Drumul spre Sighet

Cum va spuneam azi am facut un drum la Sighet...
Am promis si imagini din drumul meu si pentru ca am prins o zi frumoasa in prima parte cu ceva soare, chiar am reusit sa fac ceva poze.Sus la Sambra oilor copacii erau plini de promoroaca,era super peisajul ..m-am oprit si am facut niste poze si celor de pe partie,un  tip a legat la un moment dat sania de masina si  si-a tras amicul cu sania pe partie,mi-am zis"ce nebun! cata inconstienta daca se impotmolea cu masina in zapada?...Doamne si eu zic ca merg la spitalul de nebuni,pai nebunii sunt liberi si  sunt aici pe partie",vazand ca fac poze tipul imi striga"haideti doamna si dumneavoastra  sa  va dati cu sania"...i-am spus:"da,da...cand ma intorc"...:))
Ajung la spital,caut sectia adulti barbati...gasesc in final cladirea,sunt mai multe in curtea spitalului,intreb intre timp pe cineva daca am oprit bine,mi se raspunde:"daca erai desteapta opreai la scara..."(eu oprisem la 10 metri distanta de intrare...) zic in sinea mea"e clar !!!astia nu-s chiar asa nebuni"...:)
imi iau  plasele din masina si ma indrept spre cladire,pe trepte ma ajunge un tip:
- imi dai doua tigari,doamna patroana?
-imi pare rau,n-am,nu fumez,ii raspund eu..
-da' bani  ai? imi dai 2 lei?
-nu-ti dau 2 iti dau 5 dar  lasa-ma sa urc treptele si sus ma opresc si-ti dau...
Ajung  in hol,ma opresc  pun bagajele cu mancarea si  atentia pentru medic pe bancheta de pe hol si-i dau banii promisi..
-sa traiesti domnuca!sa-ti dea D-zeu sanatate!
-sa-ti dea si tie Cel de sus...ca ai nevoie, spun eu  si dau sa merg mai departe.Termin discutia cu medicul care ma asigura ca este totul bine,omul nostru fiind pe drumul cel bun...incerc sa caut  salonul,mi se spune ca e la subsol...,gasesc salonul ,asistentul(asa credeam eu ca e...pentru ca purta halat alb,dar el de fapt era un om de ordine,un fel de gardian,persoana de bagat la inaintare in caz de forta majora,pentru ca am bagat seama ca asistentele erau intr-un salon apropiat,trei la numar.)anunta vizita noastra,am luat-o si pe fiica-mea cu mine,ce credeati?
Dau ochi cu omul...parea linistit la prima vedere,ma recomand ...la inceput nu ma recunoaste,apoi cand ii spun inca o data cine sunt...imi spune:
-Oooo!!ma iertati,ca nu v-am recunoscut,sunteti d-na comandantului...
-Sotul meu a murit,nu mai este comandant,sau poate o fi pe lumea cealalta,stiu si eu??!! incerc eu sa glumesc,ca sa gasesc o punte de legatura cu omul..
-Ce om a fost sotul dv.! am fost la o vanatoare cu el...mare domn!
-Da, mare ,intaresc eu spusele lui,ceilalti din salon ne priveau ca la spectacol,mutisera toti.
-Dar,spuneti-mi cum e Zoe?
-E bine spun eu...o sa va caute in februarie,luna asta nu poate sa vina...
Si uite asa am bagat de seama ca omul nostru nu-i dus cu pluta cum credeam eu...ca tratamentul si-a spus cuvantul si poti discuta  orice cu el...m-am dus mai apoi  in oras sa -i cumpar niste medicamente pentru ochi(erau cam scumpe si spitalul nu avea asa ceva...asa ca personalul a asteptat sa vina un apartinator sa puna reteta  in brate...)ma gandesc  oare cei care nu au bani ce fac in astfel de cazuri?
Revin cu medicamentul si intru in cabinetul asistentelor sa le rog sa-i administreze picaturile chiar acum pentru ca il usturau tare ochii.
Cumpar din oras si niste suc pentru cei din salon si ceva dulciuri,le impart,oamenii se uitau la mine ca la Mos Craciun,imi multumesc toti ca niste copii cuminti...m-a cuprins un sentiment ciudat,parca nu erau asa cum mi i-am inchipuit eu...pareau sanatosi,doar putin deprimati....in afara de doi care chicoteau in fundul salonului...fiica-mea i-a vazut ca eu n-am avut ochi  pentru toti...eram cu spatele spre ei...
Imi povesteste apoi ca de revelion a fost trist,n-au avut un suc,o prajitura...ceva...mi-a parut rau pentru el si m-am gandit nu puteau cei de la spital sa le faca si lor o bucurie? era mare lucru un suc si o prajitura?
Oricum ,mi-am propus sa revin sa le fac cite-un pachetel tuturor,vorba mamei mele,D-zeu s-o ierte:"ca sa manince si mortii mei pe lumea cealalta..."