Lume multă şi pestriţă
Şi prin iureş se împinge
Şi o frumoasă cuconiţă.
………………………..
Cum avea rochiţa strâmtă
Şi cu nasturi mulţi pe spate
Vrea să urce, dar din cauze
Rochiei strânse-n trup, nu poate.
………………………..
Trece mâna-i mitittică
Rosă ca un plasture
Înspre spate şi gingaşă
Ea deschide un nasture.
………………………..
Imposibil să se urce
Dar ca orişece femeie
Îţi mai trece mânuşiţa
Şi încă un nasture deschide.
………………………..
Dar cum treapta-i înăltuţă
Şi e aproape imposibil!
Ce să facă, ce să facă?
Vai, momentul e penibil!
………………………..
Mai deschide încă unul
Dar zadarnic îi e dorul
Nic acum nu poate doamna
Să ridice-n sus piciorul.
………………………..
Dar un domn ce sta în urmă-i
Fără nici un fel de formă
O apucă de contururi
Şi o saltă pe platformă.
………………………..
Doamna, roşie la faţă
Fulgerând priviri haine
Se întoarce şi îi spune
Bombonind: – Nu ţi-e ruşine?
………………………..
- N-ai dreptate cuconiţă
Zice el cu anasâna –
Dumneata te superi fiindcă
Fără vrere am pus mâna
Pe când eu tăcui din gură
Când nici nu mi-ai spus pardon
Şi mi-ai descheiat în grabă
Trei nasturi la pantalon.
Ion Pribeagu – “Trei nasturi”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu