Nici acesta nu este un monolog

Da, să știi că ne cunoaștem destul de bine, poate chiar mai bine decât m-aș fi așteptat eu până în momentul ăsta. Dar de ce te îndoiești tu de felul în care te văd? De ce te întrebi de două ori dacă eu chiar te văd așa cum pretind că te văd? Pentru că eu, sincer, te văd exact așa cum te văd și cum spun că te văd și totuși tu mă vezi cu îndoială care sincer, nu văd unde-și are rostul (asta ca să ne jucăm puțin cu cuvintele). Și îți mulțumesc pentru că iubești la mine acel pic de neobișnuință și nonconformism, acel strop de extraordinar pe care îl avem cu toții. Și să știi că sunt și momente când nu îmi place că am dreptate, pentru că acea dreptate pe care o am eu te face să suferi, și mie îmi rupe fibră cu fibră miocardul ăla plăpând care duduie în toracele meu. Bancurile? Bancurile sunt doar un mililitru dintr-un pahar de potențial sarcasm și umor pe care îl beau zilnic, inconștient, pentru că așa am fost creat de către divinitate. Arta culinară... ei, asta e dobândită, nu mai este trăsătură naturală, dar nu astea contează. Când am fost copil mi-a lipsit cel mai mult viața. Ca un copil, eu nu ieșeam afară să mă joc, eu nu am avut un zarzăr pe care să fiu gelos, eu nu mi-am rupt picioarele pe bicicletă, eu nu îmi agasam vecinii cu cornete de hârtie, eu nu aveam prieteni, eu nu știam nimic altceva decât o rutină intelectualizată pe care trebuia să o urmez secundă cu secundă, nemaiavând timp de alte activități care poate m-ar fi ajutat să fiu altfel, mai înțelegător, mai deschis, mai abil în artele societății. Și cred că cea mai mare spaimă pe care o am este acel gând care îmi scaldă non-stop sinapsele și care îmi înfioară cele mai firave terminații nervoase, acel gând că există o posibilitate ca totul să se schimbe, că există o posibilitate să fiu nevoit să îmi rescriu codul vital, să îmi șterg toate memoriile și să încep o altă viață, o viață în care nu o să te mai sun de dimineață, o viață în care nu o să îți mai țin morală, o viață în care nu o să mai am dreptate, o viață în care nu o să-mi mai fie frică de păienjeni, o viață în care nu te voi mai pupa de noapte bună, o viață în care pentru mine nu o să mai fii decât un trecut de o durere atroce. Mi-e frică să nu îți pierd zâmbetul, mi-e frică să nu îți pierd atingerea, sărutul, mi-e frică să nu te pierd pe tine, oricât de multe ai însemna tu (și crede-mă că te-apropii de niște granițe invizibile). La tine nu aș schimba nimic, ești perfectă așa cum ești. În schimb ți-aș schimba trecutul, pentru că mă doare când văd că te doare. Dacă aș putea ți-aș schimba și viitorul, pentru că nu îți vreau decât tot ce e mai bun. Prezentul în schimb nu pot să-l afectez eu. Prezentul ți-l schimbi TU schimbându-mă pe MINE așa cum ți-ai dori. Și probabil ți-aș schimba și încăpățânarea, dar nu sunt în totalitate sigur, sunt momente când îmi place. M-ai lăsat, am vorbit. Te iubesc.

Acesta nu este un monolog

Poate că de atâtea ori am vorbit mult, şi baliverne. Am petrecut mult timp împreună şi poate ne cunoaştem destul de bine. Nu de puţine ori mi-ai spus cum mă vezi, dar oare ştiu cu adevarat cine sunt pentru tine? Care sunt lucrurile mărunte care îţi plac la mine? Oamenii care iubesc ştiu că nu e nevoie de gesturi exagerate sau evidente care să placă. Dar înainte să îmi dai un răspuns, îţi voi mărtrurisi eu. Iubesc felul în care te obsedează o idee şi o exploatezi ignorând totul în jur. Ador faţa de copil care tocmai a furat din borcanul cu dulceaţă şi se simte vinovat, atunci când încep să îţi ţin teorie din n motive. Şi îmi place când ai dreptate. Asta mă face să simt că şi eu am voie să greşesc şi că îngerii nu trebuie neaparat să fie în ceruri. Felul în care spui bancuri. Nu cred că pot fi mai mândră de tine când văd că atâţia oameni se simt bine numai când deschizi gura. Găteşti şi improvizezi. Şi asta dă o strălucire de diamant ochilor tăi. Strălucire pe care numai eu o văd. Şi sunt atâtea lucruri care îmi plac încât aş putea să o ţin aşa până mâine.
Ce ţi-a lipsit cel mai mult atunci când erai copil? Poate ai avut vre-un vis ascuns, sau poate doreai să găseşti o comoaraă Ţi-ai fi dorit un animal de companie cu care parinţii nu erau de acord. Sau poate un prieten secret? Lasă-mă să-ţi spun eu prima. Mi-aş fi dorit să nu fi fugit toţi copii de mine. Şi mi-aş fi dorit ca parinţii mei să mă fi îmbrăţişat mai des. Şi să-mi fi spus mai des te iubesc. Poate mi-aş fi dorit să mă sufoce cu asta. Ca în filmele cu familii perfecte. Mi-aş mai fi dorit o casă din lemn, micuţă, doar pentru mine, în curte, şi ca zarzărul din spatele casei să fie îndrăgostit de mine, nu de cireşul cel mâncat de carii. Îmi plăcea să cred că Einstein a fost un extraterestru trimis pe Pământ. Multă vreme am avut impresia că defapt sunt înfiată, dar asta s-a dovedit a fi doar o mică paranoia de copil. Îmi place să îţi povestesc lucruri din trecut. Şi asta e bine, pentru că timpul trece atat de repede şi nu ştii dacă mai ai ocazia să le povesteşti încă o dată.
Poţi să îmi spui care sunt spaimele tale cele mai mari? Şi nu mă refer doar la frica de păianjeni. Mă refer la ce te face să îţi pierzi minţile doar gândindu-te. Mie mi-e frică de singurătate. Deşi îmi place liniştea uneori, mi-e frică să mă trezesc într-o zi singurul om de pe Pământ. Şi mi-e frică să te pierd. Mi-e frică să nu pleci într-o zi şi să mă laşi cu ochii în soare. Nu m-am gândit niciodată cum ar fi. Nu pot. Mi-e frică să îmi pierd vre-un simţ. Ar fi îngrozitor. Nu mai zic de toate o dată. Mă tem că nu o să fiu o mamă bună şi că voi ajunge ca persoana aceea...
Spune-mi foarte sincer. Ce-ai schimba la mine? Nu îmi zice că nimic. Sigur ai schimba multe. De la felul în care te stresez uneori până la priorităţile mele. Nu nega. Şi eu aş schimba câte ceva la tine. Poate ai mai auzit-o. Poate de atâtea ori încât nu o vei mai lua în seamă de data asta. Aş schimba felul în care îţi pierzi răbdarea cu mine şi cu cei din jur. Aş lua drobul ăla de sare şi l-aş arunca departe. Aş vrea să nu mai suferi atât pentru lucruri închipuite şi să-ţi arăt că ce ţie nu-ţi place, puţin probabil să le placă altora.
Dar am vorbit cam mult...acum te las pe tine...