Ganduri efemere...

Imi era dor sa scriu o poezie,

Preferabil chiar sa nu mi-o dedic mie...

Ci poate tie...

Tu, ce-mi tineai odat' inima vie...

Si printre picaturi de vie

Te vad acum pe drumul care

Tu il urai asa de tare...

Si sunt convins ca inca doare...

Ce doare ? Poate acea "iertare"...

Pentru ca am fost trecator prin zare

Pe o carare...

Ce-o vizitam mereu cu multa desfatare...

Da, inca doare, si desi a trecut vreme

De cand ne intreceam in sute teme

Fara sa imi fie mie o placere,

Sunt ca si acum momente cheie...

Si poate mi-ar placea de multe ori sa spun

Ca poate acea cale a ta nu e un drum...

Si ca o iei orbecaind pe sensul unic,

In cautarea eului launtric.

As vrea poate, dar nu mai pot

Sa tai mereu tot ciot cu ciot...

Pentru ca ecuatorialele idei

Cresc tot mai des, chit ca nu vrei...

Si cum de ceva timp incoace

Am tot sperat c-un semn vei face, 

Ar fi momentul sa iti spun

Ca asta-i ultimul porumbel bun.

Dar nu e nici un fel de suparare...

Din primele momente am zis ca iti dau iertare.

Mi-ar fi placut totusi sa nu eziti

Sa fii un om si sa nu minti...

Atatea cate s-au facut

Ma bucur si acum ca le-am avut.

Ma uit in spate uneori zambind

De 2 copii cu inimi amintind.

Si poate ca va veni o zi odata

Cand o sa dam cartile pe fata.

Pentru ca inevitabil timpul trece

Iar totul cu buretele se sterge...

Andrei Radutu, 25 iunie 2011..."Filozofie pura"

Candle in the wind

Yep...back in Bucharest and back at work...n-as putea spune ca mi-a lipsit extraordinar, dar pot afirma cu siguranta ca timpul liber este o minune dupa sesiune. Dar sa lasam sesiunea cu treburile ei...astazi am inceput al doilea semestru, si fiind prima zi(aglomerata de altfel in teorie), s-a concretizat intr-un program mai scurt decat ne-am fi asteptat cu totii...un prilej bun astfel pentru activitati de orice tip...de altfel, nu m-as fi gandit ca astazi voi colinda frumos strazile din centrul Bucurestiului cu o mare placere. Nu imi mai aduc aminte exact cand a fost ultima data cand m-am plimbat linistit prin marele oras pentru a ma relaxa si nefiind stresat sau incarcat de griji, cert este ca iarna parea mult mai placuta astazi, chiar daca vantul isi revendica cu o mare seriozitate drepturile sale asupra vremii...

Am revazut cateva dintre marile piete ale Bucurestiului, Piata Romana, Universitatii si Unirii, studiate intr-un amanunt linistitor...pe masura ce treceam pe langa un anticariat, pe langa un cinematograf, prin Centrul Istoric sau prin minunatul parc din fata acestuia, vara imi revenea in minte cu un aer proaspat si plin de piese de puzzle ale sufletului. Nu cred ca as putea sa uit vreodata anumite momente, au fost prea importante pentru mine, si pe masura ce imi aduc aminte de ele, si le impartasesc cuiva sau doar starii de spirit prezente in acea clipa, zambetul copilului din mine revine neconditionat pe buzele acestui visator si iubitor de natura, unul pentru care timpul, locul si oamenii speciali de langa el impodobesc un peisaj sufletului spre noi aventuri...

Formatiile cu care am crescut(partea a patra) - Directia 5

Imi aduc aminte ca aceste melodii le ascultam cu ochii atintiti de televizor pe celebrul Atomic(pentru cei care isi mai aminte), mai ales ca eram mic(9-10 ani si pe atunci inca nu aveam cablu TV). Inca de pe atunci, incercam sa imi transpun ideile din viata reala in melodii...se pare ca acest obicei s-a dezvoltat din ce in ce mai mult cu timpul si asa am ajuns sa devin cine sunt astazi...


Las aici 3 piese pentru sufletele care inca mai iubesc din toata fiinta lor. 


Enjoy !

Rappa_ru' si 2010

Iata ca a mai trecut un an(am mai intinerit cu un an pentru ca noi suntem cei care vin tare din urma si nicidecum nu imbatranim pana vreo 99 ani, 12 luni si o zi) si ne gasim din nou la cumpana dintre ani, moment ce trebuie sa ne gaseasca alaturi de persoanele dragi noua pentru a mai adauga o fila in paginile sufletului fiecaruia dintre noi pentru a ne servi drept impuls atunci cand vom fi prea suparati, stresati, obositi, sictiriti si asa mai departe, intr-un cuvant...cand vom avea lipsa de motivatie sau saturatie suprema...


Dar sa nu mai aberam atat de mult si sa afirm ca pot fara nici un fel de problema spune ca pentru mine anul 2010 a fost alaturi de varsta de 18 ani, cea mai frumoasa perioada a vietii mele in care toate mi-au fost asezate de Domnul la locul lor, in orice fel de domeniu, sper sa fi meritat toate acestea si sa cladim din nou pe acest substrat(sau de ce nu pe altul) o noua minunata perioada si in viitor. Sa enumeram aici(pentru a exemplifica ceea ce v-am spus mai sus) ca am trait o super poveste, am avut o super clasa(we are MUSATINII 12 Tza), bac, admitere, totul in regula, lucrurile au mers intr-o armonie ca niciodata, vara a fost challenging pentru a ma pregati pentru ceea ce avea sa vina, si iata-ma acum, amintindu-mi de acestea, si la fel de mult de frumoasele povesti alaturi de prietenii mei, de care ma leaga atat de multe momente pline de farmec.


Pana la urma a venit Mosu' si la mine, un pic mai intarziat ca era in dubiu daca poate circula cu sania prin spatiul aerian roman fara cauciucuri de iarna, dar mi-a adus ceea ce imi doream si anume putina liniste sufleteasca si impacare cu mine de Sarbatori, si pe langa acestea a facut echipa buna cu mine si cu tata si am initiat un nou proiect numit ACER ASPIRE(postul este o premiera de asemenea, fiind primul realizat integral prin acesta), deci ii multumesc mult pe aceasta cale.


In inchierea postului, promit sa fiu mai activ pe blog in 2011, ma rog la Dumnezeu sa aiba grija de noi, de toti, sa ne dea sanatate si putere de invatat/munca pentru a implini lucrurile pe care ni le propunem din drumul pe care mergem. 


La multi ani, toate cele bune, un an nou cat mai implinit si fericit tuturor ! Ne citim la anul ! Distractie placuta diseara pentru ca avem dubla sarbatoare !!!

De ce nu mai stim sa ne bucuram ?

Iata-ne si in a doua zi de Craciun...sper ca ati petrecut momente frumoase alaturi de cei dragi, familie si v-ati bucurat de aceasta Sarbatoare foarte importanta pentru noi toti...dar mai stim oare sa o pretuim la adevarata ei valoare si semnificatie ?...isi mai aduce aminte cineva ca de fapt de Craciun sarbatorim nasterea Domnului si nicidecum nu trebuie sa "sarbatorim" luna cadourilor sau mai stiu eu ce stereotip pe care il folosesc jurnalistii nostri deontologi astazi ?...se mai bucura cineva la fel sau aproape la fel ca atunci cand eram copii ?...raspunsul cred ca il stim cu totii...si nu e cel pe care ni-l amintim a fi pana acum in urma cu cativa ani.


Dupa cum v-am mai povestit, pentru mine Craciunul este o sarbatoare speciala, in care simt acea bucurie care ma face sa retraiesc cu zambetul pe buze si cu amintirile in suflet si minte, momentele de cand eram copil...imi amintesc fericit de anii in care il pandeam pe Mos Craciun pentru a-l vedea si eu si a confirma povestea spusa de ai mei conform careia Mosul avea grija atat de bradul de Craciun, cat si de cadouri si venea negresit daca eu eram cuminte, de bucuria pe care o aveam cand vedeam zapada de Craciun, de mersul cu colindul si de toate celelalte lucruri ce faceau un Craciun sa fie cu adevarat Craciun. 


Mi-e greu sa spun asta...dar pentru prima data dupa atatia ani...anul acesta nu m-am mai simtit la fel de impacat cu mine de Craciun pe cat ma simteam in fiecare an...parca nu am mai avut acea bucurie sufleteasca si zambet frumos pe cat mi l-as fi dorit si pe cat de mult il asteptam. Au fost, e adevarat momente frumoase si in aceasta perioada, in care m-am bucurat de farmecul clipelor, dar ma gandesc fara sa vreau, din ce in ce mai des, ca odata cu trecerea timpului e posibil sa nu mai fie totul asa cum era odata...


E adevarat...traim parca alte vremuri...in care timpul alearga cu mult inaintea noastra si in care deseori uitam de noi si de cei dragi noua...se asterne incet, incet asupra noastra acel voal al superficialitatii si al obisnuintei, incat nu mai stim pe ce drum sa mergem, de unde am venit si de ce totul brusc devine monoton si fara semnificatie...cred ca acestea explica poate de ce nu mai putem sa ne bucuram cu adevarat atunci cand suntem fericiti, de ce parca toate zilele seamana intre ele aproape trase la indigo si de ce totusi una din marile Sarbatori ale omenirii, Nasterea Domnului, o petrecem inchisi in casa, stand si gandindu-ne nemuritor la ce s-a intamplat cu noi si avand in fata conturile de pe retelele de socializare, in care asteptam sa vedem cate mesaje frumoase primim in loc sa transmitem din suflet o urare calda celor la care tinem...


As vrea sa cred ca anumite circumstante ne fac sa avem gandirea aceasta, iar lipsa zapezii face ca totul sa fie neimbracat de farmec. 


Va urez sa aveti niste Sarbatori fericite, cu multa bucurie in suflete, sa fiti impacati cu voi si sa nu uitati de cei de langa voi ! Craciun fericit in continuare !

Formatiile cu care am crescut - partea a treia

Stiu ca am intarziat putin cu partea a treia, dar o postez bucuros acum:). Enjoy !


Simplu - Oare stii

Mi-aduc aminte...

Hmmm...ma tot chinuiam sa gasesc piesa asta neamintindu-mi numele ei...stiu ca nu am mai ascultat-o de mult...aparent m-a gasit ea pe mine...multe amintiri frumoase ies la iveala din coltul lor de suflet si minte si imi fac pielea de gaina...ca intotdeauna, VERITASAGA NU SE ASCULTA, SE SIMTE !!!


Enjoy !

Queen...of the heart

Nu pot sa spun decat ca sunt din ce in ce mai innebunit dupa aceasta melodie care poate fi cu adevarat numita o regina...a inimii.


Enjoy !...O seara frumoasa si noapte buna:)

Pasarea Colibri - 2000 ani

Pentru tine, pentru noi, si pentru voi toti:)

Dragostea si povestea ei...

Rasfoind putin prin "arhivele" mele, am dat de o povestioara foarte frumoasa...cine zicea ca un sentiment nu poate fi personificat, ii sugerez sa se mai gandeasca...lectura placuta:)

"Demult, undeva pe pamant s-au adunat toate calitatile si simturile omenesti. Cand Plictiseala a cascat pentru a treia oara, Nebunia, nebunatica ca intotdeauna, a propus:

- Hai sa ne jucam de-a v-ati ascunselea!Intriga si-a ridicat ispitita sprancenele, iar Curiozitatea, neputand sa se retina, a intrebat:

- V-ati ascunselea? Ce mai este si aceasta? Este oare vreun joc?Nebunia a explicat ca-si va acoperi ochii si va numara pana la un milion, in timp ce toti ceilalti se vor ascunde, iar cand numaratoarea va lua sfarsit, primul ce va fi gasit ii va lua locul si astfel jocul va continua...Entuziasmul a luat-o la dans pe Euforie, iar Bucuria a executat intr-atat de multe tumbe, incat chiar si Indoiala s-a lasat convinsa, ba mai mult, chiar si Apatia cea mereu bosumflata si neinteresata...Insa nu toti au acceptat sa ia parte la aceasta activitate. Adevarul a preferat sa nu se ascunda:

- De ce sa ma ascund, daca pana la urma tot voi fi descoperit?Aroganta a considerat acest joc ridicol (ceea ce o deranja mai mult era faptul ca ideea nu-i apartinuse), iar Lasitatea a preferat sa nu indrazneasca.Unu, doi, trei, a inceput Nebunia sa numere. Prima care s-a ascuns a fost Lenea, care, ca intotdeauna, s-a culcat in spatele celei mai apropiate pietre. Credinta s-a inaltat spre cer, iar Invidia s-a ascuns in umbra Triumfului, care, prin propriile sale forte, a ajuns in coroana celui mai inalt copac. Generozitatea aproape ca nu reusea sa se ascunda, fiecare loc pe care il cauta parand sa fie mai potrivit pentru un prieten de-al ei decat pentru sine. Un lac de cristal? Locul ideal pentru Frumusete! Scorbura unui copac? Locul perfect pentru Rusine! Zborul unui fluture? Minunat pentru Voluptuozitate! Rafala unui vant? Locul magnific pentru Libertate! In sfarsit s-a ascuns intr-o raza de soare. Egoismul, dimpotriva, si-a gasit un loc convenabil chiar de la inceput, insa numai pentru el! Miciuna s-a ascuns la fundul oceanului (adevarata minciuna in realitate s-a ascuns dupa curcubeu!), iar Pasiunea si Dorinta in craterul unui vulcan. Neatentia... pur si simplu a uitat unde s-a ascuns... dar aceasta nu este atat de important!Cand Nebunia a ajuns la 999.999, Dragostea nu isi gasise inca o ascunzatoare pentru ca fusese atat de ocupata... pana cand a observat o tufa de trandafiri si, profund impresionata, s-a ascuns intre flori. "Un milion!" a numarat Nebunia si a inceput sa caute.Prima pe care a gasit-o a fost Lenea, la numai trei pasi. Dupa aceasta Credinta a fost auzita discutand cu Dumnezeu despre teologie, iar Pasiunea si cu Dorinta au fost vazute facand vulcanul sa vibreze. Intr-o secunda, ea a gasit-o pe Invidie, deci nu a fost greu de dedus unde se ascundea Triumful. Egoismul nici nu a trebuit sa fie cautat, caci a iesit singur la iveala, dintr-un cuib de viespi. Mergand atat de mult, i s-a facut sete, si venind inspre lac, a descoperit-o pe Frumusete. Cu Indoiala a fost si mai usor, caci aceasta sta cocotata pe un gard, neputand decide unde sa se ascunda. Astfel i-a gasit pe toti, Talentul - in iarba tanara, Frica - intr-o pestera intunecata, Minciuna -in spatele curcubeului (iarasi o minciuna... era totusi la fundul oceanului...), chiar si pe Neatentie, care a uitat pur si simplu de joaca.Numai Dragostea nu putea fi gasita. Nebunia o cautase in fiecare tufaris, fiecare raulet, pe piscurile muntilor, si, cand era aproape gata sa renunte, a zarit tufa de trandafiri infloriti... Cu un tepus ea a inceput sa indeparteze crengutele ghimpoase, cand deodata auzi un strigat ascutit: spinii au impuns ochii Dragostei. Nebunia nu stia ce sa mai faca pentru a-si cere iertare, a plans, a rugat, a implorat si chiar s-a oferit sa-i fie ajutor si indrumator.

Incepand cu acea zi DRAGOSTEA E OARBA SI NEBUNIA O INSOTESTE MEREU..."

Ce parere aveti...exista un pic de real impletit cu fantasticul din suflete nu ?...o seara frumoasa:)