Avem nevoie de rabdare

Text: Iacov 1:1-12




Ba mai mult ne bucurăm chiar si in necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare... Romani 5:3



„DAR AM NEVOIE DE RĂBDARE"



Dacă nu ţi-ai pierdut niciodată răbdarea stînd la rînd undeva, trăind cu soţul, soţia sau copiii, ori un coleg sau colegă de cameră, sau împlinindu-ţi datoriile zilnice de serviciu, atunci n-are rost să citeşti mai departe. Articolul acesta nu este pentru tine. Dar dacă eşti un om obişnuit, atunci te vei bucura de a avea ocazia să înveţi cum să dobîndeşti mai multă răbdare. Iată formula: NECAZUL ADUCE RĂBDARE. Acesta este adevărul textului din Romani 5:3, pentru că termenul „necazul" folosit aici, înseamnă presiune sau durere. Iar termenul răbdare înseamnă perseverenţă sau stăruinţă.

Se spune despre o femeie că avea foarte puţină răbdare. S-a dus la pastorul ei şi i-a spus: „Frate pastor, roagă-te ca Dumnezeu să-mi dea răbdare!" „Să ne aplecăm capetele chiar acum şi să aducem această nevoie înaintea Domnului", a spus pastorul. A început să se roage: „Tată ceresc, trimite încercări şi necazuri în viaţa acestui copil al Tău. Las-o să aibă necazuri mai mari ca în prezent". înainte de-a mai putea rosti vreun cuvînt, femeia l-a întrerupt: „Dar, frate pastor, eu am nevoie de răbdare, nu de necazuri! Ştiu, a spus el cu blîndeţe, dar Dumnezeu spune că aceasta este cea mai bună cale de-a o învăţa".

Iacov ne spune sâ privim „ca o mare bucurie" cînd trecem prin felurite încercări, ca unii care ştim că încercarea credinţei noastre lucrează răbdare (Iacov 1:2, 3). Fibra morală a răbdării creşte hrănită numai cu stres. Aşa că, data viitoare cînd simţiţi presiunea încercării de-a trăi ca un creştin într-o lume ostilă, rugati-vă pentru putere şi spuneţi Domnului: „Iti mulţumesc pentru o altă ocazie de-a învăţa răbdarea!" - D.J.D.



Deşi-i întuneric şi-ncercare pe cale

Şi zi de zi îngrijorările m-apasă greu,

Cu răbdarea mă reazem pe braţele Sale;

El ştie ce-i este mai bine sufletului meu. - Pentecost



Cînd Dumnezeu îţi întinde răbdarea, El îţi lărgeşte sufletul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu