A murit Nicador Zelea Codreanu, nepotul intemeietorului Miscarii Legionare
Nicador Florea a fost fiul lui Horia
Zelea Codreanu, frate al “Căpitanului” Corneliu Codreanu. S-a născut la
27 septembrie 1935 şi a fost mereu mândru de prenumele Nicador. Cu doi
ani înainte de naşterea acestuia, preşedintele Consiliului de Miniştri,
I.G. Duca, era împuşcat în Gara Sinaia, de un grup format din Nicolae
Constantinescu, Ion Caranica şi Doru Belimace. Grupul a rămas în istorie
drept “Nicadorii”, cuvânt compus din primele silabe din prenumele
fiecăruia dintre participanţii la acel act “de pedepsire” a premierului,
acuzat de “de acte anti-legionare şi de trădare a ţării” deoarece în
preajma alegerilor din decembrie 1933, I.G. Duca a ordonat arestarea şi
închiderea a mii de naţionalişti români. Peste 11.000 de legionari au
fost ridicaţi de la casele lor şi aruncaţi în închisoare şi mii de
locuinţe au fost devastate. Valul de violenţă s-a soldat cu 18 morţi de
partea legionarilor.
Tatăl Horia “cutreiera munţii cântând
cântece legionare”, dar a murit în 1941. Nicador a fost crescut de mamă,
în cartierul Tei din Bucureşti. Anul 1947, când numele oficial al
statului român devenea Republica Populară Română, l-a prins pe fiul de
legionar în şcoala generală. Avea 12 ani şi, orfan de tată, s-a văzut
nevoit să lucreze.
Între ‘44 şi ’47, vânduse din casă pian,
mobilă, ca să aibă ce mânca. Mai întâi a lucrat la descărcat vagoane în
Gara Obor, apoi la cărat borduri. Când a ajuns la liceu, a fost dat
afară din şcoală. “Eram un paria, eram ostracizat. 30.000 de elevi au
fost excluşi din şcoli. Soră-mea a fost dată afară din facultatea de
chimie, cealaltă soră din liceu, frate-miu din facultate”, declara în
2010 Nicador Zelea Codreanu într-un interviu pentru Evenimentul Zilei.
Au urmat ani în care a fost rugbyist, căra saci la moara Assan, a fost
şofer pe troleibuz şi autobuz, apoi a lucrat prin balastiere, apoi la
Salvare. A fost dat afară de peste tot, de multe ori din cauza numelui.
Deşi nu era legionar pe hârtie, a fost mereu cu sufletul: “Mergeam cu
unchiu-miu la peşte şi îmi povestea. Cum a murit tata, ce spunea
Căpitanul… Nu aveam cum să nu fiu şi eu legionar”. După 1990, a făcut
rost de bani, şi-a cumpărat un camion şi a devenit propriul patron.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu