Protest

Protest la Ambasada Romaniei din Olanda fata de deschiderea frontierelor pentru romani

autor: FrontPress 10.09.2013

1Geert Wilders, liderul Partidului Libertăţii, o formaţiune parlamentară eurosceptică şi populistă care se opune imigraţiei, a protestat luni la Ambasada României de la Haga faţă de deschiderea frontierelor olandeze pentru muncitori români şi bulgari, relatează site-ul NLTimes.
Potrivit site-ului, Wilders a venit la ambasadă să înmâneze o scrisoare în care şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la venirea românilor şi bulgarilor, care vor putea munci începând de la 1 ianuarie 2014 fără restricţii pe piaţa olandeză.
Liderul PVV s-a prezentat însoţit de mai mulţi colegi de partid şi a montat în mod simbolic un semn de circulaţi pe care era scris în olandeză şi română “accesul interzis”.
Parlamentarul a fost primit la ambasadă, unde a fost “bine primit”, după cum a recunoscut ulterior.
2Şeful campaniei pentru alegerile europene în cadrul Partidului Poporului pentru Libertate şi Democraţie (VVD, liberal), eurodeputatul Hans van Baalen, l-a criticat dur, luni, pe Wilders. Conform Mediafax, el a declarat că a privit protestul PVV la Ambasada României cu jenă. “Aproape că m-am aşteptat să aud sloganul ‘Românii, afară’. Nu este absolut deloc modul în care ar trebui să ne tratăm în Europa”, a comentat Van Baalen despre acţiunea lui Wilders. În opinia lui van Baalen, Wilders îi insultă pe români şi nu înţelege că o creştere economică îi ajută atât pe români, cât şi pe olandezi în Europa. Sursa: FrontPress.ro
3

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu