Recenzie

Recenzia la “Unsere muetter, unsere vaeter” (Mamele noastre, tatii nostri)

autor: FrontPress 06.04.2013

Filmul-serial german „Unsere muetter, unsere vaeter” („Mamele noastre, taţii noştrii”), numit deja de criticii şi presa germană – „cel mai bun fenomen al anului”, a reuşit deja să scandalizeze mai multă lume. Era firesc acest lucru, pentru că noua peliculă nu respectă „direcţia ideologică” impusă de cei care au ieşit victorioşi în cel de-al doilea război mondial.

Producătorul serialului nu a realizat un film despre „ororile nazismului” sau „soarta evreilor”, ci a încercat să prezinte viaţa acelor oameni simpli, care şi-au făcut datoria de soldat, de cetăţeni ai unei ţări.

Aşa s-a întâmplat că timp de mai multe decenii după război, propaganda oficială a lucrat intens la crearea unui stereotip al „neamţului inuman” şi „criminal”, iar generaţiile următoare au fost forţate să-şi pună cenuşă pe cap şi să-şi renege proprii părinţi şi bunici.

Din 1945 până în prezent, Germania a fost unicul stat din Europa în care ura şi dispreţul faţă de propriul trecut a devenit o ideologie oficială. Filmul încearcă să ne convingă că istoria nu trebuie privită doar prin prisma unor evenimente politice, ci şi prin prisma vieţii oamenilor simpli, care îşi îndeplinesc datoria: fie că vorbim de un soldat sau o soră medicală.

Este important faptul că de-a lungul filmului, niciunul din eroi nu regretă ceea ce a făcut. Nimeni nu a fost stăpânul propriei vieţi, ci toţi au fost doar nişte marionete, nevoite să joace fără voia lor un spectacol al vieţii.

Dacă tinerii germani au fost învăţaţi că Germania anilor 30-40 a fost o „maşinărie criminală”, autorul vine cu o altă abordare: „Germania este în primul rând părinţii noştri, cu toate speranţele, visele, idealurile lor”. De aici vine şi titlul filmului: „Mamele noastre, taţii noştri”.

Presupun că producătorii au ştiut din start că o astfel de producţie va fi întâmpinată cu numeroase critici şi suspiciunea de tentativă de „revizuire a istoriei”. Acest lucru este firesc, pentru că cel de-al doilea război mondial nu s-a terminat. El continuă prin cei care stau pe baricade şi luptă isteric împotriva pretinsului „pericol nazist”.

Filmul este una din primele tentative de „reabilitare” a poporului german. E o tentativă foarte timidă, dar care vorbeşte despre nişte schimbări profunde în conştiinţa germanilor de astăzi. De Octavian Racu

Vezi si Recomandarile FP: 9 Rota (VIDEO)

Cat dureaza dragostea?

Da, dupa cum bine ati vazut la finalul titlului se afla semnul intrebarii. De ce? Pentru ca eu ma intreb daca dragostea dureaza chiar trei ani sau doar trei ani?

Am pornit sa ma intreb acest lucru cand am inchis definitiv cartea lui Frederic Beigbeder cu acelasi titlu...dar, fara semnul intrebarii!

In romanul "Dragostea dureaza trei ani" il observam pe Marc, un tanar de 30 de ani care da, isi serbeaza divortul. Sarbatoreste acet eveniment dupa ce a descoperit ca dragostea dureaza doar 3 ani. Tot Marc este cel care ne povesteste cum s-a indragostit nebuneste de Anne, cum nu se satura de ea, cum o iubea cu tot ce insemna fiinta lui si cum s-a casatorit. Apoi, a aparut plictiseala, iritarea si cum tot el, dupa trei ani nu o mai iubeste. Cum istoria familiei s-a repetat, iar el a divortat exact la trei ani, asa cum facusera si parintii lui!

Aici, in aceasta parte a cartii autorul reuseste sa faca o radiografie amanuntita a unui cuplu, prezentand detaliat aspectele cele mai importante pe care cei doi parteneri le traverseaza: procesul indragostirii, iubirea adolescentina, iubirea nebuna, iubirea matura, casatoria si apoi...divortul.

Firul epic al cartii continua cu ceea ce Marc traieste, simte, cu frustrarile si regretele lui. Personal, l-am perceput naiv si imatur pentru ca nu prea stie pe ce lume traieste, ce vrea si ce isi doreste si pentru ca tot el, brusc la finalul romanului schimba ideea si o lasa cumva in aer...

In prima parte a cartii am avut senzatia ca autorul, dar in acelasi timp si protagonistul nostru nu face decat sa se chinuie sa-mi puna pe hartie miile de concluzii care au dus la teoria conform careia dragostea dureaza trei ani.

Apoi, el se reidragosteste de Alice. O tanara care era casatorita. Tocmai, imposibilul acestei relatii ii face pe cei doi sa se iubeasca tot mai mult! Pe alocuri, am avut senzatia ca Marc face o obsesie din Alice, dar apoi mi s-a demonstrat a nu fi asa.

Pe final ni se relateaza viata trita in doi(Marc si Alice) si numaratoarea inversa pe care Marc o creeaza. Astepta cu indarjire, as putea spune, sa afle daca el si Alice depasesc trei ani...M-a amuzat teribil ideea, sa stai sa numeri: "mai am doua zile, si fac 3 ani!" ceva de genul:)).

Ajuns la trei ani de iubire cu Alice, Marc ne spune clar si raspicat ca dragostea NU dureaza trei ani:))

Incongruenta in idei mi s-a parut puerila. Daca la 3 ani si o zi ajungea la concluzia ca nu o mai iubeste pe Alice? Incepea un nou roman cu "Dragostea dureaza trei ani si o zi"?:))

Pe mine nu m-a dat pe spate. Am citit carti care mi-au ramas in suflet, de care as povesti ore in sir, care m-au marcat. Asta m-a delectat, m-a amuzat si, da mi-a placut modul transant al autorului de a spune unele lucruri, asta da, am apreciat!

Daca am facut o recenzie cumva critica a romanului, incerc sa ii fac pe cei care sunt romantici pana peste urechi, care cauta diverse raspunsuri in ceea ce priveste conceptul de iubire, care plang la drame cu soti si sotii inselati, care adora povestile de asa zisa iubire siropoasa, care sufera vesnic din iubire si uita ca au niste vise, doar pentru ca iubesc, etc. sa o citeasca . De ce vreau sa fac asta? Pentru ca stiulul autorului e simplu, e usor, ii este accesibil oricui, romanul e sub forma unei discutii intre barbati:D; nu este un roman sofisticat din punct de vedere literar, dar este un roman lucid, transant, dur pe alocuri. Dar, asa cum spuneam si la inceput autorul face o radiografie a vietii de cuplu, cuplu pe care il intalnim si astazi pe orice strada din orice oras...

Pe final - VREAU SA MA CONVING PE PIELEA MEA CA DRAGOSTEA NU DUREAZA DOAR TREI ANI, DAR SA MA CONVING FARA SA NUMAR ZILELE PRECUM MARC:)):))

Up In The Air

"The slower we move, the faster we die."

Am scris pe blogul personal că din cele cinci nominalizări pentru categoria Cel mai bun film - Dramă din cadrul premiilor Globurile de Aur, nu am văzut două: Up In The Air şi Precious: Based on the Novel Push by Sapphire. Nu am negat faptul că nu mă tentează să văd Precious datorită poveştii pe care am sentimentul că am mai văzut-o, deşi sunt aproape sigur că o să-mi placă. Pe de altă parte, eram extrem de curios să văd Up In The Air: Jason Reitman (fiul unui alt mare cineast, Ivan Reitman a regizat printre altele Ghostbusters (1984)), George Clooney, nota 8.1 din 14.000 de voturi pe IMDb, 6 nominalizări la Globurile de Aur şi mare preferat pentru Oscaruri. Fiind un cinefil înrăit, dar şi un Tarantino geek, mizam foarte tare pe Inglourious Basterds, de altfel un film absolut genial, să ridice statueta pentru categoria mai sus amintită. Aseară am văzut Up In The Air şi nu pot să spun decât că nu ştiu ce să spun.

Platlanda si lumea cu patru dimensiuni

Platlanda este o lume cu doua dimensiuni, foarte asemanatoare cu lumea noastra, si totusi diferita de lumea cu patru dimensiuni.

Cati dintr voi nu v-ati intrebat vreodata cum ar arata lumea cu 4 dimensiuni ?

Multi sustin ca traim intr-o lume cu patru dimensiuni, ce-a de-a patra dimenisune fiind timpul. Dupa parerea mea, e gresit, dar poate nu in totalitate. Intrebarea mea pentru aceia care sustin ca ce-a de-a 4-a dimensiune este timpul ii invit sa imi explice in lumea cu 5 dimensiuni care e a 5-a dimensiune ? calatoria in timp ? :))

Sa revin la subiect si sa nu ma pierd. Cand eram prin liceu am inceput sa citesc o carte foarte interesanta care mi-a placut foarte mult si anume: "Calatorii in lumea de dincolo" de Ioan Petru Culianu - o carte foarte interesanta care trateaza subiecte frumoase, nu neaparat legate de viata de dupa moarte. Ce m-a pasionat pe mine a fost chestiunea legata de Platlanda, lumea imaginata de Edwin Abbott (1838-l926), un shakespearolog. Prima editie a cartii "Platlanda" a aparut in 1883.

O sa ma opresc aici cu explicatiile si va voi lasa pe voi, cei curiosi, si dornici sa afle mai multe sa deslusiti la ce ma refer din randurile scrise de Ioan Petru Culianu:

"Eludind aici intriga dramatica a cartii lui Abbott si detaliile privind aceasta stranie societate plata, cu toate implicatiile antifeministe, ne vom concentra asupra esentei ideii sale.

Este usor de imaginat un univers complet plat, in care traiesc fiinte bidimensionale. Un perete in Platlanda este o linie, si la fel este pielea unui individ, in spatele careia se afla organele sale interne. Platlandezii sunt intrucitva ciudati, pentru ca trebuie sa foloseasca acelasi orificiu pentru ingurgitare si pentru excretie; altfel s-ar desface in mai multe parti. Ei se pot deplasa in doua directii (inainte-inapoi si stinga-dreapta). in timp ce incaperile noastre sint paralelipipedice, ale lor sint dreptunghiulare. Fiind fiinte tridimensionale intr-un spatiu tridimensional, este usor pentru noi sa avem o imagine a Platlandei, dintr-o dimensiune ce nu exista in spatiul acesteia. Desi, in cadrele lor liniare, sunt riguros protejati de privirile vecinilor lor, platlandezii nu au secrete fata de noi: putem privi nestinjeniti in camerele si sertarele lor incuiate si, oricit de straniu li s-ar parea, putem vedea interiorul corpului lor in orice moment.

Fata de ei, noi ne putem manifesta ca niste zei: putem face obiectele sa apara si sa dispara din cele mai tainice locuri (cum ar fi seifurile bancilor), ii putem muta intr-o clipa dintr-un loc in altul al spatiului lor (o experienta pe care ei ar interpreta-o, probabil, in termeni mistici) si chiar putem sa-i rasucim, trecindu-i prin dimensiunea a treia, astfel incit partea lor dreapta sa devina partea lor stinga si invers. ii putem oricind observa, fara ca noi sa fim remarcati.

Evident, morala povestii este aceea ca o fiinta dintr-un spatiu cvadridimensional va putea actiona in lumea noastra tridimensionala in exact acelasi mod in care actionam noi intr-o lume bidimensionala. O astfel de fiinta ar putea fi aici si totusi sa ramina neremarcata, ar putea trece prin corpuri solide si ar putea avea acces la continutul unui sertar sau seif, fara sa le deschida.

Daca acest rationament poate fi inteles fara prea mare dificultate, doua intrebari, care se pun in continuare, necesita o mai mare concentrare: cum am vedea noi o fiinta cvadridimensio-nala si cum ne-ar vedea aceasta pe noi ? La prima intrebare nu se poate raspunde adecvat, dar imaginatia poate furniza unele analogii clarificatoare; la cea de a doua intrebare se poate raspunde, dar imaginarea situatiei reale este extrem de complicata. Prin munca sa de o viata, Hinton a dat un raspuns satisfacator la cea de-a doua intrebare, in timp ce ideile sale privind prima intrebare - desi nu sint sustinute de nici un calcul matematic - au fost surprinzator de revolutionare.

Respinse timp de multe decenii de toti savantii, ideile sale au fost in cele urma acceptate pe deplin abia in anii 1980. in esenta, in acceptiunea sa, o fiinta plata care traieste pe suprafata supei pe care ma pregatesc s-o mananc va percepe (dureros, imi inchipui) lingura care traverseaza spatiul sau ca pe simpla linie, a carei dimensiune variaza in timp. Oricat de uimitor ar parea, singurul mod in care un platlandez ar putea percepe o a treia dimensiune a spatiului ar fi prin intermediul timpului.

Avantajul meu consta in aceea ca pot sa realizez ca este o lingura, vazandu-i toate partile in acelasi timp; pentru creatura de pe supa, lingura este o trasnita fiinta bidimensionala care se transforma imprevizibil, o fiinta care apare din nimic si dispare in nimic si a carei forma prezinta misterioase schimbari timp. Numai un matematician bidimensional de geniu ar fi stare sa efectueze calculele care sa duca la concluzia ca zeul nastrusnic este de fapt un obiect solid tridimensional, dar evident, nimeni n-ar intelege un astfel de geniu, pentru ca nici o fiinta plata – nici macar geniul insusi - n-ar fi realmente in stare sa-si imagineze cum arata o lingura tridimensionala.

Chiar si cei mai deschisi la minte colegi bidimensionali ai matematicianului nostru ar crede ca lingura nu este nimic altceva decat un construct matematic. Faptul ca fortele cvadridimensionale nu sint doar constructe matematice este astazi unuilateral acceptat; ceea ce percepem drept electricitate in spatiu tridimensional devine forta gravitationala in dimensiunea patra. In mod analog, ceea ce percepem ca fiind timp poate fi conceput ca a patra dimensiune a unui amestec spatiu-timp (as cum a facut Einstein, desi el a aratat clar ca timpul nu este numai o alta directie a spatiului).

Dar cum ne-ar vedea pe noi o fiinta cvadridimensionala ? [...]"

Pentru cei carora le place cum scrie Ioan Petru Culianu le recomand sa cumpere aceasta carte, si sa isi imbogateasca biblioteca cu inca un volum, iar pentru cei dornici sa citeasca gratis, desi nu e foarte accesibil, voi pune mai jos posibilitatea de a citi direct pe blog.

Si de aici va las pe voi sa continuati, si sa raspundeti la intrebare. Sunt ingerii fiinte cvadridimensionale ? Sau fantomele ? Dar daca v-as intreba cum arata o fiinta pentadimensionala ? cum v-ati imagina-o ?

ACCIDENTUL...(recenzie)

Am terminat cartea de ceva vreme, dar timpul meu e cam scurt...multe ma cer in multe locatii...

Mi-a placut cartea, doar e vorba despre unul dintre autorii mei preferati!

Actiunea incepe in Bucuresti in seara de 18 decembrie 1934. Nora, protagonista noastra, coboara din tramvai intre statii, insa aluneca si se prabuseste in zapada, consecinta acestui fapt este o mica lovitura la unul dintre picioarele femeii.

Un stupid accident de tramvai. Se ridica si il roaga sa o ajute pe cel mai indiferent barbat dintre toti care se aflau in acel tramvai. Cel mai indiferent, cel mai tacut, cel mai sters, cel mai stresat, cel mai trist, cel mai uracios, inchis in sine si absent om pe care l-ai putea intalni; si care pe deasupra inspira si teama.

Asa incepe romanul lui Mihail Sebastian.In acest roamn este iarna. Iarna cu zapada, cu frig, cu felinare aprinse ce o fac sa straluceasca, cu urme de pasi ce raman bine intipariti in zapada moale, cu priviri de la fereastra in lungul strazilor pustii. E iarna peste tot, parca si in camera ta e iarna, si asa te adancesti intr-un fotoliu colorat si te apuci sa citesti...intr-o lumina palpaitoare!

O vezi pe Nora cum ajunge sprijinindu-se de Paul pana acasa, esti intrigat de faptul ca face o baie fierbinte cu el in camera de alaturi, o vezi afland ca in ziua aceea el implineste treizeci de ani, si tragandu-l intr-o sarbatorire pe care el nu o dorea neaparat, desi o savureaza. Totusi dupa toate aceste actiuni...Paul fuge din casa Norei...De ce?

“De ce-ul?" este Ann, o tanara pictorita, cu care a impartasit o iubire consumanta, calatorii pe nepregatite, conversatii lungi, imbratisari nesfarsite, priviri adanci si cuvinte de alint si multe lucruri profunde si interiorizate.Toate acestea s-au evaporat odata ce Ann si-a pus cariera pe primul loc, uitand de Paul in timpul escapadelor ei, poate cu alti barbati, potentiali clienti.
O "poveste" de care Paul nu se poate rupe, chiar si dupa aproape jumatate de an de cand povestea lor a luat sfarsit. Pe care fuge sa o caute in locul lor preferat, despre care crede ca il asteapta acasa cand isi vede propria fereastra luminata.

E Nora insa, care simte mai mult decat ingrijorarea declarata ca el se va sinucide. Nu isi poate explica nici macar ei propriile actiuni, de ce se duce dupa el la tribunal, unde avea un proces, desi, dupa noaptea de dragoste petrecuta in casa lui, el plecase lasand un bilet, un bilet mut si fara prea multe informatii.

Abia in trenul spre Brasov, in care il convinge cu greu sa se urce, impreuna cu echipamentul complet de schi proaspat cumparat, sentimentele incep sa ii devina clare; si pe drumul anevoios prin Prapastia Lupului, spre o cabana din varful muntelui. Relatia lor, impartita intre zilele in care ii este profesoara de schi si noptile in care ii este iubita, prinde molcom contur, pe fundalul povestii tulburtoare a familiei Grodeck, in casuta carora se adapostesc si raman pe tot parcursul sarbatorilor de iarna...

Totul se scurge incet, cu pasi mici si nesiguri, dar totul prinde contur si un nou Paul, ce pare salvat de catre Nora din calea amintirilor lui dureroase. Asta pana cand o intalneste din nou pe Ann, in mijlocul acelei lumi, ce fusese parca creata cu menirea de a o izgoni din tot.

Desi in momentul acesta al cartii actiunea pare sa stopeze si mai ales sa se reintoarca in timp, exact acum Paul isi da seama ca totul depinde de el, ca Ann poate continua sa fie prezenta in mod obsesiv in viata lui, doar daca el ii da voie...tot in acest moment aflam hotararea Norei de a continua sa lupte...