„Dă șansa fiecărei zile să fie cea mai frumoasă din viața ta.”
Mark Twain
Legedele Sfântului Valentin
Sărbătoarea Sfântului Valentin, cu tot ceea ce înseamnă ea în ziua de azi, nu s-a născut la americani, englezi sau francezi. În ciuda părerii generale, legendele care stau la baza explicării acestei sărbători spun că Valentin îşi trage rădăcinile chiar din strămoşii noştri români. Naşterea sărbătorii a fost situată în secolul 3, în perioada creştinării românilor.
O legendă îl asociază pe Sfântul Valentin cu salvatorul creştinilor, ţinuţi în condiţii foarte aspre în închisorile române. Versiunea oficială susţine că sărbătorirea Sfântului Valentin că ocrotitor al îndrăgostiţilor a fost un tertip al Bisericii de la Roma, care a dorit să combată sărbătoarea păgână Lupercalia. Pe 14 februarie începeau ritualurile dedicate zeiţei Juno, divinitatea care domnea peste celelelalte zeiţe ale cerului. Istoria spune că ritualurile acestei sărbători implicau atingerea femeilor române cu piei de capra înmuiate în sângele proaspăt al animalelor sacrificate. Apoi, femeile îşi plasau numele într-o urnă din care cavalerii îşi alegeau partenerele pentru anul următor, metodă de împreunare condamnată de Biserica. De aceea, Papa a decis că ritualul pagan să fie înlocuit cu sărbătoarea iubirii, cunoscută până în ziua de azi că ziua Sfântului Valentin.
O altă legendă schimbă contextul, dar păstrează esenţă: Valentin a fost un deţinut român care s-a îndrăgostit de fiica temnicerului, o tânăra care i-a fost alături în perioada grea a încarcerării sale. Înainte de moartea să, Valentin i-a scris tinerei o scrisoare, pe care a încheiat-o cu sintagma: “Valentin-ul tău/Your Valentine”, formulare care a devenit foarte populară şi este reprezentativă pentru sărbătoarea iubirii. Se presupune că dată de 14 februarie a coincis fie cu moartea tânărului, fie cu îngroparea să.
Altă legendă spune că Valentin a fost un preot care căsătorea cupluri în secret, pe vremea împăratului român Claudiu al 2-lea. Împăratul era un luptător îndârjit şi a avut multe
războaie. Iniţial a avut o armata foarte puternică, apoi bărbaţii
români n-au mai vrut să meargă la lupta. Împăratul s-a gândit că, în
locul luptei, bărbaţii preferă să stea acasă cu soţiile şi copiii lor.
De aceea a decis că nici un bărbat din Roma să nu mai aibă voie să se
căsătorească. A crezut că această lege îi va face pe bărbaţi să meargă
la război şi să lupte că nişte soldaţi adevăraţi.Valentin, ca preot creştin, credea că dreptul oamenilor de a se căsătorii este dat de la Dumnezeu iar Claudiu nu avea voie să-l interzică. De aceea, el a cununat în secret mai multe cupluri în locuri ascunse de ochii împăratului. În final, Claudiu l-a găsit şi l-a arestat. I-a plăcut personalitatea lui Valentin, considerându-l un tânăr înţelept. De aceea l-a îmbiat să renunţe la creştinism şi să devină soldat român. Valentin a refuzat şi a fost întemniţat şi condamnat la moarte. În temniţă s-a împrietenit cu fiica temnicerului pe care a convertit-o la creştinism. Până în ziua execuţiei, 14 februarie 269 sau 270, Valentin a trimis scrisori de adio către prietenii săi şi le-a semnat „Adu-ţi aminte de Valentin al tău”.
Nu se ştie dacă această legendă are o bază istorică reală. Biserica româno-catolică are pe 13 februarie un Sfânt cu acest nume, iar cea ortodoxă pe 30 iulie, dar cu o biografie ce n-are legătură cu această sărbătoare comercială.
Un început de săptămână cât mai plăcut vă doresc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu