Ieri, parca a fost azi
Cand ne-am iubit
Pe vechile mochete
Erau aduse de la second hand
Si umpleau caminul nostru rece...
Cand tu mi-ai spus ca sa am grija
Pe unde calc, pe unde umblu
Si unde meditez...
Sa nu cumva sa murdaresc de tina
Mochetele frumoase ce tocmai ne unesc...
Eu n-am crezut si n-am tinut la ele
Crezand ca-s vorbele babesti de alta dat
Si dupa cateva zile de cearta
Mochetele noastre frumoase
Ne faceau sa traim separat.
Sper ca aceste melodii sa trezeasca cele mai frumoase sentimente pe care omul le poate avea. Melodii vechi ce-mi vor ramane vesnic in suflet. Incredibil cum si acestea ma reprezinta.
S-a descoperit ca,daca primesti zilnic o cantitate foarte mica de otrava,sunt mari sanse ca organismul sa se obisnuiasca cu aceasta,si in timp sa devina imun.Daca primesti o cantitate mai mare de otrava,in mod normal nu ai supravietui,dar in aceste conditii sunt mari sanse sa treci peste. Si noi,primim periodic de la ceilalti ,zi dupa zi, cantitati mici de otrava.Prima cantitate ne afecteaza foarte mult...ne este foarte greu sa depasim momentul,sa mergem mai departe.Avem nevoie de multe zile sa ne refacem.La a doua cantitate la fel.Cu timpul ne obisnuim,si se poate chiar mari doza pentru ca nu vor mai fi efectele de la inceput.
Primesc zilnic astfel de doze,si banuiesc ca si altii patesc asa.Pentru mine fiecare doza primita inseamna un rau benefic.Cum e ala rau benefic?Adica ma ajuta sa evoluez,sa trec mai departe,sa fiu mai puternica. Am constatat ca nu am numai de castigat.De ce?E simplu.Corpul meu va deveni din ce in ce mai puternic,mai imun,in timp ce persoana care imi trimite aceasta "otrava" din ce in ce mai slaba.Energia si pofta mea de viata creste,in schimb a ei scade.Nu ar trebui nimeni sa se teama de aceste mici sau mari"intepaturi".Pot sa le ignore foarte usor de la un timp.Suntem oameni,si trebuie sa realizam ca lumea e alcatuita atat din rau cat si din bine.Si cu toate acestea aceste notiuni :"bine" si "rau" sunt relative. Primesti un rau,si tu il poti transforma in bine.Persoana care crede ca iti face un bine,poate iti face rau si invers. Dar oare acel rau ,numit de mine otrava a sufletului,se transforma ,se intoarce impotriva expeditorului,ori dispare??
Pasional. Obsesiv. Reţinut. Cu disperare. Dulce.Violent. Posesiv. Neinteresat. Mămos. Copilăreşte. Permisiv. Unic. Concluzia: femeile iubesc diferit. Diferit între ele şi diferit de la un bărbat la altul (asta dacă iubesc de mai multe ori într-o viaţă).
Vorbeam în vara care a trecut cu un coleg despre faptul că fiecare fată sau femeie are propriul ei stil de a iubi. De aici a pornit o adevărată analiză la microscop a comportamentului sexului frumos atunci când este pocnit de săgeata lui Cupidon cel cu funduleţul gol.
Spuneam atunci că nu le înţeleg pe acelea care se îndrăgostesc din şi cu disperare, pe acelea care dezvoltă veritabile obsesii pentru „obiectul” iubirii lor. Pentru mine parcă nu mai e vorba de dragoste atunci când ţii cu dinţii de persoana de lângă tine, când îi urmăreşti fiecare pas, fiecare mişcare, fiecare privire. Şi totuşi asta e forma unora de a-şi arăta sentimentele, şi nimeni nu se poate îndoi de faptul că e chiar iubire: ar sacrifica orice pentru iubit/soţ, îi vor doar binele şi ceea ce îl face fericit este acceptat fără nici cea mai mică reţinere, încearcă să se schimbe în bine şi să fie pe placul lui… Iar eu tot nu pot pricepe cum aş putea iubi pe cineva cu disperare, până la obsesie, prea posesiv.Totul s-ar rezuma la un comportament violent izvorât din temerile şi neîncrederea mea. And that’s not good at all!
Iubirea caracterizată de pasiune e cea mai apreciată în rândul bărbaţilor. Cum să nu admiri şi să nu vrei lângă tine o femeie care faţă de tine nu are deloc inhibiţii şi reţineri, care îşi exprimă sentimentele cât se poate de limpede şi palpabil? Când spun palpabil mă gândesc la faptul că îndrăgostita pasională nu se rezumă la simple declaraţii siropoase, sărutări şi îmbrăţisări timide. Ea vrea să îţi arate cu orice preţ că vrea să fie parte din tine (deşi mai degrabă tu ai face parte din ea, mereu vine cu ceva nou şi surprinzător doar pentru că vrea să demonstreze că nu se rezumă doar la a ţine la tine, ci merge până la adoraţie şi implicare completă.
Diametral opusă iubitei pasionale este fetişoara romantică, dulce, copilăroasă. Cu cât lansează mai multe texte pline de dulcegării, cu cât alintă şi seste alintată mai mult, cu atât i se pare că iubirea-i este mai mare. Aşa te comporţi de regulă pe la 14-15 ani, când a te plimba de mână cu el ţi se pare cel mai perfect lucru, când un pupic şi o mângâiere îţi lasă (falsa) impresie că veţi rămâne mereu aşa, împreună. În astfel de iubiri ea e aşezată într-un balon de sticlă care nu îi permite să dea piept cu realitatea. Greu poate pricepe biata de ea că simplul sentiment nu-ţi ţine de foame sau de sete, că el singur nu e suficient pentru a putea spera la o poveste cu un final fericit.
Şi mai e iubirea mămoasă. „Mămica” nu aşteaptă nimic în schimb. Se cam mulţumeşte doar să îi fii recunoscător, să o laşi să se îngrijească de aproape tot ceea ce ţine de tine. Eşti obiectul atenţiei ei fără a fi însă exagerat de cocoloşit. Îşi cam bagă năsucul în treburile tale doar pentru că vrea să vină cu o părere sau un sfat care să îţi uşureze sarcina.
Şi eu am avut povestea mea de iubire nevinovată, puerilă. Şi o perioadă în care aproape că făcusem o obsesie pentru cineva anume. Mi-am cunoscut şi latura dezinhibată, plină de pasiune. În toate însă am constatat că a existat încredere deplină (cel puţin din partea mea), mult altruism şi prietenie. Cine spune că nu îi poţi fi cel mai bun prieten celui de lângă tine nu prea ştie ce vorbeşte. Cu cel mai bun prieten vorbeşti despre orice, îi ceri părerea sau sfatul, te sprijini sau plângi pe umărul lui, împarţi cu el şi cele bune şi cele rele, nu te codeşti când vrei să îi spui ceva. Iar la rândul tău îi oferi acelaşi lucru. La fel faci şi cu persoana pe care o iubeşti. Şi-atunci e corect spus că cel mai bun prieten ţi-e iubitul/iubita. Restul acelora pe care îi numeşti tot prieteni nu sunt cei mai buni ci doar adevăraţi. Iar diferenţa între ei şi „cel mai bun/cea mai bună”: cu primii nu te culci!
Îmi dau seama pe parcurs ce scriu rândurile astea că de fapt, la un moment anume, fiecare femeie ajunge să experimenteze mai multe modalităţi de a iubi. Totul depinde de EL. Sau poate îmbina mai multe iubiri. Niciodată însă nu cred că femeia poate iubi raţional. Acţiunea asta ea o face cu inima, iar aceasta e situată în piept şi nicidecum în cutia craniană.
Şi de câte ori simt că iar mă apucă îndrăgosteala îmi vine să cânt asemeni Larei Fabian:
“Je t’aime, je t’aime Comme un fou, comme un soldat, Comme une star de cinéma. Je t’aime, je t’aime Comme un loup, comme un roi, Comme un homme que je ne suis pas… Tu vois, je t’aime comme ça.
D’accord je t’ai confié tous mes sourires, tous mes secrets, Même ceux, dont seul un frère est le gardien inavoué. Dans cette maison de pierre, Satan nous regardait danser. J’ai tant voulu la guerre de corps qui se faisaient la paix.
Je t’aime, je t’aime Comme un fou, comme un soldat, Comme une star de cinéma. Je t’aime, je t’aime Comme un loup, comme un roi, Comme un homme que je ne suis pas Tu vois, je t’aime comme ça…”
