Despre scrieri, scribi si scriitori
Trebuie să încep rândurile, pe care le aştern, felicitând redacţia frontpress, pentru iniţiativa avută. Topul editorialiştilor naţionalişti a surprins prin originalitatea ideii, dar poate chiar mai mult prin efervescenţa, pe care a generat-o ulterior. Ca şi absolvent de Litere, m-am văzut din nou confruntat, după mulţi ani, cu ideea de scriere, cu definiţia literaturii şi a scriitorului, precum şi cu dimensiunea criticului literar şi registrului în care creaţia este judecată.
Ştiu că unii mă vor acuza, că sunt părtinitor, din moment ce numele meu se regăseşte pe acea listă de „candidaţi”, dar îmi asum cu bună ştiinţă criticile, ce au început să curgă deja la adresa unor colegi de listă şi peniţă.
În primul rând, cantitatea nu este o caracteristică absolut necesară literaturii de calitate. Nici numărul de volume şi nici vârsta celui ce aşterne rândurile nu sunt relevante. Demult circula o anecdotă, legată de doi candidaţi la titlul de academician, unul care a publicat 50 de volume despre creşterea ştiinţifică a porcilor, esenţiale în domeniul său şi unul, care a publicat un singur volum, tradus în toate limbile planetei, despre esenţa frumosului. Şi acum, care ar merita titlul de academician?
Discuţiile legate de utilizarea preponderentă a mediului electronic, spre deosebire de cuvântul aşternut pe hârtie mi se par la fel de anacronice, precum înfierarea lui Platon pentru că utiliza pergamentul şi nu plăcuţele de lut.
Faptul că unele nume nu s-au regăsit pe această listă nu ar trebui tratat drept o insultă adusă acelei persoane, ci ca pe o posibilitate de a o face cunoscută. Sunt convins că toţi editorialiştii din acea listă şi-ar dori mai mulţi colegi de breaslă, care să lupte pentru ideea naţională şi că nimeni nu s-ar opune dublării sau triplării numărului de persoane nominalizate, dacă acestea o merită.
Tot judecând din punctul de vedere al conţinutului literaturii – deoarece toate aceste editoriale reprezintă o formă de literatură – mi se pare că greşim, comparând pe acelaşi calapod toate scrierile. Temele abordate sunt destul de diferite de la autor la autor, stilul este foarte personal şi registrul în care se lucrează este foarte diferit. Poate de aceea şi supărarea unora legată de numărul mai mic sau mai mare al voturilor venite de pe facebook.
Din punctul meu de vedere acest top nu este o competiţie, pentru că nu putem stabili printr-un sondaj ce este mai valoros, impresionismul, cubismul, realismul sau dadaismul. Nu rezultatul final şi nici voturile obţinute nu sunt importante. Ce contează, este dacă un moment ca acesta, în care se discută despre esenţa naţionalismului scris, duce la un rezultat, la o continuare, sau dacă se pierde în eter. Vom vedea, dacă literatura reuşeşte să unească sau dacă rămânem şi în acest domeniu la fel de divizaţi ca şi în cel al luptei naţionale efective.
Aş dori să închei rugându-i pe cei, care consideră că există editorialişti naţionalişti nedreptăţiţi, care nu se bucură de suficient spaţiu şi expunere, să mă contacteze. Le voi oferi tot sprijinul în publicarea articolelor pe site-ul, pe care îl administrez. De Remus Radoiu - Agonia Natiunii
Nota FrontPress: În spiritul ultimului paragraf, întindem şi noi o mână tuturor acelora care doresc să îşi exprime în scris revolta contra lumii (post)moderne, sprijinindu-se pe naţiune ca pilon identitar de necontestat. Îndemnăm toate blogurile şi site-urile naţionaliste să facă acelaşi lucru şi să sprijine şi să îndrume noi şi noi generaţii de editorialişti. Vezi GHIDUL MILITANTULUI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu