Marian Munteanu

Marian Munteanu, omul care a dezamagit o generatie rebela

autor: FrontPress 

Legenda Pieţei Universităţii s-a retras în lumea sa. Spune că “democratura” manevrează oamenii şi că, la noi, statalitatea a fost abandonată. În urmă cu 20 de ani, toate ziarele publicau poze cu el pe prima pagină. Azi, refuză să fie filmat şi fotografiat. Cuvintele îi erau ascultate de mii de inşi. În prezent mai vorbeşte, din când în când, doar cu studenţii. Avea plete şi o figură de Crist. Acum e cărunt şi tuns scurt. Cearcănele i-au rămas. Mulţi îşi puseseră speranţa în el, ca într-un Mesia. A fost la un pas să fie linşat în public. Astăzi se plimbă pe stradă nerecunoscut de nimeni.

După zece ani a simţit iar tentaţia puterii. Asocierea de către presă a numelui său cu al unui temut personaj l-a compromis. S-a scris că a făcut avere din afaceri cu armament. Nimeni nu are, însă, dovezi. Are aproape 50 de ani şi s-a retras la munte. A fost un simbol al democraţiei. Acum e unul al dezamăgirii multora. Îl cheamă Marian Munteanu.

Dom’ profesor a fost golan

Are ce spune, dar zice că n-are de ce. “Provin, poate, din altă lume… A mea a murit sau e scufundată!”, e misterios fostul “preşedinte al golanilor”. “Nu sunt o persoană publică. N-am fost, în ultimii 21 de ani, angajatul statului. Singura relaţie cu statul e că îmi plătesc impozitele. Să ne înţelegem!”, anticipează, parcă, Marian Munteanu o parte din întrebările ce urmau.

E foarte politicos. Fostul “golan” se recomandă “profesorul Munteanu”. Predă etnologia la Universitatea Bucureşti, ca profesor asociat. A ales ca loc al întâlnirii un pub micuţ de pe Edgar Quinet. Îl parafrazează pe Eminescu: “Las lumea aceasta să meargă cum îi place dumisale!”. E la costum, cu maletă pe gât, ciocate şi o şevalieră pe inelarul mâinii stângi. A găsit greu loc de parcare pentru uriaşul Land Rover. E circumspect: “Mie nu-mi foloseşte nimic din ceea ce vreţi să faceţi. Dimpotrivă!”.

“N-am plecat nicăieri!”

Începe cu un verdict. Că, în istoriografia recentă, se spun multe inepţii. “Dacă vrei să înţelegi cum funcţionează un sistem, poţi începe şi cu fenomenele marginale. Aşa operează ‘democratura’! Manevrează oamenii”, e resemnat omul care l-a speriat în primăvara lui ’90 până şi pe Ion Iliescu. Îndrăzneala aceea era să-l coste capul, la propriu.

Fostul preşedinte al Ligii studenţilor a evitat să apară în public. Unde s-a ascuns? “N-am plecat nicăieri! N-am fost vizibil, în sensul acela, niciodată. În media mi s-a operat un anumit tip de imagine. În principal, de denigrare”, explică legenda Pieţei Universităţii.

O vacă, o viţică şi trei dulăi

Clipeşte des din ochi, din cauza fumului de ţigară. Care e dezamăgirea vieţii sale? “Aş fi vrut să fiu mai folositor decât sunt! Da’ nu e o dezamăgire. E o constatare! Mi-ar fi plăcut să fiu mai util”, oftează Marian Munteanu. Se dă important: “Poate, pentru unii n-am fost prea confortabil pentru mulţi!”.

S-a retras în munţi, în casa fratelui său de lângă Breaza. Creşte o vacă, o viţică şi trei dulăi: “Le cheamă Florica şi Garofiţa! Numele câinilor nu-l spun!“.

Îl mai recunoaşte lumea pe stradă, i se fac reproşuri “Da, cei din generaţia mea. Mi s-a întâmplat, la un târg de carte, să-mi spună doi oameni că i-am dezamăgit. Mai sunt unii care zbiară… Eu discut cu oameni serioşi. Chiar dacă îmi reproşează ceva! De ce să mă supăr? Au fost dezinformaţi. Asta ştiu, asta gândesc”. Se crede victima unei conjuraţii ce a vrut să-l decredibilizeze.

“Am câştigat bani din resurse umane!”

A tras la şaibă patru ani, între ’83 şi ’87, la metrou. La sapă şi târnăcop. Avea 1.800 de lei salariu de bază şi, cu sporuri, ridica 2.700.

“Să ştiţi că acolo nu mă înjura nimeni! Când presa mă acuza de te miri ce, colegii au făcut o scrisoare…, că noi îl cunoaştem, că nu-i adevărat!”. Are o marotă: că-l înjură lumea.

La Litere n-a intrat din prima. Spune că ar fi vrut să facă dreptul, da’ că n-avea dosar bun.

“Dădeam examen la diverse facultăţi, în fiecare an, ca să iau concediu de studii. Acum, pentru ce predau, ar trebui să iau cam două milioane pe lună. Am câştigat bani din resurse umane!”, e sigur pe el fostul salahor. Aşa o fi.

Statul, o butaforie!

A fost în anturajul lui Petre Ţuţea. Până şi pe site-ul său scrie asta. Cum l-ar defini? “Un magistru, un mentor şi un prieten… Ne încuraja: ‘Nu am ucenici, am prieteni’! Bătrânul era un om foarte complex. Zicerile lui trebuiesc înţelese foarte bine. Avea har! Nu-i putea rezista nimeni. Domnii Pleşu, Liiceanu? O zonă ostilă, din păcate!”, reglează Munteanu nişte conturi vechi.

Devine dramatic: “În România e un fenomen anticultural. Îşi bat joc de programa şcolară an de an. Valorile sunt dezagregate. A fost abandonată statalitatea! Structurile au consfinţit! Începând cu cele militare… Au abandonat statul şi au creat o butaforie menţinută prin doi vectori de mesaj cultural: bufoneria şi băşcălia”. Parcă îi pare rău că nu mai e în primplan. Măcar aşa, puţin.

VORBE

“Nu suntem în stare să ne vindem produsele culturale. Le anulăm cu totul. Importăm chiar şi poveştile! Mi se pare mult mai grav că-l importăm pe Harry Potter decât usturoi din China!”, MARIAN MUNTEANU, etnolog.

“Politica nu m-a tentat deloc. Am încercat în două rânduri să propun nişte traiectorii care mi se păreau utile. Cel mai probabil, am fost neconvingător.”, MARIAN MUNTEANU, cetăţean român.

LĂMURIRI.Un om de dreapta. Cât de dreapta?

“De dreapta şi atât. Eram de dreapta… Am doar simpatii personale. În România nu e niciun curent!”. Doctrina Mişcării Legionare l-a atras? Sau discursurile Căpitanului? “În momentul ăla nu le cunoşteam… Sunt lucruri acolo care nu-s bine cunoscute… E o problemă a istoriei, nu a contemporaneităţii!”, e evaziv Munteanu. Au fost voci care l-au acuzat că ar simpatiza cu doctrina legionară: “Amuzant, dar şi întristător era acuzaţia că suntem legionari şi noi habar n-aveam de doctrină! Păi, de unde s-o fi citit? Ţuţea nu ne spunea nimic. Ne menaja…”.

OM DE ONOARE. Se dezice de “revoluţionerii” cu patalama

La Revoluţie, a fost în Piaţa Universităţii. Nu are certificat de revoluţionar. “Cum să am aşa ceva!? Sunt om de onoare! Un astfel de om nu ia bani pentru o faptă bună! N-am fost acolo pentru recompense”, e vehement fostul lider al studenţilor. Bebe Ivanovici, Dincă, răposatul Dan Iosif etc? “Nu comentez!”, se dezice Marian Munteanu de foştii combatanţi de la Inter, deveniţi oportunişti. Legături cu Securitatea?: “Da! Am fost arestat, interogat şi anchetat!”. Cum de nu l-au dat afară din facultate? “Deja nu se mai proceda aşa… Era perioada finală. Se pregăteau pentru schimbare! Io n-am crezut şi m-am înşelat. Am crezut că va mai dura…”.

ISTORIE

Balconul care l-a făcut celebru e închis de multă vreme. Spune că legătura cu Măgureanu e o invenţie a presei. Afacerile cu arme, aşijderea. Susţine că nu are cine ştie ce avere. Îl crede cineva?

Numele îi e asociat cu “Golaniada”. Cu prezenţa sa în celebrul balcon de vizavi de Inter. “Am mai fost şi pe 21 decembrie ’90!”, rememorează Marian Munteanu evenimentele ce l-au făcut celebru. “Noi, studenţii, începeam la şase după-amiaza şi terminam la zece-unşpe… Ne rugase rectorul, domnul Cristescu, după ce am deschis balconul”, e nostalgic fostul “golan”. Spune că a mai fost în acel balcon: “Da. Cu nişte tineri de la Liga Studenţilor, la o comemorare. Ultima oară, cred, cu domnul Coposu!”. Asta înseamnă că, de mai bine de 15 ani, Marian Munteanu n-a mai văzut Piaţa Universităţii din acelaşi unghi.

Acum 21 de ani şi jumătate, Denes Domokos, şef de tură la mina Livezeni, a vrut să-l decapiteze. Ce i-ar spune azi? “Nimic. Sănătate!”. Munteanu a stat patru zile în comă. Apoi, a fost arestat.

Nu suntem un stat, ci o provincie!

Pentru generaţia care avea în ’90 între 20 şi 30 de ani, Marian Munteanu a reprezentat speranţa într-o clasă politică nouă. Idolul lor a dispărut repede din prim-plan. I-a decepţionat. Ce le-ar zice? “Exista, teoretic, posibilitatea unei reconstrucţii instituţionale a statului. Din nefericire, elita noastră cultural-politică a avut o altă viziune. Asta a dus România spre dezastru şi dezagregare. Nu mai suntem un stat, ci o provincie! Diferenţa e că acum avem mai mulţi stăpâni!”, e deviaţionist domnul profesor: “Dacă scrieţi asta, o să vă înjure pe dumneavoastră!”.

“Să fie dezamăgiţi de cei ce n-au făcut nimic!”

“Să-şi amintească oamenii că, după ’90, s-a configurat un curent politic: CDR. N-am fost de acord! Era perdant şi nociv! S-a dovedit că aşa a fost. Dar nu poţi lupta cu o societate întreagă!”, e vizionar Marian Munteanu. Continuă, trist, în acelaşi registru sumbru: “Ei sunt dezamăgiţi de mine? Sărmanii…, să fie dezamăgiţi de cei care n-au făcut nimic!”.

Relaţia cu Măgureanu, născocirea presei

În 2000, înainte de alegeri, a fost părtaş al unui proiect politic condus de Virgil Măgureanu, şeful SRI-ului pe timpul lui Iliescu. “Nu Măgureanu a fost iniţiatorul, ci domnii Tabără şi Druc!”, susţine Marian Munteanu. “Partidele lor sunt acum în PDL!”, se ofuschează brusc domnul profesor. “Câţiva jurnalişti mi-au asociat numele cu al d-lui Măgureanu. E incomplet! Eu l-am văzut de patru-cinci ori… Ultima oară, la o lansare de carte, nu demult!”. Spune că a încercat să se poziţioneze în ambele zone ale spectrului politic: “Important era ce se face şi nu cine face! N-am putut ajunge la un punct de vedere comun. Mă invitaseră la nişte discuţii… Ca acum! Nu eu am venit la dumneavoastă pentru un interviu! Eu pozez? Voi m-aţi abordat!”.

Cum era cât p-aci să se aleagă preşedinte

I s-a propus, atunci, să candideze la preşedinţie. Norocul părea că venise iar pe strada sa. Doar aparent. “Nu era posibil! Era doar o încercare a PUNR să intre în Parlament!”, dezvăluie Munteanu cum crede el că era cât p’aci să ajungă şef al statului. Marian Munteanu era o nucă greu de spart chiar şi de Iliescu, în turul doi. Filozofează: “Încă nu erau date toate lucrurile în ţara asta! Mai aveam petrolul…”. Finalizează, sec: “M-am dus acasă. Ce era să fac?”.

Marian Munteanu şi povestea armamentului

S-a spus că ar fi făcut afaceri cu armament şi tehnică militară. Că l-ar fi ajutat în acest sens Virgil Măgureanu. Ce e şi nu e adevărat? Îl umflă râsul: “Goebbels este, în continuare, un reper pentru decidenţii massmediei! Cu cât mai monstruoasă e minciuna, cu atât are mai mari şanse să fie crezută. Eu n-am făcut niciodată comerţ! Nici cu ace de gămălie… Doar nişte cărţi. E aberant!”.

Munteanu şi detractorii

Colegii din balconul Universităţii, răposaţii Cristi Paţurcă şi Vali Sterian l-au acuzat că, de când s-ar fi apucat de afaceri, n-a mai băgat în seamă pe nimeni. Mai mult, Sterian l-a numit şi “trădător”. Marian Munteanu oftează din nou. “Sunt morţi, săracii! Ce vreţi să zic? Cred că şi ei au fost victimele acestei campanii! Că sunt foarte bogat şi că trebuia să fac acte de caritate… În balconul ăla veneau să cânte foarte mulţi artişti. A fost Andrieş, Gheorghe Zamfir, a venit şi Ioana Radu!”, e conciliant Marian Munteanu cu acuzatorii duşi la cele veşnice.

Averea lui Marian Munteanu

Cât de bogat e? Are case, maşini, terenuri, conturi? “Nu pot spune că sunt un om bogat. Probabil că acţiunile mele valorează ceva. Sunt acţionar la o firmă de resurse umane. Dar nu mai lucrez, practic, de 11 ani! Cea mai mare performanţă a firmei a fost când am plecat eu. Ăsta-i adevărul! Fac consultanţă… Sunt unii care cred că eu ştiu nişte lucruri! Eu câştig destul din asta. Şi am cheltuieli foarte mici”, lămureşte revoluţionarul misterul firmei sale. Marian Munteanu are, de 26 de ani, un apartament cu două camere, ultracentral, pe Sfinţii Voievozi, şi mai are două camere într-o casă în aceeaşi zonă. La Breaza stă în casa fratelui său. “Dacă publicaţi corect ce vă spun, o să creadă lumea că minţiţi, că v-aţi înţeles cu mine! Că v-am mituit!”.

“Marian Munteanu a luat-o cu afacerile, n-a mai băgat în seamă pe nimeni. Da, a ajuns şi ăsta mare şi tare. A ajuns pe dracu’! Vali Sterian a fost singurul care l-a înfruntat şi l-a făcut trădător nenorocit.“, CRISTIAN PAŢURCĂ, cantautor şi revoluţionar. De Mihnea-Petru Pârvu – Evenimentul Zilei

«'
http://singurafelina.blogspot.com/