De fapt, titlul trebuia să sune astfel: “Sarah Brightman – una dintre vocile care ne bântuie obsesiv acea parte a creierului nostru care ne scoate în evidenţă latura artistică a ego-ului uman“. Era prea lung, aşa că a rămas cum se vede mai sus. Cu sau fără acest titlu lung, Sarah Brightman rămâne vocea care ne încântă ori de câte ori o ascultăm şi care merită plătit preţul DVD-ului. Ce procent din vânzări ajunge la ea, nu ştiu. Ştiu însă că Sarah Brightman reprezintă o figură artistică deosebită, un glas de excepţie şi că îmi place. Arta nu are naţionalitate. Talentul este apatrid. Visele nu au rămas şi nu vor rămâne niciodată prinse în cătuşele lipirii de pământ. Zborul lor – ca entitate măsurabilă este de nemăsurat. Şi orice om de pe acest Pământ are dreptul să se bucure de nemăsurabila pasăre măiastră ale cărei triluri înăbuşe parcă mişcarea în contemplare.
Parcă nu e corect să vindem copii ale operelor de artă. Vocea însă, înregistrată – ca orice înregistrare, oricât de bună ar fi ea din punct de vedere calitativ, nu poate atinge perfecţiunea originalului. O pânză pictată, da, ESTE originalul. Se găsesc destui imitatori care să multiplice infidel şi opera plastică, astfel încât, chiar şi această imorală îndeletnicire a ajuns să fie considerată o artă plătită (sau răsplătită) ca atare; rămâne, desigur, în sfera ilegalităţii, pe când muzica parcă mai poartă, în plus, o măsură a Universalului, şi trăieşte în mai multe dimensiuni. Tocmai de aceea ofer, pentru cei ce nu-şi pot permite să cumpere ceea ce niciodată nu vor putea deţine cu adevărat, un concertul din 1997 Sarah Brightman la Royal Albert Hall, în care a avut ca invitaţi speciali, pe nu mai puţin celebrii Andrew Lloyd Webber şi pe Andrea Bocelli.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu