Numele BASARAB


Numele BASARAB nu este o dovada a descendentei CUMANE

autor: FrontPress 31.07.2012
Deşi, mai demult, cercetărorii au demonstrat că cei cu numele de familie „Basarab” sunt descendenţi ai lui Vlad Ţepeş, studiile recente arată că structura lor genetică nu mai are nicio legătură cu vechea dinastie.
Antropologii de la National Geographic au analizat particularităţile genetice ale cromozomului Y de la 29 de români care au numele de familie „Basarab” şi le-au comparat cu cele ale altor 150 de români din toate regiunile ţării, precum şi cu structura genetică a 300 de persoane din zone vecine cu ţara noastră: Ucraina, Ungaria şi Bulgaria.
„Studierea numelor de familie şi a detaliilor genetice ale celor care poartă aceste nume ne ajută să răspundem la întrebările legate de istoria şi structura populaţiilor”, spune un cercetător al National Geographic, David Comas, pentru esciencenews.com.
În urma studiului, cercetătorii au observat diferenţe genetice care demonstrează că nu toţi indivizii cu numele „Basarab” sunt descendenţi ai dinastiei.
„Aceste cercetări arată că structura haplogrupurilor genetice (n.r.: combinații de determinați genetici care controlează sinteza unor proteine specifice) a celor care se numesc “Basarab” este asemănătoare cu cea a altor români; prin urmare, numele “Basarab” şi-a pierdut originile cumane şi nu mai reprezintă o garanţie a descendenţei din dinastia regală”, adaugă Comas.
Istoricii cred că numele “Basarab” este de origine cumană şi înseamnă “părinte cuceritor”. Forma sa derivă de la “Basaraba”, cuvânt care a pierdut terminaţia “-a” când a fost preluat în limba română. De Andreia Ciobanu - Historia
 

Masa critica



autor: FrontPress 31.07.2012
Care este momentul in care un sistem social trebuie schimbat? Care este momentul in care evolutia trebuie sa faca un salt, pentru a permite organismului dezvoltarea? Cred ca sunt niste intrebari cruciale in acest moment, din simplul motiv, ca sistemul actual nu are cum sa acopere provocarile societatii actuale. Sistemul democratic, in forma sa actuala, este o relicva a erei industriale, a perioadei de avant a muncitorimii de la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX.
Clasa majoritara, care a determinat si a format sistemul actual nici nu mai exista.
Daca privim stirile, vedem cum popoarele se rascoala in toate colturile lumii. Mii de oameni sunt in strada la Tokio, in Montreal, Quebec, in diferite metropole americane, Spania fierbe, de Grecia nici nu mai vorbesc.
Sistemul actual, financiar si politic este bazat pe datorie. Este bazat pe pasarea responsabilitatilor si greutatilor catre generatiile viitoare. Si nu vorbesc aici doar de datorii, care prin dobanzi si mentinerea unui sistem nesustenabil duc inevitabil la falimentul statelor, ci si la problemele de mediu: defrisarile, poluarea, toate acestea reprezinta “credite” ce vor fi platite de catre urmasii nostri.
Toate aceste convulsii au dus in trecut la aparitia unor noi forme de guvernare. Despotismul, democratia, monarhia, republica, imperiile, semnarea Magna Carta, toate acestea au rezultat din convulsii sociale, si din faptul ca sistemul anterior nu functiona.
Este clar ca sistemul nu mai functioneaza, iar oamenii de agata de el din lipsa de alternative. Anarhia, in forma ei pura, sperie pe marea majoritate a oamenilor. Intoarcerea insa la modele anterioare, deja falimentare, nu reprezinta nici de departe o solutie. Iar mentinerea sistemului actual… Ei bine, mai mult de jumatate din populatia tarii a demonstrat ca nu da doi bani pe el si ca doreste cu totul altceva.
Esentiala este insa masa critica. Este suma nemultumirilor, dar si rezultatul unei efervescente intelectuale. Este necesar ca o generatie, asa cum s-a mai intamplat la 1848, sa constate lipsa de validitate a modelului vechi, dar sa propuna si un model nou. Este necesar ca o generatie sa isi foloseasca toate capacitatile intelectuale, colaborand si nu luptandu-se pentru ideologii valabile in secolul XVIII (stanga-dreapta), pentru a trasa liniile ideologice si pentru a formula baza unui sistem social nou, adaptat la o societate schimbata fundamental.
Este evident, ca sistemul actual este mentinut, prin instrumente coercitive. Amenintarea cu inchisoarea, amenzi, nu de putine ori si bataia(sa ne gandim doar la interventia jandarmilor din iarna) sunt instrumentele sistemului actual. In egala masura, ele sunt insa si elementele, care ne arata ca sistemul nu mai are sustinere, ca nu mai reprezinta poporul. Nici un sistem, care subzista prin forta nu are cum sa supravietuiasca, deci este numai o chestiune de timp, pana se va prabusi. Nici un sistem, care ii exploateaza doar pe cei saraci si ii scuteste de orice raspundere pe cei bogati, nu are cum sa supravietuiasca.
Intrebarea, care rezulta este, daca suntem in stare sa generam un sistem alternativ, care sa ia locul actualului, in momentul in care acesta, inevitabil, se va prabusi. Avem sau nu capacitatea de a oferi o alternativa? De Remus Radoi
 

Vrei sa joci pentru POLI Timisoara ????


autor: FrontPress 31.07.2012

Încă de mic copil priveai la jucătorii alb – violeţi şi te gândeai la clipa în care vei păşi pe gazon, în tricoul Politehnicii? Visai la momentul în care vei primi aplauzele suporterilor? Îţi imaginai întotdeauna cum ar fi să marchezi golul care să aducă victoria lui Poli şi apoi să fugi înspre peluză cu braţele întinse?
Ai acum ocazia să îţi îndeplineşti toate aceste vise! Dacă tu crezi că te pricepi cu „lobda” şi vrei să joci pentru Poli te aşteptăm sâmbătă, 4 august, la ora 10:00 la terenul „Ştiinţa” (baza 1 a Politehnicii, lângă Facultatea de Arhitectură) la trialul organizat de ASU Politehnica. Antrenorul Toni Foale împreună cu staff-ul tehnic urmează să selecteze un grup de jucători cu care să completeze nucleul format de-a lungul a câţiva ani pentru a ataca promovarea.
Dacă îţi place mai mult să stai în tribună şi să te uiţi decât să dai cu piciorul în minge, nu e problemă! :) Trialul este deschis publicului şi vă aşteptăm în număr cât mai mare!
Nu mai sta pe gânduri, ia-ţi ghetele şi echipamentul şi vino să demonstrezi că vrei să joci „pentru oraş şi culori”!  HAI POLI ! Peluza Sud Timisoara

Bancuri......



Si vreti sa spuneti ca sotul dumneavoastra s-a spânzurat? O întreaba judecatorul pe tânara vaduva.
-Da, domnule judecator, raspunde aceasta.
-Si cum explicati atunci multimea de cucuie pe care le are?
-S-a spânzurat cu un elastic...

De ce te plimbi prin benzinarie?
- Vreau sa ma las de fumat.

- Nepoate cum ziceai ca il cheama pe neamtu ala care imi tot ascunde lucrurile prin casa?
- Alzheimer, tataie.

De cand a inceput sa ninga, nevasta-mea sta non-stop si se uita pe geam.
Daca se inteţeşte cred ca-i dau drumul in casa...

Intr-o farmacie, patronul vede un tip rezemat de perete. Il intreaba pe vanzator:
-Ce-i cu tipul ala? Ce are?
Vanzatorul:
- A venit sa-i dau ceva pentru tuse. N-am gasit siropul de tuse, asa ca i-am dat o sticla de laxativ
Patronul:
- Esti tampit! Cum sa-i dai laxativ pentru tuse?
Vanzatorul:
- Ooo, uita-te la el! Ii este frica sa mai tuseasca!


Bancuri....



Intr-un port un marinar si un pirat stateau la bar si beau wisky. La un moment dat marinarul il observa pe pirat ca are in loc de o mana un carlig,in loc de un picior, unul de lemn si mai avea un ochi de sticla. Curios, marinarul il intreaba
: - Unde ti-ai pierdut piciorul?
- Pe o furtuna am cazut peste bord si cand sa ma scoata baietii mei, m-a muscat un rechin si am pierdut piciorul.
- Dar vad in loc de mana un carlig, cum s-a intamplat?
- Intr-o batalie, un inamic mi-a taiat mana cu un topor!
- Si ochiul cum l-ai pierdut?
- O pasare a trecut in zbor si s-a gainatat pe ochiul meu!
- Ti-ai pierdut ochiul de la un simplu gainat?
- Era prima mea zi cu carligul…
 
 
Sotia intreaba sotul, care pleaca la mare fara ea
: - De ce nu ti-ai pus verigheta?
- Verigheta?
Pe caldura asta?
 
 
Sotul vine seara acasa obosit si nervos. Sotia ii sare bucuroasa in brate:
- Dragul meu, sunt insarcinata!
- Si tu????
 
 
Doi tipi ies din bar:
- Hotarat. Mergem la femei!
- Asculta frate, sotia mea este tanara, frumoasa...
- Am inteles. Deci mergem la tine!
 
 
Instructorul de parasutism
: - Dupa ce sariti, numarati pana la 50 si dupa trageti de inel. Atentie! Ardelenii sa numere doar pana la 3...
 
 
Daca s-ar inchide Facebook-ul de maine, ai vedea pe majoritatea de aici, alergand cu pozele lor in mana, intreband pe strada: iti place, iti place?
 
 
O tanara explica instantei cum s-au petrecut lucrurile:
- Domnule judecator, sa vedeti, m-a legat la ochi, pe urma mi-a legat mainile. Eu atunci imediat am desfacut picioarele ca sa nu mi le lege si pe alea...
  

Romania lui Basescu ?????


Tokes: Romania lui Basescu trebuie sa asculte revendicarile maghiarilor

autor: FrontPress 31.07.2012
Europarlamentarul Laszlo Tokes a declarat ieri, dupa aflarea rezultatelor partiale ale referendumului, ca “o Romanie prezidata de Traian Basescu trebuie sa dea ascultare revendicarilor comunitatii maghiare si sa aprecieze contributia ei la apararea valorilor democratice”. Afirmatiile vin pe fondul neprezentarii majoritatii populatiei maghiare si romanesti din Transilvania la votul de duminica pentru validarea scrutinului pentru demiterea presedintelui Romaniei. Tokes si-a mai exprimat speranta ca dupa referendum se va ajunge la “un deznodamant fericit”.
“Dupa validarea rezultatelor referendumului urmeaza o perioada foarte grea din punct de vedere politic, pentru ca in acest moment se duce un razboi politic civil in Romania. Speram sa nu pierdem acest razboi, ci sa ajungem la un deznodamant fericit”, a spus Laszlo Tokes luni, intr-o conferinta de presa la Oradea.
Intrebat de presa daca presedintele suspendat Traian Basescu ii este dator comunitatii maghiare, Tokes a afirmat ca maghiarii nu sunt oportunisti, informeaza NewsIn. “Nu suntem oportunisti, nu dorim un folos imediat. Noi suntem de partea democratiei crestin-democrate din Europa si pe aceste principii ne-am pozitionat de partea lui Traian Basescu. Nu ma astept la niciun folos politic concret, insa o Romanie prezidata de Traian Basescu trebuie sa dea ascultare revendicarilor comunitatii maghiare si sa aprecieze contributia noastra la apararea valorilor democratice din 1989 incoace. Sper ca vom reusi sa rapunem restauratia postcomunista, asa cum am rapus dictatura comunista in urma cu doua decenii”, a mai declarat Laszlo Tokes. Sursa: FrontPress.ro
 

Inaltati pe Dumnezeu si inchinati-va inaintea lui

-”Înălţaţi pe Domnul, Dumnezeul nostru, şi închinaţi-vă înaintea aşternutului picioarelor Lui”(Psalmul 99:5)-




Nu-ţi pierde nicidecum simţul admiraţiei, fiindcă altfel îţi vei pierde motivaţia închinării. Dacă nu crezi că Dumnezeu este atotputernic, omniprezent şi abordabil, vei trăi într-o stare de anxietate crezând că totul depinde de tine. Te vei feri de împărtăşirea credinţei tale ca să nu fi ridiculizat sau de teamă că nu-ţi vei găsi cuvintele potrivite. Nu vei mai fi generos pentru că sursa siguranţei tale este în tine însuţi. Vei evita confruntarea cu oamenii deoarece fără siguranţa acceptării lui Dumnezeu devii sclavul părerilor oamenilor.

Trăim într-o epocă cinică ce descurajează minunile. Nu ne mai mirăm şi nu mai suntem uimiţi, deşi în adâncul nostru tânjim după asta. Când micşorezi conceptul de Dumnezeu pentru a intra în capacitatea minţii tale, te rogi fără credinţă, lucrezi fără pasiune, slujeşti fără bucurie şi suferi fără speranţă. Şi rezultatul este teama, retragerea şi pierderea viziunii.



Dar există un lucru care îţi poate garanta refacerea ideii despre cât de mare şi minunat este Dumnezeu – închinarea. Dumnezeu ne-a creat în aşa fel încât atunci când experimentăm ceva ce ne inspiră mirare, trebuie să lăudăm acel lucru, să-l împachetăm în vorbe frumoase. Noi nu-L lăudăm pe Dumnezeu pentru că are nevoie de asta, ci pentru că noi avem nevoie de asta. Fără închinare, percepţia noastră despre El este incompletă; uităm cât de mare este El; trecem cu vederea chemarea noastră şi devenim auto-implicaţi. Ne pierdem simţul de-a ne minuna şi a mulţumi, ne târâm prin viaţă fără să vedem şi ne bazăm pe noi înşine, încăpăţânaţi şi mândri. Aşa că haideţi să ne oprim în fiecare zi şi să spunem împreună cu psalmistul: “Înălţaţi pe Domnul, Dumnezeul nostru, şi închinaţi-vă înaintea aşternutului picioarelor Lui” (Psalmul 99:5).



Doina, de Mihai Eminescu


Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. – Mircea Eliade
De la Nistru pân-la Tisa
De la Nistru pân’ la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-s-a
Ca nu mai poate strabate
De-atâta strainatate.

Din Hotin si pân’ la Mare
Vin Muscalii de-a calare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o atin;


Din Boian la Vatra Dornii
Au umplut omida cornii
Si strainul te tot paste,
De nu te mai poti cunoaste.
Sus la munte, jos la vale
Si-au facut dusmanii cale;

Din Satmar pâna ‘n Sacele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet Român saracul,
Indarat tot da ca racul,
Nici îi merge, nici se ‘ndeamna,
Nici îi este toamna toamna,
Nici e vara vara lui
Si-i strain în tara lui.

Dela Turnu ‘n Dorohoiu
Curg dusmanii în puhoiu
Si s-aseaza pe la noi;
Si cum vin cu drum de fier,
Toate cântecele pier,
Sboara paserile toate
De neagra strainatate.

Numai umbra spinului
La usa crestinului.
Isi desbraca tara sânul,
Codrul – frate cu Românul -
De secure se tot pleaca
Si isvoarele îi seaca
Sarac în tara saraca!

Cine-au îndragit strainii
Mânca-i-ar inima cânii,
Mânca-i-ar casa pustia
Si neamul nemernicia.

Stefane, Maria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ Arhimandritului
Toata grija schitului,
Lasa grija Sfintilor
In sama parintilor,
Clopotele sa le traga
Ziua ‘ntreaga, noaptea ‘ntreaga,
Doar s-a ‘ndura Dumnezeu
Ca sa-ti mântui neamul tau!

Tu te ‘nalta din mormânt
Sa te-aud din corn sunând
Si Moldova adunând.
De-i suna din corn odata,
Ai s-aduni Moldova toata,
De-i suna de doua ori
Iti vin codri ‘n ajutor,
De-i suna a treia oara
Toti dusmanii or sa piara
Din hotara în hotara,
Indragi-i-ar ciorile
Si spânzuratorile!

Cine ne-au dus Jidanii
Nu mai vaza zi cu anii
Ci sa-i scoata ochii corbii
Sa ramâe ‘n drum cu orbii
Cine ne-au adus pe Greci
N’ar mai putrezi în veci
Cine ne-au adus Muscalii
Prapadi-l-ar focul jalei
Sa-l arza sa-l dogoreasca
Neamul sa i-l prapadeasca

Cine tine cu strainii
Mânca-i-ar inima cânii
Mânca-i-ar casa pustia
Si neamul nemernicia
(Convorbiri Literare, XVII, 4, 1 iulie 1883)

Pelerinaje 2012, Arges/Maramures/Banat

4-5 august

Prima zi, Sambata 4 august
Plecarea din Bucuresti la ora .00 de la Poalele Dealului Patriarhiei.
M-rea Dealu, Catedrala, Cetatea si M-rea Stelea din Targoviste
M-rile Cetatuia Negru Voda, Namaiesti, Aninoasa.
Cazare la o pensiune pe langa Campulung Muscel

A doua zi, duminica 5 august
M-rea Curtea de Arges – Participre la Sfanta Liturghie si inchinare la moastele Sfintei Filofteia.
Manastirea Robaia

Pret: 150 de lei

In pret sunt incluse transportul si cazarile din program.

Contact: Constantin 0748.145.015  io_konstant@yahoo.com
http://paginadefolos.blogspot.ro/2012/07/pelerinaj-arges-targoviste-4-5-august.html

PELERINAJ Maramureş – Rarău

9-12 august 2012
Program:  

Prima zi. 9 august,  joi
Plecarea din Suceava la ora 5.00 de la Grup Şcolar nr. 2
Casa Memoriala George Cojbuc
Statiunea Borsa – Urcam cu telescaunul spre Cascada Cailor. Traseu pitoresc montan.
Bisericile de lemn de pe Valea Izei: Bogdan Vodă si Rozavlea
M-rea Bârsana – cazare

A doua zi, 10 august, vineri
Sighetul Marmaţiei – Memorialul Durerii
Săpânţa – Cimitirul Vesel
Catedrala din Baia Mare. Centrul Vechi.
M-rea Rohia – cazare si masa

A treia zi, 11 august, sambata
M-rea Rarău, cazare şi masă
Urcăm pe jos dacă este vreme bună până la Cabana Rarău de unde se văd Pietrele Doamnei.

A patra zi, 12 august, duminica
M-rea Rarău – Sfanta Liturghie
Manastirile Voronet si Humor. Suceava
Ora 21.00 Plecarea spre Bucuresti

Important! Pentru deplasarile spre Cascada Cailor si spre Cabana Rarau, veti avea nevoie de echipament sportiv dar si de imbracaminte groasa. Nu vor urca persoanele cu probleme de inima.



Pret: 270 de lei (pret valabil pentru transport cu autocar din Suceava).
Daca ne vom deplasa cu un microbuz, pretul se majoreaza cu 70 de lei, deci va fi de 340 lei.
In acest pret intra: transportul, mesele si cazarile din program.

Contact: Constantin 0748.145.015  io_konstant@yahoo.com
NOTA! Pelerinajul se organizeaza din Suceava. Pana in Suceava ne vom deplasa organizat, cu o cursa Atlassib. Pretul cursei este de 70 de lei. Studentii si elevii au o reducere de 20 de lei la aceasta cursa pe baza legitimatiei sau a carnetului de student/elev.
http://paginadefolos.blogspot.ro/2012/07/pelerinaj-maramures-rarau-9-12-august.html



Pelerinaj in Banat-Prislop-Transalpina, 23-26 august


PROGRAMUL PELERINAJULUI

I. Joi

Ora 5.00 plecarea din Bucuresti
M. Gura Motrului
M. Strehaia zidita de domnitorul Matei Basarab
M. Vodita
Cazanele Dunarii Mici si Mari
Cetatea Medievala a Severinului
Portile de Fier I
M. Sfanta Ana - cazare

II. Vineri

Ora 7.00 Plecarea
Resita  Muzeul Locomotivelor
M. Vasiova
M. Timiseni
Catedrala din Timisoara – moastele Sf. Iosif de la Partos
Castelul Hunianzilor
Arad – M. Gai cazare


III. Sambata

Plecarea la ora 7.00
M. Hodos – Bodrog
M. Bezdin
Hunedoara – Castelul Corvinilor
M. Prislop -  mormantul Parintelui Arsenie Boca si Pestera Sf. Ioan de la Prislop
Biserica Densus -  cea mai veche biserica din tara noastra
Pensiunea La Nicolae Cazare

IV. Duminica

Ora 6.00 plecarea
Transalpina
M. Bistrita – Sf. Liturghie
Bucuresti


Pret 370 de lei
In pret intra transportul si cazarile din program.
Inscrierile se fac la: Constantin 0748145015 io_konstant@yahoo.com



Aluzie perfida



Une allusion perfide au lac du Jourdain pompé par Israël ?
Israël, et alors, de la chasse d'eau aux piscines privées,
a des besoins, quoi de plus naturels !

http://brebisgalleuse.blogspot.com/

Poli Timisoara

Suporterii timisoreni explica de ce sustin echipa din liga a cincea: “Pornim de jos, dar cu capul sus”

autor: FrontPress 24.07.2012
În Timişoara, din acest an, vor fi două Poli. Una e ACS, alta e ASU. Una e în liga a doua, alta e în liga a cincea. Nu ar fi prima dată când mai multe echipe poartă acest nume în acelaşi timp, însă de această dată suporterii care s-au bucurat împreună la sute de meciuri s-au împărţit în două.
Sătui de compromisuri, după ce au “înghiţit” actele de caritate Dacia Piteşti 2000 şi AEK 2002, suporterii din Peluza Sud şi membrii Druckeria au spus pas proiectului Recaş. Astfel, echipa pe care primarul Timişoarei a botezat-o ACS Poli nu va avea parte de susţinătorii cei mai înverşunaţi ai echipei de pe “Dan Păltinişanu”, în deceniul cel mai bulversant din fotbalul timişorean (vezi procese, depunctări, retrogradări la masa verde, interdicţia de a purta un nume şi o culoare). Decizia pe care aceşti suporteri au luat-o a fost aceea de a spune adio fotbalului modern şi de a susţine echipa de amatori a Politehnicii, formată din studenţi şi cadre didactice, formaţie care a promovat în sezonul trecut dion liga a şasea în liga a cincea.
“Dacă nu ar fi fost ASU Politehnica, am fi pus fularele în cui”
Unul dintre liderii Druckeria, Emanuel Cernescu, a explicat care au fost evenimentele din această vară care i-au împins pe fanii alb-violeţi să susţină o echipă în campionatul judeţean, deşi în urmă cu doi ani visau să se bucure de câştigarea campionatului. “Noi ne-am întâlnit cu domnul Robu imediat după alegeri şi am plecat de la acea întâlnire cu ideea că nimeni nu îşi doreşte nicio fuziune sau un alt fel de artificiu de acest gen, ca să vedem apoi că proiectul Recaş prinde contur. E clar că ei merg pe o pistă pe care noi nu o putem urma, aşa că am ales să susţinem pe ASU Poli. Să se înţeleagă clar: nu e un răspuns de genul “ba pe-a mă-tii”, nu avem nimic cu proiectul Recaş, doar că nu îl putem susţine. Am spus doar că e posibil să ne destrămăm, noi ca grup de suporteri şi ar fi păcat. Dacă nu ar fi fost ASU, am fi pus toţi fularele în cui, nu mai mergeam la fotbal”, a spus Cernescu.
Cât despre această scindare între suporterii pătimaşi, care nu mai acceptă compromisuri şi spectatorii de rezultat, care se bucură de mutarea Recaşului la Timişoara, suporterul timişorean a spus: “E o scindare între suporteri şi consumatori. Sunt şi multe semnale din ţară, din partea unor oameni care ne-au felicitat şi ne-au încurajat să fim primii care adoptă o metodă atât de radicală împotriva fotbalului modern. Mergem să susţinem o echipă de amatori, doar un anumit gen de oameni poate să înţeleagă acest lucru. Acum, acesta este fotbalul în care găsim plăcere”.
Chetă pentru echipament
Suporterii au început deja să strângă bani pentru a achiziţiona două rânduri de echipament pentru fotbaliştii de la ASU Poli. Pe viitor, dacă va mai fi nevoie şi de un alt fel de ajutor, fanii timişoreni sunt dispuşi să pună umărul. “Să vedem ce ar mai fi nevoie să facem noi. Deocamdată, Politehnica poate susţine bugetul pentru liga a cincea, dar noi o să încercăm să atragem şi sponsori”, a spus Cernescu.
Campionatul judeţean (liga a cincea) începe la sfârşitul lui august, însă ASU Poli îşi va amâna primele partide, pentru că studenţii-fotbalişti nu sunt în oraş pe perioada vacanţei de vară. “Vor începe cu aproximativ o lună întârziere şi vor juca duminică – miercuri – duminică. Aşa au făcut şi în sezonul trecut, când au terminat pe primul loc în campionatul municipal”, a mai spus Emanuel Cernescu.
“Onoarea şi demnitatea, mai importante decât palmaresul”
Momentan, palmaresul echipei înfiinţate în 1921 a fost cedat de către ASFC Politehnica societăţii lui Marian Iancu. Acesta din urmă a dat asigurări că îl va ceda, la rândul său, clubului ACS Poli, cel care va juca în liga a doua în acest sezon. Acesta este un subiect delicat pentru suporteri, care au luptat, alături de Iancu, în ultimii ani, pentru recunoaşterea numelui şi a palmaresului.
“Sunt mai bine de zece ani de când încercăm să reparăm greşelile făcute de alţii. Zece ani în care am încercat să adunăm la un loc toate părţile unui întreg care a început să se distrugă de prin 1991, culminând cu ieşirea Institului Politehnic de la propria echipă. Lupta noastră nu a fost pierdută, sfârşitul anului 2012 ne-a găsit purtând din nou cu mândrie numele Politehnica Timişoara. Din păcate, ne lovim acum din nou de aceleaşi probleme. Din nou, suntem puşi în faţa unui altoi pe care nu-l vrem în istoria noastră. Din nou ASFC-ul a devenit obiectul unor înţelegeri pe care nu mai putem să le înţelegem. Palmaresul este un lucru important. Dar considerăm că mai importante decât el sunt onoarea şi demnitatea acestei echipe, atât de încercate în ultimul timp. În virtutea acestui crez considerăm că singurul drum normal, atât pentru simbolul Politehnicii cât şi pentru noi ca suporteri este să începem de jos, dar cu capul sus”, a explicat Silvian Radosav, unul dintre liderii Peluzei Sud. De Radu Faur – ProSport
«

Glumitze




Merge un betiv pe strada. Vede un panou, se holbeaza la el cam o ora,
apoi zice uimit:
-Ma, la viata mea beti crita am vazut, beti morti am vazut, da'
niciodata nu am auzit de beti pepsi!"

-Marie, tie ti-ar placea sa fii barbat?
-Da, mai Ioane. Da' tie? 
                                        
                                  
I: - De ce barbatii tandri si sensibili nu sunt disponibili?
R: - Pentru ca au deja un prieten.



   

Amalgam de cuvinte

Sictirit de viata, scriu poezii
Cu berea la cap ca Esenin...
Sunt satul de false iluzii,
Diplomatii si sexul feminin....

Mironosite ce alearga pe la schituri
Marturisind la preotasi cu "dumnezeu in ganduri":
Ca vor sa se marite cu un teolog
Si apoi sa puna viata lor "binecuvantata" sus pe blog...

Sunt satul de cotiere,jartiere,
Implementari la sani scazuti la cele mai joase nivele...
De naivi ce se cred stapani pe lume
Doar pentru simplu fapt ca o duc un pic mai bine...

Sunt satul de teoreme, de probleme
Si de aceia care instiga tineretul la mii de dileme
Am un singur crez: Ca lumea-i facuta praf
Din cauza unora care inteleg semnificatia substantivului epitaf...


(18 iulie 2012 - 23:52)


Ponta, Crin si Basescu


Sa faca Ponta, Crin si Basescu o cheta si sa-mi plateasca chiria!

autor: FrontPress 18.07.2012

Ciobanul FSN-ist spălat pe creier de Antena 3 și clătit pe B1TV nu simte consecințele certurilor politice. Zice că, „nu-mi pasă”, „nu vreau să aud”, „nu mă interesează”. Sigur că, nu. Oricum deja le genul ăsta de om are impresia că le știe pe toate. Că așa e azi. Societatea de consum te face să crezi că ești deștept pentru alegerile făcute. Dar asta este o altă discuție.
Tot scandalul ăsta cu demiterea, cu referendumul, cu plagiatul se simte masiv la buzunar. La euro. Și când se simte la euro se resimte în tot, prieteni. Da, în tot. La pompa de benzină, la salariu, la chirie, la rate și în scurt timp chiar și la ceafa de porc pe care o mănânci la Kaufland, pentru că știm cât place. Chiar și când iei shaorma la prințesă.
Uite așa cei 8% aruncați înapoi bugetarilor de către Ponta nu se simt. Nu se simt pentru că a explodat euro direct proporțional cu celelalte monede. Cine are rate, știe. Cine are chirie în euro, știe. Ciobanul care dă leii pe alcool, și caută mereu pe buletinul de vot Ion Iliescu FSN, nu știe. Zice că sunt un băsist ordinar. Că așa a văzut la Mircea Badea.
Băsescu? Nu vreau să-l mai văd. De mâine. Va pica la referendum. Bineînțeles. USL bagă manevra cu extinderea programului de vot (le este frică de validarea 50+1) că vezi Doamne sunt și oamenii la picnic, grătare, mici. Nu poți să-i deranjezi tu cu referendumul. Dar știți ce? Hai să mergem cu urnele la Costinești. DUpă cetățean. Că el e prea ocupat să voteze. E prea ocupat să-și mute greutatea corporală 500 de metri și să hotărască soarta țării.
Pică Băsescu și vine la putere Crin Antonescu. Omul care l-a scuipat pe Geoană, l-a pupat pe Geoană și iar l-a scuipat pe Geoană. Omul din partidul care mă invita recent să-l votez pe Băsescu. Tot ei vin acum să-mi spună să-i dau o ștampilă în frunte. Să-i mai cred?
De ce l-am votat pe Băsescu? Datorită odiosului regim PSD – Năstase. Năstase, omul din cauză căruia va trebui să edităm definiția sinuciderii în DEX: act de mare curaj și onoare, lăudabil, aplaudabil. Nu i-am vrut atunci, de ce i-am vrea acum? De ce l-am votat pe Băsescu? Datorită PNL-ului care mi l-a recomandat. Acum repet, ne spun să-l dăm jos. Nu e ușor penibil?
Plâng cu un ochi, râd cu un ochi. Mă bucur că pleacă Băsescu, mă întristez că vine Crin. Altfel nu se poate? Nu. Pentru că alții nu acces acolo. E o chestie prin rotație aici.
Eu înțeleg politica, înțeleg ce trebuie făcut. Înțeleg procedura. Dar până una-alta, să vină Băsescu, Ponta și Crin să facă o chetă și să-mi plătească toată chiria. Nu că nu mi-aș permite, dar eu chiar nu muncesc pentru aroganțele lor. Și vinovat nu sunt eu. Nu sunt nevoit să trag ponoasele aroganțelor lor, exchibițiile lor „democratice”, plagiatele lor, mandatele lor. Să vină să-mi plătească ei chiria la aproape 4,6 lei pe euro și după să se certe. Oricum se vor pupa mai târziu. De Ion Negoiaș – RâmnicPress

Un test pentru popor


Referendumul, un test pentru poporul roman

autor: FrontPress 18.07.2012
Ponta, Crin şi Băsescu au impresia că referendumul din 29 iulie îi priveşte pe ei. Că e vorba de PD-L, de USL, de Crin-preşedinte sau de Băsecu-preşedinte. De fapt, totul e un test de sănătate mentală şi de caracter. Dar nu pentru politicieni, ci pentru poporul român.
E un test de sănătate mentală pentru că românii suferă fără să ştie de un fel de schizofrenie politică. Fiecare crede ceea ce vrea, şi nu neapărat ceea ce aude, ce compilează, ce înţelege. Românii trăiesc într-un fel de tărâm fantastic. Am văzut asta discutând cu tot felul de oameni, de toate vârstele şi toate categoriile. Nu contează nivelul intelectual sau poziţia socială. După revoluţie a fost foarte important să arătăm că putem avea propriile opinii sau convingeri, încât ne-am autocondiţionat să credem ce ne place, niciodată confruntaţi cu realitatea. De exemplu acum, când miza referendumului este demiterea lui Băsescu şi nu faptul că Ponta a plagiat. Aşa se cântăresc lucrurile. Vrei să scapi de Băsescu sau nu. Mai poţi cântări lucrurile printr-o analiză pierzi-câştigi. Eu de exemplu mă gândesc cât ma costă la buzunar deprecierea leului, la ratele lunare şi cât de mult îmi afectează asta traiul de zi cu zi. Adică toate demersurile USL pentru demiterea lui Băsecu au logică, dar dacă mă afectează atât de direct la cursul de schimb, oare până la ce valoare merită această răzbunare? 4,7 sau 4,8? Este o logică pe care o urmez personal şi pe care nu o voi dezvălui niciodată public.
Dar mai important este testul caracterului. Se vor putea mobiliza românii să îl demită pe Traian Băsescu? Potrivit Legii Referendumului e nevoie de 50% + 1 din românii cu drept de vot pentru validare, adică e nevoie de peste 9 milioane de români să iasă din casă şi să meargă la vot. E a doua şansă pe care românii o au în ultimii 22 de ani, să arate că pot decide ceva. Că pot sancţiona un om cât un sistem, pe Traian Băsescu, care este fără dubiu vina a celor mai multe rele din România ultimilor ani. Nu a tuturor relelor şi este fără doar şi poate artizanul unor lucruri bune. Aceste lucruri trebuie din nou analizate şi românii trebuie să meargă la vot. Dacaă nu vor merge, înseamnă că îşi merită conducătorii, că nu mai au voie să se plângă. Ştiu, după Băse vin alţii, la fel de răi şi hâtri. Aşa şi? O călătorie de 1 milion de kilometri începe cu un singur pas. Status quo-ul nu e niciodată bun, e piedica progresului, a evoluţiei şi instaurează gerontocraţia la putere. E mereu nevoie de schimbare, preferabil în bine.
A venit şi momentul poporului român, chit că nu îşi dă seama. De George Bara – NapocaNews

Acuzatie


JO 2012 – Un campion acuza: Suntem discriminati fiindca suntem heterosexuali

autor: FrontPress 17.07.2012

Sportivul australian Russell Mark, specialist în proba de tir, a ajuns, luni, furios la Londra, din cauza faptului că forul olimpic din ţara sa i-a interzis să stea în aceeaşi cameră cu soţia lui, Lauryn, de asemenea componentă a lotului de tir, pe durata Jocurilor Olimpice.
Potrivit lui Russell Mark, care va lua partea la cea de-a şasea ediţie a JO, această interdicţie a fost decisă de oficialii Comitetului Olimpic Australian (COA), după ce Lauryn a apărută într-o revistă pentru bărbaţi, Zoo, îmbăcată într-un costum de baie şi ţinând în mână o puşcă de vânătoare.
Ea a apărut în această ipostază sexy pe coperta revistei de luni, în urma unui pariu pierdut cu soţul ei, iar sumele de bani obţinute au fost donate unui spital din Melbourne.
Mark, 48 de ani, consideră că ei sunt sancţionaţi astfel pentru statutul lor de cuplu căsătorit. “Partea proastă e că există o groază de cupluri gay în echipa olimpică şi acestea pot împărţi aceeaşi cameră, în timp ce noi suntem discriminaţi pentru că suntem heterosexuali. Ceea ce a enervat COA mai mult decât orice a fost şedinţa foto. E prea mult pentru ei să suporte”, a declarat Mark unui post de radio australian.
Nick Green, şeful misiunii olimpice australiene, a respins acuzaţiil de discriminare a heterosexualilor, precizâd faptul că s-ar fi creat un efect de domino, dacă s-ar fi făcut o excepţie în acest caz.
Mark Russel este medaliat cu aur la Atlanta şi cu argint la Sydney, în proba de talere, şi numele său a figurat printre cele ale posibililor purtători ai drapelului Australiei la festivitatea de deschidere a JO.
El nu este la primul conflict cu forul olimpic australian. În luna mai, Mark a declarat că ar putea defila într-un “mankini” la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra. El a explicat că a pierdut un pariu legat de un meci de fotbal australian, astfel că ar trebui să poarte la deschiderea JO un costum de baie minimalist făcut celebru de actorul britanic Sacha Baron Cohen în filmul “Borat”.
“Am anunţat asta. Oricum, mulţi oameni s-ar gândi că un mankini ar putea arăta mai bine decât uniformele pe care trebuie să le purtăm, aşa că nu ştiu dacă este ceva atât de rău”, a spus sportivul râzând, la un post de radio local. De pe Romania TV

17 iulie 1918



17 iulie 1918: Tarul Nicolae al II-lea al Rusiei a fost executat de bolsevici impreuna cu familia imperiala

In data de 17 iulie 1918 a fost executat, alaturi de famila sa, ultimul tar al Rusiei, Nicolae al II-lea Romanov. Executia a fost dusa la indeplinire de catre bolsevici la ordinul lui Lenin. Nicolae a fost canonizat drept sfant al Bisericii Ortodoxe Ruse, iar in 1998 ramasitele sale si ale familiei imperiale au fost reinhumate cu intr-o ceremonie oficiala.

Uneori....



Uneori mi-e dor de tine si mi-ar placea ...
Sa te netraiesc iubindu-te ...
Sau sa te traiesc neiubindu-te ...
Sau poate sa te iubesc traindu-te …
Nici eu nu stiu cum imi  e dor...

Alteori as vrea sa te alung din gandurile mele
Si sa te am in palme ... sarutandu-te toata ... si atat ....
Ca sa uit ca imi e dor sa ...

Barroso - comunist


Jose Manuel Barroso, tanarul comunist care a ajuns sa conduca Europa (VIDEO)

autor: FrontPress 16.07.2012
Jose Manuel Barroso, acum preşedinte al Comisiei Europene, şi-a început activitatea în politică după Revoluţia Portugheză din 1974, activând în Federaţia marxist-leninistă a studenţilor, acum aripa tânără a PCTP/MRPP (Partidul Comunist al Muncitorilor / Mişcarea Reformată a Partidului Proletarilor 1974 – 1980), un partid revoluţionar maoist despre care s-a speculat că ar avea legături cu acţiunile teroriste.
Actualul preşedinte al Comisiei Europene a devenit cunoscut prin lozinci anti-capitaliste scrise pe ziduri sau prin confiscarea mobilierului Facultăţii de Drept. După câteva astfel de acţiuni, tânărul Barroso a urcat rapid în ierarhia partidului maoist.
Însă peisajul politic din Portugalia s-a schimbat rapid. Extrema stângă a eşuat în preluarea puterii asupra ţării, iar Barroso s-a decis că ar fi mai bine să plece în străinătate, la studii.
La întoarcerea în ţară, Barroso şi-a schimbat total viziunea politică. El s-a raliat mişcării de dreapta, PPD-PSD, unde, din nou, a reuşit să se afirme, urcând pe scara ierarhică şi devenind, în scurt timp, premierul Portugaliei. Ca prim-ministru, a luat câteva hotărâri controversate. El a susţinut invazia Irakului din 2003, căreia majoritatea portughezilor s-au opus, şi este responsabil pentru reducerea cheltuielilor publice.
La 29 iunie 2004, el a fost numit în funcţia de preşedinte al Comisie Europene, ales în unanimitate de executivele celor 25 de state membre ale Uniunii Europene. Parlamentul European a susţinut această decizie la 22 iulie 2004 cu 413 voturi din 711 eurodeputaţi care au participat la vot (251 contra şi 44 de abţineri). Barroso a fost reales în funcţie şi pentru legislatura 2009-2014 a Parlamentului European, cu 382 de voturi pentru şi 219 contra.
În acest film din 1976, poate fi observat tânărul maoist José Barroso, într-o declaraţie foarte confuză, cerând studenţilor să “lupte”. El critica sistemul burghez de educaţie burgheză care îi întoarce pe studenţi împotriva muncitorilor şi invers. De pe Jurnalul National
 

Steagul Al Qaeda


Steagul Al Qaeda arborat in satele siriene controlate de islamistii sustinuti de Occident

autor: FrontPress 16.07.2012
O parte din rebelii sirieni încep să nu îşi mai ascundă adevărata faţă, arborând cu mândrie în zonele controlate de aceştia steagurile negre ale reţelei teroriste Al Qaeda. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în Libia, unde regimul naţionalist secular a fost înlăturat cu sprijinul militar acordat teroriştilor islamişti de către NATO.
Mai multe steaguri Al Qaeda au fost arborate în unele localităţi din provinciile Idlib şi Aleppo, situate la graniţa cu Irakul şi Turcia, scrie Daily Telegraph. Simbolul organizaţiei islamiste internaţionale a fost văzut în mai multe sate sau pe autoturismele cu care se deplasează insurgenţii.
Al Qaeda şi-a anunţat oficial implicarea în conflictul sirian încă de anul trecut, preşedintele Bashar al-Assad fiind considerat unul dintre inamicii cei mai de temut ai grupării care doreşte transformarea ţării într-un stat islamic.
Printre ţările care susţin logistic, politic, financiar şi chiar militar insurgenţa islamistă din Siria se numără SUA, Turcia, Arabia Saudită şi Qatarul. Pe de altă parte, regimul politic de la Damasc este sprijinit de Rusia, China şi Iran.
Ţara se confruntă din primăvara anului trecut cu violenţe alimentate de islamiştii radicali şi serviciile secrete străine împotriva președintelui naționalist Bashar al-Assad. Până în prezent peste 15.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma confruntărilor, în jur de 5.000 de victime aparţinând forţelor de securitate şi taberei loialiştilor regimului.
Siria era până în momentul de faţă un exemplu al coexistenţei paşnice a diferitelor religii, într-un stat cu o populaţie majoritar musulmană. În această ţară trăiesc circa 300.000 de melkiţi catolici şi peste 800.000 de credincioşi ortodocşi, cea mai mare parte a lor aparţinând de Patriarhia Greco-Ortodoxă a Antiohiei şi a întregului Răsărit. Aceste două confesiuni, precum şi alte Biserici mai mici, reprezintă minoritatea creştină dintr-o ţară în care 87 de procente din totalul populaţiei de 19 milioane de oameni aparţin religiei musulmane. Sursa: FrontPress.ro