL ESTE UN ELEMENT COAGULANT SI RECUNOSC BINEFACERILE LUI PENTRU POPORUL ROMAN, DAR NU POT FI DE ACORD CU ACEST GEN DE NATIONALISM NESABUIT SI AGRESIV. 

Cu voia dvs., dragi cititori, chiar daca nu am reusit sa va conving pana acum, hai totusi sa aruncam impreuna o privire inauntrul fenomenului:

Wikipedia zice:
"Protocronismul (din greacă: πρώτος, prõtos, "primul" + χρονος, chronos, "timp", în trad. "primul timp, strătimpul") este o tendinţă modernă în naţionalismul cultural....În dezvoltarea sa, protocronismul a luat o valenţă puternic naţionalistă, instrumentată politic de regimul Ceauşescu, care promova un trecut idealizat al ţării, trecând peste regulile cercetării ştiinţifice şi recurgând la date şi surse îndoielnice, care puteau legitima mai uşor teoriile protocroniste. Este folosit astăzi pentru a desemna această tendinţă de manieră generală, sensul putându-se extinde asupra unor fenomene similare din alte state. Termenii peiorativi de Dacomanie sau Tracomanie sunt utilizaţi cu referire la acest curent mai ales de universitari. Susţinătorii curentului, însă, preferă să se autointituleze dacologi, denunţând o ipotetică cenzură a "ştiinţei oficiale" şi reclamând dreptul de a-şi prezenta părerea şi argumentele." 


Opinia domnului Vlad Cristea :
În iulie 1974, Edgar Papu lansează, în eseul Protocronism românesc, publicat în revista „Secolul XX“, un nou concept cultural, concept care avea să devină, mai ales în anii ’80, aşa după cum afirmă cercetătoarea fenomenului, Alexandra Tomiţă, „una dintre cele mai vizibile şi extinse întrupări ale mitologiei naţional-comuniste“. Nimeni n-ar fi prevăzut atunci (şi vorbesc aici şi în calitate de martor, până la un punct, la evenimentele derulate) că blândul şi piosul (în sensul vergilian al cuvântului) comparatist Edgar Papu, autorul unor erudite cărţi despre romantism ori despre literatura italiană sau germană, avea să pună la îndemâna comunismului naţionalist ceauşist, odată cu împachetarea acestui concept, o „armă ideologică“ extrem de eficientă, pe cât de perversă, care va distorsiona, ca în vreme de război, viaţa culturală şi literară românească, deja răvăşită de comandamentele partinice, lăsând urme şi după trecerea confruntărilor. 

 Iata si opinia domnului Vladimir Agrigoroaiei: 
..." Dacologii post-drăgănieni se scarpină singuri în lumea lor virtuală şi sunt fericiţi. Sau plănuiesc, cum am citit acum vreun an o comparaţie pe blogul propriu, întocmai precum celula comunistă, Revoluţia! Revoluţia geto-dacă! 
Din categoria aceasta fac parte Napoleon Săvescu şi restul acoliţilor săi. Ei plănuiesc, pe sistem comunist, impunerea unei revoluţii culturale, fără să se gândească că societatea pe care vor să o revoluţioneze nu e a lor. E a istoricilor, iar istoricii, din câte i-am văzut, fug de dacologie ca Dracul de tămâie. Şi uite aşa, ceea ce iniţial trebuia să fie o idee benignă se transformă treptat într-un manifest naţionalist........
 ..........Săvescu nu e un estet, nu e filozof şi nu are puterea de a pricepe idei. El vede numai carne şi obiecte. Săracul om este mănat de ceea ce descoperă în el însuşi: o tristeţe nebună, singurătate şi dorinţa de a-şi sluji neamul. Frumos. Domnul Săvescu e patriot, ceea ce este un exerciţiu personal plăcut şi folositor, în măsura în care ar investi banii de care dispune sau de care face rost în cultura română, cum e ea, pentru a o face mai bună. Problema este că domnul Săvescu vrea să recreeze această cultură română şi mai ales istoriografia după modelul pe care îl are în cap, un demers total opus exerciţiului teoretic al lui Papu..........
........Săvescu habar n-are că demersul lui nu este unul ştiinţific, ci unul pur politic. El nu se revendică de la Ceauşescu (fie el Nicolae sau Ilie), ci de la Drăgan şi Densusianu totodată. Dar, dacă e să fim sinceri, Densusianu (sau Hasdeu, practicant şi el al unor trăsnăi similare) au fost animaţi de un patriotism benign, spre deosebire de Drăgan et co., care sunt exponenţi ai unei forme legionare corcite şi pe urmă altoite pe un trunchi naţional-comunist." 

Pentru aprofundare va invit sa cititi si opiniile avizate ale domnului  Sorin Olteanu pe: 
http://soltdm.com/tdman/protest_kalamazoo.html 
http://www.revistanoinu.com/Scrierea-daca-este-pura-inventie.html

DACI, TRACI SI VARCOLACI - 6

 UN RASPUNS DE BUN SIMT LA ARTICOLUL "LECTIA DE ISTORIE" AL DOMNULUI DR. NAPOLEON SAVESCU cu privire la "adevarul" despre daci, postat de Doar Eu

NOI ROMANII, BURICUL PAMANTULUI
8/ PLUGUL 
Trebuie sa recunosc ca mi-a fost foarte greu sa iau urmele plugului si sa vad pe unde a fost el descoperit. Logic ar fi fost sa apara acolo unde s-a produs prima mare diviziune sociala a muncii, separarea pastorilor de agricultori, acolo unde s-a putut face o agricultura extensiva  si intensiva, acolo unde au aparut pentru prima data irigatiile... ati ghicit in Sumer. De aceea eu dau crezare acelui :manual de agricultura" si desenului reprezentand plugul. Dar pentru ca mai multe date nu am putut scoate nici de pe net, nici din biblioteca mea de la Vasile Parvan, Nicolae Densusianu, Florin Constantinescu, Neagu Djuvara si nici macar la Josif Constantin Dragan al carui apologeto-dac este domnul Savescu, iar ceea ce am gasit denota o perfectionare a acestei unelte si nicidecum descoperirea ei . Si-atunci daca nu revendica nimeni plugul si cum l-ar mai revendica cineva, ca doar sumerienii sunt morti cu totii, de ce nu l-am revendica noi noi "dacii"? Pai uitati-va la noi! Noi suntem daci vii de sute de mii de ani pe aceste meleaguri! Si daca tot am inventat plugul fara motor trebuia sa existe si un dispozitiv la capatul celalalt care sa permita boului (daca nu stiati tot noi am domesticit si vaca...:)) geto-dac sa traga si-atunci am inventat jugul. Si pentru ca noi am descoperit si caruta atunci hamul, fraul, zabala si biciul cine credeti ca le-a descoperit, Tata Noe? Nuuuu... tot dacii-s fruncea. Sau tracii? Protocronismul sa traiasca!
"Sub ruinele oraşului antic Ur, situat pe valea Eufratului şi locuit de vechii sumerieni în urmă cu aproape 6.000 de ani, s-au descoperit desene care pot fi considerate file ale unui manual de agricultură, în care apare imaginea  stilizată a unui plug.
Geto-dacii, strămoşii noştri, foloseau un plug construit în întregime din lemn. În epoca fierului, partea tăietoare a plugului, numită brăzdar, a fost confecţionată din fier după model celtic. Apoi, în secolul II î.Hr, a fost adoptat  brăzdarul roman, care era mai lat şi avea un randament mai bun. Strămoşii noştri l-au perfecţionat, dându-i forma unei bare aplatizate, cu vârful triunghiular, adâncit ca o lingură, prevăzut cu o nervură mediană şi terminat cu un cârlig de fixare. Datorită acestor îmbunătăţiri, s-a creat fierul de plug de tip dacic." 

9/ TABLITELE DE LA TARTARIA
De presupusa scriere pe tablitele descoperite la Tartaria si de imposibilitatea datarii lor cu precizie m-am mai ocupat intr-un articol pe acest blog cu titlul "noi buricul Europei". Aceasta chestiune pe care o aduce in discutie si istoricul protocronist Josif Constantin Dragan dar care se si contrazice in lucrarea domniei sale "Istoria Romanilor", (editura Europa Nova, 1994 ) in privinta anilor de provenienta, ramane in continuare un mister neelucidat si nicidecum un argument. Contrazicerea si bajbaiala prin ani se vede aici, citez:
 "Revenind la cultura Vincea retinem descoperirea unor "Tablite", facuta de Nicolae Vlasa in anul 1961, la Tartaria pe Mures, in Transilvania, datand din epoca cuprinsa intre 4.800 si 4.500 i.e.n. Dupa parerea Marijei Gimbutas ele au "revolutionat conceptia privind aparitia scrisului in sud-estul european" putand fi considerate primul mesaj scris in istoria omenirii, cu mult inaintea primelor tablite scrise sumeriene, populatie euro-indiana, provenind si ea poate tot de la Dunare si stabilita in Mesopotamia, inaintea triburilor semite venite din Arabia." (pagina 15 si 17)
Ca apoi, la desenele care reproduc "scrisul" de pe tablite sa aflam de la nota explicativa din subsol, citez:
"tablitele de la Tartaria (cca. 5.300-5.200 i.e.n.) a caror descoperire a revolutionat conceptiile privind aparitia scrierii in sud-estul european. " (pag. 16)
Eroarea domniei sale este de numai 500-800 de ani. Erorile domnului Savescu se numara cu miile de ani. Dar in orice caz, sursa acestei noi teze am descoperit-o in imaginatia doamnei Gimbutas. De la acel " poate tot de la Dunare" domnul Savescu construieste o certitudine in privinta migratiei "dacilor" din arcul Carpatic pe tot mapamondul.

Va urma


In aceasta sectiune: