Moneda dedicata



Monedă dedicată împlinirii a 100 de ani de la naşterea lui Nicolae Steinhardt, emisă de BNR

O monedă din argint dedicată împlinirii a 100 de ani de la naşterea lui Nicolae Steinhardt va fi pusă în circulaţie, în scop numismatic, începând de luni, de Banca Naţională a României (BNR), informează un comunicat.
Caracteristicile monedei din argint sunt următoarele: valoare nominală – 10 lei, metal – argint, titlu – 999‰, formă – rotundă, diametru – 37 mm, greutate – 31,103 grame, calitate – proof, cant -zimţat.
Aversul redă o compoziţie reprezentând mănăstirea Sfânta Ana – Rohia, valoarea nominală “10 LEI”, stema României, inscripţia “ROMANIA”, anul de emisiune “2012″ şi textul în arc de cerc “Manastirea Sfanta Ana – Rohia”.
Reversul prezintă portretul lui Nicolae Steinhardt, suprapus peste imaginea unei biblioteci, textul în arc de cerc “Monahul de la Rohia”, anii între care a trăit “1912″ şi “1989″ şi inscripţia “NICOLAE STEINHARDT”.
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.
Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 500 monede.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 340,00 lei/bucata.
Monedele din argint dedicate aniversării lui Nicolae Steinhardt au putere circulatorie pe teritoriul României.
Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
brasovpress.ro/ 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu