Steagul Al Qaeda


Steagul Al Qaeda arborat in satele siriene controlate de islamistii sustinuti de Occident

autor: FrontPress 16.07.2012
O parte din rebelii sirieni încep să nu îşi mai ascundă adevărata faţă, arborând cu mândrie în zonele controlate de aceştia steagurile negre ale reţelei teroriste Al Qaeda. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în Libia, unde regimul naţionalist secular a fost înlăturat cu sprijinul militar acordat teroriştilor islamişti de către NATO.
Mai multe steaguri Al Qaeda au fost arborate în unele localităţi din provinciile Idlib şi Aleppo, situate la graniţa cu Irakul şi Turcia, scrie Daily Telegraph. Simbolul organizaţiei islamiste internaţionale a fost văzut în mai multe sate sau pe autoturismele cu care se deplasează insurgenţii.
Al Qaeda şi-a anunţat oficial implicarea în conflictul sirian încă de anul trecut, preşedintele Bashar al-Assad fiind considerat unul dintre inamicii cei mai de temut ai grupării care doreşte transformarea ţării într-un stat islamic.
Printre ţările care susţin logistic, politic, financiar şi chiar militar insurgenţa islamistă din Siria se numără SUA, Turcia, Arabia Saudită şi Qatarul. Pe de altă parte, regimul politic de la Damasc este sprijinit de Rusia, China şi Iran.
Ţara se confruntă din primăvara anului trecut cu violenţe alimentate de islamiştii radicali şi serviciile secrete străine împotriva președintelui naționalist Bashar al-Assad. Până în prezent peste 15.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma confruntărilor, în jur de 5.000 de victime aparţinând forţelor de securitate şi taberei loialiştilor regimului.
Siria era până în momentul de faţă un exemplu al coexistenţei paşnice a diferitelor religii, într-un stat cu o populaţie majoritar musulmană. În această ţară trăiesc circa 300.000 de melkiţi catolici şi peste 800.000 de credincioşi ortodocşi, cea mai mare parte a lor aparţinând de Patriarhia Greco-Ortodoxă a Antiohiei şi a întregului Răsărit. Aceste două confesiuni, precum şi alte Biserici mai mici, reprezintă minoritatea creştină dintr-o ţară în care 87 de procente din totalul populaţiei de 19 milioane de oameni aparţin religiei musulmane. Sursa: FrontPress.ro 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu