Razboiul continua

Institutul “Elie Wiesel” contra Justin Parvu: Continua razboiul cu Sfintii “LEGIONARI”

autor: FrontPress 04.09.2013

justin-icoana-1După ce vara aceasta orașul Târgu Ocna a retras titlul ce cetățean de onoare acordat ”Sfântului închisorilor”, legionarul Valeriu Gafencu, la presiunea Institutului ”Elie Wiesel”, acum a venit rândul părintelui Justin Pârvu, starețul mănăstirii Petru Vodă din Neamț. 
Mai exact, duhovnicului, trecut în luna iunie la cele veșnice, i-a fost acordat recent titlul de cetățean de onoare al localității Baia Spire din Maramureș. La fel ca în cazul Gafencu, a urmat imediat o reacție a Institutului ”Elie Wiesel”, care a emis un comunicat de protest, ”in memoria victimelor Miscarii Legionare”.
”Justin Parvu, fost membru al Miscarii Legionare, si-a mentinut pe parcursul intregii vieti convingerile xenofobe, antisemite, negationiste si pro-legionare. La aniversarea a 92 de ani, i s-a cantat imnul “Sfanta tinerete legionara” (februarie 2011). Preocuparea sa pentru ideea puritatii etnice este confirmata intr-un interviu din 2012, in care isi exprima ingrijorarea fata de natalitatea scazuta a romanilor si precizeaza ca ne-au ocupat tiganii si strainii”, se arată în docmentul menționat.
”Acuzatiile conform carora evreii incearca, prin intermediul americanilor, sa extermine populatia lumii (octombrie 2009), invinovatirea acestora de tentative repetate de a denigra prezenta romanilor in istorie printr-o lupta dusa in plan cultural, religios si militar, descrierea evreilor drept persoane pentru care ‘crestinii sunt spurcati’ si asocierea acestui grup etnic Diavolului (ianuarie 2013) indica in mod clar ca Justin Parvu si-a manifestat public, in repetate randuri, sentimentele de ura impotriva evreilor”, continuă comunicatul.
Marelui duhovnic ortodox i se mai reproșează și faptul că ”a negat existența Holocaustului” în România, faptă interzisă prin lege.
”Intrucat promovarea mesajelor rasiste, xenofobe, antisemite este interzisa de Constitutia democratica a Romaniei, consideram ca imaginea parintelui Justin Parvu nu poate fi un simbol demn de promovat si in consecinta solicitam retragerea titlului de cetatean de onoare postmortem”, solicită directorul Institutului, Alexandru Florian.
Părintele Justin Pârvu s-a născut în satul Petru Vodă la 10 Februarie 1919, s-a închinoviat la Mănăstirea Durău în anul 1936, a participat ca preot militar pe frontul de răsărit în al doilea război mondial, apoi a fost întemniţat pentru legionarism între anii 1948-1964, iar între anii 1966-1975 a fost reprimit în monahism ca vieţuitor al Mănăstirii Secu (jud. Neamţ), iar între 1975-1991 ca vieţuitor al Mănăstirii Bistriţa (jud. Neamţ). În toamna anului 1991 a pus piatra de temelie a Mănăstirii Petru Vodă (de călugări), iar din anul 1999 a început construirea Mănăstirii Paltin (de maici). Sursa: FrontPress.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu