autor: Ursu      
Sâmbătă,  22 octombrie, de la ora 13, va avea loc “Festivalul medieval – Pavel  Chinezu”, în cinstea legendarului cneaz bănăţean, care este din păcate  mult mai apreciat în Ungaria decât la noi în ţară. Evenimentul va avea  loc în satul Covaci (ieşire pe Calea Aradului, la 6 km de Timişoara), pe stadionul Fortuna. Intrarea este liberă.Vor fi prezenți  membrii Ordinului  Cavalerilor de Hunedoara, care vor reconstitui atmosfera turnirurilor  medievale, şi cei ai grupului muzical Huniadi Cantores. Profesorul Ioan  Hațegan, autorul unei monografii intitulată chiar ”Pavel Chinezu” și  publicată în 1994, va susține o prelegere despre marele comandant de  oști al lui Iancu de Hunedoara. “Nu vor lipsi concursurile pentru public  și nici alte surprize”, a confirmat jurnalistul Octavian Stăncioiu,  unul dintre organizatori.
Pavel Chinezul a  trăit între 1432 şi 1494 și a fost un mare comandant de oști, în slujba  celui mai mare rege pe care l-a avut Ungaria, românul (după tată) Matei  Corvin. Renumit pentru forța sa incredibilă, Pavel Chinezu a fost  comite de Timiș. De la el se trage denumirea celebrei echipe care a  dominat fotbalul românesc în anii ’20, Chinezul Timișoara. 
Sursa: FrontPress.ro 
 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu