Cursa Cluj – Sebes – Praga – Leipzig. Exodul EMIGRANTILOR
A
fost cea mai mare greşeală să mă duc cu autocarul în Germania la
început de an când se întorc la lucru, după sărbători, românii din
străinătate. Am avut sentimentul Exodului biblic şi consecinţa dramatică
a depopulării României de mâna de lucru ieftină şi calificată.
Până la Sebeş am mers cu un microbuz
gripat care nu-i funcţiona frâna de mână. Ce m-a surprins în orăşelul
lui Lucian Blaga este faptul că toate străduţele au fost asfaltate, mai
puţin zona care trebuia: autogara, unde tronau bălţile îngheţate,
pietrişul, praful şi o clădire în construcţie. Autogara din Sebeş, care
face transbordarea românilor din Ardeal, care se întorc la lucru în
străinătate, arată ca Turnul lui Babel. Zeci de autocare vin din toată
ţară şi iau muncitorii spre Roma, Valencia, Suedia, Anglia, Germania sau
Franţa. Când se face transbordarea din microbuze zeci de puradei şi
ţigani cu pălării sau fuste multicolore asaltează turiştii care aşteaptă
să se îmbarce. Te cuprinde greaţa, dar cei de la primăria Sebeş nu au
auzit că există Poliţia Locală să facă ordine în autogară.
Când reuşeşti să urci într-un autocar cu
români care se întorc la lucru ai sentimentul că a început marea
retragere din est în faţa tăvălugului rusesc. Mutre de oameni simpli cu
feţele şi mâinile umbrite de lucru greu, ţigani, interlopi, prostituate,
muncitori în construcţii, ţepari, hoţi de buzunare, femei de serviciu
şi îngrijitoare de copii. O lume pestriţă ţi se descoperă. E România
care părăseşte pământul natal în căutarea unui El Dorado iluzoriu. Cu
cei care am vorbit şi au petrecut sărbătorile acasă niciunul nu mai
doreau să se întoarcă acasă înapoi. Toţi şi-au făcut un rost umilitor în
Occident.
De la Sebeş pornesc în coloană sute de
autocare cu români care pleacă la muncă, cu români care privesc înapoi
cu mânie şi cu ură faţă de clasa politică coruptă şi faţă de o societate
care i-a refuzat. Pauze lungi pentru transbordări se mai fac la Deva şi
Arad, după care se mai aşteaptă încă o oră să se spele autocarul într-o
benzinărie. Până ieşi din ţară ţi se acreşte.
La vama Nădlac vameşii români nu au
auzit de Băsescu şi DIICOT decât la televizor când se dă pe post pentru
fraieri imagini cu vameşi arestaţi pentru mită. În realitate toţi
românii din autocare strâng bacşişuri în euro în plase de plastic care
le dau şpagă vameşilor să nu se controleze şi reţină bagajele.
Emigranţii români care au aflat că din cei 80 de călători eram singurul
care nu mergeam la lucru în Germania, ci la studii mi-au spus: Vedeţi
domnule, de aceea am plecat din ţară. La germani nu trebuie să dăm şpagă
la vamă şi poliţie ca aici, deşi Băsescu şi hoţul de Voiculescu se
laudă cu lupta anticorupţie. Am tăcut ruşinat. Le-am dat dreptate
amărâţilor de muncitori. Ei nu ştiu că camerele de filmat din vamă nu-i
filmează pe şpăgarii de la graniţă, ci că trădătorii din servicii sau
corupţii din DIICOT filmează, urmăresc şi hărţuiesc pe patrioţi români.
Ei nu ştiu şi nu pot înţelege lucrurile astea, milioanele de români care
au ales calea exilului fără să privească înapoi spre ţară decât cu ură
şi umilinţă. Odată intraţi în Ungaria am urcat cu autocarele pe
autostradă şi drumul de şarpe al curselor cu autocare româneşti
străpungeau noaptea europeană spre marile metropole. Ne opream la
benzinării şi eram avertizaţi să nu jucăm alba-neagra, deoarecea
deveneam victime sigure interlopilor. La atât de multe benzinării am
oprit că am făcut o glumă de a râs tot autocarul: Cehia asta seamănă cu o
benzinărie!
Autocarele se opreau la Budapesta,
Bratislava, Praga sau Dresda să lase muncitorii obosiţi şi îmbătrâniţi
de muncă să lucreze pentru străini, că ţara lor nu le mai oferă niciun
viitor, datorită clasei politice devenită marioneta unor interese ale
marilor puteri. Când treceam prin Bratislava, Praga sau Dresda mi-am
adus aminte de vremurile când le-am vizitat cu familia cu maşina
personală. În noapte lângă Piaţa Venceslav sau la ringul Dresdei mi-a
dat o lacrimă. Am fost surprins ca la Praga să coboare un sfert de
autocar: tineri care lucrează în marele oraş ceh, dovadă că Cehia nu e
în criză. Pe autostrada cu trei benzi am ajuns la aeroportul
din Leipzig. Am coborât singur într-o parcare imensă. Ceilalţi călători
mergeau la Berlin. Mi-a fost puţin teamă de necunoscut. Nu m-am
dezmeticit bine pe peronul parcării aeroportului când m-a abordat
zâmbitor un bătrânel amabil cu un taxi Mercedes galben, care s-a oferit
să mă ducă în Leipzig. Era bucuros că a întâlnit un român din
Transilvania, cel puţin aşa arăta. Leipzig e la circa 20 de kilometrii
de aeroportul internaţional. Dar am mers foarte repede, deorece
autostrada are trei benzi şi bătrânelul cu Mercedesul rula fără limite
de viteză cu 180 Km pe oră. Mi-a spus că are nostalgii după vechiul DDR,
unde viaţa era tihnită şi că politicienii germani de azi sunt la fel de
hoţi ca Băsescu şi Iliescu. Posibil, mi-am spus în sinea mea, dar nu au
furat chiar tot că au reuşit să facă un aeroport ultra-modern la un
oraş cât Clujul legat de o autostradă cu trei benzi de 20 km până la
oraş, fapt ce face să nu se se simtă distanţa. În cinci minute am intrat
în oraşul vechi Leipzig şi pe caldarâm mi s-a părut că văd urmele
paşilor poetului Panait Cerna care şi-a susţinut aici doctoratul la
începutul secolului XX. Dar asta e o altă poveste… De Ionuţ Ţene – NapocaNews
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu