Se afișează postările cu eticheta iarna. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta iarna. Afișați toate postările

Peisaje de iarna

Peisaje de iarna

Chiar daca afara nu avem parte de zapada, macar in gandurile noastre sa fie atmosfera de iarna:





Pentru o experienta spectaculoasa, selectati playerul pe 720 px.




Articole din categoria peisaje de iarna:








Cuvinte cautate:




Poezii de iarna pentru copii

Pentru a ramane in tema cu ultima mea postare Poezii de 1 Decembrie, Iata si 10 poezii de iarna pentru copii, dar nu numai, in randurile de mai jos:




Poezii de iarna pentru copii - Tablou de iarna
de George Bacovia

Ninge grozav pe câmp la abator
Si sânge cald se scruge pe canal ;
Plină-i zăpada de sânge animal --
Si ninge mereu pe un trist patinor...

E albul aprins de sânge închegat,
Si corbii se plimbă prin sânge... si sug ;
Dar ceasu-i târziu... în zări corbii fug
Pe câmp, la abator, s-a înnoptat.

Ninge mereu în zarea-nnoptată...
Si-acum când geamuri triste se aprind
Spre abator vin lupii licărind.
-- Iubito, sunt eu la usa înghetată...



Poezii de iarna pentru copii - Noapte de iarna
de George Toparceanu

Cad din cer mărgăritare
Pe oraşul adormit…

Plopii, umbre solitare
În văzduhul neclintit,
Visători ca amorezii
Stau de veghe la fereastră,
Şi pe marmura zăpezii
Culcă umbra lor albastră.

Iarna!… Iarna tristă-mbracă
Streşinile somnoroase,
Pune văl de promoroacă
Peste pomi şi peste case.
Scoate-o lume ca din basme
În lumini de felinare -
Umple noaptea de fantasme
Neclintite şi bizare.
Din ogeagul de cărbune
Face albă colonadă
Şi pe trunchiuri negre pune
Capiteluri de zăpadă,
Iar prin crengile cochete
Flori de marmură anină, -
O ghirlandă de buchete
Care tremură-n lumină.
Reci podoabe-n ramuri goale
Plouă fără să le scuturi,
Ici, risipă de petale,
Colo, roi uşor de fluturi…

***

Şi din valul de zăpadă,
Ca o mută arătare
Legănându-se pe stradă,
Un drumeţ ciudat răsare…
Vine cu popasuri multe,
Face-n calea lui mătănii.
Câte-odată stă s-asculte
Clopoţeii de la sănii.
Alteori uimit tresare,
Dă din mâini şoptind grăbit -
Parcă spune-o taină mare
Unui soţ închipuit…
Ca o umbră din poveste
Se strecoară-ncet, şi iar
Stă deodată fără veste
Rezemat de-un felinar.

Faţa lui se lămureşte, -
Pare-nduioşat acum…
Visător şi lung priveşte
Casele de peste drum:
Poartă mică… pomi în floare…
O fereastră luminată…
Streşini albe de ninsoare…
Toate-i par ca altădată!

Şi păreri de rău trecute
Cad pe inima-i trudită,
Ca un stol de păsări mute
Pe-o grădină părăsită:
“Bulgăraş de gheaţă rece,
Iarna vine, vara trece
Şi n-am cu cine-mi petrece…
Bulgăraş topit în foc,
Dacă n-am avut noroc!
Dacă n-am avut noroc…”

Glasul, înecat, se curmă.
Omul, şovăind în stradă,
Pleacă iar, lăsând în urmă
Pete negre pe zăpadă.




Poezii de iarna pentru copii - Poveste de omat
de Otilia Cazimir

Tu nu stii…
A fost odata
O casuta fermecata
Si-n casuta-o fata mica,
Un pisoi si o bunica.

Si-ntr-o iarna, intr-o seara,
Fata s-a uitat afara
Si-a vazut cum prin perdea
Stelele râdeau de ea…

Dar pe drum cotit si nins,
Umbra sura s-a desprins:
Un voinic abia de-o schioapa
Inota-n omat ca-n apa.

Si proptinduse-n toiag,
Un toiag mai nalt ca el,
A-nceput sa cante-n prag,
Tremurat si subtirel…

Dormi?
Si nici n-am prins de veste!

Usa s-a inchis cu cheia,
Focu-si palpaie scanteia,
Si povestea nu-i poveste:

Eu eram fetita-aceea,
Iar bunica - nu mai este…



Poezii de iarna pentru copii - Vine, vine iarasi iarna
de Elena Farago

Vine,vine iarasi iarna,
Ninge-afara,ninge.
Multi copii afara sunt,
Lauda colinde.

Doar bunica sta in casa,
Spune o poveste.
Despre marele Iisus,
Spune o poveste.



Poezii de iarna pentru copii - Iarna
de Nicolae Labis



Totu-i alb în jur cât vezi
Noi podoabe pomii-ncarcă
Şi vibrează sub zăpezi
Satele-adormite parcă.
Doamna Iarna-n goană trece
În caleşti de vijelii –
Se turtesc de gemul rece
Nasuri cârne şi hazlii.
Prin odăi miroase-a pâine,
A fum cald şi amărui
Zgreapţănă la uşă-un câine
Să-şi primească partea lui…
Tata iese să mai pună
Apă şi nutreţ la vacă;
Vine nins c-un fel de brumă
Şi-n mustăţi cu promoroacă.
Iar bunicul desfăşoară
Basme pline de urgie,
Basme care te-nfioară
Despre vremuri de-odinioară,
Vremi ce-n veci n-au să mai fie.


Poezii de iarna pentru copii - Colindatorii
de George Cosbuc

Cad fulgii mari încet zburând,
Şi-n casă arde focul,
Iar noi pe lângă mama stând
De mult uitarăm jocul.
De mult şi patul ne-aştepta,
Dar cine să se culce?
Rugată, mama repeta
Cu glasul rar şi dulce

Cum sta pe paie-n frig Hristos
În ieslea cea săracă,
Şi boul cum sufla milos
Căldură ca să-i facă,
Drăguţ un miel cum i-au adus
Păstorii de la stână
Şi îngeri albi cântau pe sus
Cu flori de măr în mână.

Şi-auzi! Răsar cântări acum,
Frânturi dintr-o colindă,
Şi vin mereu, s-opresc în drum;
S-aud acum în tindă
Noi stăm cu ochii pironiţi
Şi fără de suflare;
Sunt îngerii din cer veniţi
Cu Ler, oi Domnul mare!

Ei cântă nălţător şi rar
Cântări de biruinţă,
Apoi se-ntorc şi plâng amar
De-a Iudei necredinţă,
De spini, de-ostaşi, şi c-a murit…
Dar s-a deschis mormântul
Şi El acum e-n cer suit
Şi judeca pământul.

Şi până nu tăceau la prag,
Noi nu vorbeam nici unul
Sărac ne-a fost, dar cald şi drag
În casă-ne Crăciunul.
Şi când târziu ne biruia
Pe vatra caldă somnul,
Prin vis vedeam tot flori de măr
Şi-n faşe mic pe Domnul.









Poezii de iarna pentru copii - Miezul iernii
de Vasile Alecsandri

În păduri trăsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!
Stelele par îngheţate, cerul pare oţelit,
Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare
Pare-un lan de diamanturi ce scârţâie sub picioare.

Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteios
Ca înaltele coloane unui templu maiestos,
Şi pe ele se aşează bolta cerului senină,
Unde luna îşi aprinde farul tainic de lumină.

O! tablou măreţ, fantastic!… Mii de stele argintii
În nemărginitul templu ard ca vecinice făclii.
Munţii sunt a lui altare, codrii - organe sonoare
Unde crivătul pătrunde, scotând note-ngrozitoare.

Totul e în neclintire, fără viaţă, fără glas;
Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă - nici un pas;
Dar ce văd?… în raza lunii o fantasmă se arată…
E un lup ce se alungă după prada-i spăimântată!




Poezii de iarna pentru copii - Iarna
de Ion Luca Caragiale

Negreşit că, sus în ceruri
Soarele fiind aprins,
Nu se simte frigul, gerul
Care astăzi ne-a cuprins.

Negreşit! Focul din soare
Nu-l plăteşte Dumnezeu,
Însă noi plătim, sârmanii,
Lemne şi cărbuni mereu.

Doamne, de-ai veni-ntr-o noapte
Pe pământul îngheţat
Ca să vezi cât e de jalnic
Să tot tremuri nencetat,

Tu, care-ţi iubeşti făptura,
N-ai mai zice un cuvânt
Şi-ai opri crivăţul aspru
Să mai sufle pe pământ!


Poezii de iarna pentru copii - Meditaţie de iarnă
de Nichita Stănescu


Zidul cerului cenuşiu creştea
la capătul câmpiei îngheţate.
Pe frânghia-unei raze lăsate dintr-o stea
se cobora încet, cu mâinile-ncleştate,
făptura ce-am avut-o, timidă, străvezie
pe vremea când eram copil.

Cu scoici bătea peste câmpie
un vânt marin, vuind febril.
De ce-mi răsai, o, soare, de lagună,
cristalizându-mi sarea de demult,
ca să plutim pe ceruri, împreună,
şi-n amintire să te-ascult?!

A fost o vreme rece, înclinată,
cu ani înceţi, sporind tăcerea,
ce nu se mai sfârşeau odată
şi nu plecau spre nicăierea
Războiul înfigea-n câmpie
săgeata trupurilor rupte
şi tu priveai, copilărie,
moartea, cu clinuri nentrerupte.

De-aceea-mi întretai pe frunte
cu orizontul, dungi fugind
şi nu mai vreau să-ntorci spre mine
absurdul chip, plângând, rânjind.



Poezii de iarna pentru copii - IARNA
de Miclaus Andreea

Afara este ceata
Iar totul e pustiu
Pe jos este doar gheata
Geamul e argintiu.

In casa e caldura
Cu totii stam la foc
Zapada se scutura
Nu poate sta in loc.

Si ninge, ninge, ninge,
Zapada se aduna
Geamul nu-l pot atinge
Afara e furtuna.

E iarna grea dar totusi
Eu vreau sa ma distrez
Sa ies cu saniuta
Sau chiar sa patinez.

E frig, si vantul bate
Pe casa e-un morman;
O plapum-argintie
Ce cade-ntr-un troian.

Craciunul e a proape
Pe Mos il asteptam
Sa vina sa aseze
Cadouri pe sub pom.

Apoi urmeaza iara
Revelionul drag
Cand trecem inc-o data
Al anului nou prag.

Si-acum poezia-asta,
A iesit din lumea mea!!!

BOGDAN MUSIC - Nici un cuvant

in urma unei despartiri de fosta lui prietena, artistul ''BOGDAN MUSIC'' ne-a uimit cu o noua piesa de dragoste intitulata ''NICI UN CUVANT'' exprimandu-si toate sentimentele fata de ea ! evident ,era dedicata pentru ea .... sper sa vlaca!

Ai barca, ai parte ...

Si niste cizme de cauciuc te-ar scoate din "shit" ...
E dimineata, ora 6, suna ceasul pentru a pleca la munca ... nimeni nu se gandea ce este afara ... Imi fac toate treburile specifice pregatirii pentru munca si am plecat ... In fata blocului observ ca ploua si ca s-a mai topit din zapada ...
Fac stanga si surpriza nu am pe unde sa o iau ... nu e grav o balta uriasa pe toata straduta ...
Cum traversez? Stiu, mi-am zis, trec pe soseaua mare direct ... ma apropii de sosea, trece o masina si "pleosc" o mare de apa fix pe mine ... Bun, nu e bine pe aici ... Ma intorc o iau pe straduta prin apa ... Am cizme de piele, doar nu m-oi uda ... O iau frumos la pas, eram sa alunec de doua ori, bine ca nu am cazut in balta.
Ajung la tramvai dupa 20 de minute, desi in mod normal fac 5 minute pana acolo, la semafor, balta juma de drum ... Deja obisnuita, o iau prin apa ...
Acum e acum ... Mare surpriza, mare, la tramvai ... Pe refugiu nu mai aveam loc ... Da din coate ca venea si tramvaiul si urca ... Vine tramvaiul ... Unde sa urc? Unde? Oamenii stateau deja atarnati pe scara de la statia precedenta, eu ce fac? Nimic, astept urmatorul tramvai ... Al doilea, la fel, al treilea la fel ... Bun, viata e frumoasa ...
Hai sa mergem la un taxi. Nu exista asa ceva, toate sunt ocupate si pe drum ... Eu cum ajung la munca? Incepusem sa simt ceva ud si la picioare ... Am zis totusi merg pana la prima pe jos si poate gasesc un taxi ... Nu aveam pe unde traversa, oriunde ma intorceam balta ... Erau mai mari decat anterioarele, nu puteam sa trec pe acolo, ajungea la genunchi ... Asa ca am zis sa o iau pe sosea ... Cand surpriza, cat pe ce sa ma calce masina ...
Imi bag picioarele ma intorc acasa si imi iau o zi din concediu ... Eram pe o alta parte, am zis k e la fel ca pe acolo pe unde am venit, dar nu ... Traversez, o iau pe trotuar si la un moment dat apa cat vezi cu ochii ... imposibil de trecut ... Injur, ma uit imprejur, injur din nou si ma intorc ...
O iau pe unde am venit, ajung in locul unde m-a stropit masina ... Un batranel incerca si el sa treaca pe unde eram eu ... Injura si el de zor, se chinuia si cu vantul si umbrela si ii spun ce e pana la tramvai ... s-a intors si el acasa, poate sa mearga si maine la doctor ...
Acasa alti nervi, dar asta este o alta poveste ... Cea mai "frumoasa" zi din viata mea, fara doar si poate ....
Bucurestiul este necirculabil ... daca trebuie sa iesiti, fara cizme de cauciuc nu o faceti ...

Fara iarna

De ceva timp nu imi mai place iarna, m-am saturat si vreau sa vina vara. Tot timpul aud la televizor stiri despre oameni care ramai cu maisinile inzapazite, oameni care mor din cauza frigului si asta nu prea imi place.

O zi teribilă

După ce că m-am trezit cu telefonul la ureche şi nu-mi aduc aminte mare lucru din ceea ce mi-a spus prietenul meu, belelele s-au ţinut scai de mine. Parcă nu suntem în data de 19 ci un 13 de toată frumuseţea. La 12 a.m. trebuia să fiu la facultate să rezolv ceva ce nu putea fi amânat dar vremea de afară, crivăţul şi neaua ce este aşternută pe străzi, mi-au făcut ziua oribilă. De cum am ieşit din cămin vântul "m-a luat la bătaie" şi m-a dezechilibrat. Am luat o căzătură zdravănă. Am trecut de cămin şi gheaţa mi-a fost duşmanul principal. Tot drumul până la troleu m-a obligat să devin o patinatoare jalnică. Am căzut, m-am ridicat, am căzut, m-am ridicat. Iubesc iarna dar până la căzături şi renumita bulgareala... Cum nu era îndeajuns prin tot ce am trecut, am aşteptat în frig şi ninsoare troleul 20 de minute în staţie şi aproximativ 25 de minute drumul până la facultate care în condiţii normale dura 10 minute. Aşa am ajuns să întârzii 45 de minute "aterizând" la 13 fără 25 :D
Concluzia personală? Dacă de dimineaţă începe ghinionul acesta te urmăreşte întreaga zi!

Saniuta fuge!


Saniuta fuge
Nimeni n-o ajunge...

Ce-a mai fugit si saniuta mea in seara aceasta!
Ce fain a fost!
Simt si acum senzatia de liberate pe care ti-o da zborul cu sania... la fel imi simt si obrajii imbujorati si arsi de gerul de afara: -17 grade, la Suceava. Dar a meritat! Am zburat si la propriu si la figurat, timp de 4 minute cat a durat coborarea pe drumul Plevnei, coborare luminata din spate de farurile masinii conduse de sotul meu, ca altfel nu se putea - era bezna!
Vreau sa repet experienta si maine seara! E senzational! E adrenalina! E bucurie! O bucurie copilareasca, inconstienta, nebuna, nebuna...



UPDATE:

In seara aceasta am reluat drumul lung, dar plin de satisfactii, al coborarii cu magica saniuta. A fost suuuuper, de aceea am mai urcat o data dealul si l-am coborat la fel de repede...
Vedeti?
Nu ma vedeti!!!!!
...
am zburat ca vantul... ba nu! ca gandul! :)

Zapada, zapada si iar zapada

Asa e la Targu Mures, asa e in toata tara ! Ia sa-l aud io pe ala care zice ca inca n-a vazut zapada anu` asta. Si daca tot este vre-unul, si tot n-a dat ochii cu zapada, atunci macar sa vada in poze cum arata orasul meu in acest inceput de iarna.

Acum 2 zile am iesit la plimbare prin cartierul meu, la o poveste, m-am invartit putin prin zona, apoi am ajuns la complexul de agrement Muresul (zis si Weekend), si m-am intors acasa inghetat, fara baterii in aparatul foto, si cu cateva poze pe care vreau sa le fac publice aici.

Vizionare placuta !

Din cartier:

Targu Murs, alexandru hategan, fotografie,  fotograf,  weekend, zapada,  iarna,  alb,  Peisaje,  Peisaje de iarna,  complex, weekend, mures, orase, mizerie, Masini,  traficTargu Murs, alexandru hategan, fotografie,  fotograf,  weekend, zapada,  iarna,  alb,  Peisaje,  Peisaje de iarna,  complex, weekend, mures, orase, mizerie, Masini,  traficTargu Murs, alexandru hategan, fotografie,  fotograf,  weekend, zapada,  iarna,  alb,  Peisaje,  Peisaje de iarna,  complex, weekend, mures, orase, mizerie, Masini,  trafic
Din complexul de agrement (Weekend):

Targu Murs, alexandru hategan, fotografie,  fotograf,  weekend, zapada,  iarna,  alb,  Peisaje,  Peisaje de iarna,  complex, weekend, mures, orase, mizerie, Masini,  traficTargu Murs, alexandru hategan, fotografie,  fotograf,  weekend, zapada,  iarna,  alb,  Peisaje,  Peisaje de iarna,  complex, weekend, mures, orase, mizerie, Masini,  traficTargu Murs, alexandru hategan, fotografie,  fotograf,  weekend, zapada,  iarna,  alb,  Peisaje,  Peisaje de iarna,  complex, weekend, mures, orase, mizerie, Masini,  traficTargu Murs, alexandru hategan, fotografie,  fotograf,  weekend, zapada,  iarna,  alb,  Peisaje,  Peisaje de iarna,  complex, weekend, mures, orase, mizerie, Masini,  traficTargu Murs, alexandru hategan, fotografie,  fotograf,  weekend, zapada,  iarna,  alb,  Peisaje,  Peisaje de iarna,  complex, weekend, mures, orase, mizerie, Masini,  traficTargu Murs, alexandru hategan, fotografie,  fotograf,  weekend, zapada,  iarna,  alb,  Peisaje,  Peisaje de iarna,  complex, weekend, mures, orase, mizerie, Masini,  trafic

Cantece de leagan

Nu stiu cum va simtiti voi in perioada asta, dar pe mine ma napadesc amintirile din copilarie. Saniuta si partia, ceaiul cald dupa ce intram inghetati in casa, taierea porcului si soriciul proaspat si crocant, mama care statea o zi intreaga in picioare numai pentru porc.
Acum, cand domneste spiritul comercial al acestor sarbatori, nu mai pot vedea brazii cu aceeasi ochi. Dar asta e... cu timpul totul se degradeaza. Desi orasul e mai plin de lumini ca in orice an, e din ce in ce mai sarac in sentiment.



Si tot amintindu-mi de sarbatoare si de copilarie, mi s-a intamplat sa dau peste niste cantece de leagan din diferite culturi, unele din ele semanand izbitor de mult cu colinde. Asadar, va las sa ascultati.


Auditie placuta!!!














Fulgi de suflet



 
Salvatore Adamo - Tombe La Neige


 
Ducu Bertzi - Scrisoare la-nceput de iarna

Scrisoare la inceput de iarna



Am vazut ca prin multe zone ale tarii s-a instalat chiar bine iarna. Neaua a reusit sa se aseze binisor, acoperind cu mantia sa pamantul. Deja suntem la mijlocul lunii decembrie si inca mai avem timp sa scriem scrisori Mosului.
Macar pentru o clipa as vrea sa uitam de tot ce e rau si urat in tara asta, sa uitam de neajunsuri si griji si sa ne lasam sufletele mangaiate de magia sarbatorilor de iarna. Sa inchidem ochii si sa ne vedem copii cu bujori in obrajori, cu sclipiri in ochisori si cu zambetul larg pe chip.
Macar pentru o clipa sa ne facem noi viata mai senina.

Cum sa ne pregatim masina de iarna

Deoarece sezonul rece a inceput, si pentru ca in curand va ninge, doresc sa prezint cateva lucruri importante pe care toti conducatorii auto ar trebui sa le urmeze si sa le stie:

1) Folosirea cauciucurilor de iarna
Pentru ca vine zapada, si pentru ca temperaturile sunt joase in timpul iernii - cauciucurile de vara trebuie schimbate chiar si daca sunt noi, pentru ca sunt realizate dintr-un cauciuc care se muleaza si are aderenta pe drum la temperaturi ridicate - acest cauciuc devine rigid la temperaturi joase si astfel pierde aderenta. De aceea trebuie sa punem cauciucuri de iarna, si sa le inspectam cu atentie daca sunt cele de anul trecut - sa nu fie prea uzate. Pentru a vedea cat de uzate sunt, ne uitam la ele si cautam semnele de uzura, daca semnele sunt aproape de suprafata atunci cu siguranta trebuie sa punem alte cauciucuri.

2) Verificati presiunea din cauciucuri
Pe cat de important este sa schimbam caucicurile de vara cu unele de iarna din cauza aderentei, la fel de important este sa le si umflam corespunzator. Iarna din cauza frigului si a inghetului, aderenta pe sosea scade foarte mult, de aceea este recomadat sa avem cauciucurile umflate la presiunea corespunzatoare, pentru ca astfel vom avea o aderenta crescuta atat la condus cand si in cazul in care suntem nevoiti sa franam de urgenta.

3) Verificati sistemul electronic de tractiune si franare
Unele masini mai noi au incorporate sisteme de franare care nu permite rotilor sa se blocheze in cazul in care acestea derapeaza - ABS, si pe langa sistemul de franare au si diverse sisteme de control al tractiunii ASR, EBD etc. care controleaza tractiunea, nu permit masinii sa derapeze daca este accelerata brusc. Este important ca toate sitemele de tractiune si franare sa functioneze. Asa ca daca vara ne permitem sa umblam cu martorii ABS, EBD, ASR si altele aprinse pe bord, iarna trebuie sa mergem la un service autorizat, si sa ne asiguram ca aceste sisteme functioneaza cum ar trebui.

4) Bateria
Este imporant sa verificam bateria, pentru a evita surprizele neplacute cand dorim sa pornim masina la o temperatura scazuta. Unele baterii nu asigura destul curent la o temperatura scazuta, verificati cat de uzata este, dupa indicatorul verde. Daca acesta se face rosu, bateria trebuie schimbata de indata.

5) A se verifica antigelul
Amestecul optim de lichid de racire, este de 50% antigel si 50% apa, cam de acest amestec are nevoie masina in timpul iernii pentru a se raci.

6) Lanturi de zapada
Lanturi de zapada corepunzatoare - sunt foarte bune cele de la supermarket - asta daca nu doriti sa urcati pe drumuri forestiere prin munte

7) Schimbati uleiul de motor cu unul cu vascozitate redusa
Uleiul ar trebui schimbat daca cel pe care l-am ales in timpul verii este un ulei care se face prea vascos la anumite temperaturi si astfel nu mai protejeaza motorul. La ulei nu ma pricep, care ce vascozitate are, dar eu stiu ca atunci cand am schimbat, m-am interesat care cat de bun e, care e bun pentru iarna si care pentru vara. Stiu ca cele mai folosite sunt 5W-30, 10W-30 sau 10W-40 (asta il am eu parca). Motorul are nevoie de lubrifiere, atat vara cat si iarna. Vara se foloseste un ulei mai vascos, pentru ca din cauza temperaturii acesta se va lichefia, in acelasi mod, iarna este recomandat un ulei care sa fie lichid si la temperaturi scazute. Nu e bine ca uleiul sa fie prea vascos pentru ca nu va lubrifia cum trebuie motorul masinii, dar trebuie avut in vedere ca nici un ulei prea lichid nu e bun, acesta neputand sa lubrifieze indeajuns fiind prea subtire. De asemenea un ulei murdar lubrifiaza mult mai greu un motor decat un ulei curat. Pentru a nu avea batai de cap, va recomand sa va schimbati uleiul inainte de venirea iernii.

8) Verificati curelele si furtunele din cauciuc
O vizita pe la service nu strica inainte sa dea inghetul, pentru ca desi furtunele si curelele masinilor mai noi, au durata de viata mai lunga, nu inseamna ca acestea nu vor ceda. Pentru a le verifica este indicat sa mergeti la un service autorizat.

9) Racleta si perie pentru indepartat zapada
Trebuie sa cumparam o racleta si o perie pentru a putea indeparta zapada de pe masina si gheata de pe parbriz si luneta din spate (eventual oglinzi). Asta ca sa nu facem aceasta manevra cu mana, sau cu carpa si sa ne inghete mana in fiecare dimineata.

10) Stergatoarele de parbriz
Stergatoare fara articulatii, adica dintr-o singura bucata de cauciuc - sunt cam 10 lei la supermarket - le recomand pentru ca si daca sunt inghetate se muleaza foarte bine pe sticla si pentru ca ca sunt mult mai bune decat stergatoarele cu articulatii, pe care ingheata lichidul de parbriz cand stergem geamul, si astfel nu se mai muleaza cum trebuie. Pentru a nu scurta durata de viata a stergatoarelor, NU STERGETI GEAMUL INGHETAT cu stergatoarele - de aceea avem racleta de gheata.

11) Schimbati lichidul de parbriz
Ar trebui sa schimbam si lichidul de parbriz, sa trecem de la cel de vara la cel de iarna, cu temperaturi de -30* Celsius, si nu de -20 sau -10, pentru ca noaptea temperatura poate scadea sub aceste valori si ne vom trezi dimineatza ca nu avem lichid de sters geamul, pentru ca este inghetat. Recomand de asemenea celor care inca au lichid de geamuri de vara, sa nu le amestece, pentru ca amestecand cel de iarna cu cel de vara, lichidul de iarna isi pierde calitatile. Un lichid de parbriz care ingheata pe geam, ne va distruge stergatoarele in scurt timp.

12) Trusa de urgenta si patura
In cazul in care strabatem muntii pe timpul iernii, este necesar sa avem in masina o patura (sau un sac de dormit) cu care sa ne invelim in cazul in care ramanem inzapeziti undeva si totodata o trusa de urgenta care ar tebui sa contina:
- 1 lanterna (daca se poate sa nu fie cu baterii ci cu incarcare prin inductie, adica se incarca rotind o manivela, pentru ca bateriile se descarca in timp, si mai ales la frig
- rachete sa demnalizare
- cabluri pentru alimentarea bateriei, trusa de unelte
- Saculet cu nisip si sare si o lopata pentru zapada
- apa si mancare (provizii de urgenta)