Femeia

Femeia si uratul

autor: FrontPress 04.11.2012

O jumătate dintre cazurile de depresie de pe mapamond, şi vorbim de peste 1 miliard de oameni, se datorează lipsei de încredere a oamenilor în felul cum arată sau joacă vreun rol în societate, şi nu de sărăcie, foamete etc.

Când întrebi o fată sau o femeie dacă este fericită de felul în care arată, foarte rar găseşti pe cineva care să nu schimbe măcar o parte din trupul sau faţa ei.

Lumea feminină de astăzi este influenţată în mod covârşitor, manipulată chiar de revistele comerciale şi de media vizuală care impune în mod barbar un anumit model de femeie practic inexistent în realitate, sau obţinut printr-o amputare valorică fundamentală a fiinţei. Fetele de azi şi femeile de mâine simt astfel o presiune enormă venind din acest calapod procustian de valori. Până şi păpuşile Barbie, care au devenit o obsesie pentru fetiţele de pretutindeni, au măsuri silfidice şi anorexice, capabile să condamne la nefericire şi boală orice fată care ar dori să le semene.

Chiar noţiunea de frumuseţe, de la o taină absolută a iubirii, a devenit un set de măsuri şi o serie mimetică de proporţii impuse prin înfometare şi tortură. Sfânta Scriptură, Cuvântul lui Dumnezeu, ne spune clar că suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu. În acelaşi timp, imensa majoritate a femeilor este nemulţumită cu felul în care arată acest chip. Ce este de făcut?

Remarcăm că această nemulţumire inoculată social prin media este de fapt generatoare a unei industrii de miliarde de dolari în diete, operaţii estetice, creme, cosmetice etc. etc.
Din păcate fetele de azi nu mai vor să semene cu Dumnezeu şi cu Maica Domnului, ci cu Barbie, Hanna Montana sau Miss Univers.

Statisticile internaţionale, mai ales în occident, unde tăvălugul secular consumist a trecut temeinic şi sistematic peste suflete, sunt tragice. Mii de fete se sinucid din cauza felului în care arată, anorexia şi bulimia sunt boli comune în ţările civilizate, frica de „urâţenie” este atotstăpânitoare. O jumătate dintre cazurile de depresie de pe mapamond, şi vorbim de peste 1 miliard de oameni, se datorează lipsei de încredere a oamenilor în felul cum arată sau joacă vreun rol în societate, şi nu de sărăcie, foamete etc. Aşadar sursa răului nu stă în exterior, ci în mintea îmbolnăvită de conformism redundant şi născător de stricăciune.

Calapodul frumuseţii artificiale este aşadar generator de tristeţe fără leac, de depresie şi chiar de moarte.

Societatea nu face nimic pentru a reduce consecinţele acestei pandemii estetice, ba dimpotrivă unii bărbaţi sunt setaţi mediatic să reacţioneze în faţa aceloraşi fantoşe în trend, devenind judecători aspri pentru femeile care nu se integrează în tablou.

Ceea ce femeile nu sunt în stare să înţeleagă este că bărbatul din faţa lor nu este atât de interesat de haine, estetică, fard, cosmetice, accesorii, culori, ci de femeia însăşi, generatoare de viaţă şi de bucurie, prin iubire şi prin naştere de prunci. Femeia nu trăieşte pentru a fi majoretă, model, manechin, vedetă, ci pentru a deveni soţie şi mamă, cele mai înalte culmi ale feminităţii, prin care ea se mântuieşte.

O colecţie de rugăciuni siriace din secolul I după Hristos, traduse de mine la Editura Anastasia în 2003, şi pe care le consider ca fiind cele mai frumoase poezii creştine ale tuturor timpurilor, numite „Odele lui Solomon” conţin o definiţie minunată şi adânc teologică a esteticii umane, văzută prin ochii preacuraţi ai lui Dumnezeu, care vorbeşte în imn:

„Iată Domnul este oglinda noastră,

Deschide ochii tăi şi vezi-te în el,

Şi învaţă trăsăturile feţei tale,

Şi apoi vesteşte lauda Duhului Lui.

Şterge fardul desfrânării de pe faţa ta,

Şi iubeşte sfinţenia Lui şi îmbracă-te în ea.

(Odele lui Solomon, Oda 13, traducere şi introducere Ioan Valentin Istrati, Editura Anastasia, 2003, p. 185).

Adevărata frumuseţe vine din interior, transpare în puritate şi fidelitate, este născătoare de viaţă, aduce zâmbet în inima lumii, exprimă fiorul veşniciei, vesteşte iubirea care este forţa întregului univers, grăieşte minunile lui Dumnezeu, oglindeşte smerit slava Celui ce este mai presus de Ceruri. De pr. Ioan Valentin Istrati – Doxologia

 

Cum iubesc femeile?

Pasional. Obsesiv. Reţinut. Cu disperare. Dulce.Violent. Posesiv. Neinteresat. Mămos. Copilăreşte. Permisiv. Unic. Concluzia: femeile iubesc diferit. Diferit între ele şi diferit de la un bărbat la altul (asta dacă iubesc de mai multe ori într-o viaţă).

Vorbeam în vara care a trecut cu un coleg despre faptul că fiecare fată sau femeie are propriul ei stil de a iubi. De aici a pornit o adevărată analiză la microscop a comportamentului sexului frumos atunci când este pocnit de săgeata lui Cupidon cel cu funduleţul gol.

Spuneam atunci că nu le înţeleg pe acelea care se îndrăgostesc din şi cu disperare, pe acelea care dezvoltă veritabile obsesii pentru „obiectul” iubirii lor. Pentru mine parcă nu mai e vorba de dragoste atunci când ţii cu dinţii de persoana de lângă tine, când îi urmăreşti fiecare pas, fiecare mişcare, fiecare privire. Şi totuşi asta e forma unora de a-şi arăta sentimentele, şi nimeni nu se poate îndoi de faptul că e chiar iubire: ar sacrifica orice pentru iubit/soţ, îi vor doar binele şi ceea ce îl face fericit este acceptat fără nici cea mai mică reţinere, încearcă să se schimbe în bine şi să fie pe placul lui… Iar eu tot nu pot pricepe cum aş putea iubi pe cineva cu disperare, până la obsesie, prea posesiv.Totul s-ar rezuma la un comportament violent izvorât din temerile şi neîncrederea mea. And that’s not good at all!

Iubirea caracterizată de pasiune e cea mai apreciată în rândul bărbaţilor. Cum să nu admiri şi să nu vrei lângă tine o femeie care faţă de tine nu are deloc inhibiţii şi reţineri, care îşi exprimă sentimentele cât se poate de limpede şi palpabil? Când spun palpabil mă gândesc la faptul că îndrăgostita pasională nu se rezumă la simple declaraţii siropoase, sărutări şi îmbrăţisări timide. Ea vrea să îţi arate cu orice preţ că vrea să fie parte din tine (deşi mai degrabă tu ai face parte din ea, mereu vine cu ceva nou şi surprinzător doar pentru că vrea să demonstreze că nu se rezumă doar la a ţine la tine, ci merge până la adoraţie şi implicare completă.

Diametral opusă iubitei pasionale este fetişoara romantică, dulce, copilăroasă. Cu cât lansează mai multe texte pline de dulcegării, cu cât alintă şi seste alintată mai mult, cu atât i se pare că iubirea-i este mai mare. Aşa te comporţi de regulă pe la 14-15 ani, când a te plimba de mână cu el ţi se pare cel mai perfect lucru, când un pupic şi o mângâiere îţi lasă (falsa) impresie că veţi rămâne mereu aşa, împreună. În astfel de iubiri ea e aşezată într-un balon de sticlă care nu îi permite să dea piept cu realitatea. Greu poate pricepe biata de ea că simplul sentiment nu-ţi ţine de foame sau de sete, că el singur nu e suficient pentru a putea spera la o poveste cu un final fericit.

Şi mai e iubirea mămoasă. „Mămica” nu aşteaptă nimic în schimb. Se cam mulţumeşte doar să îi fii recunoscător, să o laşi să se îngrijească de aproape tot ceea ce ţine de tine. Eşti obiectul atenţiei ei fără a fi însă exagerat de cocoloşit. Îşi cam bagă năsucul în treburile tale doar pentru că vrea să vină cu o părere sau un sfat care să îţi uşureze sarcina.

Şi eu am avut povestea mea de iubire nevinovată, puerilă. Şi o perioadă în care aproape că făcusem o obsesie pentru cineva anume. Mi-am cunoscut şi latura dezinhibată, plină de pasiune. În toate însă am constatat că a existat încredere deplină (cel puţin din partea mea), mult altruism şi prietenie. Cine spune că nu îi poţi fi cel mai bun prieten celui de lângă tine nu prea ştie ce vorbeşte. Cu cel mai bun prieten vorbeşti despre orice, îi ceri părerea sau sfatul, te sprijini sau plângi pe umărul lui, împarţi cu el şi cele bune şi cele rele, nu te codeşti când vrei să îi spui ceva. Iar la rândul tău îi oferi acelaşi lucru. La fel faci şi cu persoana pe care o iubeşti. Şi-atunci e corect spus că cel mai bun prieten ţi-e iubitul/iubita. Restul acelora pe care îi numeşti tot prieteni nu sunt cei mai buni ci doar adevăraţi. Iar diferenţa între ei şi „cel mai bun/cea mai bună”: cu primii nu te culci!

Îmi dau seama pe parcurs ce scriu rândurile astea că de fapt, la un moment anume, fiecare femeie ajunge să experimenteze mai multe modalităţi de a iubi. Totul depinde de EL. Sau poate îmbina mai multe iubiri. Niciodată însă nu cred că femeia poate iubi raţional. Acţiunea asta ea o face cu inima, iar aceasta e situată în piept şi nicidecum în cutia craniană.

Şi de câte ori simt că iar mă apucă îndrăgosteala îmi vine să cânt asemeni Larei Fabian:

“Je t’aime, je t’aime
Comme un fou, comme un soldat,
Comme une star de cinéma.
Je t’aime, je t’aime
Comme un loup, comme un roi,
Comme un homme que je ne suis pas…
Tu vois, je t’aime comme ça.

D’accord je t’ai confié tous mes sourires, tous mes secrets,
Même ceux, dont seul un frère est le gardien inavoué.
Dans cette maison de pierre,
Satan nous regardait danser.
J’ai tant voulu la guerre de corps qui se faisaient la paix.


Je t’aime, je t’aime
Comme un fou, comme un soldat,
Comme une star de cinéma.
Je t’aime, je t’aime
Comme un loup, comme un roi,
Comme un homme que je ne suis pas
Tu vois, je t’aime comme ça…”

Femeia:statut de obiect

Poate parea absurd dar pentru majoritatea barbatilor femeia reprezinta un obiect, o posesiune.Din nastere fiecare om are dreptul de a fi liber,independent de a face orice isi doreste.Nu stiu de ce, dar in majoritatea relatiilor fiecare incearca sa il posede pe celelalt.Numai lucrurile pot fi posedate nu si oamenii.
"Cu o fiinta puteti avea el mult o stare de comuniune.Puteti impartasi,dar nu puteti face afaceri.Nu va puteti targui." OSHO- Cartea despre femei

Atunci cand cineva iti incalca intimitatea nu poate exista iubire.Nimeni nu trebui sa se comporte ca un detectiv,sa-ti restranga libertatea.Cum se poate simti o femeie cand este santajata emotional?Asta faceti voi barbatii.Va deranjeaza daca iesim cu alti baieti,desi problema e la voi nu la noi.Daca ati avea mai multa incredere in voi nu v-ati teme de nimic.Dimpotriva ati fi mandri ca iubita voastra este cautata.Dar voi nu vreti o iubita...vreti o achizitie.Nu vreti dragoste, vreti siguranta.Aveti atata orgoliu incat nu va pasa ce simtim noi doar ce cred ceilalti despre voi.
Uni dintre barbatii din motivul ca nu pot avea o prietena achizitie..o inlocuiesc cu o masina.E foarte simplu...Masina o folosesti cum vrei si cand vrei si te asculta.Niciodata nu riposteaza,niciodata nu va inseala asteptarile.Asa ne vreti si pe noi.Supuse si ascultatoare dar acest lucru e imposibil prin natura lui.
Tentativa de posesiune nu aduce decat suferinta (cu exceptia femeilor carora le place sa fie posedate, pe care le compatimesc).Cu cat incercati mai mult sa posedati o femeie cu atat mai independenta va fi pentru ca fiecare femeie are dreptul la libertate.
Nu realizati ca tinant captiv pe cineva nu primiti inapoi iubire, nu primiti nimic.Simplul motiv e faptul ca un sclav niciodata nu-si iubeste stapanul.O masina nu te poate iubi.
Da-ti toata libertatea din lume si atunci veti primi si iubire.