In credinta vechilor egipteni, centrul intelepciunii se gasea in inima. Dupa moarte, inima era pusa de catre Osiris in balanta cu pana adevarului, iar daca inima era mai grea decat pana adevarului, sufletul omului ajungea intr-un fel de iad. Doar cei cu inima curata treceau mai departe.
Crestinismul pune, deasemeni, accent pe inima. Exista rugaciunea inimii, exista metoda ascultarii "glasului inimii". Insa rationalismul secolelor trecute a schimbat intreaga societate, transformand-o intr-o societate a palavragelilor, analizelor intelectuale si condamnarii emotiilor, ca fiind ceva negativ si primitiv.
La urma urmei, cel care ne conduce in viata este centrul inimii si nu centrul creierului. Logica si ratiunea le folosim ca sa justificam dorintele si faptele noastre, sa scapam de autocondamnare. Iar dorintele ajungem sa le justificam tot logic. Dar, indiferent daca creierul ias sau nu hotararea, daca face decizia, aceasta decizie e intotdeauna un raspuns la o anumita dorinta. Deci inima e cea care hotaraste ce facem in viata.
Voi folosi un exemplu pe care l-am citit in scoala generala si care mi-a ramas in memorie, din cartea lui Jack London Lupul de mare. Aici spune despre un marinar ca, atunci cand ajunge in port, are dorinta nestavilita de a se imbata ca un porc si de a toca toti banii munciti un an intreg, cat a tinut calatoria. Pe de alta parte, are si dorinta de a trai "cumsecade", sa puna un ban deoparte, sa-si faca un rost in viata. Dorinta mai puternica determina actiunea lui.
Eu zic ca, daca dorinta de a toca banii e mai mare, atunci creierul sau va gasi urmatorul rationament (sau ceva asemanator): Sunt inca tanar, am castigat mult, mi-a fost greu, merit si eu sa ma distrez un pic etc. Daca insa dorinta de a strange bani e mai mare, creierul gaseste urmatoarea justificare: R fi bine sa-mi fac si eu un rost, sa castig putina prestanta in societate, sa-mi asigur viitorul etc.
De fapt ambele justificari nu sunt decat un fel de unda verde pentru o dorinta anume. Ajuta la acceptarea propriei persoane si atat. Insa ar fi mult mai rapid sa ne cunoastem dorintele adevarate si sa eliminam etapa gasirii justificarilor, caci prin justificari se pierde foarte mult timp din propria viata si asa ajungem sa ne centram in imagine si nu in realitate. Ne mintim regulat pe noi insine.
Crestinismul pune, deasemeni, accent pe inima. Exista rugaciunea inimii, exista metoda ascultarii "glasului inimii". Insa rationalismul secolelor trecute a schimbat intreaga societate, transformand-o intr-o societate a palavragelilor, analizelor intelectuale si condamnarii emotiilor, ca fiind ceva negativ si primitiv.
La urma urmei, cel care ne conduce in viata este centrul inimii si nu centrul creierului. Logica si ratiunea le folosim ca sa justificam dorintele si faptele noastre, sa scapam de autocondamnare. Iar dorintele ajungem sa le justificam tot logic. Dar, indiferent daca creierul ias sau nu hotararea, daca face decizia, aceasta decizie e intotdeauna un raspuns la o anumita dorinta. Deci inima e cea care hotaraste ce facem in viata.
Voi folosi un exemplu pe care l-am citit in scoala generala si care mi-a ramas in memorie, din cartea lui Jack London Lupul de mare. Aici spune despre un marinar ca, atunci cand ajunge in port, are dorinta nestavilita de a se imbata ca un porc si de a toca toti banii munciti un an intreg, cat a tinut calatoria. Pe de alta parte, are si dorinta de a trai "cumsecade", sa puna un ban deoparte, sa-si faca un rost in viata. Dorinta mai puternica determina actiunea lui.
Eu zic ca, daca dorinta de a toca banii e mai mare, atunci creierul sau va gasi urmatorul rationament (sau ceva asemanator): Sunt inca tanar, am castigat mult, mi-a fost greu, merit si eu sa ma distrez un pic etc. Daca insa dorinta de a strange bani e mai mare, creierul gaseste urmatoarea justificare: R fi bine sa-mi fac si eu un rost, sa castig putina prestanta in societate, sa-mi asigur viitorul etc.
De fapt ambele justificari nu sunt decat un fel de unda verde pentru o dorinta anume. Ajuta la acceptarea propriei persoane si atat. Insa ar fi mult mai rapid sa ne cunoastem dorintele adevarate si sa eliminam etapa gasirii justificarilor, caci prin justificari se pierde foarte mult timp din propria viata si asa ajungem sa ne centram in imagine si nu in realitate. Ne mintim regulat pe noi insine.
http://vladutmircea.blogspot.com/
http://odorica.blogspot.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu