Final tragic

O poveste de dragoste cu final tragic (Vasile Alecsandri si Elena Negri)

Vasile Alecsandri  provine dintr-o familie boierească din Moldova. A studiat în casa părintească cu călugărul maramureşan Gherman Vida și la pensionul francez al lui Cuşnim, apoi, între 1834 și 1839, la Paris, unde se consacră mai ales literaturii, după cîteva încercări nereuşite în domeniul medicinei, în cel juridic și cel ingineresc. Revine în țară după o lungă călătorie în Italia în anul 1840.

V. Alecsandri era la acea vreme o prezența excentrică în societatea ieșeana a vremii, “cu părul său lung și buclat, cu jiletci largi, după moda pariziană, cu legături la gât bătătoare la ochi, cu pantaloni strâmți și bine trași pe piciorul încălțat cu pantofi de lac, cu talmă neagră căptușită cu catifea vișinie…” ( cf. descrierii lui D.C. Olănescu – V. Alecscandri – Discurs de recepțiune – 1894). Un tânăr frumos așadar, care nu putea să nu fie remarcat în saloanele vremii. În această perioadă  - primăvara anului 1840 – poetul o cunoște și se îndrăgostește de Elena Negri la moșia din Pribești a prietenului său Vasile Roset Pribeagul.

Vasile Alecsandri in anul 1845

Elena Negri era “o damă afabilă și plină de spirit. Când intra în serate, însoțită de sora sa Catinca, gătite amândoua și împodobite în rochii de bal, se năștea în jurul lor un murmur de admirare “ ( Elena Rădulescu-Pogeneanu – Viața lui Alecsandri -1940). Vasile Alecsandri însuși o descria “ ca o minune de noblețe, de farmec și de simtământ adevărate”.

În acea perioadă Elena Negri – una dintre surorile lui Costache Negri - era căsătorită încă cu A. Vârnav-Liteanu – și de aceea, dragostea născuta in sufletul poetului nu și-a putut  găsi ecoul dorit.

Elena Negri - pictura facuta postum - 1847

Nemuritoarea  poveste de dragoste dintre Vasile Alecsandri si Elena Negri se va aprinde cu adevărat  în anul 1845 , an în care  se reîntâlnesc în Manjina , la moșia lui Costache Negri. Elena – Ninița cum îi spunea poetul – divorțase de soțul ei (“un barbat ce nu știuse ăa-i inspire iubire”) cu doi ani în urmă. Aici ,

 într-o seara (cea mai frumoasă din viața lui – cum avea să rămână în amintirea poetului )  Alecsandri  iși aude pentru prima data iubita cântând:

“De-odata un glas de înger, o sfântă armonie

Plutind ușor în aer ca vântul ce adie,

Se coborî  prin stele din leagănul ceresc.”

Pentru tinerii îndrăgostiți zilele curg pline de iubire. Cei doi “ se plimbă purtați pe aripile visului și ale fericirii “. Elena Negri suferea însă de o boal gravă de plămâni. Și când boala acesteia a început să se agraveze, cei doi au fost nevoiți să se despartă un timp , Elena  luând drumul Veneției. Despărțirea e dureroasă:

“Te duci, iubită scumpă, țn țărmuri depărtate,

Lăsând frumoasa țara, surori, prieteni, frate,

Lăsând în al meu suflet un mult amar suspin!”

Odată cu plecarea Elenei Negri la Veneția se incheie acest prim capitol al poveștii de dragoste. Vasile Alecsandri pleacă și el într-o lungă călătorie în Orient. Dar poetul nu încetează să se gândească la iubita lui. El scrie:

“Dorul meu in a ta cale

Urmând pasurile tale

Te desmiardă ne’ncetat

Și din dulcea ta gurița

Dragă, draga mea Ninița

Fură-un dulce sărutat.”

Cei doi se regăsesc la Triest în septembrie 1846. Nu rămân aici decât două zile –  pleacă la Veneția împreună. Închiriază un apartament, cu balcon înspre  celebrul Canal Grande, în Palatul Benzon.Poetul notează, referindu-se la această perioadă , în jurnalul său: “ Aici începe cu adevărat vieața noastră în doi, fără piedici, fără griji, absorbiți cu totul de fericirea noastră, de nebuniile noastre copilăresti.”  Și în acest cadru romantic Vasile Alecsandri și Elena Negri au petrecut “cele mai frumoase și cele mai scumpe zile ale vieții lor” ( C.D. Papastate – Vasile Alecsandri si Elena Negri – 1947).

Palatul in care au locuit V. Alecsandri si E. Negri in Venetia

Din păcate dragostea nu a alungat boala Elenei Negri – boală care s-a agravat dramatic. Cu toate acestea  ”sederea noastră de două luni la Veneția face cât o intreagă vieața de fericire” – nota poetul în jurnalul său.

Cei doi călătoresc în toamnă spre Paris – pentru un consult al doctorului Andral, apoi se stabilesc în Sicilia, la Palermo. Numai că Elena Negri se simțea din ce în ce mai rșu. Boala necruțatoare nu dădea nici un semn de a ceda și cei doi , în luna martie 1847, se hotărăsc să se întoarcă în țară. Din păcate călătoria se încheie pentru Elena Negri pe vapor , în dreptul Bosforului , pe 4 mai 1847 la ora 3 dimineața – când iși dă ultima suflare în brațele poetului . E  înmormântată în curtea mănăstirii grecesti din Pera. Iar penița lui Vasile Alexandri scria :

                                      “Într-o noapte de urgie

Cerul crud ne-a despărțit!

Tu te-ai dus iubită…

Fericirea-mi nesfârșită

Într-o clipă s-a sfârșit!”

Sursa fotografiilor  și a informațiilor : “Vasile Alecsandri și Elena Negri cu un jurnal inedit al poetului” – C.D. Papastate – 1947

deieri-deazi.blogspot.com