UE condamna Turcia pentru criticile la adresa Israelului
“Nu ştiu ce a spus. Dar rapoartele despre declaraţiile lui sunt inacceptabile. Acele remarci sunt de neacceptat în UE, acum şi pentru totdeauna”, a spus luni comisarul european în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate la Bruxelles.
Anterior, mai mulţi membri ai Parlamentului European, inclusiv politicieni români, au cerut Ministerelor de externe ale statelor membre UE să condamne ferm afirmaţiile lui Erdogan.
Reacţii critice au mai avut oficiali israelieni, organizaţii evreieşti, Washingtonul, secretarul general al ONU şi Ministerele de externe ale Canadei, Germaniei şi Austriei.
Liderul turc s-a declarat în favoarea combaterii luptei internaţionale împotriva extremismului. “Sionismul, antisemitismul, fascismul şi islamofobia ar trebui să fie privite drept crime împotriva umanităţii”, a spus Erdogan.
Sionismul este un curent politic secular, apărut în secolul al XIX-lea, care avea ca scop principal crearea unui stat evreiesc în Palestina, prin orice mijloace, inclusiv luptă armată. Este confundat adesea cu teritorialismul, curent care propovăduia şi el crearea unui stat evreiesc, dar care nu punea neapărat accentul pe spaţiile arabe din Orientul Apropiat. Sionismul a oferit şi un fundament ideologic creării Israelului după cel de al doilea război mondial iar din cauza exceselor sale a devenit tot mai criticat atât de către diverse organitaţii de stânga sau religioase, inclusiv evreieşti, cât şi de populaţia băştinaşă arabă, nevoită să-şi părăsească pământurile natale în urma ocupaţiei militare. Sursa: FrontPress.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu