Eu cu cine votez?
Amicul
meu, Mihai Ţociu, blogger, naţionalist şi lider al oinei strămoşeşti, a
făcut un lucru de toată stima. A pus public o întrebare care îi
frământă pe români din vremea când se juca piesa „O scrisoare pierdută!”
de IL Caragiale, prin gura cetăţeanului turmentat din secolul XIX: „Eu
cu cine votez?”.
Ţociu a montat pe blocul său
din cartierul bucureştean Militari înscrisul luminos dintr-o instalaţie
de pom, să-l vadă tot românul: „Eu cu cine votez?” Întrebarea lui
Caragiale este actuală şi astăzi după 23 de ani de pseudo-democraţie, de
fapt de post-comunism, în care românii s-au săturat de aceleaşi figuri
politice sinistre care s-au rotit cam pe la toate partidele, candidând
cu tupeu şi nesimţire porcină, după ce au pus economia pe butuci şi au
transformat România într-o subcolonie a intereselor marilor puteri şi a
multinaţionalelor. „Eu cu cine votez?” a devenit o întrebare retorică ce
aparţine duratei lungi istorice la români şi evidenţiază eşecul
post-democraţiei, în care românii nu mai întrevăd un proiect politic
naţional viabil şi o speranţă de a ieşi din criza politico-morală în
care se zbate societatea românească.
De o lună de zile având aceeaşi dilemă
ca a lui Mihai Ţociu, „Eu cu cine votez?” mă gândesc serios să nu mă
prezint la secţia de votare pentru a pune ştampila pe un candidat.
Războiul politic de astă vară m-a scârbit definitiv de politică. S-a
dovedit că votul românilor nu contează: dacă nu-l fură interlopii lui
Dragnea, Dobriţoiu sau Samson, îl nesocotesc amicii ARD din Europa, care
se şterg pur şi simplu cu el la fund: Barroso, Reding sau Rompuy. În
realitate, s-a dovedit că nu votul românilor din urnă contează. Ca în
2004 sau 2009, votul s-a hotărât electronic în softul BEC după
indicaţiile preţioase ale ambasadorului SUA, care se poartă la Bucureşti
ca un comisar sovietic din era stalinistă. Şi totuşi, conştiinţa mea de
patriot român mă îndeamnă să mă duc la urne, măcar în memoria
martirilor din decembrie 1989, care au murit nevinovaţi împuşcaţi
într-un scenariu pus la cale de alţii. Sângele celor morţi mă strigă şi
mă cheamă să mă duc la vot, chiar dacă votul meu nu contează şi e
fraudat fie de USL sau de prietenii ARD din Europa.
Mă voi duce la vot şi în faţa urnelor
voi pune ştampila cu gândul la România, la viitorul partid naţionalist,
care chiar ţine la poporul acesta obidit şi la viitorul prosper şi măreţ
al ţării noastre, ce va fi din nou dodoloaţă. Gestul lui Mihai Ţociu
preluat din Caragiale „Eu cu cine votez?” descrie cel mai bine lehamitea
românilor faţă de actuala clasă politică, dar coţine şi un sâmbure de
speranţă. E o înterebare dubitativă pe care şi-o pun deja din ce în ce
mai mulţi români, care aşteaptă un nou început politic şi o restaurare
morală în România. E noul val de aşteptare care anunţă faptul că peste
câţiva ani va produce un ţunami politic ce va distrugele fundamentele
post-comunismului. Mulţumesc Mihai Ţociu! De Ionuţ Ţene – NapocaNews
Mai
multe afişe electorale amplasate ilegal pe stâlpii şi clădirile din
centrul Clujului au fost “îmbunătăţite” de persoane necunoscute,
nasurile candidaţilor fiind acoperite cu autocolante reprezentând un rât
de porc.
În
Argentina a fost adoptată o lege care prevede reducerea vârstei de vot
de la 18 la 16 ani, informează agenţia de ştiri Rador. Decizia este
calificată de unii drept o tactică politică a puterii de a atrage
tinerii. Preşedintele Cristina Fernandez afirmă însă că legea va extinde
democraţia şi include Argentina în rândul altor state din America
Latină, unde a fost adoptată deja o astfel de măsură.
