Comemorarea anuala a lui Valeriu Gafencu, “Sfantul inchisorilor”
“Programul începe ca de obicei printr-un
 parastas săvârşit în curtea Bisericii Sfinţii Împăraţi Constantin şi 
Elena, apoi se va citi Acatistul lui Valeriu Gafencu şi ne vom închina 
la Troiţa ridicată în cimitirul unde au fost îngropate cele peste 120 de
 victime ale comunismului căzute în temniţa din Târgu Ocna”, anunţă 
Cezarina Condurache, unul dintre organizatori.
Ca în fiecare an, manifestarea este 
sprijinită de familia lui Valeriu Gafencu şi de foştii detinuţi politici
 care au împărtăşit acelaşi crez românesc.
“Prima comemorare de la Târgu Ocna a 
avut loc în 1991 fiind organizată de Asociaţia Foştilor Deţinuţi 
Politici din România. Prin strădaniile lor şi ale familiei Gafencu a 
fost ridicată Troiţa din cimitir şi s-a oficiat slujba de înmormântare 
pentru toţi deţinuţii din gropile comune (oficiată de Preoţii Constantin
 Voicescu şi Iustin Paven). Între 1990 şi 1997 bătrânii s-au întrunit 
anual la Târgu Ocna. Moartea mai multora dintre ei şi sănătatea 
şubrezită a celorlalţi au dus la sistarea acestui eveniment anual. 
Alături de cei aflaţi în viaţă şi de surorile Valentina şi Eleonora 
Gafencu am reluat firul întâlnirilor anuale în anul 2007 şi cu ajutorul 
lui Dumnezeu am ajuns acum la a 8-a comemorare consecutivă. Nădăjduim că
 vremea va deveni mai blândă şi că ne vom putea întâlni în număr cât mai
 mare în data de 15 februarie”, continuă Cezarina Condurache de la 
Asociaţia Prezent.
S-a născut pe data de 24 ianurie 1921 în
 localitatea Sîngerei, județul Bălți, Basarabia. A urmat școala primară 
la Sângerei, iar cursurile secundare la Liceul „Ion Creangă” din Bălți, 
între anii 1932-1940. Absolvind liceul în vara anului 1940, la doar 
câteva zile după bacalaureat, a intervenit uraganul ocupației sovietice.
 Valeriu a reușit cu greu să treacă Prutul, a ajuns la Iași, lăsându-și 
părinții și surorile sub ocupație, despărțindu-se, nu știa că definitiv,
 de tatăl său care, în toamnă, a fost ridicat și dus în Siberia, unde 
și-a sfârșit viața nu se știe când.
Se înscrie la facultatea de Drept. 
Devine membru și mai târziu lider în Frățiile de Cruce, organizația de 
tineret a Mișcării Legionare. În 1941, când au fost scoase în afara 
legii Frățiile de Cruce, acesta a fost arestat și închis la Aiud, a 
prins instaurarea regimului comunist. Odată cu venirea comuniștilor la 
putere, deținuții legionari au fost tratați mai dur și supuși torturii.
Astfel, și-a săvârșit sentința la 
închisorile de la Aiud (1941-1949), Pitești (noiembrie-decembrie 1949) 
și Târgu Ocna (1949-1952), unde a fost un adevărat trăitor al 
ortodoxiei, regimul dur al detenției, torturile și bolile contactate 
aici întărindu-l duhovnicește. A compus aici poezii, care se cântau în 
celule, iar acum se cântă în biserică. În 1949 este dus la 
sanatoriul-închisoare de la Târgu Ocna într-o stare foarte gravă: TBC 
pulmonar, osos, ganglionar, reumatism, lipsă de hrană.
Face parte dintr-un grup ce împărtășea 
aceeași orientare spirituală, alături de studentul în drept Ioan 
Ianolide, Anghel Papacioc, cel care avea sa devină ieromonahul Arsenie 
Papacioc, doctorul Traian Trifan, avocatul Traian Marian, Marin Naidim, 
Aurel Dragodan, Constantin Totea și mulți alții. Unul dintre bolnavii 
ce-l iubeau și-l admirau, Victor Leonida Stratan, obținuse printr-o 
intervenție specială, de la familie, un pachet cu streptomicină. Cu o 
jertfire de sine specifică marilor trăitori ai ortodoxiei, Valeriu le-a 
primit și a doua zi l-a înștiințat pe Stratan că a hotărât să le cedeze 
pastorului Richard Wurmbrand, spunând că și acesta se afla într-o stare 
gravă. Medicamentele au fost folosite de Wurmbrand, a cărui viață a fost
 astfel salvată.
Trăiesc Flămând (poezie scrisă de Valeriu Gafencu)
Trãiesc flãmând, trãiesc o bucurie,
Frumoasã ca un crin din Paradis,
Potirul florii e mereu deschis
Si plin cu lacrimi si cu apã vie,
Potirul florii e o’mpãrãtie.
Nu plãngeti cã eu mã duc pe lângã voi,
Sau c’o sã fiu zvârlit ca un gunoi,
Cu hotii în acelasi cimitir.
Cãci crezul pentru care m’am jertfit,
Cerea o viatã grea, o moarte de martir.
Cãnd rãii mã defaimã si mã’njurã
Si’n clocot de mânie ura-si varsã,
Potirul lacrimilor se revarsã
Si-mi primeneste sufletul de zgurã,
Atunci Iisus de mine mult se’ndurã.
Frumoasã ca un crin din Paradis,
Potirul florii e mereu deschis
Si plin cu lacrimi si cu apã vie,
Potirul florii e o’mpãrãtie.
Nu plãngeti cã eu mã duc pe lângã voi,
Sau c’o sã fiu zvârlit ca un gunoi,
Cu hotii în acelasi cimitir.
Cãci crezul pentru care m’am jertfit,
Cerea o viatã grea, o moarte de martir.
Cãnd rãii mã defaimã si mã’njurã
Si’n clocot de mânie ura-si varsã,
Potirul lacrimilor se revarsã
Si-mi primeneste sufletul de zgurã,
Atunci Iisus de mine mult se’ndurã.
 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu