IUBIREA CA UN ZUMZET

NEBUN DE ALB
de
ADRIAN PĂUNESCU
Acum sunt mai pustiu ca totdeauna,
De când ma simt tot mai bogat, de tine,
Si-mi stau pe tâmple soarele si luna,
Acum mi-e cel mai rau si cel mai bine.

M-as jelui în fel de fel de jalbe
În care nici n-as spune cum te cheama,
Patrate negre si patrate albe
Îmi covârsesc gradina si mi-e teama.

Si, uite, n-are cine sa ne-ajute,
Abia-si mai tine lumea ale sale
Si-ntr-un perete alb de muze mute
Nebunii negri cauta o cale.

Prin gari descreierate - accidente,
Marfare triste vin, în miezul verii,
Iar eu sunt plin de gesturi imprudente,
Ca sa te-apropii si ca sa te sperii.

Jur-împrejur, privelisti aberante,
Copii fragili ducând parintii-n spate,
Batrâni cu sanii gri de os pe pante
Si albatrosi venind spre zari uscate.

Mi-e dor de tine si îti caut chipul
În fiecare margine a firii,
În podul palmei, daca iau nisipul,
Simt un inel jucându-se de-a mirii.

Te-aud în batalii din vreme-n vreme,
Ostasii garzii tale ti se-nchina,
Iubita mea cu foarte mari probleme,
Cu chip slavon si nume de regina.

Fiorul rece prin spinare-mi trece,
Când mi-amintesc cu gene-nlacrimate
Ca tu, de la etajul treisprezece,
Voiai sa te arunci, sa scapi de toate.

Dar tu-ntelegi, de fapt, ca nu se cade
Sa-ti pui în cumpana întreaga viata,
Ca nu-s în joc abstractele rocade,
Ci sângele ce fierbe sau îngheata.

Neputincioasa, trista si frigida,
Asa ai fost si apareai senina,
Dar cel care-a stiut sa te deschida
Nu-i fericit, ci îmbatat de vina.

De te lucram sârguincios cu dalta,
De te faceam din carnea mea, iubito,
Nu deveneai, cum astazi esti, o alta,
Pe care la caldura am trezit-o.

Lasând ambitiile de o parte,
Ne aruncam în marea nemiloasa
Si-mpreunati, ca filele-ntr-o carte,
Ne facem, din sudoare, sfânta casa.

Pe urma, vin ceilalti sa ne-o distruga
Si ochii tai ma cauta întruna
Si eu înalt nefericita ruga,
Purtând pe tâmple soarele si luna.

Si te iubesc cu mila si cu groaza,
Tot ce-i al tau mi se cuvine mie,
Ca un nebun de alb ce captureaza
Regina neagra, pentru vesnicie.




IUBIREA CA UN ZUMZET
Căutam un cuvânt potrivit gândului meu...
Acesta este: "zumzet"! Aduce aminte de sârgul albinelor printre flori, de mierea gălbui-aurie...
Iubirea, "zumzăie" prin toată fiinţa care iubeşte, se răspândeşte printre oamenii îndrăgostiţi.
"Iubirea ca un zumzet", nu se risipeşte!
EA, dă naştere altor pasiuni, multiplicând-o prin cei care o trăiesc!
Am să fac "un scurt circuit" de iubire nerisipită dar ridicată la rang de artă.
EL Adrian Păunescu, a iubit şi a scris...
EL, Emeric Imre, a simţit sentimentul şi l-a cântat!
Eu am îndrăznit să-l pictez...
Unii au admirat pictura mea şi au spus...
PS:
vedeţi postarea "NEBUN DE ALB"!

GÂND DEZMĂRGINIT

COPACI FĂRĂ PĂDURE
de ADRIAN PĂUNESCU


În povestea copacilor goi
Scârţâind într-o singură usă
Este vorba de noi amândoi
Este vorba de foc şi cenuşă.
Doi copaci fără frunze pe drum
Dupa cum îi priveşte înaltul
Doi copaci prin sărutul de scrum
Aplecându-se unul spre altul.

Spune-mi, pădure, cu frunza rară,
Unde-i iubirea de asta vară
Nu ştie iarna să se îndure
De noi, copacii fără pădure

Toată vara a fost numai foc
Şi-au fost stele în nopţi fără stele
Şi prin toamna şederii pe loc
Cade ultima frunză spre ele
În zadar către tine întind
Nişte crengi ce-mi fuseseră braţe
Alte uşi se aud scârţâind
De tomnatecul vânt sa se agaţe.

Nu mai suntem decât doi copaci
Vor veni tăietori să ne tundă
Vor lua crengi toţi copiii săraci
Pentru flacăra lor muribundă
Şi chiar dacă mă vei mai iubi
Peste crivăţul iernii ce vine
Fara braţe, cu ochii pustii
N-am să am ce întinde spre tine.
http://www.minte9.com/kb/copaci-fara-padure-cu-versuri-si-acorduri-muzica-folk-tatiana-stepa-i529

Acest tablou alb-negru, l-am pictat cu mult timp în urmă,
când artiştii erau în viaţă!
Acum îl privesc şi îl iubesc.
E gând, e poezie, melodie...?
Şi mult suflet...



Îl creionez în grabă...
Nemulţumită îl colorez pe o pânză.
Nu seamănă cu ce aveam în minte...
Descriu tabloul în cuvinte, resping risipa şi neantul
Gândul zboară!
Priviri străine îmi privesc gândul, nu mai este cel tainic al meu...
Răscoleşte alte gânduri, le scotoceşte fin sau dureros...
Gândul sare din tablou pe monitor apoi analizat, judecat şi pus „la zid”!
Nu îl deplâng . Îl iubesc fiind deja al lumii.
Trec prin sufletul meu urmele lăsate de „fulgerul iniţial”, înţeleg oamenii.
Se face din nimic un „ceva dezmărginit”.
Nu mă opresc: pictez gânduri !

UNARTE se trezeste primavara

 UNARTE-Universitatea Nationala de ARTE: avem expozitii, vindem chestii, ne laudam ca stim sa facem "arta", vrem sa ne bagati in seama. Nu mereu, dar din cand in cand meritam.

"Fix 2 luni". Nu chiar dar tot cam pe-acolo. A venit profu' saptamana asta si ne-a trantit-o: "Fix 2 luni pana la licenta. De azi, fix 2 luni."   Au trecut cateva zile de cand a binevoie a ne informa ca am ramas in pana de timp. Timp de finalizat proiecte, avem. Timp sa ne obisnuim cu ideea ca e gata, finish, no more, za end, nu.
"Artistii" sunt agitati. Misuna. Pe 24 puteti cumpara bucati de arta la .....sincer, am uitat iar locul ( e a 4 oara can intreb :unde era chestiia aia cu vanzare?). Am sa revin. In mai va fi Ziua Portilor Deschise. Asta e cam asa: se face curat in ateliere, ne gatim frumos, stergem praful, ducem gunoiul si expunem ce avem mai bun. Asta in ateliere.Curtea,(da, avem curte interioara, cu copaci si catei, sac!).... curtea asta o sa fie plina sau semi-manzgalita de corturi in care fiecare sectie se lauda cu ce are. Poti sa cumperi lucrari realizate de studenti, poti sa pui cate intrebari vrei legate de tehnici, materiale sau in mare cam despre orice: pentru asta suntem la datorie. Acum cativa ani am nimerit in mijlocul unui gratar uuuuuu.... pe la pranz. Am servit o singura data ziua asta de dimineata, cand eram inca la liceu si vroiam sa vin in recunoastere. Veni vidi vici... Buuuun, pe seara, dupa ce vizitatorii se duc la casele lor sau sunt dati afara incepe Noaptea Portilor Deschise. Doar pentru studentii de la UNARTE. Se poate intra cu legitimatie falsa, testat. Noaptea e cam asa: Se incepe pe seara, cand inca mai e lumina dar incepe sa se lase frigul. Avem muzica, scena si lumini colorate, bere din plin, prezenta din plin, chef de chestii stupide si haos. Anul trecut facultatea a reusit sa-si ia amenda si s-a dat stingerea devreme, pe la 1-2 am. In alte dati a tinul pana spre dimineata. Oricum, daca ai chef sa vezi ce inseamna sa fii student la arte, esti binevenit.
O zi decurge cam asa: Dimineata sau pe la pranz servesti pe post de ghid intr-un cort in curtea FADD
(Facultatea de Arte Decorative si Design), stai in post pana spre seara sau faci o pauza si schimbi locatia (caminul e la 10 minute de mers lenes, atelierele sunt la indemana, cel mai apropiat bar e la 20 de m de poarta facultatii, Cismigiul la 5 minute/ daca nu vrei sa te duci acasa). Pe seara te intorci si incepi ritualul de pierderea a timpului. De obicei se tine cont de "colegi", in sensul ca ne strangem in card in functie de grupa. Nu e un musai si nici o chestie batuta in cuie. E aproape imposibil sa nu cunosti pe cineva de la masa de alaturi. Intotdeauna cineva cunoaste pe cineva care il stie pe x si z si a fost fost coleg cu fratele lui y si etc... N-ai cum sa critici o chestie fara sa ajunga vestea in cealalta facultate in 15 minute. Testat.
UNARTE e formata din 3 facultati,FAP (Arte Plastice), FADD(Arte Decorative si Design), FITA(Istoria si Teoria Artei). Avem 3 sedii, la 2 minute de mers pe jos. De notat ca nu e facultatea si sediul. Suntem usor dezorganiozati. Cursuri de tin in 3 locuri,uneori si prin camin. Ateliere sunt din plin peste tot.

PICTEZ GINDURI

Nu cred in ursitoare, si totusi ne nastem cu o “masura” pentru viata noastra.
Si daca un proverb latin zice: “ Est modus in rebus”(este o masura in toate),
eu comentez si zic ca-i valabil si la om.
Masura aceasta umana, in mintea mea, nu este numai pentru lungimea vietii, pentru dimensiunile si formele corporale, pentru bogatie sau saracie, pentru frumusete, sanatate etc. ci este si pentru dimensiunile imaginative-infinite.
Vrem-nu vrem, ajungem pe parcursul vietii sa traim ceea ce am fi gindit ca nu poate fi adevarat; ca nu, nu-i pentru noi; ca noua nu ni se poate intimpla; si mai interesant,uneori, traim chiar si ce credem ca nu ni s-ar cuveni, fie de rau dar chiar si de bine.
Masura asta, ca o talanga,ori ca un clopotel de argint, e mereu cu noi, cel putin cu mine a fost si este. Tot ce as fi vrut sa ocoloesc, constienta fiind de ce vreau si ce nu, am ocolit cit am putut…si apoi tot am “ calcat in el” noroc sau nenoroc, nu l-am scapat.
Sta in puterea noastra insa, sa ne imaginam aceasta "masura" ca pe un pahar- acela din cintec- “si la toti le-o dat cu carul, numa mie cu paharul”,si trebuie sa ne uitam mereu la partea plina a paharului. O stiti pe asta cu paharul… dar la care parte a paharului va uitati, stiti? Mie mi se pare ca tocmai asta nu stim si nu vedem la momentul potrivit.
Traim nemasurat si nemasurabil de intens, cind iubim, cind “murim putin” din diferite motive, si totusi “masura-ocaua” este cu noi, altfel nu am depasi momentul si am pune “ punctul pe I de la infinit”…
Ce ziceti voi care cititi? Ca ma dau desteapta… ca si voi le stiti pe astea…bla-bla… Nu ma indoiesc ca multi dintre cititorii mei le stiu si cu scuzele de rigoare am sa inchei cu un citat , sa vedeti de unde-mi vine desteptaciunea:
“doamne, ajuta-ma sa lupt cu ceea ce pot schimba, ajuta-ma sa indur ceea ce nu pot schimba si da-mi puterea sa le pot deosebi pe una de cealalta”…
Ileana Vulpescu, in romanul “SARUTA PAMANTUL ACESTA”.


Ma uit la partea plina a paharului meu si pictez ginduri, gindurile mele si a altora care mi s-au cuibarit in suflet.

Lectia despre ARTA si UNARTE

Hai sa va spun despre arta, o mica initiere. Curs pentru incepatori. Putin despre mine, ca sa stiti de ce si cum spun astea, si apoi trecem la treaba. Sunt studenta la arte, am terminat un liceu de profil si am si cateva luni la o scoala de arte, deci spun ce spun din prisma unui om care e in treaba asta, intr-un fel.
Buuun, de fapt fiecare om traieste in arta. Fiecare dintre noi, constient sau nu, traieste pentru frumos. Cand iti alegi o haina, cand iti manzgalesti fata cu farduri, cand iti cumperi masina, dero sau cafea faci o alegere. Si alegi frumosul tau. Omul are in esenta lui asta, orice alegere are un scop in sine, binele, frumosul, fericirea. Aslam, proful meu de estetica, m-ar lua de urechi daca ar citi ce scriu aici, dar eu nu-s un geniu al filosofiei(ca el, fiindca e aproape genial) si nu ma pricep sa explic atat de bine. Fac ce pot.
Artele plastice, asta e domeniul meu. De fapt, artele decorative. Sa fac diferenta, dupa cum sunt impartite oficial. Universitatea Nationala de Arte are 3 facultati, doua ne intereseaza pe noi fiindca una-i teoretica. Fac de Arte Plastice si Fac de Arte Decorative. Adica arte fara scop si cu scop. Utile si inutile...
Artele Plastice: pictura, sculptura, grafica, foto-video. Artele Decorative:pictura murala, restaurare(astia au bagat-o separat dar eu aici o vad), design, moda, scenografie, textile, csm.
Artele Plastice n-au un scop in sine, nu-s facute decat pentru ochi. Un tablou e tablou, o pictura e pictura si atat, o gravura nu-i decat o gravura. Unii cred ca-s mai nobile astea, fiecare cum vrea.
Artele Decorative au un scop, in afara "Frumosului". Sunt utile si ceva mai aproape de lumea de zi cu zi. Asta nu inseamna ca nu pot fi pur decorative sau ca e musai sa faci ceva functional. CSM inseamna ceramica-sticla-metal. Aici sunt si eu, la sticla. Asta nu inseamna ca toata ziua fac pahare si vaze. Nu, de fapt, n-am facut never-ever o vaza si nici nu m-a pus nimeni sa fac. Doar ca se poate, asta e ideea. Poti sa faci un pahar sau ceva abstract, poti sa faci o chestie utila si practica sau ceva totalmente aberant. Asta e partea frumoasa.
Fiecare din sectiile astea are ceva al ei si fiecare are ceva comun. Evident, desenul sta la baza in toate, mai putin foto-video. Mai vezi din cand in cand cate-o pitzi care n-are ce face si se perinda prin facultate, dar sunt cazuri izolate. Si de obicei, stau la un loc, intr-o grupa anume. Acum ma simt rautacioasa, dar ce sa-i fac? De ce toate tipele pitzi au impresia ca Moda inseamna doar craci lungi? Nu-i asa, serios, si sunt unii oameni acolo care chiar au de ce, altii,Dumnezeu cu mila...Dar, eh, gata, nu mai critic colegii...(yeah right!)
Asaaa, in afara exceptiei de mai sus toate-s bune. Ideea de baza e sa fi tu si sa nu incerci sa impresionezi pe nimeni. Facultatea asta e plina de narcisisti si egocentrici. Eu sunt cap de linie, acum doua saptamani n-as si recunoscut cu atata mandrie dar am vorbit 10 minute desprea asta cu un prieten. M-am dus in atelierul lui si am vazut lucrarea de master, EL! Cum tipu' asta se face pe sine in 1000 de ipostaze din anul intai de facultate nu m-am mirat prea tare, da' totusi i-am zis: Suntem putin narcisist? Ma asteptam sa ia o pozitie defensiva, cum facem majoritatea, da' omu' asta se uita la mine si-mi zice: de ce nu? Pare banal, dar pe mine m-a dat pe spate in prima faza. Dincolo de simplitatea raspunsului e ditamai explicatia. Si stateam atunci si ma gandeam, cat de fraiera am fost si ce puerila e chestia in sine. Normal ca suntem narcisisti, fiecare artist(sau aspirant la statutul asta) e narcisist. Cred ca e un must have. Fiecare vrea sa se arate pe sine, ego-ul lui, trairile lui, fiecare vede si arata prin sine. Mi-a picat greu fisa. Stiam, evident, toate astea, dar nu le intelesesem cum trebuie. Degeaba am citit cartea aia de filosofie, degeaba m-am chinuit sa fac teorii complicate si sa inteleg scheme complexe, totu' se rezuma la "de ce nu?"
Nu tot ce se face la arte e arta. Nu tot ce poarta numele de arta e arta. Nu tot ce nu vrea sa fie arta nu e arta. Se fac aici lucruri foarte misto, se fac si lucruri de"lasa-neeee, lasa-neeee". Sunt oameni de toate varstele, de la 19 la 60. Si de toate tipurile, de la punkeri la maicute. E o varza, da' o varza frumoasa.
Si iar n-am vorbit despre ce vroiam... lasa... data viitoare, data viitoare am sa vorbesc despre ...

Virusul cultural!!!

A aparut un nou tip de virus!
Virusul cultural. Tipul de virus care pune in valoare cultura si instiga la contaminare cu arta. A aparut in stare de concept in 2001 si s-a dezvoltat, fiind pus in circulatie 7 ani mai tarziu. Anul acesta a inceput manifestul. Sunteti invitati sa va infestati si sa transmiteti mai departe.
Cati dintre voi nu s-au saturat de ghena de gunoi de pe internet? De mass-urile acelea idioate care vand cine stie ce minciuni, care iti promit o moarte lenta si dureroasa, care iti aduc ghinion, care pur si simplu te seaca? Dar ati vazut pana acum unul care sa promoveze cultura? Propun sa se inceapa de acum.
Dar pentru a folosi virusul cultural, trebuie sa il cunoastem:
Virusul acesta nu distruge. El promoveaza si scoate din anonimat toate domeniile de arta care in Romania raman in umbra.

Virusul cultural are mai multe tulpini:

#viruscultural de tip DP [desen şi pictură]

#viruscultural de tip T [tatuaje]

#viruscultural de tip M [muzică]

#viruscultural de tip P [poezie]

#viruscultural de tip F [fotografie]

#viruscultural de tip A [actorie]

#viruscultural de tip D [artă digitală]

#viruscultural de tip G [gravură]

#viruscultural de tip I [interviuri]

Daca v-ati realizat contaminat cu una dintre tulpinile acestui virus sau cunoasteti pe cineva cu unul din simptomele de mai sus incepeti prin a promova ramura respectiva in carantina. Dar nu va opriti aici. Lasati sa se raspandeasca.
Un exemplu demn de urmat in domeniul acesta este chiar initiatorul care declara: "Autorul, deţinătorul celui mai complex tip de virus cultural cu tulpină multiplă de tip DP-M-P-F-A-AD-G, îşi recunoaşte şi asumă vina eliberării acestui virus cultural şi se supune oprobiului public.". As adauga eu si tulpina de tip T.
Da, e un virus creat in laborator (de creatie) si raspandit deliberat. Mai mentionez deasemeni, ca o data pornit, virusul nu poate fi eradicat si nu se va gasi niciodata un antidot.


CONTAMINARE PLACUTA!!!

Simona Sitarus sau pictorita care vedea cu sufletul

Simona Sitarus


Iulia Hasdeu

V-ati intrebat vreodata ce vad orbii?

Exemplul Simonei Sitarus, „pictorita oarba”, asa cum o numesc unii, m-a facut pentru prima oara sa ma gandesc ca poate lumea celor care nu vad e mai colorata si cu siguranta mai profunda decat a noastra. Noi suntem conditionati de ceea ce ne inconjoara, de materialitate, de noi insine. Lumea lor insa e una libera, plina de imaginatie. Poate fi o lume mai frumoasa, nebanuita.

Chiar daca nu vedea nimic, Simona traia in lumea culorilor. Ea nu vedea. Simtea, visa, isi imagina.

Am vazut-o pe Simona Sitarus pentru prima oara la o emisiune la televizor. Atunci mi-am spus: „Fata asta va face minuni! ” Si a facut! Nu dupa mult timp ea avea sa picteze... oarba! Dragostea ei pentru pictura si fata de oameni in general a impins-o sa sfideze boala pe care a avut-o si avea sa comunice asa cum ii placea ei cel mai mult: pictand.

Dupa parerea mea, Simona a facut multe alte lucruri extraordinare. Simpla ei existenta, sensibilitatea ei, preocuparile ei, ajutorul dat oamenilor, cunostintele ei si intelegerea vietii poarta toate ceva dintr-un inedit venit parca din alta lume. Sunt convinsa ca ea a avut cu adevarat un destin pe care si l-a implinit. Spun asta deoarece cred pur si simplu ca am invatat sa identific oamenii cu adevarat valorosi.

Ar fi un cliseu sa spun ca este un exemplu, un model. Nu voi dezvolta acest subiect. O voi asemana doar cu Iulia Hasdeu si cu asta sper ca am spus tot. Si daca Iulia Hasdeu a avut aici pe pamant un castel dedicat ei, sunt sigura ca in ceruri Simona il are pe al ei... creeat din panze, pensule si culori minune. Iar in fiecare zi, mainile ei miraculoase ii dau o alta forma.

Nu imi place sa ma gandesc la Simona Sitarus ca la „pictorita oarba”. O vad mai degraba ca pictorita careia ii placea sa viseze, pictorita care vedea cu sufletul si care ne-a adus si noua fragmente dintr-o lume pe care noi doar ne-o putem imagina.

Nu as vrea sa o omit pe Aurora Sitarus, mama ei, pe care doresc sa o felicit pentru intelepciunea cu care infrunta viata.

Suntem niste simplii spectatori. Stelele care stralucesc ar trebui sa ne bucure, iar atunci cand o stea devine cazatoare, intelepciunea si sufletul nostru ar trebui sa ne apropie, pentru ca ceva din lumina ei sa ne faca si pe noi sa stralucim.