"
Ce trebuie sa stim despre VACCINURI ?
Vaccinurile sunt produse biologice, care contin bacterii vii cu virulenta atenuata sau omorate, toxine modificate (adica anatoxine), virusuri vii atenuate sau virusuri inactivate, care odata introduse in organism, stimuleaza imunitatea fata de agentul infectios din care au fost preparate.Imunitatea reprezinta totalitatea mecanismelor de aparare a organismului impotriva microorganismelor invazive (bacterii, virusuri, paraziti, sau chiar structuri pe care organismul nu le mai recunoaste ca fiind ale lui - asa-zise compomente "non self"). Imunitatea este de mai multe feluri: - inascuta, nespecifica formata din structuri si mecanisme cu rol protector (tegumente, mucoasa, enzime din secretii exocrine, pH-ul secretiei gastrice, cel urinar, temperatura corpului) si specifica, fata de anumiti agenti microbieni.
- dobandita, naturala, in momentul contactului cu microorganismele respective si artificiala, prin administrare de vaccinuri.
Vaccinurile virale sunt - cu virus activ atenuat, costuri reduse, imunitatea este rapida si de lunga durata, uneori pe viata, dar exista unele riscuri de imbolnavire in urma administrarii vaccinului
- cu virus inactivat, costuri mai ridicate, imunitatea se instaleaza lent si este nevoie de rapeluri, reactii adverse rare, imunitatea nu este pe toata viata.
- vaccinuri subunitare, cu fragmente din virus, tip ADN recombinat, foarte scumpe, reactii adverse extrem de rare, necesita rapeluri, imunitatea nu este pe toata viata.
Vaccinurile antibacteriene sunt- vaccinuri vii, cu bacterii vii dar virulenta atenuata, tip bacilus anthracis, sau BCG
- vaccinuri cu bacterii omorate la temperatura ridicata, sau formol, tip vaccin stafilococic, antipertussis
Anatoxinele sunt preparate biologice cu proprietati imunogene derivate din toxinele microorganismelor, prin urmare nu mai au toxicitate, avand efect benefic prin imunogenitate.
Autovaccinurile sunt o categorie aparte, ele sunt preparate din propriile produse patologice ale bolnavului, recoltate in functie de afectiune din secretii oro-faringiene, bronsice, plagi purulente, urina, sange, materii fecale. Rezulta un vaccin care se depoziteaza in fiole, se injecteaza de regula subcutanat in mai multe reprize, conform unor scheme de vaccinare specifice.
De mentionat o categorie aparte, vaccinurile cu scop terapeutic, nu preventiv, cum este vaccinul stafilococic folosit pentru tratarea infectiilor cu stafilococ, al acneei, foliculitei, parodontopatiilor cronice.
Beneficiile vaccinarii sunt date de asigurarea protectiei fata de agentul impotriva caruia facem vaccinarea (deci nu suntem protejati pentru mai multe boli, doar pentru afectiunea impotriva careia facem vaccinarea), de obicei pe o anumita perioada de timp si nu pe toata viata si de asemenea este asigurata imunitatea de grup, prevenirea epidemiilor, in consecinta scad costurile de ingrijire la nivel comunitar.
Exista o serie de reactii adverse posibile postvaccinare: de la o simpla durere locala, tumefactie, inrosire locala, pana la febra moderata, sau diaree usoara. In general dispar in 48-72 ore. Se indica aplicarea unei comprese reci local, daca apare roseata locala sau tumefactie si administrarea paracetamolului trei doze in ziua in care s-a efectuat vaccinarea, in special in cazul copiilor. Extrem de rare si grave sunt asa-numitele RAPI, adica reactii postvaccinale indezirabile, care necesita spitalizare : abcese locale (formarea unei colectii de puroi), soc anafilactic, pana la paralizii (dupa vaccin antipolio), tulburari neurologice, encefalopatii.
Contraindicatiile vaccinarii vizeaza alergiile la antibiotice (in special neomicina), la drojdia de bere, la ou si unele produse de origine animala. Ele sunt contraindicate la persoanele cu boli acute febrile, persoane cu imunitate scazuta, in boli autoimune de tip lupus eritematos, sclerodermie, dermatomiozita, in hepatita autoimuna, tiroidita autoimuna (atentie la pacientii care pot avea aceste afectiuni dar inca nu sunt diagnosticate!), TBC etc.
Referindu-ne la Romania, exista mai multe grupe de vaccinuri. Vaccinurile obligatorii gratuite incepand de la nastere pana la 18 ani, conform calendarului anual de vaccinare stabilit de Ministerul Sanatatii, vaccinurile optionale, cele urgente, vaccinurile inainte de a pleca in calatorii de orice fel, vaccinurile de interes profesional si vaccinurile la femeia gravida.
Schema de vaccinari obligatorii pentru anul in curs este:
-AHB in primele 24 ore de la nastere, BCG la 4-7 zile de la nastere (aceste vaccinuri se fac la maternitate),
-la 2 luni DTP, AHB, VPO, la 4 luni DTP, VPO, la 6 luni DTP, AHB, VPO, la 12 luni DTP, VPO,
-la 13-15 luni ROR,
-la 30-35 luni DTP (aceste vaccinuri se fac la medicul de familie),
- apoi la 7 ani DT, ROR,
-la 9 ani VPO, la 14 ani DT , vaccinul rubeolic ( la fete),
- la 18 ani AHB (in campaniile scolare). Studentii Facultatilor de Medicina si Stomatologie si elevii scolilor sanitare postliceale vor fi vaccinati AHB.
DTP=vaccin diftero-tetano-pertussis
ROR=vaccin runjeola-rubeola-oreion
AHB=vaccin hepatitic tip B
BCG= bacil Calmette-Guerin
VPO=vaccin polio oral, sau alternativa cea mai acceptata in momentul de fata este VPI vaccin antipolio inactivat administrat injectabil
De mentionat ca este recomandata vaccinarea antitetanos la 24 ani si apoi din 10 in 10 ani pentru o protectie eficienta.
Dupa efectuarea vaccinului antipolio, nu se administreaza substante injectabile timp de o luna!
Vaccinurile optionale includ: - vaccinul impotriva gastroenteritelor acute cu rotavirusuri, una din cele mai frecvente diarei la sugar si copilul pana la varsta de 5 ani. Este indicat a se administra oral doua doze de vaccin pana la varsta de 12 luni
- vaccinul antivaricela, care se poate efectua dupa varsta de un an, incluzand o doza de vaccin pana la varsta de 12 ani si doua doze de vaccin la interval de cel putin 6 saptamani dupa aceasta varsta
- vaccinare anti Haemophilus influenzare tip B, virus care poate da infectii acute respiratorii cu complicatii grave, se poate face la 2, 4, 6 luni si rapel la 12 luni, impreuna cu celelalte vaccinuri din schema obligatorie. La copiii peste 12 luni si adultii cu risc crescut de imbolnavire (splenectomizati, cu afectiuni cronice respiratorii) se face o singura doza de vaccin
- vaccinarea anti hepatita A, incepand cu varsta de 2 ani. Se administreaza doua doze, la interval de 6-12 luni. Se recomanda rapel la fiecare 10 ani
- vaccinarea antipneumococica care poate fi initiata incepand cu varsta de 2 luni, conform unor scheme de vaccinare specifice fiecarei varste. Au indicatii de vaccinare si adultii cu afectiuni cardiace si respiratorii, cu boli autoimune, splenectomizati, cu infectii HIV, neoplasme, fumatori, persoane peste 65 ani. Pneumococul poate da afectiuni grave ale cailor respiratorii inferioare si superioare de tipul sinuzitelor, pneumoniilor, pana la bacteriemii, septicemii
- vaccinarea antimeningococica, inclusa in programele obligatorii ale unor tari europene ca Spania sau Anglia, cu forma conjugata a vaccinului C meningococic, nedisponibila in Romania. Imunizarea se poate face fara pericolul reactiilor adverse, la 2, 4 6 luni. In tara noastra este prezenta forma neconjugata a vaccinului si in aceasta situatie imunizarea se face fie in conditii de focar epidemic incepand cu varsta de 4 luni cu rapel dupa 2 ani, fie in context neepidemic incepand cu varsta de 2 ani, cu o singura doza de vaccin. Au indicatii de vaccinare aceleasi grupe de risc expuse la vaccinarea antipneumococica
- vaccinarea antigripala, incepand cu varsta de 6 luni, o singura administrare anuala de vaccin, inaintea sezonului gripal (pentru Romania in luna octombrie-noiembrie).
- vaccinarea impotriva cancerului de col uterin se poate face la fetite incepand cu varsta de 9 ani. Este bine ca acesta sa se faca la 16-26 ani, cand la tinerele fete care nu si-au inceput inca viata sexuala. Se fac trei doze de vaccin, a doua la 2 luni, a treia la 6 luni de la prima doza.
- vaccinarea anti herpes 1 si 2, posibila acum si in Romania, eficace pentru cei care nu au facut niciodata herpes, sau pentru copiii ai caror parinti fac frecvent infectii acute herpetice
Toate informatiile privind vaccinarile optionale pot fi furnizate de medicul de familie, care de altfel efectueaza vaccinarile obligatorii pentru copilul pana la trei ani si are evidenta vaccinarilor pentru toti pacientii. Pot fi de asemena obtinute informatii de la medicul specialist in boli infectioase, sau alte specialitati medicale legate de patologia asupra careia actioneaza vaccinul.
Vaccinarea de urgenta include vaccinarea antirabica si antitetanica in cazul celor muscati de animale, sau antitetanica in cazul plagilor cu potential tetanigen, vaccinarea contactilor de rujeola in primele 5 zile de la contact. Aceste vaccinari se fac in spitalele de urgenta, spitalele de boli infectioase, sau centre speciale. Vaccinarea antitifoidica, antidizenterica, anti hepatita A in regiunile cu risc de epidemie (de exemplu dupa inundatii).
Vaccinarea celor care pleaca in calatorii. Calatoriile reprezinta ocazia administrarii unor vaccinuri noi sau efectuarii unor rapeluri, in functie de zona unde vrem sa plecam. In general trebuie sa ne prezentam la medic cu 3 luni inainte de a pleca intr-o calatorie, deoarece unele vaccinuri se administreaza in mai multe doze! Informatiile privind vaccinarile pot fi obtinute fie de la medicul de familie, fie de la un medic infectionist. Astfel, se pot efectua vaccinari anti febra galbena, anti -pestoasa (anti ciuma), antiholerica, anti hepatita A, antirabica, antitetanica etc. Vaccinarile pentru calatoriile in tari in care exista potentiale endemo-epidemice se practica in centre speciale.
Vaccinurile de interes profesional se administreaza in eventualitatea contactului cu anumiti agenti patogeni posibila in cazul anumitor profesii, de exemplu vaccinarea anti- leptospiroza, antirabica (rapelul se face la fiecare 5 ani), anticarbunoasa in sectorul zootehnic etc.
Vaccinarea la femeia gravida este un capitol aparte implica precautii legate de relatiile beneficiu-risc, avand in vedere prioritatea evolutiei normale a sarcinii. Astfel, sunt contraindicate vaccinurile cu vaccinuri vii atenuate. In general este indicat sa treaca aproximativ 6 luni de la o vaccinare cu virus viu atenuat pana ca femeia sa ramana insarcinata. In rest, nu exista dovezi ca vaccinurile ar reprezenta un risc pentru dezvoltarea normala a fatului. Exista un screening preconceptional pentru anumite boli transmisibile care pot fi prevenite prin vaccinare, cum ar fi rubeola sau hepatita A si B, deci o vizita la medicul de familie sau la ginecolog ar fi indicata cu 6 luni inainte de conceptie pentru o discutie prealabila, pentru a afla daca au fost facute vaccinari in ultima perioada de timp, ce indicatii sau contraindicatii de vaccinare exista. In general, se recomanda vaccinul diftero-tetanic pentru femeile care nu au fost vaccinate in ultimii 10 ani, aceasta vaccinare se face in luna a 7-a de sarcina si vizeaza protectia fatului prin anticorpii luati de la mama, deoarece acesta va fi vaccinat abia in luna a doua de viata! Se mai recomanda vaccinarea antigripala cu virus gripal inactivat, posibila in orice trimestru de sarcina. In rest, este posibila vaccinarea antihepatita A si B, numai daca exista risc crescut de expunere, la fel vaccinarea antimeningococica si antirabica. Alte vaccinuri se administreaza cu maxima precautie, in situatii de necesitate.
Atentie, nici un vaccin nu se autoadministreaza din proprie initiativa! Vaccinurile sunt o arma eficace de preventie si tratament tintit al unor boli, au enorm de multe beneficii, dar si riscuri, de aceea o corecta informare, dar si o buna comunicare cu medicul sunt necesare pentru mentinerea sanatatii fiecaruia dintre noi.
DR. IOANA COSTA
Medic specialist medicina de familie"
"
Vaccinarea este o metodă de imunizare activă, profilactică, împotriva unor boli, prin inocularea unui vaccin.
Vaccinurile sunt preparate biologice dotate cu proprietăți antigenice, care declanșează apariția răspunsului imun la organismele supuse vaccinării.
Protecția imunologică se instalează după interval de timp variabil de la inoculare (săptămâni, luni), în funcție de vaccin, și este de lungă durată (ani).
Vaccinarea și termenul de vaccin au fost introduse în medicină de medicul generalist englez Edward Jenner, în anul 1796, cu ocazia descoperirii primului vaccin, împotriva variolei.
În prezent toate țările și-au elaborat propriile scheme naționale de vaccinare împotriva bolilor infecțioase. În România, vaccinarea copiilor începe de la vârsta de 2 ore, cu administrarea primei doze de vaccin împotriva hepatitei B.
Vaccinoprofilaxia se poate realiza:
- în cadru organizat, prin campanii de vaccinare înscrise în programele obligatorii de imunizare din fiecare țară
- în situația declanșării unor focare infecto-contagioase ale căror boli beneficiază de un vaccin corespunzător
- opțional, pentru profilaxia bolilor pentru care există vaccin specific, dar care nu este inclus în programele obligatorii de imunizare.
Cuprins
Clasificarea vaccinurilor
După mecanismul de acțiune
- Vaccinuri care acționează prin activarea mecanismelor imunității umorale (producerea activă de anticorpi specifici de către organismul vaccinat). Din această categorie fac parte majoritatea vaccinurilor.
- Vaccinuri care acționează prin activarea mecanismelor imunității celulare: vaccinul BCG (împotriva tuberculozei).
După conținutul biologic
- Vaccinuri care conțin microorganisme vii atenuate
- Vaccinuri care conțin microorganisme inactivate
- Vaccinuri care conțin componente microbiene purificate, proteice sau polizaharidice conjugate proteic
- Vaccinuri care conțin proteine recombinate
- Vaccinuri care conțin anatoxine
După specia țintă
- Vaccinuri de uz uman
- Vaccinuri de uz veterinar
Vaccinarea la om
Istoric
Se ia pe vârful unei lanțete lichidul pustulei și se fac înțepături în braț, între umăr și cot, până când apare sângele; pe urmă se amestecă lichidul cu sânge, după care febra va apărea.
În secolul III î.e.n., în China și India se practica o metodă de variolizare, folosindu-se un fel de liofilizat primitiv: se luau cruste de la bolnavi, se măcinau, și pulberea obținută se administra celor sănătoși prin insuflație nazală. În Tibet, variolizarea se practica prin scarificare cu un mănunchi de ace înmuiate în lichidul pustulos. Metoda s-a răspândit în Asia. În 1718, lady Mary Wortley Montague, soția ambasadorului britanic în Imperiul Otoman, descrie un procedeu similar de variolizare a copiilor, utilizat în Turcia. Își supune copilul acestui procedeu și se preocupă de popularizarea lui. Metoda de variolizare prin scarificare s-a răspândit în secolul XVIII în Europa și SUA. Variolizarea avea drept rezultat o infecție mai puțin gravă, cu o rată a mortalității de zece ori mai mică decât cea asociată infecției naturale. Numărul de decese ca urmare a aplicării acestui procedeu era totuși ridicat.
Și în Țările Române se practicau diferite metode preventive împotriva variolei. În Transilvania și Valahia se practica un procedeu numit ultuire (var. altuire, oltuire): se scăldau copiii nou-născuți în lapte provenit de la vacile bolnave de variola vacilor, care aveau pe uger pustule de variolă. În Banat se practica o metodă de variolizare care a fost descrisă de italianul Francesco Griselini, în lucrarea sa din anul 1780, Încercare de istorie politică și naturală a Banatului Timișoarei:
Acolo unde se știe că în sat ori în vecinătate un copil ar avea vărsatul cel bun, numit de români „bubat ăl mare” sau erupția cea mare, se cumpără de la mamă, potrivit vechiului obicei, substanța secretată - de un creițar pentru un singur copil, de doi sau trei creițari dacă trebuie inoculați mai mulți copii. Mai întâi se cercetează dacă bubele sunt de natură bună ori rea, numite de români „bubat ăl mic”, adică erupția cea mică. Dacă se constată că sunt de natură bună, o astfel de pustulă este spartă cu un ac, iar substanța se stoarce într-o cutiuță de lemn tare, anume confecționată în acest scop. Grăbind acasă cu această secreție, ea este administrată în mai multe feluri: fie că se toarnă pe partea cea mai cărnoasă a brațului copilului care urmează a fi inoculat, frecându-se cu o bucată de pânză spartă, atâta vreme până ce porțiunea se înroșește și se inflamează, fie că se produce o mică rană în același loc și se varsă o picătură din otrava de bubat, legându-se apoi rana cu o bucată de pânză veche. Cu asta totul s-a terminat.
La sfârșitul secolului XVIII, pe când era ucenicul unui chirurg de țară în Berkeley, Edward Jenner (1749 – 1823), observă că mulgătoarele de la ferme, care se îmbolnăveau de vaccină (variola vacilor, care produce o formă ușoară de boală la om, limitată la o erupție pustuloasă pe mâini), nu se mai îmbolnăveau ulterior de vărsatul negru (variola umană). Jenner își continuă studiile medicale la Londra, sub îndrumarea profesorului John Hunter. Se pare că i-a vorbit profesorului său despre observațiile sale, iar acesta i-ar fi replicat: Nu te gândi, Jenner, încearcă! Se reîntoarce în Berkeley pentru a practica medicina. În luna mai a anului 1796, la o fermă din împrejurimi izbucnește o epidemie de vaccină (variola vacilor). Și Jenner are ocazia să experimenteze un procedeu empiric, asemănător cu variolizarea, dar folosind lichid din pustulele unei femei bolnave de variola vacilor. Pe 14 mai 1796, el face două incizii mici în brațul unui băiețel de 8 ani, James Phipps, peste care aplică puroi colectat dintr-o pustulă a unei mulgătoare bolnave de variola vacilor. La locul inciziei s-a produs o pustulă asemănătoare celei din variolă, care s-a vindecat în scurt timp. Pentru a verifica eficiența procedurii, șase săptămâni mai târziu, pe 1 iulie, Jenner îl infectează deliberat pe Phipps cu variolă umană, dar Phipps nu face boala. Încurajat de acest rezultat, Jenner repetă experiența pe încă 8 copii, inclusiv fiul său, obținând același efect. Întocmește un raport, pe care îl trimite la Royal Society. Raportul este respins, deoarece argumentația este considerată insuficientă. După mai multe experimente, Jenner își completează lucrarea și o publică singur, sub titlul Anchetă asupra cauzelor și efectelor vaccinei variolei, o boală care a fost descoperită în unele comitate din vestul Angliei, în special în Gloucester, și cunoscută sub denumirea de „variola vacilor”.
Jenner a denumit vaccin substanța folosită pentru transmiterea variolei vacilor, după denumirea în limba latină a acestei boli (lat. vaccinia, derivat din lat. vacca - vacă). El a denumit vaccinare procedeul utilizat pentru protejare împotriva variolei. Lumea medicală, reticentă la început, a sfârșit prin a accepta metoda de vaccinare a medicului englez, care s-a extins rapid în Europa, deși cauza bolii rămânea necunoscută. Cu toate acestea, vaccinarea a întâmpinat o serie de dificultăți la începutul secolului XIX, legate de ruperea lanțului de propagare a vaccinului și de transmiterea sifilisului, ca urmare a vaccinării prin metoda braț-la-braț. În 1805 se dezvoltă o nouă tehnică de producere a vaccinului (din piei de vite bolnave de variola vacilor), care înlătură pericolul contagiunii inter-umane cu alte boli. Această tehnică înlocuiește treptat tehnica lui Jenner, vaccinarea braț-la-braț fiind interzisă în Anglia la sfârșitul secolului XIX.
În prima jumătate a secolului XIX vaccinarea rămâne o metodă empirică, cu aplicabilitate limitată la o singură boală: variola. Abia în a doua jumătate a secolului XIX, fenomenul capătă o explicație științifică. În 1857, Louis Pasteur demonstrează că bolile infecțioase sunt produse de microorganisme, care pot fi crescute și studiate. El formulează teoria germenilor patogeni în anul 1864. În 1876, Robert Koch descoperă agentul etiologic al antraxului (Bacillus anthracis) și, în 1881, agentul TBC, (Mycobacterium tuberculosis). În 1880, Pasteur dovedește că se poate asigura protecție împotriva bolilor infecțioase prin injectarea unor microorganisme atenuate în corp. După câteva probe reușite pentru prevenirea holerei, antraxului și erizipelului porcin, în 1881, Pasteur, împreună cu Emile Roux, reușește să prepare primul vaccin împotriva antraxului și, în 1885, primul vaccin împotriva rabiei, deschizând calea imunizării active fundamentate științific. În semn de omagiu față de Edward Jenner, Louis Pasteur propune ca numele de vaccinare să fie extins la toate procedurile de protejare împotriva maladiilor prin inocularea unei substanțe externe.
Prin diversificarea vaccinurilor și extinderea metodelor de preparare și a gamei de boli acoperite, la sfârșitul secolului XIX apar primele programe naționale de vaccinare. În aceeași perioadă se descoperă și prima metodă de imunizare pasivă, seroterapia. În 1890 Paul Ehrlich, Emil von Behring și Shibasaburo Kitasato reușesc să folosească cu succes seruri imune contra difteriei și tetanosului. Acestor studii de imunizare pasivă prin seroterapie le vor urma programe de imunizare activă prin vaccinare.
În 1896, Pfeiffer și Kolle în Germania și Wright, în Anglia, concep primul vaccin pentru uz uman împotriva febrei tifoide. Wright evaluează eficiența vaccinării pe 2.835 voluntari din armata britanică. Rezultatele obținute determină Armata Britanică să ia decizia de a vaccina toate trupele care se îmbarcau pentru Războiul cu burii, din Africa de Sud (1899-1902). După sfârșitul Primului Război Mondial, vaccinarea împotriva febrei tifoide, deși nu era obligatorie, a fost larg răspândită în Armata Britanică.
În secolului XX, tehnicile de imunizare cunosc un progres fără precedent. În 1908, Albert Calmette și veterinarul Camille Guérin încep să lucreze la obținerea unui vaccin împotriva tuberculozei, pornind de la un tip de Mycobacterium bovis patogen izolat dintr-o leziune de mastită tuberculoasă a unei vaci. Prin pasaje repetate pe animale (reinjectări) la fiecare 3 săptămâni, timp de 13 ani, bacilul își pierde virulența, păstrându-și însă capacitatea imunogenă. Vaccinul antituberculos pentru uz uman, cu bacil tuberculos bovin atenuat, este introdus în practica medicală în anul 1921, sub denumirea de vaccin BCG (prescurtare de la bacilul atenuat, numit bacil Calmette-Guerin). Folosirea lui se extinde rapid. În 1930, la Lübeck se produce un accident de vaccinare de proporții: mor de tuberculoză 25% din cei 251 de copii vaccinați cu un lot de vaccin BCG contaminat accidental în laborator cu bacili tubesculoși virulenți. Accidentul postvaccinal este urmat de procesul Calmette, în care vaccinul BCG este incriminat inițial drept cauză a deceselor. Eroarea este descoperită și vaccinul BCG este reabilitat.
În 1923, Alexander Glenny și Barbara Hopkins arată că formolul poate fi utilizat pentru eliminarea virulenței toxinei difterice. În același an, Gaston Ramon descoperă că produsul obținut prin tratarea chimică a toxinei difterice cu formaldehidă este lipsit de toxicitate, dar își păstrează puterea imunogenă specifică. Vaccinurile obținute prin acest procedeu chimic de eliminare a virulenței toxinelor sunt cunoscute sub numele de anatoxine (în țările de limba engleză se folosește denumirea de toxoizi). Primele vaccinuri cu anatoxină au fost introduse de Gaston Ramon: vaccinul antidifteric (1923) și vaccinul antitetanic (1927).
Dezvoltarea vaccinurilor împotriva febrei galbene (antiamarilice) a început cu izolarea, în 1927, a tipurilor Asibi și franceze. Inițial s-au dezvoltat vaccinuri inactivate, care nu au oferit rezultatele așteptate. Ulterior s-au dezvoltat vaccinuri cu virus viu atenuat, care s-au dovedit eficiente.
În 1935, pornind de la un virus din tipul Nakayama izolat de la un pacient, s-a dezvoltat un vaccin împotriva encefalitei japoneze, pe creier de șoareci nou-născuți. Vaccinarea a avut ca rezultat scăderea numărului de cazuri de îmbolnăvire.
După Al Doilea Război Mondial sunt descoperite și intră în uz cel puțin 22 de vaccinuri. La sfârșitul anilor 1940 sunt disponibile primele vaccinuri împotriva tusei convulsive, boală numită și pertusis. Sunt vaccinuri celulare, la a căror elaborare se lucra din anii 1930. La sfârșitul secolului XX vor fi descoperite vaccinurile pertusis acelulare, cu mai puține riscuri și efecte secundare. În prezent există tendința, în țările dezvoltate, ca vaccinul celular să fie înlocuit cu vaccinul acelular.
În anul 1954, Enders și Peebles descoperă virusul rujeolei (pojarului). Imediat după descoperirea virusului, Enders și colectivul său demarează cercetarea vizând producerea unui vaccin împotriva bolii. La sfârșitul anilor 1950 reușesc să producă un vaccin cu virus rujeolos viu atenuat, după pasaje succesive ale tulpinii virale Edmonston B pe diferite culturi de celule. Către jumătatea anilor 1960 apare un nou tip de vaccin, hiper-atenuat, premergător al vaccinurilor anti-rujeolice din zilele noastre. În prezent vaccinarea împotriva rujeolei (pojarului) se face cu vaccinuri vii atenuate, pentru producerea cărora se folosește una dintre cele 3 tulpini de virus rujeolos atenuat: tulpina Schwarz, tulpina Moraten și tulpina Edmonston Zagreb.
În 1982 apar primele vaccinuri eficiente împotriva hepatitei B, dezvoltate folosind antigen HBs colectat din plasma pacienților cu infecții cronice. Ulterior s-au dezvoltat tehnologii recombinate pentru producerea antigenului HBs pe scară largă. Astăzi se folosesc vaccinuri recombinate, produse prin inginerie genetică la prețuri relativ reduse. Introducerea vaccinării profilactice de masă împotriva hepatitei B a fost recomandată de OMS din 1991. În țările în care vaccinarea a fost introdusă în programele naționale de imunizare, s-a înregistrat o scădere remarcabilă a incidenței hepatitei B printre nou-născuți, copii și adolescenți. Totuși, hepatita B rămâne o problemă majoră de sănătate publică deoarece nu toate țările au introdus vaccinarea obligatorie împotriva bolii.
În anii '90 au fost dezvoltate vaccinuri împotriva rotavirusurilor responsabile de unele gastroenterite infecțioase, frecvente la sugari și copiii mici.
| Boala | Înainte de introducerea vaccinării (anul) |
După introducerea vaccinării (anul) |
|---|---|---|
| Difterie | 175.885 (1922) |
1 (1998) |
| Haemophilus Influenzae tip B | 20.000 (1982) |
54 (1998) |
| Tuse convulsivă | 147.271 (1925) |
6.279 (1998) |
| Rujeolă | 503.282 (1962) |
89 (1998) |
| Oreion | 152.209 (1968) |
606 (1998) |
| Variolă | 48.164 (1904) |
0 (1998) |
| Rubeolă | 47.745 (1968) |
345 (1998) |
Eficiența vaccinării este demonstrată prin dovezi statistice, care indică fără dubii o scădere importantă a numărului de cazuri de îmbolnăvire prin agenți infecțioși acoperiți de vaccinuri, după introducerea vaccinării în masă. Cel mai semnificativ rezultat obținut până în prezent printr-un program de vaccinare în masă a fost eradicarea variolei, recunoscută oficial de Organizația Mondială a Sănătății la 9 decembrie 1979. Ultimul caz de variolă naturală din lume a fost înregistrat în Somalia la data de 26 octombrie 1977.
În prezent, există 26 de boli infecțioase care pot fi prevenite prin vaccinare, dar acest număr este în creștere. Sunt în curs de desfășurare sute de proiecte de cercetare pentru dezvoltarea de noi vaccinuri. Poliomielita este în curs de eradicare, printr-un program al O.M.S., obiectivul propus fiind obținerea certificării mondiale a eradicării poliomielitei, până la sfârșitul anului 2008. Chiar dacă acest termen se va prelungi, eradicarea poliomielitei va deveni, cu siguranță, o certitudine în anii următori.
Vaccinări cu recomandare generală
Sunt vaccinările cuprinse în programele naționale de vaccinare ale fiecărei țări, care sunt recomandate pentru toată populația țării respective și se efectuează gratuit. În continuare ne vom referi la vaccinările recomandate prin schema nationala care se efectuează în România.- Vaccinarea BCG
Vaccinul BCG se administrează în doză unică, intradermic, în regiunea deltoidiană, nou născuților cu greutatea la naștere mai mare de 2500 grame, între vârsta de 2-7 zile și 2 luni. În clasa a VIII-a (la vârsta de 13-14 ani) se administrează o nouă doză de vaccin BCG, numai dacă rezultatul testării IDR la tuberculină este negativ (sub 9 mm). Injecția este foarte dureroasă. Reacția postvaccinală poate fi destul de neplăcută, iar timpul de vindecare al leziunii postvaccinale poate ajunge și la 6 luni, în caz de ulcerație si abces. Intensitatea reacției postvaccinale crește odata cu vârsta, de aceea în ultimii ani s-a renunțat la vaccinarea din clasele a VIII-a și a XII-a.
Din cauza eficienței controversate a vaccinului BCG și a efectelor secundare ale acestuia s-a încercat producerea unui nou vaccin împotriva tuberculozei, folosind ADN recombinat (fragmente foarte apropiate de ADN-ul nativ sau chiar micobacterii atenuate) însă, la testarea pe modelele animale, rezultatele obținute s-au dovedit inferioare celor obținute cu vaccinul BCG.
- Vaccinarea DiTePer (împotriva difteriei, tetanosului și tusei convulsive)
Există posibilitatea de a opta pentru variante de vaccinuri cu componentă pertusis acelulară. Aceste vaccinuri se pot procura, contra cost, din farmacii. Se administrează după aceeași schemă de vaccinare. La formele acelulare de vaccin pertusis (DTaP) reacțiile adverse locale și sistemice sunt semnificativ scăzute, comparativ cu vaccinurile DTP celulare clasice.
- Vaccinarea DT (împotriva difteriei și tetanosului)
La copilul mare corect imunizat anterior, se administrează o doză de DT în clasa I (la vârsta de 6-7 ani) și în clasa a VIII-a (la 13-14 ani).
La copiii mari și adulții nevaccinați sau cu antecedente incerte de vaccinare, se efectuează primovaccinarea DT cu același număr de doze și aceleași intervale de administrare ca la vaccinarea DTP.
La adulții corect imunizați anterior, se administrează doze de rapel la interval de 10 ani cu vaccin dT.
La gravide, se administrează o doză de vaccin dT în luna a 8-a de sarcină. Vaccinarea se efectuează în scopul de a asigura un titru de anticorpi materni care să confere imunitate pasivă nou născutului și sugarului mic, până la vârsta la care acesta poate fi vaccinat (2 luni). Nu este necesară revaccinarea la sarcinile ulterioare, ci conform schemei pentru adulți (rapeluri cu dT la intervale de 10 ani).
In SUA există două variante de imunoprofilaxie DT la adult, inclusiv la femeile gravide.
1. – Adulții nevaccinați sau cu antecedente incerte de vaccinare DT, primesc o nouă serie de vaccin DT (3 doze: primele 2 administrate la un interval de cel puțin 4 săptămâni, iar ultima la un interval de 6-12 luni de la a 2-a doză). Dacă ultima serie completă a fost efectuată cu cel puțin 10 ani în urmă, vaccinul se administrează în doză unică.
2. – La persoanele care au efectuat complet întreaga schemă pediatrică, inclusiv administrările pentru adolescenți sau adulți tineri, se efectuează o singură administrare la 50 ani. (The American College of Physicians (ACP) Task Force on Adult Immunization ).
- Vaccinarea antipolio
Pentru programul național de imunizări se folosește VPO (vaccin polio oral, cu virusuri polio vii atenuate), preparatul VPOT. Trei doze vaccinale de VPO oferă o protecție de 95-100% împotriva celor 3 tipuri de virus polio. Deoarece vaccinarea se face pe cale orală, nu se administrează copiilor cu tulburări digestive importante (diaree), decât după remisiunea acestora.
Riscuri asociate cu vaccinul polio oral cu virusuri vii atenuate
Riscul de paralizie poliomielitică postvaccinală după administrarea de VPO este estimat la 1 / 2,5 milioane doze vaccinale (circa 8 cazuri / an în SUA și aprox. 15 cazuri / an în România). În afară de poliomielita paralitică postvaccinală, VPO poate fi responsabil și de apariția sdr. Guillain–Barré. La persoanele cu imunodeficiențe (de ex. SIDA), virusul din VPO poate provoca infecții invazive și deces.
VPO prezintă risc de contaminare a mediului cu poliovirusuri, datorită excreției în mediu și circulației de poliovirus derivat din vaccin. S-au raportat cazuri de poliomielită cu poliovirus derivat din vaccin la subiecții neimunizați. Din acest motiv copiii vaccinați recent cu VPO trebuie izolați în saloane separate, în cazul internării în spital.
Tendințe actuale în vaccinarea antipolio
În țările dezvoltate vaccinarea pe cale orală cu VPO ce conține virusuri vii atenuate a fost înlocuită cu vaccinarea pe cale injectabilă cu VPI ce conține virusuri polio inactivate, cu imunogenitate similară și efecte secundare minime. În cazul VPI, administrate injectabil, este evitat pasajul digestiv al virusurilor din vaccin și excretarea lor în mediu prin fecale. Se micșorează astfel riscul de contaminare a mediului cu poliovirusuri provenite din vaccin, limitând transmiterea poliovirusurilor sălbatice parțial inactivate (derivate din VPO) la persoanele susceptibile. Pe plan mondial există tendința înlocuirii vaccinului VPO cu VPI, în schemele naționale de vaccinare din țările dezvoltate. În România, VPI se folosește în programul național de imunizare numai pentru copiii instituționalizați (din maternități, spitale și leagăne de copii). Pentru copiii crescuți în familie există posibilitatea de a opta pentru variante de vaccinuri cu componentă VPI. Aceste vaccinuri se pot procura, contra cost, din farmacii. Se administrează conform calendarului național de vaccinări, după aceeași schemă de vaccinare ca și VPO.
- Vaccinarea antihepatită B
Numeroase studii au demonstrat că vaccinul anti-HB, administrat copiilor cu mame AgHBs pozitive, are o eficacitate de 62-92% în funcție de doză, interval de administrare, tip de vaccin și starea antigenului matern.
Eficacitatea imunizării folosind vaccinul combinat cu imunoglobulină anti-HB (IGHB) este mai ridicată decât la vaccinul simplu.
Eficacitatea vaccinului se păstrează pe o perioadă ce variază între 3 și 11-12 ani, în ciuda scăderii nivelului anticorpilor. În România, vaccinul anti-HB se administrează la 2 ore de la naștere, la 2 luni și la 6 luni, urmat de un rapel la vârsta de 9 ani (în clasa a III-a).
- Vaccinarea ROR (împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei)
Efectele secundare sunt în general ușoare, la indivizii sănătoși. Rareori pot apărea trombocitopenie, urticarie sau anafilaxie (0,1-5 per 100.000 din cazuri). La copiii cu sistemul imunitar compromis (sindroame de imunodeficiență), folosirea vaccinurilor cu virusuri vii atenuate prezintă risc de deces cauzat de infecția virală cu virusul din vaccin.
Vaccinări cu recomandare selectivă
Nu vizează populația generală, fiind recomandate doar pentru grupele de populație expuse la factori de risc suplimentari, conform reglementărilor Direcției de Sănătate Publică.- Vaccinări efectuate în situații epidemiologice speciale
- Vaccinări de necesitate
- Vaccinări de interes regional
- Vaccinări de interes profesional
- Vaccinări efectuate la grupele de risc
- Vaccinări efectuate în funcție de sex
Vaccinări opționale
Sunt vaccinări pentru profilaxia bolilor pentru care există vaccin specific, dar care nu este inclus în programele obligatorii de imunizare. Se efectuează în completarea vaccinărilor obligatorii, costul fiind suportat de cel vaccinat. Există variații de la o țară la alta: unele vaccinări, care sunt obligatorii în unele țări, pot fi opționale în alte țări. Un exemplu este vaccinarea împotriva Haemophilus Influenzae de tip B, care este obligatorie la copii în majoritatea țărilor din Uniunea Europeană, dar face parte din categoria vaccinărilor opționale în România. Vaccinările din categoria celor cu obligativitate selectivă sunt opționale pentru populația care nu corespunde criteriilor de selecție (de ex. vaccinarea antigripală, obligatorie în România pentru persoanele cu anumite boli cronice și persoanele peste 65 de ani, dar opțională pentru celelalte grupe de populație).În România este disponibilă opțional efectuarea următoarelor vaccinări:
- Vaccinare împotriva Haemophilus influenzae tip b (Hib)
La cei nevaccinați anterior cu vârste între 6-11 luni, primovaccinarea se efectuează cu 2 doze de vaccin, administrate la interval de 4-8 săptămâni.
La copiii în vârstă de peste 12 luni, nevaccinați, și la adulții care prezintă factori de risc (fumători, splenectomizați etc.) se administrează o singură doză de vaccin.
- Vaccinare antivariceloasă
- Vaccinare antihepatitică A
- Vaccinare antigripală
- Vaccinare antipneumococică
Articol principal: Vaccin pneumococic.
Streptococus pneumoniae (pneumococul) este unul din
principalii agenți patogeni infecțioși la vârsta copilăriei, precum și
la persoanele vârstnice și/sau care au boli cronice. Pneumococul
colonizează tractul respirator superior și poate provoca următoarele
tipuri de îmbolnăvire:- infecții respiratorii superioare, incluzând otita medie și sinuzita
- pneumonie și alte infecții ale tractului respirator inferior
- infecție diseminată invazivă (bacteriemie, septicemie și meningită) care poate duce la deces.
Scopul vaccinării este de a preveni boala pneumococică invazivă cu ajutorul vaccinurilor pneumococice.
Grupe de risc la care este indicată vaccinarea antipneumococică
Persoane imunocompetente, în următoarele situații:
- vârste extreme: copii mici și persoane de peste 65 de ani
- boli cardiovasculare cronice, boli pulmonare cronice sau diabet zaharat
- bolnavi cu alcoolism, boli hepatice cronice sau pierderi de LCR
- persoane care trăiesc în medii sociale defavorizate sau în condiții de mediu speciale
- persoane cu asplenie anatomică sau funcțională
Persoane imunocompromise:
- persoane cu infecție HIV
- bolnavi cu leucemie, limfom, boală Hodgkin, mielom multiplu, malignități generalizate
- bolnavi cu insuficiență renală cronică, sindrom nefrotic, chimioterapie imunosupresivă, transplant de măduvă sau organe.
Vaccinarea antipneumococică la sugar și copilul mic (2 luni-2 ani) se efectuează cu vaccin pneumococic conjugat heptavalent. Vaccinul conține 7 antigene pneumococice polizaharidice conjugate cu CRM197 (o toxină difterică modificată). Ideal este ca vaccinarea să se înceapă la vârsta de 2 luni. În acest caz primovaccinarea cu 3 doze are o eficacitate de peste 95% împotriva bolilor pneumococice invazive cauzate de tulpinile acoperite de vaccin. Numărul de doze ce trebuie administrate depinde de vârsta la care se inițiază vaccinarea, astfel:
- La sugarul sub 6 luni primovaccinarea se efectuează cu 3 doze de vaccin, care se poate administa începând de la vârsta de 2 luni, cu intervale de minim 1 lună între doze. Se recomandă o doză de rapel în al 2-lea an de viață.
- La sugarii între 6-11 luni primovaccinarea se efectuează cu 2 doze de vaccin administrate la un interval de minim 1 lună între ele. Se recomandă o doză de rapel în al 2-lea an de viață.
- La copii de 12-23 de luni primovaccinarea se efectuează cu 2 doze la un interval de cel puțin 2 luni între ele. Nu a fost stabilită necesitatea unui rapel.
Vaccinarea antipneumococică la adult și la copilul peste 2 ani se poate efectua fie cu vaccin pneumococic conjugat heptavalent, fie cu vaccin pneumococic 23-valent, neconjugat, care conține 23 de componente polizaharidice capsulare.
Administrarea vaccinului pneumococic conjugat nu înlocuiește utilizarea vaccinurilor pneumococice polizaharidice 23-valente la copiii cu vârste de 24 de luni sau mai mari, din grupele de risc față de boală pneumococică invazivă. Copiilor din grupele de risc, cu vârste de 24 de luni sau mai mari, care au fost imunizați anterior cu vaccin conjugat heptavalent, trebuie să li se administreze ulterior vaccin pneumococic polizaharidic 23-valent, în scopul de a extinde imunitatea acestora față de mai multe tulpini de pneumococ. Intervalul minum dintre administrarea vaccinului pneumococic conjugat heptavalent și administrarea vaccinului pneumococic polizaharidic 23-valent este de 8 săptămâni.
Gradul de eficacitate al vaccinului neconjugat variază între 21-81% (la adult), fiind cel mai scăzut la subiecții imunodepresivi. La copiii cu vârsta între 2 și 5 ani eficacitatea vaccinului neconjugat este de aproximativ 63%. Vaccinarea inițială se efectuează începând de la vârsta de 2 ani, la categoriile de risc, cu o doză unică de vaccin, inclusiv la cei vaccinați anterior cu vaccin heptavalent. Este eficace pentru o perioadă de 4-5 ani. Pentru asigurarea imunității pe termen lung este necesară administrarea unor doze de rapel la intervale de 5 ani.
- Vaccinare antimeningococică
Majoritatea infecțiilor sunt produse de cinci serogrupuri (A, B, C, Y, W-135), clasificate după polizaharidul capsular. Serogrupurile A, B și C sunt responsabile de 80-90% din cazurile de boală meningococică. Serogrupul A produce în mod obișnuit epidemii în așa-numita „centură a meningitei” (Africa Ecuatorială, Orientul Mijlociu și sud-estul Asiei). Serogrupul B predomină în Europa, America de Nord și Australia, producând cazuri sporadice de boală sau endemii, cu un vârf de incidență a infecției la copiii sub 5 ani. Boala cu serogrupul C se manifestă frecvent epidemic, predominant în America de Sud, dar în ultimii ani s-a înregistrat o creștere a numărului de cazuri și în Europa, Canada și S.U.A., cu vârfuri de incidență la copiii sub 5 ani și la adolescenții între 15-19 ani. Serogrupul W135 a fost asociat recent cu izbucnirea unei epidemii printre persoanele aflate în pelerinaj la Mecca în anul 2000 (99 de cazuri).
Indicele de mortalitate în cazul bolii invazive, este, în medie, de 10%, fiind mai ridicat în caz de septicemie (meningococemie). Boala provocată de serotipul C se asociază cu un indice mai ridicat de septicemie și mortalitate, în special la adolescenți. Incidența bolii invazive variază mult în lume. De exemplu, în Canada, incidența bolii meningococice invazive este inferioara incidenței altor infecții bacteriene invazive, cum ar fi bolile pneumococice, în timp ce în Marea Britanie (înainte de introducerea vaccinării) incidența bolii meningococice invazive era de patru ori mai mare.
Până recent, vaccinurile meningococice erau compuse din polizaharide capsulare purificate adresate cel puțin unui serogrup (vaccinuri monovalente, bivalente și tetravalente, dar nu și pentru serogrupul B, prea puțin imunogen). Vaccinurile cele mai utilizate în lume erau vaccinul tetravalent A, C, Y, W-135 și vaccinul bivalent A+C.
Deși imunogene și eficace la copilul mare și la adult, aceste vaccinuri neconjugate sunt puțin imunogene la sugari, cărora nu le asigură protecție îndelungată, din cauza incapacității lor de a suscita memoria imunologică la această grupă de vârstă.
Vaccinarea antimeningococică era considerată până recent a fi necesară doar în cazuri speciale: la contacții cazurilor de meningită cu un serogrup cuprins în vacccin, la cei din categoriile de risc (enumerate la vaccinul antipneumococic), în epidemii, celor care călătoreau în zonele cu risc crescut (Africa, India, Arabia), peste vârsta de 2 ani. Vaccinul tetravalent se recomandă copiilor cu asplenie funcțională sau anatomică, cu deficiențe imunologice congenitale sau dobândite.
Vaccinarea antimeningococică azi
În prezent, pe lângă vaccinurile neconjugate, sunt omologate vaccinuri meningococice de grup C conjugate, de data aceasta sigure și imunogene pentru sugar, copilul mic și adult. Aceste vaccinuri au fost introduse recent (1999) în programele naționale de imunizare din unele țări europene, cum ar fi Marea Britanie și Spania. Introducerea lor a favorizat o scădere imediată și remarcabilă a bolii meningococice invazive în rândul cohortelor imunizate. Datorită riscului crescut de deces în cazul bolii meningococice invazive și dată fiind inocuitatea, imunogenitatea și eficiența vaccinului, este recomandabil ca toți copiii să fie imunizați cu un vaccin antimeningococic C conjugat, nu numai cei din grupele de risc.
Vaccinarea cu un vaccin meningococic C conjugat, se realizează astfel:
- - La sugari, vaccinul se administrează la vârsta de 2, 4 și 6 luni.
- - La sugari între 4 și 11 luni neimunizați anterior, li se recomandă 2 doze de vaccin la interval de cel puțin 4 săptămâni.
- - La copii peste vârsta de 1 an, adolescenți și adulți tineri neimunizați anterior se administrează o doză unică de vaccin.
Vaccinul meningococic C conjugat nu se comercializează deocamdată în România. Dintre vaccinurile neconjugate, în anul 2007 sunt disponibile pentru vaccinare opțională vaccinuri meningococice bivalente A+C (polizaharidice, neconjugate).
Imunizarea în context epidemiologic de focar (la contacți) se poate face începând de la vârsta de 4 luni. (Pentru imunizare de lungă durată se recomandă un rapel după vârsta de 2 ani). Rata seroconversiei la copiii vaccinați sub vârsta de 2 ani cu vaccin neconjugat este mai scăzută pentru serogrupul C, dar este bună față de serogrupul A, chiar și la sugarii vaccinați de la vârsta de 6 luni
Imunizarea în context general ne-epidemic cu vaccin neconjugat se poate face de la vârsta de 2 ani, când se obține o rată optimă a seroconversiei cu o doză unică de vaccin neconjugat.
Efecte secundare: reacțiile sistemice sunt rare, iar cele locale apar în 10% din cazuri, cel mai frecvent fiind descris eritemul local, cu durată de 1-2 zile.
Reacții adverse și efecte secundare postvaccinale
Orice incident medical care poate fi asociat temporal cu o vaccinare este o reacție adversă postvaccinală. Legătura temporală între vaccinare și efectul advers nu implică obligatoriu o relație cauzală. În funcție de cauza lor, reacțiile adverse pot fi:- Reacții induse de vaccin: sunt efecte asociate cu proprietățile intrinseci ale vaccinului și cu răspunsul individual al organismului vaccinat, care din punct de vedere biologic, nu este de așteptat să se producă în absența vaccinării.
- Reacții potențate de vaccin (reacții care se pot produce și în alte situații, la organismele susceptibile, dar care sunt precipitate de vaccinare)
- Defecte de fabricație sau erori de manipulare (vicii de producție, manipulare sau administrare)
- Coincidențe (reacții care apar după administrarea unui vaccin, fără a se putea stabili o relație cauzală)"
Vaccinurile intre "DA" si "NU" - Dr. Rares Simu, medic specialist in imunologie clinica si alergologie
Foto: Mediafax / Vario (4)
"Vaccinarea are efecte negative chiar si asupra unui sistem imunitar sanatos"
Toata lumea stie de vaccinare. Din copilarie si pana la batranete suntem somati, sistematic, sa ne lasam injectati. Contra gripei, a tetanosului, a hepatitei, contra... contra... Acceptata de medicina oficiala si mediatizata intens, de la o vreme, apar si semnele de avertisment legate de vaccinare. De obicei, se prezinta numai avantajele vaccinarii si se trec cu vederea sau se minimalizeaza efectele adverse ale vaccinurilor de orice fel. Chiar si printre medici, putini sunt cei care au in vedere aceste aspecte. Intrucat si in revista noastra s-a iscat o discutie pe aceasta tema, ne-am hotarat sa abordam problema vaccinurilor cu un specialist: d-l dr. Rares Simu, imunolog cu mare experienta in lumea virusilor.
"Fiecare pacient ar trebui examinat foarte bine inainte de vaccinare, ceea ce nu este posibil atunci cand se fac vaccinari pe "banda rulanta""
- Desi vaccinurile se bucura de o reputatie nepatata si au avut, de-a lungul timpului, o importanta de netagaduit pentru sanatatea omenirii, de la o vreme incoace eficienta lor este pusa la indoiala, chiar de catre specialisti. Dvs. in ce tabara sunteti?
- Sincer sa fiu, fac parte din categoria scepticilor, bazandu-ma pe o serie de informatii medicale si pe rezultatele cercetarilor specialistilor din lumea intreaga, care au observat ca nu intotdeauna un vaccin ne poate fi de folos, ci dimpotriva... De altfel, in practica medicala am intalnit numeroase cazuri in care vaccinurile au facut mai mult rau decat bine pacientilor.
- Sa incepem ca in abecedar. Cum actioneaza un vaccin asupra organismului uman?
- In esenta, vaccinarea influenteaza un sistem vital al organismului - sistemul imunitar. Acesta este implicat in organizarea rezistentei impotriva agresiunilor, atat din exteriorul, cat si din interiorul organismului. Atunci cand acesta este dereglat, apar afectiuni grave. Chiar una dintre bolile grave a carei frecventa este din ce in ce mai mare - cancerul - are printre cauze proasta functionare a sistemului imunitar. Mecanismul prin care actioneaza un vaccin este destul de usor de inteles. Se introduce in organism un microb (inactiv), un extract dintr-un microb sau o substanta care seamana ca structura cu un microb. Toate acestea produc o reactie imunitara de aparare, respectiv stimuleaza sistemul imunitar sa produca anticorpi, capabili sa distruga acel microb. Aceasta reactie ramane in memoria organismului, astfel incat, la urmatorul contact cu microbul respectiv, sistemul imunitar il recunoaste rapid si il elimina, fara sa mai apara boala, pe care acesta ar genera-o in mod normal. Trebuie sa remarcam insa doua aspecte importante. In primul rand, reactia de aparare este specifica - apare doar la microbul pentru care a fost creat vaccinul, nu si la alti microbi. In al doilea rand, vaccinarea este eficienta doar inainte de instalarea unei afectiuni, nu si dupa aceea!
- Nimic negativ pana acum. De unde ideea ca vaccinurile pot fi periculoase?
- Va voi explica imediat. Pentru producerea vaccinurilor, se utilizeaza medii de cultura cu embrioni de pui de gaina (din oua) sau cu celule provenite de la animale (de exemplu, creier de maimuta!). Tocmai aceste medii de cultura reprezinta un risc, pentru ca celulele respective nu se pot steriliza intotdeauna si, pe langa vaccin, se poate introduce in organism un microb potential daunator pentru om. Dupa unii cercetatori, chiar aceasta este originea bolii secolului - SIDA! Sa ne oprim putin si asupra principalelor contraindicatii ale vaccinarii, recomandate chiar de catre producatori: sensibilizarea sau alergia la unul dintre componentele vaccinului sau la mediul pe care a fost creat. O alta contraindicatie este reprezentata de o afectiune acuta, mai ales febrila, pe care pacientul o are in momentul vaccinarii. Aceasta stare nu este intotdeauna luata in seama si poate fi una dintre cauzele reactiilor postvaccinale. In acest sens, fiecare pacient ar trebui examinat foarte bine inainte de vaccinare, ceea ce nu este posibil atunci cand se fac vaccinari pe "banda rulanta".
"La toti pacientii cu boli autoimune, vaccinarea este interzisa"
- Exista boli anumite care ridica probleme?
- Da, exista. Una din principalele contraindicatii ale vaccinarii o reprezinta prezenta unei boli autoimune. Aici este o mare problema. Bolile autoimune, printre care amintesc lupusul eritematos, sclerodermia, dermatomiozita, poliartrita reumatoida, tiroidita autoimuna, hepatitele autoimune, diabetul zaharat de tip I au o evolutie grava si sunt intotdeauna agravate de vaccinare. Atunci cand pacientul stie ca are o boala autoimuna, lucrurile sunt simple; daca medicul care face vaccinarea respecta protocolul si intreaba pacientul de eventuale boli cronice, poate sa opreasca administrarea vaccinului. Dar cand aceste boli nu sunt diagnosticate, apar adevaratele pericole ale vaccinarilor. Sunt multi pacienti care stiu ca au anumite probleme, urmeaza un tratament, dar medicul curant nu a diagnosticat boala autoimuna. Sa va dau cateva exemple din cazuistica personala. In ultimii ani, se prezinta la cabinet din ce in ce mai multe paciente care au anumite probleme: eruptii, dureri de cap, palpitatii, stari depresive sau probleme ginecologice, inclusiv sterilitate. Oricare din aceste probleme sunt tratate separat - fie de dermatolog, fie de psihiatru, fie de ginecolog. In cel mai bun caz, pacienta ajunge la endocrinolog, si acesta stabileste ca este o dereglare tiroidiana. Dincolo de acest diagnostic, sunt putini cei care cauta si cauza autoimuna a dereglarii tiroidiene, care este din ce in ce mai frecventa. Cel putin una din trei femei cu probleme de acest tip are, de fapt, o afectiune tiroidiana autoimuna. Mai mult, boala poate sa evolueze cu un nivel al hormonilor tiroidieni in limite normale, iar atunci nici macar medicul endocrinolog nu o poate diagnostica. La aceste paciente, orice vaccin (chiar si "banalul" vaccin antigripal) poate avea efecte foarte grave. Iata un exemplu concret in care vaccinarea este strict contraindicata si, totusi, ea se efectueaza!
Nu degeaba le e frica copiilor de injectii!
Am
intalnit si pacienti cu probleme hepatice (transaminaze foarte
crescute), dar la care nu se detecta nici un virus hepatitic. Acesti
pacienti erau considerati bolnavi de steatoza hepatica. In momentul in
care le recomandam anumite analize pentru etiologia autoimuna a
hepatitei, la un procent important, acestea se dovedeau pozitive, deci
aveau de fapt o hepatita cronica autoimuna. Vaccinarea poate avea urmari
grave si la acesti pacienti, dar ei nici nu stiau ca ar putea avea o
contraindicatie de vaccinare.
In majoritatea cazurilor, bolile autoimune se dezvolta in timp. Pacientii acuza diverse simptome care nu sunt sugestive pentru un diagnostic. Mai mult de jumatate din pacientii care s-au prezentat pentru o alergie (respiratorie sau cutanata) aveau de fapt o dereglare autoimuna care inca nu era total instalata, in consecinta fiind greu de diagnosticat. Acesti pacienti pot avea perioade cand nu se poate evidentia nici o anomalie autoimuna, urmate de perioade cand se evidentiaza aceste anomalii prin analize de sange. La toti acesti pacienti, vaccinarea este contraindicata; totusi, ei fac vaccinuri, in necunostinta de cauza.
Din aceste exemple putem trage doua concluzii. Exista din ce in ce mai multi pacienti cu diverse probleme de autoimunitate, care nu stiu de acestea si care nu ar trebui sa faca nici un fel de vaccin. A doua concluzie ar fi aceea ca nu trebuie facut un vaccin, doar daca nu exista contraindicatii, pentru ca o parte din acestea pot sa scape medicului! Vaccinarea trebuie facuta numai in functie de indicatii.
"In ultima perioada, nu se mai tine cont de indicatiile efectuarii unui vaccin, ci se merge pe vaccinarea in masa"
- In acest caz, de ce mai au loc aceste campanii de vaccinare, pe care le impune cu atata reclama Ministerul Sanatatii?
- Pur si simplu, pentru ca trebuie facute. Sunt bani multi in joc, sume uriase, poate si comisioane procentuale... In ultima perioada, nu se mai tine cont de indicatiile efectuarii unui vaccin, ci se merge pe vaccinarea in masa. Or, vaccinarea reprezinta o metoda de tratament profilactic si admistrarea ar trebui sa se faca, la fel ca la orice medicament, bazandu-se pe niste indicatii. De exemplu, un copil sau un tanar sanatos, fara alte probleme, nu are nevoie de nici un vaccin antigripal, pentru ca sistemul sau imunitar este capabil sa faca fata unei raceli. Indicatia, in acest caz, ar fi pentru cei care au imunitatea scazuta (persoanele varstnice sau cei care sufera de boli cronice), din motive care pot fi obiectivate prin analize.
- Se pare ca incidenta cazurilor de gripa este mai mare in randul persoanelor vaccinate antigripal. Cum de se intampla acest paradox?
- Vaccinul antigripal se prepara pe baza unor presupuneri. Printr-un studiu statistic, se aproximeaza care vor fi tulpinile de virusi ce s-ar putea dezvolta mai mult in viitorul sezon rece, si aceste tulpini sunt inglobate in vaccinul antigripal. Rezistenta organismului este asigurata doar la acele tipuri de virusi. Daca se dezvolta si alte tulpini virale (ceea ce este foarte probabil), acestea isi pot face "treaba", chiar mai bine decat in absenta vaccinului. Aceasta este una dintre explicatiile pentru care, in fiecare an, numarul celor care fac viroze respiratorii este din ce in ce mai mare, chiar daca si dozele de vaccin antigripal utilizate sunt din ce in ce mai mari.
- La fel se intampla si in cazul vaccinurilor destinate exclusiv anumitor virusi, cum ar fi cel al hepatitei B sau HPV?
- Vaccinarea pentru virusul hepatitic B se face automat la toti nou nascutii, in maternitate. Aceasta vaccinare ar trebui sa se faca doar in cazuri bine indicate, la cei care sunt expusi unui risc mai mare de infectare cu virusul B, si nu la toata lumea, nicidecum la copii. Ca o paranteza, trebuie spus ca sub 20% din infectiile acute cu virus B se cronicizeaza, ceea ce inseamna ca o persoana cu un sistem imunitar echilibrat elimina virusul fara nici un vaccin.
La fel este cazul cu vaccinarea impotriva Human Papilloma Virus (HPV), care este intens mediatizata si se intentioneaza sa se introduca la toate fetitele, de la varsta de 11-12 ani. Este bine sa se stie ca nici in acest caz nu se respecta principiul indicatiei. Virusul este asociat cu cancerul de col uterin si de aceea vaccinul respectiv este prezentat ca un vaccin anticancer de col uterin. Nimic mai fals! In primul rand, acest virus reprezinta doar un factor de risc pentru cancerul de col uterin si nu cauza lui. Exista cazuri de cancer de col, in care nu s-a detectat prezenta acestui virus. In al doilea rand, procentul de evolutie spre cancer a unei infectii HPV este foarte mic, majoritatea infectiilor fiind eliminate intr-un interval de 2-3 ani, chiar in absenta oricarui tratament. Acesta este un alt argument in favoarea ideii ca un sistem imunitar echilibrat poate face fata si acestui tip de virus. Pe de alta parte, vaccinul contine doar cateva tipuri de HPV, cele mai frecvent asociate cu cancerul de col uterin. Dar exista zeci de tipuri de HPV si este posibil ca peste o vreme sa se descopere ca si alte tulpini ale virusului sunt asociate cu cancerul, si atunci va urma un nou vaccin, apoi un altul si altul... Pe de alta parte, infectia cu acest virus se transmite in principal pe cale sexuala. Este adevarat ca exista si alte posibilitati de contaminare, dar tipurile pentru care exista vaccinul se transmit mai ales pe cale sexuala. Or, nu este logic sa faci un asemenea vaccin la fetite care inca nu si-au inceput viata sexuala. Se presupune ca prin vaccin se obtine o imunitate pe termen lung, dar trebuie avut in vedere faptul ca vaccinul nu este utilizat de mult timp pe scara larga, deci nu se stie care va fi, de fapt, perioada pentru care asigura protectie. La fel a fost si cazul vaccinului impotriva hepatitei B. In momentul in care s-a utilizat pe scara larga, s-a constatat ca perioada de protectie nu este asa de lunga cum se preconiza. Si mai exista un neajuns. Vaccinarea are efecte negative si asupra unui sistem imunitar sanatos. Fiecare vaccin care este administrat reprezinta de fapt un stimul puternic pentru organism, pentru sistemul imunitar, in mod special. Dupa fiecare asemenea stimul, el face eforturi ca sa-si adapteze mecanismele de aparare la microbul respectiv. In momentul in care se face un alt vaccin, apare un nou stimul care actioneaza asupra imunitatii. Cu cat sunt mai multi asemenea stimuli si cu cat sunt administrati de la o varsta mai tanara, cand imunitatea nu este bine definitivata, cu atat creste riscul ca sistemul imunitar sa nu mai faca fata si sa cedeze. Pentru a face o comparatie plastica, putem spune ca lucrurile se petrec similar cu un material elastic care este supus constant unor socuri. La inceput, acest material face fata socurilor, dar daca acestea se tot repeta, isi pierde elesticitatea si chiar se poate rupe.
"Toate vaccinurile contin aluminiu si mercur, substante foarte daunatoare pentru organismul uman"
- Statisticile medicale ce spun? Justifica sau nu utilitatea vaccinurilor?
- In ultimii ani se constata in toate statisticile medicale o crestere alarmanta atat a bolilor alergice, cat si a bolilor autoimune si a cancerului. Din experienta personala pot spune ca in ultimul an, de exemplu, s-a triplat numarul de cazuri de cancer care vin la consultatie.
Mercur, aluminiu: intepatura e o gluma, pe langa efect
In
cazul pacientilor cu alergii (atat alimentare cat si respiratorii) sau
cu boli autoimune (tiroidita, lupus, poliartrita reumatoida,
sclerodermie, sindrom antifosfolipidic), numarul lor este si mai mare.
Medicii incearca sa explice aceste statistici prin factori de mediu
(poluare), stres, alimentatie gresita etc. Sigur, toate acestea
contribuie la declansarea bolilor, dar, in opinia mea, un rol important
il au vaccinarile in exces. Prin vaccinare se obtine o reactie specifica
"artificiala" din partea sistemului imunitar. Este ca si in cazul unui
atlet de performanta care isi antreneaza doar un grup muscular. Sa zicem
ca un aruncator cu sulita isi antreneaza doar muschii bratului cu care
arunca sulita si, mai mult, isi si injecteaza in acestia niste substante
(dopante) care sa-i creasca masa musculara. Sigur ca el va arunca
foarte bine sulita cu mana respectiva, dar daca va trebui sa faca alt
sport, in care sunt solicitati alti muschi, nu va putea face fata deloc.
Mai mult, substantele pe care si le-a injectat in muschi se absorb in
sange si au efecte negative asupra intregului organism. La fel se petrec
lucrurile si in cazul vaccinarii. Se obtine rezistenta pentru boala
respectiva, dar cand organismul trebuie sa faca fata unui alt microb, nu
este pregatit. Mai mult, pot sa apara efecte negative asupra intregului
organism - cazul bolilor alergice sau a bolilor autoimune. Si ca si
cand raul n-ar fi destul de mare, in vaccin exista si substante legate
de mediul de cultura, dar si substante necesare pentru stabilizarea si
conservarea acestuia. Va pot exemplifica cu cateva date mai putin
cunoscute, despre "istoria" gafelor din domeniul vaccinurilor. In 1954,
dr. bacteriolog Eddy Bernice a descoperit virusuri simiene (de la
maimuta) in vaccinul anti-polio inactivat (presupus a fi steril!)
realizat de dr. Jonas Salk. Dr. John Martin, profesor de patologie la
Universitatea California de Sud, a fost angajat in perioada 1976-1980 la
Laboratorul de oncologie virala a Biroului de Stiinte Biologice al FDA
(Agentia Federala a Medicamentelor) din SUA. In decursul activitatii
sale acolo, a identificat ADN strain in vaccinul anti-polio, ceea ce
sugera o contaminare serioasa. Mai tarziu, dr. Martin a constatat ca
toate cele 11 maimute verzi africane (pe care se producea vaccinul
anti-polio) prezentau un virus citomegalic simian. Cei care realizau
vaccinul stiau acest lucru, dar Biroul de Stiinte Biologice a decis ca
productia de vaccin contaminat sa continue. Dr. Martin a identificat
anumite virusuri, numite "clandestine", la pacientii cu sindromul
oboselii cronice, descoperind ca unele dintre aceste virusuri
clandestine isi au originea in tipul de virus citomegalic simian, al
maimutelor verzi africane - virus despre care el atentionase ca este
prezent in vaccinul anti-polio. In tot acest timp, fusesera vaccinati
cateva milioane de copii!
Pe langa contaminarile virale sau bacteriene, vaccinurile contin si multe substante toxice, care se introduc pentru a preveni infectarea lor cu bacterii sau pentru a le creste performantele. Printre aceste substante se afla mercurul, formaldehida si aluminiul, substante foarte daunatoare pentru organismul uman, chiar si in doze mici. Se stie ca mercurul este toxic pentru sistemul nervos. In ultimii 10 ani, numarul de copii autisti a crescut de aproape cinci ori in SUA. Aceasta crestere brusca a survenit dupa introducerea vaccinului anti-varicela, pojar si rubeola, in 1975. Exista un caz celebru in SUA care a condus la un proces rasunator si care a fost urmat de cercetari amanuntite asupra toxicitatii vaccinurilor, multe dintre cele care se foloseau atunci fiind oprite de la comercializare. Unui copil i s-au administrat vaccinuri pentru 9 boli intr-o zi. Vaccinarea a fost urmata de instalarea autismului. Copilul primise o doza de mercur de 41 de ori mai mare decat cea care in mod normal poate afecta organismul!... O noua boala, numita miofasceita macrofagica, determina dureri in muschi, oase si articulatii. Toate persoanele cu aceasta boala au fost injectate cu vaccinuri care contineau aluminiu. Depozitele de aluminiu sunt capabile sa ramana ca reziduuri iritante in tesuturi si sa perturbe sistemul imunitar si sistemul nervos, pe tot parcursul vietii. Or, toate vaccinurile contin aluminiu si mercur. Aceste metale par sa joace un rol important si in etiologia bolii Alzheimer.
"Exista situatii cand vaccinarea este necesara si chiar obligatorie. Dar de aici si pana la "moda" vaccinarii, este cale lunga..."
- In concluzie, nu ne mai vaccinam niciodata de-acum inainte?
- Toate aceste date nu trebuie sa ne faca sa negam orice beneficiu al vaccinarii. Exista situatii cand vaccinarea este necesara si chiar obligatorie (antirabica sau antitetanos). Dar de aici si pana la "moda" vaccinarii, este cale lunga...
Totusi, cateva concluzii sunt necesare: * Atunci cand ne hotaram sa facem un vaccin, trebuie sa avem in primul rand in vedere indicatiile, sa stim daca ne este intr-adevar necesar acel vaccin sau nu. * Pasul urmator este reprezentat de contraindicatiile vaccinarii. Trebuie sa ne cunoastem foarte bine starea de sanatate si de aceea este salutar un control medical amanuntit, inainte de fiecare vaccin. * Este bine sa luam in calcul impactul negativ pe care fiecare nou vaccin il are asupra sistemului imunitar. Subliniez inca o data cresterea alarmanta a cazurilor de boli alergice, boli autoimune, cancere, care toate au ca punct comun dereglarea sistemului imunitar. Aceasta crestere este in directa corelatie cu numarul de vaccinuri administrate pe parcursul vietii. De aceea, este necesar sa evitam administrarea oricarui vaccin care nu este vital pentru sanatatea noastra. Aici ma refer la toate aceste vaccinuri de ultima ora, insuficient testate in timp (aprecierea efectelor pe o perioada indelungata), sau a caror eficienta este cel putin indoielnica (cazul vaccinului antigripal).
Pentru varstnici, vaccinul este, adesea, obligatoriu
- Ce alternative propuneti?
- Exista cai de evitare a acestor vaccinuri: intarirea si echilibrarea sistemului imunitar in ansamblu, nu pe bucatele. In aceasta directie, tratamentele fitoterapice si homeopatia ofera suficiente alternative naturale. Daca aceste tratamente sunt eficiente pentru corectarea si vindecarea unor boli autoimune grave sau a alergiilor, atunci cu siguranta sunt eficiente si pentru asigurarea imunitatii impotriva majoritatii afectiunilor infectioase.
Vaccinarea copiaza, de fapt, principiul de baza al homeopatiei. Se considera ca o boala poate fi vindecata de ceea ce o produce - similia similibus curantur. Si atunci, de ce sa folosesti copia, cand poti sa ai originalul?
D-l dr. RARES SIMU poate fi contactat la Cabinetul "API ESTETIC", str. C. A. Rosetti nr. 31, sector 2, Bucuresti, tel. 021/317.37.91, 0722/82.42.12
Toata lumea stie de vaccinare. Din copilarie si pana la batranete suntem somati, sistematic, sa ne lasam injectati. Contra gripei, a tetanosului, a hepatitei, contra... contra... Acceptata de medicina oficiala si mediatizata intens, de la o vreme, apar si semnele de avertisment legate de vaccinare. De obicei, se prezinta numai avantajele vaccinarii si se trec cu vederea sau se minimalizeaza efectele adverse ale vaccinurilor de orice fel. Chiar si printre medici, putini sunt cei care au in vedere aceste aspecte. Intrucat si in revista noastra s-a iscat o discutie pe aceasta tema, ne-am hotarat sa abordam problema vaccinurilor cu un specialist: d-l dr. Rares Simu, imunolog cu mare experienta in lumea virusilor.
"Fiecare pacient ar trebui examinat foarte bine inainte de vaccinare, ceea ce nu este posibil atunci cand se fac vaccinari pe "banda rulanta""
- Desi vaccinurile se bucura de o reputatie nepatata si au avut, de-a lungul timpului, o importanta de netagaduit pentru sanatatea omenirii, de la o vreme incoace eficienta lor este pusa la indoiala, chiar de catre specialisti. Dvs. in ce tabara sunteti?
- Sincer sa fiu, fac parte din categoria scepticilor, bazandu-ma pe o serie de informatii medicale si pe rezultatele cercetarilor specialistilor din lumea intreaga, care au observat ca nu intotdeauna un vaccin ne poate fi de folos, ci dimpotriva... De altfel, in practica medicala am intalnit numeroase cazuri in care vaccinurile au facut mai mult rau decat bine pacientilor.
- Sa incepem ca in abecedar. Cum actioneaza un vaccin asupra organismului uman?
- In esenta, vaccinarea influenteaza un sistem vital al organismului - sistemul imunitar. Acesta este implicat in organizarea rezistentei impotriva agresiunilor, atat din exteriorul, cat si din interiorul organismului. Atunci cand acesta este dereglat, apar afectiuni grave. Chiar una dintre bolile grave a carei frecventa este din ce in ce mai mare - cancerul - are printre cauze proasta functionare a sistemului imunitar. Mecanismul prin care actioneaza un vaccin este destul de usor de inteles. Se introduce in organism un microb (inactiv), un extract dintr-un microb sau o substanta care seamana ca structura cu un microb. Toate acestea produc o reactie imunitara de aparare, respectiv stimuleaza sistemul imunitar sa produca anticorpi, capabili sa distruga acel microb. Aceasta reactie ramane in memoria organismului, astfel incat, la urmatorul contact cu microbul respectiv, sistemul imunitar il recunoaste rapid si il elimina, fara sa mai apara boala, pe care acesta ar genera-o in mod normal. Trebuie sa remarcam insa doua aspecte importante. In primul rand, reactia de aparare este specifica - apare doar la microbul pentru care a fost creat vaccinul, nu si la alti microbi. In al doilea rand, vaccinarea este eficienta doar inainte de instalarea unei afectiuni, nu si dupa aceea!
- Va voi explica imediat. Pentru producerea vaccinurilor, se utilizeaza medii de cultura cu embrioni de pui de gaina (din oua) sau cu celule provenite de la animale (de exemplu, creier de maimuta!). Tocmai aceste medii de cultura reprezinta un risc, pentru ca celulele respective nu se pot steriliza intotdeauna si, pe langa vaccin, se poate introduce in organism un microb potential daunator pentru om. Dupa unii cercetatori, chiar aceasta este originea bolii secolului - SIDA! Sa ne oprim putin si asupra principalelor contraindicatii ale vaccinarii, recomandate chiar de catre producatori: sensibilizarea sau alergia la unul dintre componentele vaccinului sau la mediul pe care a fost creat. O alta contraindicatie este reprezentata de o afectiune acuta, mai ales febrila, pe care pacientul o are in momentul vaccinarii. Aceasta stare nu este intotdeauna luata in seama si poate fi una dintre cauzele reactiilor postvaccinale. In acest sens, fiecare pacient ar trebui examinat foarte bine inainte de vaccinare, ceea ce nu este posibil atunci cand se fac vaccinari pe "banda rulanta".
"La toti pacientii cu boli autoimune, vaccinarea este interzisa"
- Exista boli anumite care ridica probleme?
- Da, exista. Una din principalele contraindicatii ale vaccinarii o reprezinta prezenta unei boli autoimune. Aici este o mare problema. Bolile autoimune, printre care amintesc lupusul eritematos, sclerodermia, dermatomiozita, poliartrita reumatoida, tiroidita autoimuna, hepatitele autoimune, diabetul zaharat de tip I au o evolutie grava si sunt intotdeauna agravate de vaccinare. Atunci cand pacientul stie ca are o boala autoimuna, lucrurile sunt simple; daca medicul care face vaccinarea respecta protocolul si intreaba pacientul de eventuale boli cronice, poate sa opreasca administrarea vaccinului. Dar cand aceste boli nu sunt diagnosticate, apar adevaratele pericole ale vaccinarilor. Sunt multi pacienti care stiu ca au anumite probleme, urmeaza un tratament, dar medicul curant nu a diagnosticat boala autoimuna. Sa va dau cateva exemple din cazuistica personala. In ultimii ani, se prezinta la cabinet din ce in ce mai multe paciente care au anumite probleme: eruptii, dureri de cap, palpitatii, stari depresive sau probleme ginecologice, inclusiv sterilitate. Oricare din aceste probleme sunt tratate separat - fie de dermatolog, fie de psihiatru, fie de ginecolog. In cel mai bun caz, pacienta ajunge la endocrinolog, si acesta stabileste ca este o dereglare tiroidiana. Dincolo de acest diagnostic, sunt putini cei care cauta si cauza autoimuna a dereglarii tiroidiene, care este din ce in ce mai frecventa. Cel putin una din trei femei cu probleme de acest tip are, de fapt, o afectiune tiroidiana autoimuna. Mai mult, boala poate sa evolueze cu un nivel al hormonilor tiroidieni in limite normale, iar atunci nici macar medicul endocrinolog nu o poate diagnostica. La aceste paciente, orice vaccin (chiar si "banalul" vaccin antigripal) poate avea efecte foarte grave. Iata un exemplu concret in care vaccinarea este strict contraindicata si, totusi, ea se efectueaza!
Nu degeaba le e frica copiilor de injectii!In majoritatea cazurilor, bolile autoimune se dezvolta in timp. Pacientii acuza diverse simptome care nu sunt sugestive pentru un diagnostic. Mai mult de jumatate din pacientii care s-au prezentat pentru o alergie (respiratorie sau cutanata) aveau de fapt o dereglare autoimuna care inca nu era total instalata, in consecinta fiind greu de diagnosticat. Acesti pacienti pot avea perioade cand nu se poate evidentia nici o anomalie autoimuna, urmate de perioade cand se evidentiaza aceste anomalii prin analize de sange. La toti acesti pacienti, vaccinarea este contraindicata; totusi, ei fac vaccinuri, in necunostinta de cauza.
Din aceste exemple putem trage doua concluzii. Exista din ce in ce mai multi pacienti cu diverse probleme de autoimunitate, care nu stiu de acestea si care nu ar trebui sa faca nici un fel de vaccin. A doua concluzie ar fi aceea ca nu trebuie facut un vaccin, doar daca nu exista contraindicatii, pentru ca o parte din acestea pot sa scape medicului! Vaccinarea trebuie facuta numai in functie de indicatii.
"In ultima perioada, nu se mai tine cont de indicatiile efectuarii unui vaccin, ci se merge pe vaccinarea in masa"
- Pur si simplu, pentru ca trebuie facute. Sunt bani multi in joc, sume uriase, poate si comisioane procentuale... In ultima perioada, nu se mai tine cont de indicatiile efectuarii unui vaccin, ci se merge pe vaccinarea in masa. Or, vaccinarea reprezinta o metoda de tratament profilactic si admistrarea ar trebui sa se faca, la fel ca la orice medicament, bazandu-se pe niste indicatii. De exemplu, un copil sau un tanar sanatos, fara alte probleme, nu are nevoie de nici un vaccin antigripal, pentru ca sistemul sau imunitar este capabil sa faca fata unei raceli. Indicatia, in acest caz, ar fi pentru cei care au imunitatea scazuta (persoanele varstnice sau cei care sufera de boli cronice), din motive care pot fi obiectivate prin analize.
- Se pare ca incidenta cazurilor de gripa este mai mare in randul persoanelor vaccinate antigripal. Cum de se intampla acest paradox?
- Vaccinul antigripal se prepara pe baza unor presupuneri. Printr-un studiu statistic, se aproximeaza care vor fi tulpinile de virusi ce s-ar putea dezvolta mai mult in viitorul sezon rece, si aceste tulpini sunt inglobate in vaccinul antigripal. Rezistenta organismului este asigurata doar la acele tipuri de virusi. Daca se dezvolta si alte tulpini virale (ceea ce este foarte probabil), acestea isi pot face "treaba", chiar mai bine decat in absenta vaccinului. Aceasta este una dintre explicatiile pentru care, in fiecare an, numarul celor care fac viroze respiratorii este din ce in ce mai mare, chiar daca si dozele de vaccin antigripal utilizate sunt din ce in ce mai mari.
- La fel se intampla si in cazul vaccinurilor destinate exclusiv anumitor virusi, cum ar fi cel al hepatitei B sau HPV?
- Vaccinarea pentru virusul hepatitic B se face automat la toti nou nascutii, in maternitate. Aceasta vaccinare ar trebui sa se faca doar in cazuri bine indicate, la cei care sunt expusi unui risc mai mare de infectare cu virusul B, si nu la toata lumea, nicidecum la copii. Ca o paranteza, trebuie spus ca sub 20% din infectiile acute cu virus B se cronicizeaza, ceea ce inseamna ca o persoana cu un sistem imunitar echilibrat elimina virusul fara nici un vaccin.
La fel este cazul cu vaccinarea impotriva Human Papilloma Virus (HPV), care este intens mediatizata si se intentioneaza sa se introduca la toate fetitele, de la varsta de 11-12 ani. Este bine sa se stie ca nici in acest caz nu se respecta principiul indicatiei. Virusul este asociat cu cancerul de col uterin si de aceea vaccinul respectiv este prezentat ca un vaccin anticancer de col uterin. Nimic mai fals! In primul rand, acest virus reprezinta doar un factor de risc pentru cancerul de col uterin si nu cauza lui. Exista cazuri de cancer de col, in care nu s-a detectat prezenta acestui virus. In al doilea rand, procentul de evolutie spre cancer a unei infectii HPV este foarte mic, majoritatea infectiilor fiind eliminate intr-un interval de 2-3 ani, chiar in absenta oricarui tratament. Acesta este un alt argument in favoarea ideii ca un sistem imunitar echilibrat poate face fata si acestui tip de virus. Pe de alta parte, vaccinul contine doar cateva tipuri de HPV, cele mai frecvent asociate cu cancerul de col uterin. Dar exista zeci de tipuri de HPV si este posibil ca peste o vreme sa se descopere ca si alte tulpini ale virusului sunt asociate cu cancerul, si atunci va urma un nou vaccin, apoi un altul si altul... Pe de alta parte, infectia cu acest virus se transmite in principal pe cale sexuala. Este adevarat ca exista si alte posibilitati de contaminare, dar tipurile pentru care exista vaccinul se transmit mai ales pe cale sexuala. Or, nu este logic sa faci un asemenea vaccin la fetite care inca nu si-au inceput viata sexuala. Se presupune ca prin vaccin se obtine o imunitate pe termen lung, dar trebuie avut in vedere faptul ca vaccinul nu este utilizat de mult timp pe scara larga, deci nu se stie care va fi, de fapt, perioada pentru care asigura protectie. La fel a fost si cazul vaccinului impotriva hepatitei B. In momentul in care s-a utilizat pe scara larga, s-a constatat ca perioada de protectie nu este asa de lunga cum se preconiza. Si mai exista un neajuns. Vaccinarea are efecte negative si asupra unui sistem imunitar sanatos. Fiecare vaccin care este administrat reprezinta de fapt un stimul puternic pentru organism, pentru sistemul imunitar, in mod special. Dupa fiecare asemenea stimul, el face eforturi ca sa-si adapteze mecanismele de aparare la microbul respectiv. In momentul in care se face un alt vaccin, apare un nou stimul care actioneaza asupra imunitatii. Cu cat sunt mai multi asemenea stimuli si cu cat sunt administrati de la o varsta mai tanara, cand imunitatea nu este bine definitivata, cu atat creste riscul ca sistemul imunitar sa nu mai faca fata si sa cedeze. Pentru a face o comparatie plastica, putem spune ca lucrurile se petrec similar cu un material elastic care este supus constant unor socuri. La inceput, acest material face fata socurilor, dar daca acestea se tot repeta, isi pierde elesticitatea si chiar se poate rupe.
"Toate vaccinurile contin aluminiu si mercur, substante foarte daunatoare pentru organismul uman"
- Statisticile medicale ce spun? Justifica sau nu utilitatea vaccinurilor?
- In ultimii ani se constata in toate statisticile medicale o crestere alarmanta atat a bolilor alergice, cat si a bolilor autoimune si a cancerului. Din experienta personala pot spune ca in ultimul an, de exemplu, s-a triplat numarul de cazuri de cancer care vin la consultatie.
Mercur, aluminiu: intepatura e o gluma, pe langa efectPe langa contaminarile virale sau bacteriene, vaccinurile contin si multe substante toxice, care se introduc pentru a preveni infectarea lor cu bacterii sau pentru a le creste performantele. Printre aceste substante se afla mercurul, formaldehida si aluminiul, substante foarte daunatoare pentru organismul uman, chiar si in doze mici. Se stie ca mercurul este toxic pentru sistemul nervos. In ultimii 10 ani, numarul de copii autisti a crescut de aproape cinci ori in SUA. Aceasta crestere brusca a survenit dupa introducerea vaccinului anti-varicela, pojar si rubeola, in 1975. Exista un caz celebru in SUA care a condus la un proces rasunator si care a fost urmat de cercetari amanuntite asupra toxicitatii vaccinurilor, multe dintre cele care se foloseau atunci fiind oprite de la comercializare. Unui copil i s-au administrat vaccinuri pentru 9 boli intr-o zi. Vaccinarea a fost urmata de instalarea autismului. Copilul primise o doza de mercur de 41 de ori mai mare decat cea care in mod normal poate afecta organismul!... O noua boala, numita miofasceita macrofagica, determina dureri in muschi, oase si articulatii. Toate persoanele cu aceasta boala au fost injectate cu vaccinuri care contineau aluminiu. Depozitele de aluminiu sunt capabile sa ramana ca reziduuri iritante in tesuturi si sa perturbe sistemul imunitar si sistemul nervos, pe tot parcursul vietii. Or, toate vaccinurile contin aluminiu si mercur. Aceste metale par sa joace un rol important si in etiologia bolii Alzheimer.
"Exista situatii cand vaccinarea este necesara si chiar obligatorie. Dar de aici si pana la "moda" vaccinarii, este cale lunga..."
- In concluzie, nu ne mai vaccinam niciodata de-acum inainte?
- Toate aceste date nu trebuie sa ne faca sa negam orice beneficiu al vaccinarii. Exista situatii cand vaccinarea este necesara si chiar obligatorie (antirabica sau antitetanos). Dar de aici si pana la "moda" vaccinarii, este cale lunga...
Totusi, cateva concluzii sunt necesare: * Atunci cand ne hotaram sa facem un vaccin, trebuie sa avem in primul rand in vedere indicatiile, sa stim daca ne este intr-adevar necesar acel vaccin sau nu. * Pasul urmator este reprezentat de contraindicatiile vaccinarii. Trebuie sa ne cunoastem foarte bine starea de sanatate si de aceea este salutar un control medical amanuntit, inainte de fiecare vaccin. * Este bine sa luam in calcul impactul negativ pe care fiecare nou vaccin il are asupra sistemului imunitar. Subliniez inca o data cresterea alarmanta a cazurilor de boli alergice, boli autoimune, cancere, care toate au ca punct comun dereglarea sistemului imunitar. Aceasta crestere este in directa corelatie cu numarul de vaccinuri administrate pe parcursul vietii. De aceea, este necesar sa evitam administrarea oricarui vaccin care nu este vital pentru sanatatea noastra. Aici ma refer la toate aceste vaccinuri de ultima ora, insuficient testate in timp (aprecierea efectelor pe o perioada indelungata), sau a caror eficienta este cel putin indoielnica (cazul vaccinului antigripal).
Pentru varstnici, vaccinul este, adesea, obligatoriu- Ce alternative propuneti?
- Exista cai de evitare a acestor vaccinuri: intarirea si echilibrarea sistemului imunitar in ansamblu, nu pe bucatele. In aceasta directie, tratamentele fitoterapice si homeopatia ofera suficiente alternative naturale. Daca aceste tratamente sunt eficiente pentru corectarea si vindecarea unor boli autoimune grave sau a alergiilor, atunci cu siguranta sunt eficiente si pentru asigurarea imunitatii impotriva majoritatii afectiunilor infectioase.
Vaccinarea copiaza, de fapt, principiul de baza al homeopatiei. Se considera ca o boala poate fi vindecata de ceea ce o produce - similia similibus curantur. Si atunci, de ce sa folosesti copia, cand poti sa ai originalul?
D-l dr. RARES SIMU poate fi contactat la Cabinetul "API ESTETIC", str. C. A. Rosetti nr. 31, sector 2, Bucuresti, tel. 021/317.37.91, 0722/82.42.12
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu