Comemorarea anuala a lui Valeriu Gafencu, “Sfantul inchisorilor”
Sâmbătă,
15 februarie 2014, cu începere de la ora 11.30 va avea loc comemorarea
anuală a lui Valeriu Gafencu la Târgu Ocna. Alături de “Sfântul
închisorilor” vor fi pomeniţi şi toţi foştii deţinuţi politici din
penitenciarul comunist.
“Programul începe ca de obicei printr-un
parastas săvârşit în curtea Bisericii Sfinţii Împăraţi Constantin şi
Elena, apoi se va citi Acatistul lui Valeriu Gafencu şi ne vom închina
la Troiţa ridicată în cimitirul unde au fost îngropate cele peste 120 de
victime ale comunismului căzute în temniţa din Târgu Ocna”, anunţă
Cezarina Condurache, unul dintre organizatori.
Ca în fiecare an, manifestarea este
sprijinită de familia lui Valeriu Gafencu şi de foştii detinuţi politici
care au împărtăşit acelaşi crez românesc.
“Prima comemorare de la Târgu Ocna a
avut loc în 1991 fiind organizată de Asociaţia Foştilor Deţinuţi
Politici din România. Prin strădaniile lor şi ale familiei Gafencu a
fost ridicată Troiţa din cimitir şi s-a oficiat slujba de înmormântare
pentru toţi deţinuţii din gropile comune (oficiată de Preoţii Constantin
Voicescu şi Iustin Paven). Între 1990 şi 1997 bătrânii s-au întrunit
anual la Târgu Ocna. Moartea mai multora dintre ei şi sănătatea
şubrezită a celorlalţi au dus la sistarea acestui eveniment anual.
Alături de cei aflaţi în viaţă şi de surorile Valentina şi Eleonora
Gafencu am reluat firul întâlnirilor anuale în anul 2007 şi cu ajutorul
lui Dumnezeu am ajuns acum la a 8-a comemorare consecutivă. Nădăjduim că
vremea va deveni mai blândă şi că ne vom putea întâlni în număr cât mai
mare în data de 15 februarie”, continuă Cezarina Condurache de la
Asociaţia Prezent.
Valeriu Gafencu
a fost numit ”Sfântul închisorilor” de Nicolae Steinhardt. A fost unul
din liderii Frățiilor de Cruce, organizația de tineret a Mișcării
Legionare. A fost arestat în 1941 în timpul regimului antonescian și a
rămas în închisoare până după venirea comuniștilor la putere. A murit de
TBC în 18 februarie 1952 în închisoarea de la Târgu Ocna.
S-a născut pe data de 24 ianurie 1921 în
localitatea Sîngerei, județul Bălți, Basarabia. A urmat școala primară
la Sângerei, iar cursurile secundare la Liceul „Ion Creangă” din Bălți,
între anii 1932-1940. Absolvind liceul în vara anului 1940, la doar
câteva zile după bacalaureat, a intervenit uraganul ocupației sovietice.
Valeriu a reușit cu greu să treacă Prutul, a ajuns la Iași, lăsându-și
părinții și surorile sub ocupație, despărțindu-se, nu știa că definitiv,
de tatăl său care, în toamnă, a fost ridicat și dus în Siberia, unde
și-a sfârșit viața nu se știe când.
Se înscrie la facultatea de Drept.
Devine membru și mai târziu lider în Frățiile de Cruce, organizația de
tineret a Mișcării Legionare. În 1941, când au fost scoase în afara
legii Frățiile de Cruce, acesta a fost arestat și închis la Aiud, a
prins instaurarea regimului comunist. Odată cu venirea comuniștilor la
putere, deținuții legionari au fost tratați mai dur și supuși torturii.
Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide și mama lui Valeriu în colonia de muncă de la Galda
Astfel, și-a săvârșit sentința la
închisorile de la Aiud (1941-1949), Pitești (noiembrie-decembrie 1949)
și Târgu Ocna (1949-1952), unde a fost un adevărat trăitor al
ortodoxiei, regimul dur al detenției, torturile și bolile contactate
aici întărindu-l duhovnicește. A compus aici poezii, care se cântau în
celule, iar acum se cântă în biserică. În 1949 este dus la
sanatoriul-închisoare de la Târgu Ocna într-o stare foarte gravă: TBC
pulmonar, osos, ganglionar, reumatism, lipsă de hrană.
La
data de 2 februarie 1952 le-a cerut colegilor de suferință să-i procure
o lumânare, o cruciuliță și o cămașă albă pe care să i le pregătească
pentru ziua de 18 februarie. Cu o zi înainte de moarte, i-a spus lui
Ioan Ianolide: “Mâine voi muri. Vreau să-mi iau rămas bun de la cei mai
apropiați prieteni. Fă tu așa fel încât să vină pe rând la mine, în
liniște”. A doua zi, pe 18 februarie, în jurul orelor 14:00-15:00,
Valeriu Gafencu rostește ultimele sale cuvinte: Doamne, dă-mi robia care
eliberează sufletul și ia-mi libertatea care-mi robește sufletul, după
care a decedat. Cadavrul lui a fost aruncat într-o groapă comună, cum se
proceda cu rămășițele tuturor deținuților politici.
Valeriu Gafencu și mama sa
Face parte dintr-un grup ce împărtășea
aceeași orientare spirituală, alături de studentul în drept Ioan
Ianolide, Anghel Papacioc, cel care avea sa devină ieromonahul Arsenie
Papacioc, doctorul Traian Trifan, avocatul Traian Marian, Marin Naidim,
Aurel Dragodan, Constantin Totea și mulți alții. Unul dintre bolnavii
ce-l iubeau și-l admirau, Victor Leonida Stratan, obținuse printr-o
intervenție specială, de la familie, un pachet cu streptomicină. Cu o
jertfire de sine specifică marilor trăitori ai ortodoxiei, Valeriu le-a
primit și a doua zi l-a înștiințat pe Stratan că a hotărât să le cedeze
pastorului Richard Wurmbrand, spunând că și acesta se afla într-o stare
gravă. Medicamentele au fost folosite de Wurmbrand, a cărui viață a fost
astfel salvată.
Deși
a ajuns la un nivel de trăire creștină foarte înalt, Valeriu Gafencu,
nu a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română după 1989. În septembrie
2011 o echipă de arheologi a făcut săpături la Târgu Ocna, în locul
unde se află groapa comună, pentru a găsi oasele ”Sfântului
închisorilor”. Deși au fost descoperiți 11 morți, rămășițele lui Valeriu
Gafencu au rămas nedescoperite până la încetarea săpăturilor. Sursa: FrontPress.ro
Trăiesc Flămând (poezie scrisă de Valeriu Gafencu)
Trãiesc flãmând, trãiesc o bucurie,
Frumoasã ca un crin din Paradis,
Potirul florii e mereu deschis
Si plin cu lacrimi si cu apã vie,
Potirul florii e o’mpãrãtie.
Nu plãngeti cã eu mã duc pe lângã voi,
Sau c’o sã fiu zvârlit ca un gunoi,
Cu hotii în acelasi cimitir.
Cãci crezul pentru care m’am jertfit,
Cerea o viatã grea, o moarte de martir.
Cãnd rãii mã defaimã si mã’njurã
Si’n clocot de mânie ura-si varsã,
Potirul lacrimilor se revarsã
Si-mi primeneste sufletul de zgurã,
Atunci Iisus de mine mult se’ndurã.
Frumoasã ca un crin din Paradis,
Potirul florii e mereu deschis
Si plin cu lacrimi si cu apã vie,
Potirul florii e o’mpãrãtie.
Nu plãngeti cã eu mã duc pe lângã voi,
Sau c’o sã fiu zvârlit ca un gunoi,
Cu hotii în acelasi cimitir.
Cãci crezul pentru care m’am jertfit,
Cerea o viatã grea, o moarte de martir.
Cãnd rãii mã defaimã si mã’njurã
Si’n clocot de mânie ura-si varsã,
Potirul lacrimilor se revarsã
Si-mi primeneste sufletul de zgurã,
Atunci Iisus de mine mult se’ndurã.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu