POVESTI PERSONALIZATE

Astept comenzi... ATENTIE! Se aproie Valentine's day... pregatiti cadoul ORIGINAL din timp... :)

Contextul conteaza

Tu ce ai vrut sa te faci cand eram mica?   
Macara!
Sa moriii tuuuu?
Discutie intre doi oameni care nu au ce sa-si spuna. E periculos sa deschizi subiecte banale cand nu stii langa cine te-ai asezat.
Contextul conteaza. Eram acum cateva saptamani pe strada, nu singura ci cu un tip cu infatisare de om dur. Omul asta, ras in cap, inalt si bine facut imi povestea ceva amuzant cu aerul unui om nervos. Eu aveam zambetul pana la ceafa, trecuse de urechi, si il tineam de mana. Pe el, nu pe zambet, sa fie clar. Am trecut la un moment dat printr-o parcare, pe langa un ins de vreo 50 de ani. Omul asta, cu fata lui de "le-am vazut pe toate" a ramas blocat... s-a uitat lung la noi, ne-a studiat pe fiecare in parte si apoi mi-a aruncat o privire total nelamurita, indignata chiar. Ce a auzit omul asta din discutia noastra? L-a auzit pe tipul asta cum imi spune: Dupa ce ca esti proasta si stii ca esti proasta de ce dreacu' iti mai iei si o ditamai masina? Sa plangi mai mult ca nu esti in stare s-o conduci?
Acum, orice om normal si-ar pune intrebarea: cum de-i permiti sa-ti vorbeasca asa? Iar eu spun, contextul conteaza. Omul asta, de a carui mana ma tineam, imi povestea indignat cum o vedeta blonda de la noi a reusit sa-si ia masina scumpa, a busit-o si in prima zi dupa ce a scos-o din service a busit-o iar. Aaaaaaa...( Asta se intampla cand vorbesti la persoana a doua... )
Ne-am dat seama la 10 pasi dupa, de ce s-a uitat omuletul ala asa urat la noi. Si am ras. Contextul conteaza. Uite cum un om m-a luat pe mine drept o slabiciune de femeie si pe el o bruta.
Eu zic sa nu ne mai dam cu parerea despre orice frantura de poveste auzim, decat la modul  "poate ca..." Nu e bine sa fim categorici, cand nu suntem 100% stapani pe situatie.

Aniversarea a 205 ani de la nasterea lui Hans Christian Andersen

Aniversarea a 205 ani de la nasterea lui Hans Christian Andersen

Astazi, 2 aprilie 2010, la aniversarea a 205 ani de la nasterea scriitorului Hans Christian Andersen, am hotarat sa scriu acest articol in cinstea lui, pentru ca eu am copilarit si am crescut ascultand sau citind povesti si basme scrise de el.

Hans Christian Andersen s-a nascut pe data de 2 aprilie 1805 in orasul Odense, Danemarca si a murit pe 4 august 1875 in Copenhaga, la varsta de 70 de ani.

Unele dintre cele mai cunoscute povesti ale sale sunt "Craiasa Zapezilor", "Mica Sirena", "Ratusca cea urata" si "Hainele cele noi ale Imparatului". Andersen a fost celebrat de regalitate in timpul vietii si aclamat pentru faptul ca a adus bucurie copiilor din intreaga Europa. Un lucru remarcabil este faptul ca basmele sale au fost traduse in peste 100 de limbi si continua sa fie publicate in milioane de exemplare in lume, unele povesti fiind chiar ecranizate in filme sau aimatii, desene animate.

Atasez versiunea audio a povestii Craiasa Zapezii:

Atasez mai jos si cateva ecranizari ale povestilor lui Hans Christian Andersen, "Craiasa zapezii", "Hainele cele noi ale imparatului", "Ratusca cea urata", "Mica sirena", "Soldatelul de plumb", "Degetica", "Batranul intelept", "Jack prostul", (vizionare placuta):

Hans Christian Andersen - CRAIASA ZAPEZII - RUSIA 1957 - PARTEA 1

Hans Christian Andersen - CRAIASA ZAPEZII - RUSIA 1957 - PARTEA a 2-a

Hans Christian Andersen - CRAIASA ZAPEZII - Versiunea dublata in limba Romana partea 1

Hans Christian Andersen - CRAIASA ZAPEZII - Versiunea dublata in limba Romana partea a 2-a

Hans Christian Andersen - Hainele cele noi ale Impratului

Hans Christian Andersen - Ratusca cea urata

Hans Christian Andersen - Mica Sirena

Hans Christian Andersen - Soldatelul de plumb

Hans Christian Andersen - Degetica

Hans Christian Andersen - Batranul Intelept

Hans Christian Andersen - Jack Prostul

Povesti parodiate

Iarna apriga si in povesti.

Alba ca Zapada de-abia se mai zareste printre nameti. Norocul ei ca este bruneta. Si avea de cand sa se vopseasca blonda cand a vazut reclama la L'Oreal (pentru ca meriti). Piticii o iubesc. Nu are de ce se plange. Merele sunt in fructiera, e adevarat ca sunt din Turcia, dar nu o deranjeaza.

Printii sunt cam tristi. Ori au fost indepartati de la imparatie ori au ramas someri, nu prea mai au cu ce sa impresioneze.

Cenusareasa e foarte nervoasa. Surorile ei merg in fiecare zi la SPA, iar ea nu mai pridideste cu munca. I s-a stricat bunatate de aspirator. Isi roaga asiduu ingerul pazitor sa-i aduca printul, care sa ii ofere confort mult dorit. Robotul de bucatarie, de asemenea e pe cale sa cedeze. Cand nu mai spera, printul a aparut. I-a daruit un inel cu diamant, bani pentru a-si pune silicoane si a-si injecta botox in buze. Cenusareasa este fericita, surorile bineinteles invidioase.

Praslea cel Voinic e somer. Merele lui de aur sunt prea scumpe pentru aceasta perioada de criza. Le fotografiaza si va posta pe internet. Spera ca va avea succes. Isi va etala si muschii bine intretinuti la sala de fitness. S-a lasat de calarie. Nu-si mai permite sa isi intretina armasarul. A inchiriat un Opel Astra, model nou si isi face treaba.

Fata babei si-a facut rate pentru casa. Fata mosului, si-a facut cont pe un site de matrimoniale si a cucerit - prin bunatate si frumusete - inima unui miliardar din Chicago. Drum bun, fata frumoasa!

Cocosul si-a pus cei doi bani la banca lui Tiriac si si-a cumparat o insula.

Fiecare se descurca dupa posibilitati.

Zambiti. Totul are o solutie!

Negutatorul si papagalul sau

A fost odata un negutator de ulei care avea un papagal; pasarea il inveselea cu ciripitul ei vesel si ii pazea dugheana atunci cand negutatorul era plecat cu treburi. Intr-o zi, cand papagalul ramase singur in pravalie, o pisica rasturna unul din borcanele cu ulei. Cand stapanul se intoarse acasa, el crezu ca papagalul a facut pocinogul si,in mania sa, l-a certat, jumulindu-i toti fulgii de pe cap. Iar papagalul amuti, caci isi pierduse darul vorbirii. Dar intr-o zi papagalul zari un om chel trecand pe strada si, recapatandu-si vorbirea, grai din rasputeri: "Spune-mi, rogu-te, carui negutator i-ai varsat borcanul de ulei?" Trecatorii au ras pe seama papagalului care lua chelie ce vine odata cu varsta drept pierdere a propriilor lui pene, din cauza bataii primite.

Poveşti de dragoste la prima vedere

        Colecţia de poveşti de dragoste la prima vedere reuneşte cinci poveşti emoţionante, delicate, care te vrăjesc şi pe care le simţi ca şi cum le-ai trăi sau le-ai rememora.

       Crinii din clasa întâi de liceu de Gabriel Liiceanu nu poate să nu ne amintească de vârsta "nebuniilor", de anii în care "totul sau nimic" avea conotaţii dramatice şi ilare, în acelaşi timp...

       Terebentină de Adriana Bittel vorbeşte despre o iubire platonică, o iubire care aduce cu sine o lume şi care-ţi schimbă destinul...

        În Misiune imposibilă de Ana Blandiana, este impresionantă forţa de dăruire, aruncarea în iubire, fără rezerve, fără pretenţii...

       Nicolae Manolescu surprinde excepţional graniţele şi diferenţele între iubiri ireale, imaginare, fără de care însuşi conceptul de iubire ar fi searbăd, şi iubirile palpabile, prea concrete, poate...

        Un pariu la Paris de Ioana Pârvulescu vorbeşte de miracolul sentimentului de iubire, de fericirea de a fi îndrăgostit în pofida a tot şi toate, de "insomnia dragostei proaspete, unul din cele mai frumoase lucruri care ţi se pot da pe lume".

        Toate m-au impresionat, toate mi-au plăcut, dar cel mai aproape de sufletul meu s-au aflat ultimele două. Mărturisesc cu ruşine că nu am citit, până acum, nimic de Ioana Pârvulescu, dar mă declar cucerită de povestea de dragoste din acest volum şi, cât de curând, o să-mi cumpăr şi o să citesc cel puţin Viaţa începe vineri şi Întoarcere în secolul XXI.

        Poveşti de dragoste la prima vedere face parte din acel gen de cărţi pe care le-ai tot reciti, fie integral, fie câte o poveste, fie fragmente...am citit-o împrumutată, dar, în mod clar o voi cumpăra, să mă pot delecta oricând cu mireasma lor.

Asteptandu-ma sa ajung aici mult mai tarziu...

Asteptandu-ma sa ajung aici mult mai tarziu ma incearca o stare de neliniste. Stiu ca aproape tot ce am vrut vreodata e aici, la o aruncatura de bat. Imi pare ca e suficient sa intind o mana si am ajuns. Asta uneori. Tot ce am vrut sa am pana la un punct e deja aici, mult mai devreme decat m-as fi asteptat. Si asta imi creeaza o stare de neliniste, parca nesiguranta, parca frica... Imi dau seama acum ca nu m-am asteptat niciodata sa ajung aici si e oarecum amuzant daca aleg sa vad lucrurile asa. Ma mai incearca si o totala lipsa de entuziasm, desi stiu ca ar trebui sa fiu pe pereti, sa rad, sa dau de baut, sa imi fac griji macar daca nu sa ma bucur. Problema e nu ca s-a intamplat, ci ca s-a intamplat acum. Si m-am trezit asa pe intuneric, fiindca eu credeam ca mai e timp. Ca in fata unul examen la care stii dar parca ai mai arunca un ochi pe carte, nu te ajuta cu nimic concret dar vrei tu sa arunci un ochi pe carte.
Oamenii sunt ciudati. Cauta mereu nod in papura, unde ceva nu merge perfect nu spun ca e bine spun ca nu e perfect, daca ceva e aproape perfect se poate si mai bine, daca e atat de perfect incat nu mai e nimic de criticat inventam defecte. Si e pacat ca nu ne mai multumim cu chestii marunte sau lucruri usoare. Trebuie sa complicam totul, mereu. Acum ceva timp un "ube" era suficient, acum vrem mai mult, ne imbacsim in propiile cerinte si sufocam ce e adevarat si frumos asa cum e, pur, simplu, direct. Acum ceva timp era suficient sa citim o carte si sa traim in cartea asta, acum trebuie sa-i furam farmecul dezbatand-o la nesfarsit. Ne bucuram la cea mai mica urma de succes, acum e atat de mult praf, atat de multa munca fara chef incat a disparut starea asta de fericire in care razi si razi si parca nimic nu te-ar putea aduce jos.
Oamenii uita sa mai fie ei insisi, sa se bucure de reusite, cat de mici. Sa rada cu gura pana la urechi de lucruri stupide. Oamenii au uitat sa fie copii si sa viseze, au uitat incet incet, si inca uita, sa fie ei insisi. Au mai ramas cativa care par a-si pastra din farmec, sunt aceia care stiu ca timpul trece si praful se asterne dar au ales sa faca ceva din asta. De ce sa accepti un lucru asa cum e si sa nu faci nimic cand e atat de bine si doar putin mai greu sa constientizezi un lucru si sa il schimbi dupa plac?
Postare mai veche, de pe blogul personal. M-am regasit oarecum in ce am scris atunci. Aveam dreptate, totul era aproape perfect. Martie 2009

E cartea asta ca o culegere de trairi personale

E cartea asta, "Valiza cu zapezi", ca o culegere de trairi personale. Si am citit-o din scoarta in scoarta de mai multe ori si sunt pasaje pe care le stiu fara sa trag cu ochiul la randuri. Imi pare ca au asa o frumusete aparte, tigara care se fumeaza singura in intuneric, mama care vine si se duce, caii care se iarta de pacate, un tren si o gara, melodia care se asculta mereu in doi... Putin trista si parca boema si mohorata atmosfera de ploaie marunta sau soare uscat.Si e trist si totodata e viata, asa cum e ea. Si parca citind intoarcerea mamei vad ulita din sat si copacii si gardul de care ma sprijin si fantana si praful si boii de pe camp. Si totul nu mai pare o poveste in carte si parca ma mint si imi pare ca am fost eu acolo.

Sunt acei oameni pe care odata ce ii cunosti, ii ai

Sunt acele persoane pe care odata ce le cunosti, le ai. Acei oameni care se atasaza repede, sau devin intr-un fel dependenti de un oarecare "celalalt". Nu intotdeauna intr-un mod intim, uneori e vorba de o cafea si o tigare, de a vorbi 10 minute pe zi, uneori e doar un offline din cand in cand care sa-ti amintesca un fapt stiut, ca e "cineva" acolo. Si de obicei sunt straini, oameni pe care ii cunosti de trei zile, despre care nu stii decat ce iti spun. De ce e atat de usor sa fim sinceri cu cei pe care nu-i cunoastem? Poate pentru ca ei ne cunosc doar din prizma noastra, stiu despre noi ce le spunem, stiu despre noi ce vrem noi sa creada; si mergand pe ideea asta, se poate sa spunem despre ei ca ne cunosc? Inclin sa cred ca nu. Daca ei ne cunosc pe "noi" din cele spuse de noi insine si doar atat, nu cunosc decat parerea noastra despre propia persoana. Atunci cand vorbim cu un altul strain despre noi insine nu facem altceva decat sa purtam o conversatie deja epuizata, nu?
Niciodata nu discuti cu strainii lucruri de mijloc. Vorbesti despre fapte banale sau importante. Despre lucruri insipide sau care te macina. Si in cel de-al doilea caz "celalalt" nu e, de obicei, decat un pretext, caci aceeasi discutie am purtat-o cu noi insine inainte. Poate in alt mod, poate nu atat de convinsi, poate neavand atatea detalii, dar radacinile sunt intotdeauna acolo. Purtam discutii "existentiale" cu un celalalt strain fiindca simtim nevoia de a cere o parere, de a avea intr-un fel o "acoperire" a decizilor noastre, la modul "am vorbit cu Z si m-am hotarat", nimic mai fals caci am vorbit cu Z desprea ceea ce vroiam sa vorbim si nu am cerut o parere. Poate ca oamenii sunt pur si simplu lasi prin definitie, si au nevoie mereu de o acoperire in caz ca gresesc. Sau poate lucrurile par mai usoare sau poate pur si simplu altfel intr-un mod cat se poate de vag, dar categoric par altfel cand sunt spuse cuiva. Sunt acei oameni pe care odata ce ii cunosti, ii ai, fiindca ei cauta un altul care sa fie pretext sau sa ii asculte.

O NOUĂ ZI...

Ai reuşit s-atingi Lumea Poveştilor cu mâna,

Te uiţi la mine strengăreşte şi îmi repeţi întruna:

„Sunt fericit cum n-a mai fost
Mă simt iubit şi-mi este bine
Doar când sunt lângă tine!”

Îţi stau alături, te privesc,

Îţi sorb din ochi imagini,

Tu îmi zâmbeşti şi mă săruţi,

Trăim povestea de iubire

Ce la chitară o cânţi...

“Şi te iubesc cu milă şi cu groază
Tot ce-i al tău mi se cuvine mie
Ca un nebun de alb ce capturează
Regina neagră pentru o veşnicie”

Eu scriu de zor un comentariu

Către un cititor fidel,

Îi mulţumesc că ne doreşte

Doar gânduri bune, de poveste.

În noua zi îţi sunt alături

Cu toată dragostea-n priviri,

În suflet şi în gând purtăm

Povestea unei mari iubiri.


Geanina Codiţă