Iubirile Reginei Maria a României (4)
Dar adevărata mare dragoste a viitoarei Regine a României urma să se nască abia in anul următor, 1907. Şi această iubire va fi prinţul Barbu Ştirbei, nepotul domnitorului Barbu Ştirbei, un brunet cu ochi căprui, un tânăr de o eleganţă aristocratic, bărbat care cu mintea lui ascuţită o cucereşte definitiv (sau aproape definitiv…) pe Maria. Despre Barbu Stirbei ( sau Știrbey - cum apare in unele surse ) se spune ca ar fi fost un mare cuceritor. Și marea lui cucerire a fost cu siguranță Principesa Maria. Zvonurile care circulau în acea vreme – confirmate din ce in ce mai des de istorici de astăzi - susțin ca Barbu Stirbei ar fi fost tatăl ultimilor doi copii ai Mariei: Ileana și Mircea, care semănau izbitor cu prințul, toți ceilalti copii ai cuplului regal având ochii albaștri ca cei ai Mariei si ai lui Ferdinand.
Principesa – iar mai apoi Regina Maria și prințul Barbu Știrbei aveau nevoie unul de altul pe fondul unor interese reciproce, iar iubirea lor nu s-a stins niciodată. Maria frecventa adesea Palatul Buftea în care locuia Barbu Știrbei Aici cei doi petreceau mult timp împreună călărind prin împrejurimi. Deși zvonul despre relația celor doi devenise public, în mod inexplicabil, în anul 1913, Carol I îl numește pe Barbu Știrbei administrator al domeniilor coroanei, ceea ce îl apropie și mai mult de palat, având nenumarate facilităti de a se intâlni. Mai mult, prințul BarbuȘtirbei devine dupa moartea Regelui Carol I șeful Curţii RegeluiFerdinand şi principal consilier al acestuia.
 |
| Printul Barbu Stirbei |
Dar iată descrierea Prințului Știrbei făcuta de Hannah Pakula în volumul : Ultima romantica – Viaţa Reginei Maria a României:
„Barbu Ştirbey făcea parte dintr-una din marile familii domnitoare din România. Bunicul lui, un Prinţ din clanul Bibescu, domnise în Ţara Românească înainte de familia Hohenzollern. Născut cu doi ani înaintea Principesei Măria, Barbu Ştirbey fusese educat, ca majoritatea aristocraţilor români, la Paris, unde studiase dreptul la Sorbona.
Ştirbey era înalt şi suplu. Avea o ţinută autoritară, deşi firea lui era decepţionant de ştearsă. Misterios, evaziv, despre el se spunea că este inaccesibil flirturilor. Totuşi, doamnele din Bucureşti vorbeau despre farmecul lui şi despre „strania calitate hipnotică" a ochilor săi întunecaţi. Ar fi putut avea oricîte femei, dar preferase să se căsătorească la douăzeci şi doi de ani cu verişoara lui, nu deosebit de frumoasă, Nadejda Bibescu. La moartea tatălui său, care a survenit la scurt timp, Prinţul Ştirbey a moştenit domeniul familiei de la Buftea, aflat la o distanţă de o oră de Bucureşti. Cinci ani mai tîrziu a cîştigat un loc în Parlament, dar interesul faţă de reforma agrară nu era pe placul colegilor săi conservatori şi el s-a retras din viaţa politică activă. Apoi s-a devotat construirii unui imperiu financiar.
Ştirbey şi-a transformat gigantica fermă într-un conglomerat agricol aducător de profituri - cultiva, prelucra şi transporta produsele livezilor şi cîtnpurilor sale pe o cale ferată particulară spre magazinele sale din oraş, unde se puneau în vînzare. Numele lui devenise sinonim cu calitatea desăvîrşită; cel mai bun vinromânesc era cunoscut pur şi simplu ca „Ştirbey". Canalizîndu-şiprofiturile spre capital pentru speculaţii şi capital bancar, PrinţulŞtirbey devenise unul dintre cei mai bogaţi şi mai puternici oameni din această parte a lumii”
Barbu Ştirbei a adorat-ope Missy peste treizeci de ani şi chiar dacă ea nu i-a întors dragostea cu aceeaşi pasiune, alianţa lor a susţinut-o de la vîrsta de treizeci şi unu de ani pînă la moarte. Un contemporan îi descrie pe cei doi, așa i-a văzut, la un concert organizat la PalatulCotroceni, într-o seară de la începutul anilor 1920:
„Ea era într-o rochie lungă cu trenă de catifea neagră şi cu toate perlele ei extraordinare. Stătea într-un colţ al camerei tronului, cu Barbu Ştirbey alături, şi discutau. Nu se uitau unul la celălalt, se uitau la mulţime. Era o imagine extraordinară. Formau o pereche absolutmagnifică. Ea era atît de frumoasă şi el atît de distins. Aveau un aer extraordinar de seducător, grandoare şi distincţie... Cea mai bună dovadă este că după mai mult de cincizeci de ani încă îi văd în minte ca şi cum lucrurile s-ar fi petrecut seara trecută...".
Și ce altă dovadă de iubire mai pot adăuga următoarelor rânduri din ultimele două scrisori - de adio - trimise de cei doi – unul altuia – înainte de moartea Reginei Maria( grav bolanavă in anul 1938 – exilată de fiul ei Carol al II-lea - așteptându-și sfârșitul ):
Regina Maria în scrisoarea adresată Prințului Știrbei :
„atât de multe nespuse, care mi-ar lumina atît de mult sufletul să le spun: tot dorul meu, toată tristeţea mea, toate amintirile dragi care îmi inundă din nou sufletul... Pădurile de şofran galben, mirosul stejarilorcînd călătoream prin aceleaşi păduri la începutul verii şi oh! atît de multe, multe lucruri care s-au dus... Să te binecuvînteze Dumnezeu şi să te aibă în pază.”
Barbu Stirbei în scrisoarea adresată Reginei Maria :
„Sînt de neconsolat că mă aflu atît de departe şi nu pot să vă fiu de vreun ajutor, trăind în amintirea trecutului fără nici o speranţă pentru viitor... Amintiţi-vă de dorul meu, de nostalgia mea, de rugăciunile pe care le fac mereu pentru sănătatea dumneavoastră şi să nu vă îndoiţi niciodată de devotamentul meu nemărginit. Ilymmily (Te iubesc, Măria mea, te iubesc!)."
 |
| Regina Maria - pe lac la Scrovistea - 1926 |
În toți acești peste 30 de ani – doar un bărbat a stat între cei doi. Acesta a fost irezistibilul Joe ( Joseph Whiteside) Boyle, un colonel canadian ( fost marinar, boxer profesionist şi organizator de meciuri de box înainte de a participa la goana după aur din Klondike, în anii 1890 ) despre care Maria declara că era „un om care nu are teama de nimic și care prin forța sa extraordinară reușește în toate domeniile”.
 |
| Regina Maria impreuna cu Joe Boyle - la Bicaz -1918 |
Joe Boyle a lucrat la dezvoltarea industriei petrolifere româneștiși a însoțit ajutoarele canadiene în România, iar eforturile sale l-au apropiat și mai mult de Regină, devenind prietenul și confidentul acesteia. Relația dintre Regina Maria și Joe Boyle a avut loc în perioada de sfârsit al primului război mondial. Regina Maria notează în jurnal referindu-se la Joe Boyle : „un om ciudat de fascinant, care nu se teme de nimic... un adevărat Jack London". Și tot în jurnalul Reginei Maria stă scris: „Am încercat să iau ceva din energia inepuizabilă a acestui bărbat, am încercat să absorb ceva din forţa mută pe care o emană, în orele în care am stat împreună i-am destăinuit tot ce aveam pe suflet. Nu-mi amintesc tot ce i-am spus, memoria îmi este înceţoşată, dar i-am mărturisit toată durerea mea şi cînd a plecat şi i-am spus că toţi m-au abandonat, el a răspuns foarte calm: «Dar eu nu», şi mi-a strîns mîna cu o forţă de oţel.”
 |
| Colonelul Joe Boyle |
Relația dintre Regina Maria și Joe Boyle a durat până prin 1919 an în care acesta din urmă a plecat din România pentru a lucra pentru Royal Shell ; s-a mai întors în ţară doar o dată, în 1921. Maria şi Boyle au continuat să corespondeze. Ea îi scria despre copii dorind ca „dragul ei prieten" să fie lîngă ea ca să împărtăşească cu ea bucuriile. E îi scria că are inima zdrobită: „devenise imposibil pentru tine să-ţipăstrezi vechiul prieten şi pe mine”. Asadar – cel care rămăsese în final in inima Reginei a fost prințul Barbu Stirbei.
 |
| Printul Barbu Stirbei |
Aceata este , pe scurt , povestea iubirilor Reginei Maria. Pentru cei care vor sa afle mai multe, recomand cu căldură cartea scrisă de Hannah Pakula : Ultima romantică – Viaţa Reginei Maria a României. Și o să închei cu un citat din aceiași autoare:
„Dacă cei trei bărbaţi din viaţa ei - Barbu Ştirbey, Waldorf Astor şi Joseph Boyle - aveau ceva în comun, acesta era faptul că şi ei erau nişte romantici incurabili, bărbaţi care ştiau cum să ridice femeia din viaţa lor pe un piedestal de marmură albă, acoperit cu viţă de vie şi situat într-o poziţie impresionantă.”
deieri-deazi.blogspot.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu