Economia lumii in schimbare: Marea Britanie intrecuta de Brazilia
In urma cu un secol economia lumii era dominata intr-un mod covarsitor de Europa si Statele Unite ale Americii, deci de tari populate aproape exclusiv de persoane de origine europeana. Astazi situatia este schimbata, state din Asia si America de sud devenind adevarati competitori care ameninta in primul rand tarile de pe bratranul continent. Cel mai recent exemplu in acest sens este faptul Marea Britanie a pierdut locul al saselea intre economiile dezvoltate dupa ce cresterea Braziliei, de 7,5 la suta, a surclasat pozitia britanicilor, conform unui studiu al Centrului de Cercetare Economica si de Afaceri (CERB), citat de BBC.
Unul din motivele care au stat la baza expansiunii Braziliei este excedentul comercial pe care statul sud-american il are cu China, care la randul ei urmareste indeaproape SUA, aflate temporar pe primul loc.
Unul dintre directorii CEBR, Douglas McWilliams, a declarat pentru BBC Radio 4 ca “mutarea” face parte dintr-o schimbare economica majora, care confirma ca tarile care produc marfuri vitale, alimente si energie, urca in tabelul economiilor cele mai mari. Acest lucru zdruncina oarecum o teorie moderna care sustine ca un stat de la inceputul secolului XXI ar trebui sa-si dezvolte industria serviciilor in defavoarea industriei traditionale, producatoare de bunuri si marfuri.
Pentru urmatorii 10 ani, estimarile CERB indica si o alta surpriza: locul Germaniei va fi luat de Rusia iar cel al Frantei, de India. Marea Britanie va surclasa actuala rivala Franta care va cobori de pe locul 5 pana pe 9. http://teodorapetrescu.blogspot.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu