Porcusorul de Guineea

Nimeni nu cunoaşte misterul porcuşorului de Guineea! De ce se numeşte aşa, căci el nu are nicio treabă cu porcul...



Porcuşorul de Guineea a fost domesticit atunci când un grup de navigatori a adus în Europa câteva exemplare de pe coasta Guyanei din America de Sud în secolul al XVI-lea. În prezent există aproximativ douăzeci de specii, toate provenind din America de Sud. Englezii au tratat porcuşorii de Guineea ca pe nişte animale de companie, astfel că în jurul anului 1800 aceştia puteau fi găsiţi din abundenţă în Marea Britanie.
Aparent, nu există o explicaţie clară a numelui porcuşorului de Guineea. Unii sunt de părere că determinativul de Guineea provine dintr-o anglicizare a termenului „Guyana”, ceea ce poate fi adevărat. Însă referirea la „porcuşor*’ îi nedumereşte şi în prezent pe experţi. De-a lungul anilor au fost avansate o multitudine de explicaţii – lăsând la o parte stilul de hrănire, vocea şi înfăţişarea pufoasă a animalului – dar nici una nu s-a dovedit suficient de convingătoare pentru a primi girul autorităţilor în domeniu.
Pe teritoriul Marii Britanii se foloseşte termenul de „cobai”. Astfel, devine curios faptul că germanii, ce se laudă cu un puternic simţ al exactităţii, au adoptat termenul eronat „porcuşor” pentru a numi animalul Meerschweinchen, adică „porcuşorul de peste ocean”. Americanii au preferat întotdeauna denumirea de „porcuşor de Guineea”, utilizînd-o ca termen de jargon pentru persoanele dispuse să încerce produse netestate, probabil datorită folosirii frecvente a acestor mici creaturi în experimentele ştiinţifice. Însă, luând în considerare numai acest criteriu, s-ar putea recurge la alţi doi termeni pentru a denumi aceste animale -„hamster” sau „şoricel”.
Porcuşorul de Guineea pare să fi descins din ruda sa sălbatică din Peru, din familia Cavide, domesticită de către incaşi cu mult înainte de cucerirea spaniolă şi constituind una dintre puţinele lor surse de carne. Animalul sălbatic de prerie se adăpostea sub stânci, în peşteri şi în vizuini abandonate ale altor animale, blana sa stufoasă camuflându-i prezenţa în iarbă. Unele specii îşi construiau vizuini pentru a se proteja de prădători, însă descendentul lor domestic nu are nicio înclinaţie în acest sens.
O altă caracteristică ce deosebeşte rasa domesticită de animalele subterane este procesul naşterii: femelele dau naştere unor pui surprinzător de maturizaţi, capabili să facă faţă unor condiţii destul de ostile imediat după părăsirea uterului.
lovendal.ro 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu