Apelul Noii Drepte Italia catre romanii din diaspora
Datorită situaţiei economice dezastruoase am fost “obligaţi” să lăsăm în urmă rude şi prieteni pentru a veni în Occident în speranţa unui trai mai bun. Datorită indiferenţei clasei politice am lăsat în urmă tot ce aveam mai “scump”, casă şi familie, pentru a căuta un rost pe pământ printre străini.
România este însă patria noastră iar noi cei din diasporă avem dreptul să vrem să ne întoarcem într-o bună-zi acasă, într-o Românie care îşi respectă cetăţenii; noi cei din diasporă avem dreptul să ne plimbăm prin Europa mândri de originea noastră fără ca anumite “confuzii” la adresa numelui de “român” să ne ştirbească integritatea.
Nimeni nu are dreptul să păteze demnitatea, identitatea şi imaginea noastră de români! De aceea, nu putem sta nepăsători şi să aşteptăm ca problemele interne şi externe ale României să se rezolve de la sine. Sistemul socio-politic din ţară este prea corupt pentru a facilita întoarcerea diasporei iar guvernanţii noştri sunt prea indiferenţi pentru ca autorităţile diplomatice să poată să protejeze eficient românii din străinătate. Aşadar, este şi datoria noastră, a diasporenilor, de a contribui la redresarea morală, economică şi politică a României în speranţa unui viitor mai bun pentru românii de pretutindeni.
Noua Dreaptă, o mişcarea tânără şi hotărâtă, îndrumată de simţul responsabilităţii faţă de neam şi patrie cheamă românii de pretutindeni să ia atitudine faţă de lipsa de reacţie a poporului nostru îngenuncheat de nişte politicieni înstrăinaţi şi lacomi. Am stat destul deoparte şi am privit cum toate partidele de după 1989 şi-au bătut joc de ţară, membrii acestora îmbogăţindu-se şi pe spatele nostru, în timp ce noi am fost “fugăriţi” pe meleaguri străine! Biroul de presa al Noii Drepte Italia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu