Republica, instaurată ilegal de un Parlament ilegitim, într-o şedinţă fără cvorum.
Pe vremea comunismului, Ziua Republicii, 30 decembrie, se vroia o sărbătoare mai importantă decât Crăciunul.
Regele Mihai a fost silit să abdice la 30 decembrie 1947. Comuniştii au anunţat abolirea monarhiei şi instaurarea unei republici populare şi au transmis la radio înregistrarea proclamaţiei regelui despre propria sa abdicare. În şedinţa extraordinară din 30 dece[Image]mbrie 1947 a cabinetului, Petru Groza a declarat următoarele: „Doamnă şi Domnilor Miniştri, vreau să vă comunic că actul acesta s-a făcut prin buna învoială. Regele a constatat – aşa cum este scris aici – că instituţia monarhiei era o piedică serioasă în calea desvoltării poporului nostru. Istoria va înregistra o lichidare prietenească a monarhiei, fără zguduiri – cum poate inamicii noştri ar fi dorit. Ca să utilizez o expresie a reginei-mame, poporul a făcut azi un divorţ şi decent, şi elegant de monarhie. Prin urmare, şi actul acesta este la fel cu celelalte acte din istoria guvernării noastre. Vreau să se ştie pretutindeni – şi aceasta este foarte important – că lucrul acesta s-a făcut cu cuminţenie, la timpul său. Noi mergem înainte pe drumul nostru, cu minimum de zguduiri la maximum de foloase. Vom îngriji ca fostul rege să plece liniştit, aşa cum se cuvine, pentru ca nimeni să nu poată avea un cuvânt de reproş pentru acela care, înţelegând glasul vremurilor, s-a retras” La 3 ianuarie 1948, Mihai a fost silit să părăsească ţara, urmat peste o săptămână mai târziu, de principesele Elisabeta de România şi Ileana de Habsburg, care, potrivit ziarului The New York Times, „au colaborat atât de strâns cu ruşii, încât au devenit cunoscute drept «mătuşile roşii» ale Regelui”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu