Primavara:)

*** Pozele sunt facute anul trecut:)


O astept de multa vreme.
Iarna lunga mi-a amortit sufletul si trairile
Hainele groase si bocnacii grei mi-au obosit trupul.
Parul ud si deseori rece mi-a inasprit tampletele.
A fost lunga, friguroasa, nervoasa, rea...
iarna de anul asta!
Dar...
Dar de maine...
Vine primavara:)
O astept de mult.
Mi- e dor de ea.
Parca acum, cand stiu ca vine
sigur maine
am un chef nebun sa fiu eu,
sa iubesc,
sa dansez,
sa visez,
sa vreau si mai ales
sa pot.
Maine ea vine.
Stiu ca o asteptati cu totii, stiu ca o vreti cu totii...

Primavara lunga, dulce, frumoasa si calda sa aveti:)

Cine esti CHIAR conteaza:)

Povestioara următoare deşi este un pic exagerata, o accept pentru că a făcut ceva în sufletul meu să vibreze atunci când o citeam! Mi-ar placea foarte mult sa placa si catorva dintre voi, dragii mei colegi!

Cine sunteti voi conteaza, face diferenta!

O profesoara din New York s-a hotarat sa-i onoreze pe toti absolventii liceului, spunandu-le insemnatatea pe care a avut-o fiecare dintre ei. Ea l-a chemat pe fiecare elev in fata clasei, pe rand. Intai, i-a spus fiecaruia ce insemnatate a avut pentru ea si pentru clasa. Apoi i-a dat fiecaruia o panglica albastra, imprimata cu litere aurii, pe care scria “Cine sunt eu conteaza (face diferenta)!” Dupa aceea, profesoara a decis sa realizeze un proiect al clasei, sa vada ce impact ar avea recunoasterea asupra unei comunitati. I-a dat fiecarui student inca trei panglici si i-a instruit sa mearga si sa continue aceasta ceremonie. Apoi trebuie ca ei sa urmareasca rezultatele, pentru a vedea cine a cinstit pe cine si sa comunice clasei peste o saptamana rezultatele. Unul dintre baietii din clasa s-a dus la un director junior dintr-o companie din apropiere si l-a “premiat” pentru ca l-a ajutat cu planificarea carierei. I-a dat o panglica si i-a pus-o pe camasa. Apoi i-a mai dat doua panglici si i-a spus: “Facem un proiect de clasa pe tema recunoasterii meritelor si ne-ar placea sa mergeti sa gasiti pe cineva pe care sa-l apreciati si sa-i dati o panglica albastra.” Mai tarzu in acea zi, directorul junior s-a dus la seful lui, care avea reputatia de a fi un tip morocanos. I-a spus ca il admira cu-adevarat pentru ca e un geniu creativ. Seful a parut foarte surprins. Directorul junior l-a intrebat daca ar accepta in dar panglica albastra si daca ii permite sa i-o puna in piept Seful lui a zis: “Ei bine, sigur.” Directorul junior a luat o panglica albastra si a pus-o chiar pe sacoul sefului sau, deasupra inimii. Apoi a intrebat, oferindu-i ultima panglica, “Vreti sa luati aceasta panglica si sa o dati altcuiva in semn de apreciere? Adolescentul care mi-a dat-o are un proiect la scoala si vrem sa ducem mai departe aceasta ceremonie a panglicilor albastre, sa vedem cum afecteaza ea oamenii.” In acea seara, seful a venit acasa si s-a asezat impreuna cu fiul sau de 14 ani. A spus: “Cel mai incredibil lucru mi s-a intamplat astazi.” “Eram in biroul meu si unul dintre angajatii mei a intrat si mi-a zis ca ma admira si mi-a dat o panglica albastra pentru ca sunt un geniu creativ. Imagineaza-ti! El crede ca sunt un geniu creativ! Apoi mi-a pus in piept o panglica albastra pe care scrie Cine sunt eu conteaza (face diferenta)! “Mi-a dat o alta panglica si mi-a cerut sa gasesc pe altcineva pe care il apreciez. In timp ce ma intorceam acasa, am inceput sa ma gandesc pe cine as putea aprecia si cui as putea oferi aceasta panglica si m-am gandit la tine. Vreau sa stii ca te apreciez pe tine. Zilele mele sunt confuze si cand vin acasa nu prea iti dau atentie. Tip la tine pentru ca nu iei note suficient de bune la scoala si pentru dormitorul tau dezordonat. In seara asta, am vrut doar sa ma asez aici si, ei bine, doar sa te fac sa stii ca tu chiar contezi pentru mine. Alaturi de mama ta, tu esti cea mai importanta persoana din viata mea. Esti un pusti minunat si te iubesc!” Emotionat, baiatul a izbucnit in hohote de plans si nu se mai putea opri. Intregul corp ii tremura. S-a uitat la tatal sau si i-a zis printre lacrimi: “Tata, asta-seara, mai devreme, stateam in camera mea si am scris o scrisoare pentru tine si mama, explicandu-va de ce a trebuit sa imi iau viata si va rugam sa ma iertati. Aveam de gand sa ma sinucid in noaptea asta, dupa ce voi veti fi adormit. Chiar am crezut ca nu iti pasa deloc, de nimic. Scrisoarea e sus. Nu cred ca voi mai avea nevoie de ea.” Tatal sau a urcat in camera baiatului si a gasit o scrisoare sincera plina de suferinta si durere. Seful s-a intors la lucru un om schimbat. Nu mai era un morocanos si s-a asigurat ca toti angajatii lui afla ca intr-adevar conteaza (fac diferenta). Directorul junior a ajutat multi alti oameni in planificarea carierei, unul fiind chiar fiul sefului sau si nu a uitat sa le spuna ca fac diferenta in viata lui. In plus, tanarul si colegii sai de clasa au invatat o lectie valoroasa: “Cine esti CHIAR conteaza (face diferenta).”
Te rog sa nu uiti ca te consider o persoana importanta pentru mine, altfel nu ai fi primit acest mesaj in primul rand.

Cine esti chiar conteaza (face diferenta) si am vrut sa stii asta. Iti predau panglica albastra.Sa ai o zi minunata si sa sti ca cineva s-a gandit la tine astazi!
Nu ai nici o obligatie sa trimiti acaest mesaj la nimeni. Nu la doua si nici la doua sute. In ceea ce ma priveste, poti sa il stergi sau sa treci la urmatorul mesaj. Dar daca ai pe cineva care inseamna mult pentru tine, te incurajez sa ii trimiti acest mesaj si sa-i dai de stire. Nu stii niciodata cat poate conta o apreciere pentru o persoana.

CINE ESTI FACE DIFERENTA! :)

Simion Dumitru

Ma intitulez Dumitru..., cu toate ca mi se mai spune si Mitica, Miticutz, Miticutza, Simion, Dumi sau Mi...

    o sa incerc ca in randurile urmatoare sa ma prezint cat mai succint...
    Ziua de 30 noiembrie 1987, a fost una de bucurie pentru parintii mei..., Dc? poi cum nu e sarbatorit Sf Andrei - zi deosebita si pentru mine pentru ca in aceasta zi am vazut pentru prima oara lumina, atat imi lipsea pentru ca Dragostea o aveam..., Imi pare rau ca nu ma cheama si Andrei...
    Inspre bucuria mea m-am nascut la tara - da sunt taran autentic si nu taran de la oras cum mai sunt unii in zilele noastre - intr-o familie destul de numeroasa - suntem cinci frati (eu penultimul si poate cel mai avantajat). Daca Berzunti de Bacau va spune ceva inseamna ca stiti cate ceva despre localitatea mea natala. Pentru mine aceasta reprezinta coltul de Rai de care ma pot bucura pe Pamant.
     Prima educatie am primit-o de la parintii mei si in special de la mama (tata era mai mult plecat). Ei mi-au format baza si ar trebui sa le fiu recunoscator pentru asta. Am fost invatat de mic sa merg la biserica, sa ma rog, sa scriu, sa citesc.

De la 1. eu in tinerete;))

    Am fost inzestrat cu o minte agera si in clasele 1-8 am fost primul din clasa. Colegii imi spuneau "domnul presedinte" sau "Eminescu" (Eminescu ma numesc si acum unii.  Nu stiu cum fac ei legatura dar...), asta probabil si din cauza ca am fost ales seful clasei in acesti ani si ii cam "capaceam" - da am fost un mic bataus in copilarie. Imi aduc aminte cu drag de anii petrecuti in scolile de la Berzunti, de invatatoare de profesori, de jocurile copilaresti, de colegii pe care rar ii mai intalnesc pentru ca majoritatea au plecat in tarile calde...

De la 1. eu in tinerete;))

    Am urmat apoi liceul la "Dimitrie Cantemir" sau Energetic din Onesti. Aici insa cu greu am reusit sa ma mentin in prima jumatate a clasei, poate datorita calitatii proaste a invatamantului de la Berzunti, insa cei patru ani au trecut repede si am fost surprins cand am luat BAC-ul cu o nota bunicica, fara prea mult efort. Cei patru ani au fost destul de dificili pentru mine, mai ales primii doi ani. Tot acest timp am facut naveta Berzunti-Onesti (pe o distanta de 35Km- si nu am avut statia la poarta), De ce zic ca primii doi ani au fost mai grei, poi m-am obisnuit mai greu cu elevii de acolo, erau cu totul diferiti fata de fostii colegi- si existau ca si la noi bisericute, ..., peste asta am trecut mai repede dar era foarte greu cu transportul pentru ca mergeam cu niste darapanaturi de autobuze in care vara mureai de cald si iarna de frig iar pe langa asta trebuia sa suporti si fumul si praful si desele defectiuni care apareau. Era destul de greu pentru ca in acesti ani nu mai erau navetisti elevi ci doar muncitori si nu prea aveai cu cine sa te iei cum se spune. În fiecare dimineata trebuia sa ma trezesc de la ora 4, o jumatate de ora ma pregateam (ma imbracam si mancam) iar pana la ora 5 trebuia sa ajung la autobuz - cam 20 min de mers pe jos - O ora dura pana sa ajungem la Onesti (o ora de chin pentru ca de multe ori stateam in picioare ingramadit printre oameni). Imi vine sa zambesc acum cand ma gandesc ce imbulzeala era la urcarea in autobuz - se facea moarte de om nu gluma. Ajungeam la scoala cu doua ore mai devreme de a incepe orele de curs, in acest timp imi faceam temele sau mai invatam cate ceva in clasa. Toate astea m-au calit pe langa munca de la tara de care acum am parte mai putin ( din pacate). Ceilalti doi ani au fost mai usori -as putea spune- pentru ca s-au bagat autobuze din ce in ce mai moderne de la ora 6-30, nu mai inghetam de frig, nu mai muream de cald si nu ma mai trezeam de la ora 4. Majoritatea colegilor sunt acum la facultate, si multi dintre ei au plecat cu burse in strainatate- bv lor.
     Eu am zis ca termin liceul si ma duc in armata ca voluntar - si am fost - am dat toate testele, eram admis. toate acestea se intamplau odata cu inscrierile la facultate. Eram bucuros ca fusesem admis si asteptam sa fiu chemat, insa am asteptat mult si bine un an de zile si nu m-au mai chemat - probabil asteptau ceva bani dar eu nu cunosteam mita asa ca am asteptat ca anul urmator sa ma inscriu la o facultate. Dar anul ala nu am stat degeaba am muncit din greu pt niste bani la sapat de fantani. Nu stiu daca ati vazut vreodata cum se sapa o fantana cu foreza manuala. ( daca n-ati vazut va explic eu - tre sa impingi, sa impingi si iar sa impingi de niste fiare, sa se umple sapa, apoi sa scoti sapa la suprafata trebuie sa dai la manivela pana iti ies ochii, apoi sapa trebuia descarcata cu lopata. Un an de zile am facut sala nu gluma. Dar a fost frumos, pentru ca am cunoscut o multime de familii -am stat la masa cu peste 100 de familii din judetul Bacau- un an de munca distractie si bautura la greu. Cea mai adanca fantana la care am sapat a avut 36  de metri. Nu cred ca multi ar fi intrat intr-o asemenea fantana ! Nu regret nici o secunda din acel an - a fost prea plin prea formativ pentru mine - m-a pregatit pentru viata.

   In 2007 am ajuns si eu printre daramaturi la Universitate "universitate tânără, dinamică şi racordată la exigenţele instituţiilor europene de învăţământ". Initial am vrut sa ma inscriu la facultatea de stiinte dar altii ma voiau inginer, si nu puteam sa ripostez prea mult pt ca nu stiam prea multe despre facultate...-daca stiam eu cata matematica se mananca aici ma duceam la litere- 

    Si iata-ma in 2010 la IPMI-sti, cand toate imi sunt aduse pe tava, fara efort din partea mea, numai sa devin ingineru' lu' peste.(da cine stie ce-mi rezerva viitorul). Oricum sunt multumit peste masura de situatia in care ma aflu- ceva mai bine de atat nu cred ca se putea...

     In concluzie -cine's io?-Un putregai, o mana de lut cu ochi care are mari sperante de la viata - un putregai care vrea desavarsire - 

  

Ieri...:)

Azi...a fost o zi frumoasa! Dupa examen George a iesit cu mine afara. Ne-am dus intr-un parc in care eu nu am fost pana acum. In Crangasi. Acolo era un lac superb, lacul era ingheatat...era superb...

O sa va arat cateva poze..:)
























asta e catelul care a mers cu noi mereu...era tare scump:)



...si acum NOI:)

LECTIE DE VIATA

"Daca vrei sa intelegi ce inseamna un an de viata, pune intrebarea unui student care a picat la examenul de sfarsit de an.O luna de viata: vorbeste-i despre ea unei mame care a adus pe lume un copil prematur si-l asteapta sa iasa din incubator ca sa-si stranga pruncul in brate,teafar si nevatamat.O saptamana :intreaba-l pe un barbat care lucreaza intr-o uzina sau o mina ca sa-si hraneasca familia.O zi :intreaba-i pe doi indragostiti lulea care asteapta sa se reintalneasca. O ora: intreba-l pe un claustrofob prins intr-un ascensor in pana.O secunda: uita-te la expresia unui om care tocmai a scapat dintr-un accident de masina; si o miime de secunda:intreaba-l pe un atlet care a castigat medalia de argint la Jocurile Olimpice si nu medalia de aur pentru care se antrenase toata viata.

Viata este magica. Sa profitam de toate secundele ce ne raman."


Marc Levy.

Gândiţi, vă rog!

         Am văzut in seara aceasta finalul unui film (nu ştiu cum se numeşte şi nici nu are importanţă). Era un "clasic" film american, de dragoste, in care patru fete merg intr-un loc anume să caute o perche de pantaloni, când de fapt, ideea era de a căuta dragostea piedută a uneia dintre ele. Printre altele, din ceea ce am apucat eu să văd, "suferindei" in cauză i se spune de către prietenele ei că trebuie să inceteze să mai gândească şi să-şi urmeze inima. Acum, hai să fim serioşi! Prostiile astea din filme nu trebuie crezute. Sunt sigură că şi voi aţi avut măcar o dată in viaţă un moment in care aţi spus altcuiva să facă acelaşi lucru: să-şi urmeze inima. Dar când vine vorba de voi, intotdeauna incercaţi să gândiţi ceea ce urmează să faceţi, indiferent de planul/situaţia in care urmează să acţionaţi. Mi s-a intâmplat de multe ori acest lucru, in care mi se spunea să nu mai gândesc aşa mult (pe plan sentimental, in general) şi să trec la fapte. Dar, experienţa mea de până acum mă indeamnă să vă spun şi vouă că mi-e mult mai bine când intorc situaţia/ideea pe toate părţile. Măcar dacă fac ceva greşit, ştiu că este o prostie gândită. Cu ce mă ajută? Cu faptul că ştiu că nu imi ţin capul doar ca să nu mă plouă in gât. Aşa că, inainte de a vă apuca să credeţi tot ce se spune pe la televizor, puneţi-vă şi voi mintea la contribuţie şi gândiţi-vă dacă intradevăr e bine sau nu să gândiţi inainte, sau e mai bine să vă daţi apoi cu capul de pereţi că aţi fost nişte tâmpiţi!