TURCIA nu-si negociaza interesul national, pe cand ROMANIA doar executa
Turcia, ţară NATO, a stârnit furia SUA, declarând sistemul chinezesc FD-2000 drept câştigător al proiectului de înzestrare cu rachete AA cu rază mare de acţiune, menţionează Valentin Vasilescu pilot de aviaţie, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni.
Potrivit Reuters, pe 26 septembrie 2013, Turcia a anunţat că a selectat sistemul FD-2000 ca fiind cel care corespunde cel mai bine caietului de sarcini în ceea ce priveşte cele 20 de baterii, necesare apărării AA a teritoriului. Acestea trebuie să intercepteze avioanele și rachetele de croazieră, precum şi rachetele balistice cu rază scurtă de acţiune, după reintrarea lor în atmosferă. FD-2000 este varianta de export a sistemului HQ-9, rivalul lui fiind Patriot american, S-400 rusesc şi Eurosam Samp-T, o coproducţie franco-italiană. China a oferit preţul cel mai mic (sub 4 miliarde USD) şi condițiile de a produce sistemele în Turcia.
Aceasta nu e chiar o surpriză atât de mare, întrucât din anul 1997 compania turcă de stat Roketsan a început producerea în licenţă a lansatoarelor multiple de rachete WS-1/2 (redenumite Kasirga TR-300), create de firma chineză CPMIEC .
Tot atunci, Roketsan a început să fabrice şi 200-300 de rachete balistice cu rază scurtă de acţiune B-611 (rebotezate J-600T Yıldırım I/II/III), tot sub licenţă chineză CPMIEC (licenţă pentru care a plătit Chinei peste 300 milioane USD). Rachetele J-600T au o rază de acţiune de 150-900 km, fiind similare rachetelor balistice R-17/ SCUD-B, la care România a renunţat odată cu desfiinţarea Brigăzilor 32 şi 37 de rachete. Prin Hotărârea nr. 0103/1997 a CSAT-ului condus de Emil Constantinescu, întărită prin Hotărârea Guvernului Victor Ciorbea nr.110/14.04.1997. Aşadar în timp ce România scotea din înzestrare acest tip de rachetă, Turcia abia îl introducea. Generalii şi coloneii armatei române care au fost părtaşi la subminarea capacităţii de apărare a ţării şi care se ascund înapoia unor inexistente prevederi ale Tratatului cu privire la For țele Armate Convenționale în Europa, ştiu foarte bine că Turcia la fel ca şi România era ţară semnatară al acestuia. Dar crema ofiţerimii turce are „sânge în instalaţie” când e vorba de interesul naţional, spre deosebire de cea din România, care a ajuns un pic mai tare ca fularul.
Pentru a întoarce decizia licitaţiei în favoarea companiilor americane, guvernul SUA a informat oficial Turcia că firma chineză cu capital de stat CPMIEC, care produce rachetele, ar fi suspectă de încălcarea sancţiunilor impuse de SUA, Iranului, Coreei de Nord şi Siriei, notificare care n-a produs nicio emoţie Turciei. Secretarul de Stat John Kerry şi alţi oficiali guvernamentali americani şi-au exprimat apoi îngrijorarea că sistemul de apărare AA şi antirachetă chinezesc nu va fi interoperabil cu sistemele NATO, în ceea ce priveşte capabilitățile de apărare colectivă. Şeful statului major al armatei turce a reamintit partenerilor americani că sistemul de apărare colectivă al NATO cuprinde şi o grămadă de vechituri din era sovietică, net inferioare noilor sisteme chinezeşti, aparţinând statelor nou venite în Alianţă.
Văzând că presiunile politice făcute asupra turcilor nu dau roade, conducerea Lockheed Martin a avut discuţii cu membrii ai Pentagonului cu privire o nouă ofertă, mai atractivă. Pe care au şi făcut-o Turciei pentru a câştiga licitaţia. Se pare că pe lângă acelaşi preţ stabilit de chinezi (în loc de 4,4 miliarde USD cât ceruseră iniţial americanii), Lockheed Martin ar fi fost dispus să asigure compensaţii offset, în locul producerii sistemelor chinezeşti în licenţă în Turcia. În loc să dea un răspuns propunerii americane, ministerul turc al Apărării a reiterat pe 8 noiembrie 2013 declaraţia anterioară, prin care firma chineză CPMIEC a fost declarată câştigătoare. Turcia joacă „tare” mai ales dacă ne gândim că începând din 2006, Boeing şi compania aeronautică TAI din Ankara, au construit în co-producţie 4-6 avioane de alarmare îndepărtată B-737 AWACS, care au intrat în dotarea armatei turce şi care operează de la baza aeriană Konya.
Sau că în 1984 aceeaşi companie TAI a obţinut, tot de la Lockheed Martin, licenţa pentru avionul F-16, construind, şi apoi modernizându-şi singură 232 avioane F-16 (Block 30/40/50), intrate în înzestrarea armatei turce. TAI construieşte în prezent alte 30 F-16 Block 50+ pentru armata turcă. Spre deosebire de Turcia, România a acceptat să i se bage pe gât 12 avioane F-16 Block 15 la mâna a doua, vechi de 30 de ani, cu tot cu armamentul lor depăşit, plătind inexplicabil 53 milioane euro/avion, adică 85% din preţul unui F-16 nou. Cât priveşte offsetul sau co-producţia de arme în licenţă, România nu merită din partea americanilor decât ţepe piramidale de tip Bechtel. De Valentin Vasilescu – Vocea Rusiei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu