Ion Pribeagu (1887-1971) In tara mea

În ţara mea sunt văi şi munţi şi flori,
 Şi diamante,
 Şi sunt sticleţi atât de mulţi în capete savante !…
 Poeţii ritmului sărac slăvesc albastrul zării,
 Şi creşte-atât de mult spanac pe lanurile ţării.

 În ţara mea sunt tei şi plopi,
 Şi zarea-i diafană,
 Şi-n ţara mea jandarmi şi popi iau lefuri de pomană;
 Şi-n ţara mea sunt flori de myrt,
 Principiu sau idee,
 Sunt vorbe de păstrat în spirt, expuse prin muzee.

 Din larg de crânguri vin zefiri şi tuturor dau veste
 Că-n ţara mea sunt trandafiri şi fete
 Că-n poveste,
 Idile nasc şi se desfac subt luminiş de lună,
 În ţara mea onoarea-i fleac şi dragostea
 Minciună.

 Şi-n ţara mea sunt mulţi părinţi ce plâng morminte
 Multe …
 Şi pribegesc scrâşniri din dinţi …
 Dar cine să le-asculte,
 Când e minciuna pe amvon şi nedreptatea-i lege,
 Când guvernanţii-s de carton
 Şi nepăsarea Rege ?

 (“Vârfuri de spadă “, 1915)