Foarte frumos...

Bucati de istorie

Mereu am avut ceva special pentru Ardeal si oamenii de aici. Mi se par mult mai linistiti si mai ingaduitor decat restul lumii din alte parti ale tarii. In copilarie am tot umblat prin tara cand se faceau excursii cu scoala, dar nu tin minte locuri interesante decat vag, si nu am poze...

Daca unii dinre ardelenii pe care ii cunosc eu spun ca Moldova este frumoasa, eu spun ca Ardealul e minunat, fara sa mai pun ca accentul lor imi place la nebunie!!!:P

Orasele au tenta aceea de traditionalism. Simt ca acolo istoria e inca e vie!

Am fost, de curand, la munte (Busteni)si asa, am ajuns si la Brasov...M-am indragostit de orasul asta, incat ajunsesem sa spun ca ma mut aici sau in Sibiu:))

Acum gandesc tot mai serios la Cluj:))

Vom vedea ce o sa fie pe viitor. Lucrurile se vor aseza de la sine!!!

Cateva fotografii cu Brasov si Busteni:

Primavara:)

*** Pozele sunt facute anul trecut:)


O astept de multa vreme.
Iarna lunga mi-a amortit sufletul si trairile
Hainele groase si bocnacii grei mi-au obosit trupul.
Parul ud si deseori rece mi-a inasprit tampletele.
A fost lunga, friguroasa, nervoasa, rea...
iarna de anul asta!
Dar...
Dar de maine...
Vine primavara:)
O astept de mult.
Mi- e dor de ea.
Parca acum, cand stiu ca vine
sigur maine
am un chef nebun sa fiu eu,
sa iubesc,
sa dansez,
sa visez,
sa vreau si mai ales
sa pot.
Maine ea vine.
Stiu ca o asteptati cu totii, stiu ca o vreti cu totii...

Primavara lunga, dulce, frumoasa si calda sa aveti:)

LA MULTI ANI!:)

Michael Bolton s-a născut într-o zi de 26 februarie 1953 în Connecticut – iar numele său adevărat este Michael Bolotin . El este cunoscut mai ales pentru baladele sale şi vocea lui distinctiă. El are la active 7 albume de top 10 – doua piese number one şi premii American Music Awards şi Grammy. Michael Bolton a avut cel mai mare succes din carieră abia la 30 şi ceva de ani cu toate că a început să cânte de la 15 ani. La sfârşitul anilor 70’ el a cântat într-o formatie de hard – rock – “Blackjak” – în care mai cânta şi chitaristul formatiei Kiss - Bruce Kulick. Trupa chiar a fost într-un turneu cu Ozzy Osbourn. Cu toate că în 1983 incepe să producă pentru alţi artişti, în mod ironic Bolton debutează cu un cover după Otis Redding - "(Sittin' On) The Dock Of The Bay”. Printre artiştii pentru care a produs cântece se numară: Barbra Streisand, KISS, Kenny Rogers sau Kenny G. Ca artist solo el a cântat impreuna cu Plácido Domingo, Luciano Pavarotti, Ray Charles şi BB King. De-a lungul carierei, Bolton a lansat 19 materiale discografice, a vândut peste 53 de milioane de unităţi în întreaga lume şi a câştigat două premii Grammy. Printre hiturile sale se numără “How Am I Suppose to Live Without You”, “When a Man Loves a Woman”, “Said I Loved You... But I Lied” sau “Can I Touch You There”. Pe 21 mai 2005 Michael Bolton a concertat şi în România - Bucureşti la Sala Palatului.

Asta e melodia care-mi place cel mai mult!:)

Cine esti CHIAR conteaza:)

Povestioara următoare deşi este un pic exagerata, o accept pentru că a făcut ceva în sufletul meu să vibreze atunci când o citeam! Mi-ar placea foarte mult sa placa si catorva dintre voi, dragii mei colegi!

Cine sunteti voi conteaza, face diferenta!

O profesoara din New York s-a hotarat sa-i onoreze pe toti absolventii liceului, spunandu-le insemnatatea pe care a avut-o fiecare dintre ei. Ea l-a chemat pe fiecare elev in fata clasei, pe rand. Intai, i-a spus fiecaruia ce insemnatate a avut pentru ea si pentru clasa. Apoi i-a dat fiecaruia o panglica albastra, imprimata cu litere aurii, pe care scria “Cine sunt eu conteaza (face diferenta)!” Dupa aceea, profesoara a decis sa realizeze un proiect al clasei, sa vada ce impact ar avea recunoasterea asupra unei comunitati. I-a dat fiecarui student inca trei panglici si i-a instruit sa mearga si sa continue aceasta ceremonie. Apoi trebuie ca ei sa urmareasca rezultatele, pentru a vedea cine a cinstit pe cine si sa comunice clasei peste o saptamana rezultatele. Unul dintre baietii din clasa s-a dus la un director junior dintr-o companie din apropiere si l-a “premiat” pentru ca l-a ajutat cu planificarea carierei. I-a dat o panglica si i-a pus-o pe camasa. Apoi i-a mai dat doua panglici si i-a spus: “Facem un proiect de clasa pe tema recunoasterii meritelor si ne-ar placea sa mergeti sa gasiti pe cineva pe care sa-l apreciati si sa-i dati o panglica albastra.” Mai tarzu in acea zi, directorul junior s-a dus la seful lui, care avea reputatia de a fi un tip morocanos. I-a spus ca il admira cu-adevarat pentru ca e un geniu creativ. Seful a parut foarte surprins. Directorul junior l-a intrebat daca ar accepta in dar panglica albastra si daca ii permite sa i-o puna in piept Seful lui a zis: “Ei bine, sigur.” Directorul junior a luat o panglica albastra si a pus-o chiar pe sacoul sefului sau, deasupra inimii. Apoi a intrebat, oferindu-i ultima panglica, “Vreti sa luati aceasta panglica si sa o dati altcuiva in semn de apreciere? Adolescentul care mi-a dat-o are un proiect la scoala si vrem sa ducem mai departe aceasta ceremonie a panglicilor albastre, sa vedem cum afecteaza ea oamenii.” In acea seara, seful a venit acasa si s-a asezat impreuna cu fiul sau de 14 ani. A spus: “Cel mai incredibil lucru mi s-a intamplat astazi.” “Eram in biroul meu si unul dintre angajatii mei a intrat si mi-a zis ca ma admira si mi-a dat o panglica albastra pentru ca sunt un geniu creativ. Imagineaza-ti! El crede ca sunt un geniu creativ! Apoi mi-a pus in piept o panglica albastra pe care scrie Cine sunt eu conteaza (face diferenta)! “Mi-a dat o alta panglica si mi-a cerut sa gasesc pe altcineva pe care il apreciez. In timp ce ma intorceam acasa, am inceput sa ma gandesc pe cine as putea aprecia si cui as putea oferi aceasta panglica si m-am gandit la tine. Vreau sa stii ca te apreciez pe tine. Zilele mele sunt confuze si cand vin acasa nu prea iti dau atentie. Tip la tine pentru ca nu iei note suficient de bune la scoala si pentru dormitorul tau dezordonat. In seara asta, am vrut doar sa ma asez aici si, ei bine, doar sa te fac sa stii ca tu chiar contezi pentru mine. Alaturi de mama ta, tu esti cea mai importanta persoana din viata mea. Esti un pusti minunat si te iubesc!” Emotionat, baiatul a izbucnit in hohote de plans si nu se mai putea opri. Intregul corp ii tremura. S-a uitat la tatal sau si i-a zis printre lacrimi: “Tata, asta-seara, mai devreme, stateam in camera mea si am scris o scrisoare pentru tine si mama, explicandu-va de ce a trebuit sa imi iau viata si va rugam sa ma iertati. Aveam de gand sa ma sinucid in noaptea asta, dupa ce voi veti fi adormit. Chiar am crezut ca nu iti pasa deloc, de nimic. Scrisoarea e sus. Nu cred ca voi mai avea nevoie de ea.” Tatal sau a urcat in camera baiatului si a gasit o scrisoare sincera plina de suferinta si durere. Seful s-a intors la lucru un om schimbat. Nu mai era un morocanos si s-a asigurat ca toti angajatii lui afla ca intr-adevar conteaza (fac diferenta). Directorul junior a ajutat multi alti oameni in planificarea carierei, unul fiind chiar fiul sefului sau si nu a uitat sa le spuna ca fac diferenta in viata lui. In plus, tanarul si colegii sai de clasa au invatat o lectie valoroasa: “Cine esti CHIAR conteaza (face diferenta).”
Te rog sa nu uiti ca te consider o persoana importanta pentru mine, altfel nu ai fi primit acest mesaj in primul rand.

Cine esti chiar conteaza (face diferenta) si am vrut sa stii asta. Iti predau panglica albastra.Sa ai o zi minunata si sa sti ca cineva s-a gandit la tine astazi!
Nu ai nici o obligatie sa trimiti acaest mesaj la nimeni. Nu la doua si nici la doua sute. In ceea ce ma priveste, poti sa il stergi sau sa treci la urmatorul mesaj. Dar daca ai pe cineva care inseamna mult pentru tine, te incurajez sa ii trimiti acest mesaj si sa-i dai de stire. Nu stii niciodata cat poate conta o apreciere pentru o persoana.

CINE ESTI FACE DIFERENTA! :)

LECTIE DE VIATA

"Daca vrei sa intelegi ce inseamna un an de viata, pune intrebarea unui student care a picat la examenul de sfarsit de an.O luna de viata: vorbeste-i despre ea unei mame care a adus pe lume un copil prematur si-l asteapta sa iasa din incubator ca sa-si stranga pruncul in brate,teafar si nevatamat.O saptamana :intreaba-l pe un barbat care lucreaza intr-o uzina sau o mina ca sa-si hraneasca familia.O zi :intreaba-i pe doi indragostiti lulea care asteapta sa se reintalneasca. O ora: intreba-l pe un claustrofob prins intr-un ascensor in pana.O secunda: uita-te la expresia unui om care tocmai a scapat dintr-un accident de masina; si o miime de secunda:intreaba-l pe un atlet care a castigat medalia de argint la Jocurile Olimpice si nu medalia de aur pentru care se antrenase toata viata.

Viata este magica. Sa profitam de toate secundele ce ne raman."


Marc Levy.

Eu, cartea si cei nemuritori

Hai, sa-ti vorbesc, iar despre ceva. Poate despre mine. Poate despre mine, altfel decat ma stii. Poate despre mine cea care lacrimeaza in fata unei carti. Poate despre mine cea care se regaseste in filele unei carti. Poate despre mine cea careia ii place mirosul unei carti vechi si pe care o pastreaza cu sfintenie si la care tine enorm.
Hai sa-ti vorbesc despre carte si despre mine, totodata!

Este placuta orice intalnire cu un el sau o ea a unei file sau a unui manunchi de file adunate intre doi pereti cartonati ce o ingrijesc.

Nu-mi plac caritle ieftine, cu vedete, limaj de doi lei, fara strangeri de mana, fara palpairi ale inimii si fara invitatie la a fi...

Cartea reprezinta pentru mine o intalnire sau o reintalnire programata de timp, descoperita de mine, citita de mine si analizata de insasi viata mea cu toate ale ei!


Fiecare carte ce se odihneste in manile mele linistite, triste, planse sau vesele este o visare lunga, profunda si fiecare fila imi transmite, parca, mesajul acela cald de "nu esti singura pe lume"...


Nu are rost sa va dau nume de carti care m-au format, care m-au renascut, care m-au ajutat, care m-au facut copil, femeie, mama, iubita si chiar amanta...Pentru ca erau file ce-mi descopereau personaje in care ma regaseam catusi de putin desi peransamblu nu eram ceea ce erau ele...

Imi sunt dragi cartile!
Imi aduc aminte, cum in liceu toti banutii mei de buzunar se duceau pe carti.
In primul an de facultatea nebunia asta a continuat...
Nebunia continua si acum...doar ca are alt ritm..mai lent...

Multumesc fiecarei file in parte pentru ca mi-a dat voie sa ma hranesc cu iubire, speranta vise, omenie. Multumesc fiecarei file ca mi-a aratat lumea ce exista dincolo de ce traiesc eu in fiecare zi...

Unele file au extras intr-un mod miraculos frumusetea din mine! M-au facut alta, cel putin pentru moment!

Am senzatia aceea de nebunie curata si frumoasa. Am senzatia ca o carte buna te face sa zbori...te face sa vrei sa traiesti langa oameni frumosi si buni!

Mi-au trecut prin maini carti ce cuprindeau milioane de cuvinte asezate atat de frumos, asezate frumos pe un cer umbrit de curcubeu...


Mi-au trecut prin maini carti ce le tineam pe noptiera, ce ma strigau de acolo. In diminetile libere ma chemau si petreceam timp cu ele pana dincolo de mine...

Mi-au trecut prin maini carti care-mi strigau cuminti si imi spuneau lin ca ele detin oameni lini, calzi, frumosi, oameni plini de viata, entuziasmati...oameni cu forma de ingeri si ingeri cu forma de oameni; oameni, ca si mine de altfel ce trec peste lucrurile simple si frumoase ale vietii in goana dupa a trai si a-si asigura ziua de maine!

Si acum, pe final nu pot sa-ti zic decat atat, dragul meu cititor...
Poti incerca sa te redescoperi printre randuri, fraze, cuvinte si chiar litere. Sa vezi daca tu poti fi un personaj de poveste...un personaj care face lumea mai frumoasa cu propriul lui zambet - citeste doar.:)

PS. Intr-o lume plina de durere, suferinta, prostie, idiotenie si multe altele au fost oameni, si inca mai sunt oameni care nu s-au razboit cu nimeni si nimic decat cu ei insisi. Oameni care au ales sa taca, aparent sa taca, dar si-au lasat povestea scrisa pe cer ca sa fie luminata de soare, adiata, citita, traita de vant si ploi...

PS2. Am scris aceste cuvinte cu gandul la Gabriel Garcia Marquez care este bolnav, are cancer si deja si-a scris scrisoare de adio catre cititorii sai!!!:(

Egon Schiele-da, e erotic, dar e senzational

M-am prins eu ca e cazul sa ma apuc de licenta. Ma gandeam sa impartasesc treaba asta cu voi. Si ma mai gandeam ca e cazul sa mai fac un post despre arta. Am sa fiu in pas cu timpurile si am sa fac un 2 in 1.
Eu fac sticla la facultate. Si cum nu-mi surade ideea de a face un recipient sau ceva ce a mai fost facut, m-am gandit sa ma arunci intr-o chestie MARE. Pentru mine e mare, fiindca e proiectul de licenta, fiindca e o chestie care-mi place, fiindca nu am mai vazut-o la nimeni, fiindca inseamna mai mult decat "eh, o sticla misto", fiindca e o provocare.
Hai mai intai sa il prezit pe Egon Shiele. Artist austriac, născut la 12 iunie 1890 în Tullin. El si Klimt, artisti extraordinari si prieteni. E pasionat de nuduri si erotism, are o linie extraordinara, un simt al culorii senzational, intelege natura umana la un nivel la care majoritatea doar viseaza. Omul asta are un stil cu totul si cu totul aparte, il recunosti din 20 000 000 000 . Mie imi place. Mult. L-am cunoscut acum ceva timp, in liceu, dar am inceput sa-l inteleg ceva mai tarziu. Pana una alta, dezvolt o mica obsesie pentru lucrarile lui.
Vreau sa transpun in sticla o lucrare de-a lui Schiele. La inceput m-am gandit sa fac eu una, din capatana mea, cu manutele mele. Dar m-am gandit mai apoi ca mi-ar fi mai usor si mai la indemana sa incerc o interpretare. Plus ca-mi si place foarte mult. Buuun, sa incepem. Vreau sa fac o lucrare 2D sau 3D, marime naturala, vitraliu cu interventie de gravura. Poate si ceva metal pe ici pe colo. Pana imi termin documentarea mai e, pana imi fac schitele mai e, pana fac lucrarea propiu-zisa e si mai mult. Dar m-am entuziasmat.

Pledoarie pentru (un) Puric

El e Puric. Dan Puric. Un intelctual rasat într-o Românie spurcată de personaje nocive. Poate pentru mulţi dintre voi numele ăsta nu vă spune nimic. Pentru că Dan Puric nu e Nikita, nu e Sexy Brăileanca şi nici măcar Tarky. El nu iese din coşciug la emisiuni pentru cucuvele şi guşteri. Nu! El e un Puric cu puteri colosale care se luptă cu mentalităţile, lucru cel mai greu de făcut. Nu apare des la TV, e o floare rară, iar viaţa publică aproape că nu-l interesează. Dan Puric e regizor, e actor, pune în scenă spectacole ca "Don Quijote" după Miguel de Cervantes, e mim. Şi mai e ceva: OM cu litere imense! Îmi place atât de tare OMUL ăsta încât nu ştiu ce să scriu mai repede despre el. Mă simt atât de mic când scriu despre Dan Puric, despre un aşa om, o asemenea personalitate, un atât de înalt spirit... În el vezi contopite genialitatea acestui popor, mândria teribilă de a aparţine acestui neam, un "homo religiosus" al lui Mircea Eliade, un "spirit al amplitudinii". Puric apare la TV rar, dar extraordinar de bine. În genere, de Paşte şi de Crăciun. Îmi face de fiecare dată plăcere să-l ascult, să-l privesc. Are un discurs impecabil, face referiri la Kant, Hendel, părintele Stăniloaie şi la mulţi alţii. Însă nu uită în niciun moment că se adresează maselor de oameni şi atunci aduce nişte exemple extraordinare din viaţa noastră zilnică. Foloseşte experienţele personale. Asta îl face diferit de ceilalţi intelectuali precum Patapievici, Pleşu sau Liiceanu care par a trăi în propriile universuri utopice. Nu, Puric nu e aşa. El e de aici, ne dă senzaţia că ne aparţine. Când şi-a dat seama că spiritul e esenţial, şi-a întors faţa către credinţă, către Dumnezeu. Şi asta i-a oferit sclipire. Astfel, Dan Puric devine un amestec aproape imperfectibil de credinţă, încredere, sclipire şi inteligenţă. În plus, are o mimică dezarmantă şi un umor nebun, atunci când îşi propune. E o enciclopedie vie. Se vede de la kilometri distanţă că Puric n-a citit mii de pagini din snobism şi ipocrizie sau pentru că i s-a impus. El a citit spre a înţelege. Asta e teribil de greu: să înţelegi. Când îi asculţi discursul aplecat aproape mereu spre religie, creştinism, îţi dai seama că mai avem o şansă aici, în România. El găseşte calităţile neamului ăstuia, într-o mare de defecte. Iar argumentele sunt imbatabile şi intangibile. E de-a dreptul sclipitor. Astfel de oameni te pot convinge oricând pe tine, ca tânăr pe cale să dezarmezi, să o iei de la capăt şi să speri. Să nu-ţi părăseşti naţia, şi aşa pe zi ce trece mai săracă în valoare brută, în bun-simţ, în oameni de bine. Puric a scris şi două cărţi: "Cine suntem" (citită pe nerăsuflate, o imensă gură de aer curat) şi "Despre omul frumos" (o am, dar n-am citit decât prefaţa...). În fapt, nu-s cărţi, ci conferinţe, interviuri, apariţii TV puse pe hârtie într-un mod măiestrit. El trăieşte prin tineri, îi adoră, ne vrea binele în orice circumstanţă. Mai nou, ţine o serie de conferinţe prin Bucureşti. Sălile sunt pline ochi cu tineri. Minunat! Tinerii gustă din Puric. Se îmbată cu înţelepciune, cu sclipire. Am şi eu destui prieteni care s-au apucat de citit Dan Puric. Asta nu poate decât să mă bucure enorm. Când vorbeşti sau scrii despre el, te simţi copleşit. Un "genial" ca Puric te minimalizează, pari un mic nimic într-o lume a înţelegerii mult prea complexă. Nu mai am vorbele la mine. Închei aici. Domnule Dan Puric, sunteţi un OM FRUMOS! Mă înclin, cu drag...

"El, omul de azi, pedalează zadarnic într-un prezent continuu. A locui cu fiinţa doar într-o dimensiune a timpului - şi aceea distorsionată - înseamnă moartea lentă, dar sigură, a identităţii." (Dan Puric, "Cine suntem")

"Mi-am făcut, cum am putut, un catarg, de care m-am legat, strigându-le sirenelor:

- Minţiţi! A fi român este o frumuseţe a lumii!" (Dan Puric, "Despre omul frumos")

MĂ MAI GĂSIŢI PE BLOG-UL MEU PERSONAL: EXERCIŢIU DE ATITUDINE

Artist si ego

Unul dintre hobby-urile mele preferate este fotografia. Pasiune prea putin cultivata din lipsa de timp. Cum era si normal, sunt o mare vanatoare de reviste de profil. Asa ca zilele trecute, spre norocul meu, mi-a picat in mana o revista foarte interesanta...editata in nici un caz la noi. Intr-adevar, pretioase sfaturi si interviuri. Dar am dat peste unul care m-a facut sa stramb din nas.
Un domn fotograf care detesta sa recunoasca faptul ca s-a plictisit de fotografie. Un om care considera ca fotografia a devenit prea "usoara" pentru el. Este acel gen de om care pune pret pe competitie. Eu nu.
Cand vine vorba de arte gen pictura, sculptura, pozie, fotografie, etc. singurul cu care poti face competitie esti tu insuti. Si dupa cum bine zicea cineva, inspiratia e divina...pentru unii. Fara lupta cu sine, nu exista progres. Ce inseamna un artist adevarat? Ma intreb si eu. Este acel om pentru care limita inseamna oboseala fizica, trupul in sine. Nu exista limita in arta. Nu poti spune "am aflat tot". Imaginatia e infinita, e proprie, e intima si nu depinde de imaginatia altcuiva.




Orice verb defineste o arta.


Tu ce arta practici?