Muzica de relaxare si meditatie pentru cei care doresc sa gaseasca pacea interioara si starea de meditatie.
Se afișează postările cu eticheta liniste. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta liniste. Afișați toate postările
Hai sa va spun o poveste, o poveste frumoasa
Hai sa va spun o poveste. E scurta, scurta de tot. Doar 5 minute. 15, in cel mai bun caz.
Imagineaza-ti, daca vrei, o camera de baiat. Cu tot tacamul de chestii tipice, o scrumiera pe parchet, o haltera daca vrei, intr-un colt. O masuta mica, un calculator etc etc...n-au importanta aici. Si un pat, ca o mlastina verde. Exact asa. Si acolo stau ei doi, zgribuliti desi nu e frig, si nu fac nimic, doar se tin in brate. Si tac, asculta muzica si putina liniste. Abia se misca, lenes si moale. Un brat se intinde dupa tigara, altul dupa foc. O mana mangaie o alta, un deget gadila un umar. Si din cand in cand, un sarut usor. Timid. Fara mare fas, fara nicio miscare grabita. Doar asa... totul e moale si calm. Nu e decat stare de bine si putin regret, fiindca se termina si o stiu. Asa spune el. Si cu un efort de imaginatie, incearca sa vezi celulele abia atingandu-se. Da, celulele. Bucatile astea mici din noi, mici de tot, imagineaza-ti ca abia se ating in lumina. Ca atunci cand nu focalizezi bine si vezi in ceata. Asa sa le vezi si acum. E o chestie frumoasa, fara nimic nimic urat. Fara pic de banalitate, fara nici cea mai mica urma de urat. E o stare frumoasa. Oamenii astia au invatat sa iubeasca "acum". Si cui ii pasa daca un "Te iubesc" e prea devreme, daca momentul spune ca e ok? Si partea cea mai frumoasa e ca oamenii astia chiar se iubesc, la modul cel mai simplu si mai frumos. Ca doi copii. Dar nu-s tocmai copii si nu se cunosc unul pe altul, dar in momentul asta se iubesc. Nu e frumos? Cu un ultim efort imagineaza-ti ca el ii acopera umarul si-l saruta un moment, atat, si ea nu spune nimic. Se misca doar putin mai aproape. Si respira adanc. E exact momentul in care, ca sa verifici daca celalalt mai e acolo, inspiri. Nu vrei sa iti crezi nici mainile, nici ochii, nici capul care se odihneste pe umarul lui. Oamenii astia au fost fericiti, fiindca stiau ca se au unul pe altul si nu se impart cu nimeni. Nu acum.
Si stau asa de 10 minute, aproape amortiti. Nu e nici noapte nici zi. Chiar n-are importanta. Am sa va spun, doar de dragul povestii, ca e amiaza. Amiaza fara soare, ca o amiaza atemporala daca se poate..
Scura poveste nu? Si fara rost, fara pic de actiune. Gresit! Ne-am obisnuit prea mult cu PAC-PAC-urile din filme. Trebuie sa ascultam mai multa liniste.
Imagineaza-ti, daca vrei, o camera de baiat. Cu tot tacamul de chestii tipice, o scrumiera pe parchet, o haltera daca vrei, intr-un colt. O masuta mica, un calculator etc etc...n-au importanta aici. Si un pat, ca o mlastina verde. Exact asa. Si acolo stau ei doi, zgribuliti desi nu e frig, si nu fac nimic, doar se tin in brate. Si tac, asculta muzica si putina liniste. Abia se misca, lenes si moale. Un brat se intinde dupa tigara, altul dupa foc. O mana mangaie o alta, un deget gadila un umar. Si din cand in cand, un sarut usor. Timid. Fara mare fas, fara nicio miscare grabita. Doar asa... totul e moale si calm. Nu e decat stare de bine si putin regret, fiindca se termina si o stiu. Asa spune el. Si cu un efort de imaginatie, incearca sa vezi celulele abia atingandu-se. Da, celulele. Bucatile astea mici din noi, mici de tot, imagineaza-ti ca abia se ating in lumina. Ca atunci cand nu focalizezi bine si vezi in ceata. Asa sa le vezi si acum. E o chestie frumoasa, fara nimic nimic urat. Fara pic de banalitate, fara nici cea mai mica urma de urat. E o stare frumoasa. Oamenii astia au invatat sa iubeasca "acum". Si cui ii pasa daca un "Te iubesc" e prea devreme, daca momentul spune ca e ok? Si partea cea mai frumoasa e ca oamenii astia chiar se iubesc, la modul cel mai simplu si mai frumos. Ca doi copii. Dar nu-s tocmai copii si nu se cunosc unul pe altul, dar in momentul asta se iubesc. Nu e frumos? Cu un ultim efort imagineaza-ti ca el ii acopera umarul si-l saruta un moment, atat, si ea nu spune nimic. Se misca doar putin mai aproape. Si respira adanc. E exact momentul in care, ca sa verifici daca celalalt mai e acolo, inspiri. Nu vrei sa iti crezi nici mainile, nici ochii, nici capul care se odihneste pe umarul lui. Oamenii astia au fost fericiti, fiindca stiau ca se au unul pe altul si nu se impart cu nimeni. Nu acum.
Si stau asa de 10 minute, aproape amortiti. Nu e nici noapte nici zi. Chiar n-are importanta. Am sa va spun, doar de dragul povestii, ca e amiaza. Amiaza fara soare, ca o amiaza atemporala daca se poate..
Scura poveste nu? Si fara rost, fara pic de actiune. Gresit! Ne-am obisnuit prea mult cu PAC-PAC-urile din filme. Trebuie sa ascultam mai multa liniste.
Introspectie
Imi dau seama ca pana acum am invatat, ca doar noi avem puterea de a ne crea viata pe care ne-o dorim, absolut nimeni nu e responsabil pentru ceea ce ni se intampla.
Totul depinde doar de mine!
Pot sa spun ca mi-am pierdut multe vise, ca deseori am uitat unde vreau sa ajung. Ca uneori am uitat de mine. Ca uneori am uitat cine sunt. Ca uneori mi-am batut cuie in talpa si mi-am taiat craca de sub picioare...
In urma acestor "evenimente" cautam solutii, cerem pareri, intrebam in dreapta si in stanga ce e de facut??? Ni se pare ca nu intelegem unde gresim...cautam, cautam...si mereu cautam raspunsuri la ceilalti fiind atat de convinsi ca ei sunt cei care ne pot da raspunsuriile nelamuririlor noastre!
Rezultatul:
- un milion se solutii
- un milion de pareri
- o minte confuza
- nestiinta de a sti pe ce drum sa apuci
Imi dau seama ca am nevoie de anumite lucruri, cel putin pentru catva timp.
Am nevoie:
- sa port discutii, nu sa cer sfaturi
Cred ca mintea si sufletul meu are nevoie de o vacanta. Vacanta asta consta in a sta cu mine , doar cu mine si atat.
Mereu ma gandesc ca ii ranaesc pe ceilalti. Mereu ma gandesc ca cineva ar suferi din cauza mea. Mereu ma gandesc ca uneori raul facut e ireparabil.
Am tendinta de a lua decizii pripite, deoarece sunt genul de persoana care isi doreste sa fie bine "acum". Daca eu acum simt ceva, oamenii de langa mine trebuie sa simta la fel!!!. PUERIL!!!
Prin acest aspect comit o greseala grava!
Imi dau seama ca vreau sa incep sa gandesc mult si bine mai ales, inainte de a lua o hotarare importanta, pentru ca in urma unor hotariri luate in graba nu au fost decat lacrimi si regrete.
Da, am puterea sa-mi rastorn modul de alege in viata si spun asta deoarece am avut puterea de a rasturna vietile unor oameni fericiti...nu mai vreau sa fac asta doar pentru "a trai clipa", sau a-mi arata cat de incaptanata sunt si sa fac alegerile pentru a-mi demonstra "ca se poate"...PUERIL????? NUUUUUUUU!!! PROSTESC de-a dreptul.
Constat de la un timp, ca e foarte greu sa stau de vorba cu mintea si sufletul meu. Ca acolo in sufletul meu se afala o multime de sertare pline de praf. Au nevoie sa fie sterse. Daca fug de existenta lor, nu fac decat sa sufar sau mai ales sa hranesc aceasta suferinta intr-un mod inconstient. E greu sa stai cu tine...
Mi-as dori ca lucrurile cu mintea si sufletul oamenilor sa fie mai simple!!! Daca ar fi asa, cine ar mai avea nevoie de psiholog? Spre ce ma indrept eu ca om?
Ma intreb: sunt fericita?
Intrebarea asta ia doua directii, eu ii creez doua raspunsuri, pentru ca asta simte sufletul meu - si anume:
1) o parte din mine este extrem de fericita ( asta pentru ca sunt iubita de niste oameni minunati, iar oamenii astia cu simpla lor existenta ma aduc pe linia de plutire, fara ca ei sa stie acest lucru; aici ma refer la familie si prieteni)
2) o parte din mine este in stand - by ( nu stiu exact ce simt, uneori simt o nemultumire, alteori o ceata, alteori ma simt in vacanta totala, iar uneori, rar de tot ma simt in nefunctionalitate sufleteasca - aici ma simt cel mai rau)
In urma acestei analize am ajuns la concluzia ca eu am doua variante de a-mi fi bine:
1) este asteptarea si sa merg inainte
2) pur si simplu sa nu mai astept nimic si doar sa las lucrurile sa fie (in asta nu ma vad, deoarece sunt genul care analizez totul)
Nu stiu ce sa zic acum. Important este ca am putut sa fac analiza asta. Daca acum mintea si sufletul meu sunt in vacanta??? Daca sunt in vacanta, le dau voie sa fie...va veni si agitatia!!!
TU CUM STAI CU TINE INSUTI?
Totul depinde doar de mine!
Pot sa spun ca mi-am pierdut multe vise, ca deseori am uitat unde vreau sa ajung. Ca uneori am uitat de mine. Ca uneori am uitat cine sunt. Ca uneori mi-am batut cuie in talpa si mi-am taiat craca de sub picioare...
In urma acestor "evenimente" cautam solutii, cerem pareri, intrebam in dreapta si in stanga ce e de facut??? Ni se pare ca nu intelegem unde gresim...cautam, cautam...si mereu cautam raspunsuri la ceilalti fiind atat de convinsi ca ei sunt cei care ne pot da raspunsuriile nelamuririlor noastre!
Rezultatul:
- un milion se solutii
- un milion de pareri
- o minte confuza
- nestiinta de a sti pe ce drum sa apuci
Imi dau seama ca am nevoie de anumite lucruri, cel putin pentru catva timp.
Am nevoie:
- sa port discutii, nu sa cer sfaturi
Cred ca mintea si sufletul meu are nevoie de o vacanta. Vacanta asta consta in a sta cu mine , doar cu mine si atat.
Mereu ma gandesc ca ii ranaesc pe ceilalti. Mereu ma gandesc ca cineva ar suferi din cauza mea. Mereu ma gandesc ca uneori raul facut e ireparabil.
Am tendinta de a lua decizii pripite, deoarece sunt genul de persoana care isi doreste sa fie bine "acum". Daca eu acum simt ceva, oamenii de langa mine trebuie sa simta la fel!!!. PUERIL!!!
Prin acest aspect comit o greseala grava!
Imi dau seama ca vreau sa incep sa gandesc mult si bine mai ales, inainte de a lua o hotarare importanta, pentru ca in urma unor hotariri luate in graba nu au fost decat lacrimi si regrete.
Da, am puterea sa-mi rastorn modul de alege in viata si spun asta deoarece am avut puterea de a rasturna vietile unor oameni fericiti...nu mai vreau sa fac asta doar pentru "a trai clipa", sau a-mi arata cat de incaptanata sunt si sa fac alegerile pentru a-mi demonstra "ca se poate"...PUERIL????? NUUUUUUUU!!! PROSTESC de-a dreptul.
Constat de la un timp, ca e foarte greu sa stau de vorba cu mintea si sufletul meu. Ca acolo in sufletul meu se afala o multime de sertare pline de praf. Au nevoie sa fie sterse. Daca fug de existenta lor, nu fac decat sa sufar sau mai ales sa hranesc aceasta suferinta intr-un mod inconstient. E greu sa stai cu tine...
Mi-as dori ca lucrurile cu mintea si sufletul oamenilor sa fie mai simple!!! Daca ar fi asa, cine ar mai avea nevoie de psiholog? Spre ce ma indrept eu ca om?
Ma intreb: sunt fericita?
Intrebarea asta ia doua directii, eu ii creez doua raspunsuri, pentru ca asta simte sufletul meu - si anume:
1) o parte din mine este extrem de fericita ( asta pentru ca sunt iubita de niste oameni minunati, iar oamenii astia cu simpla lor existenta ma aduc pe linia de plutire, fara ca ei sa stie acest lucru; aici ma refer la familie si prieteni)
2) o parte din mine este in stand - by ( nu stiu exact ce simt, uneori simt o nemultumire, alteori o ceata, alteori ma simt in vacanta totala, iar uneori, rar de tot ma simt in nefunctionalitate sufleteasca - aici ma simt cel mai rau)
In urma acestei analize am ajuns la concluzia ca eu am doua variante de a-mi fi bine:
1) este asteptarea si sa merg inainte
2) pur si simplu sa nu mai astept nimic si doar sa las lucrurile sa fie (in asta nu ma vad, deoarece sunt genul care analizez totul)
Nu stiu ce sa zic acum. Important este ca am putut sa fac analiza asta. Daca acum mintea si sufletul meu sunt in vacanta??? Daca sunt in vacanta, le dau voie sa fie...va veni si agitatia!!!
TU CUM STAI CU TINE INSUTI?
Ieri...:)
Azi...a fost o zi frumoasa! Dupa examen George a iesit cu mine afara. Ne-am dus intr-un parc in care eu nu am fost pana acum. In Crangasi. Acolo era un lac superb, lacul era ingheatat...era superb...
O sa va arat cateva poze..:)
asta e catelul care a mers cu noi mereu...era tare scump:)
...si acum NOI:)
O sa va arat cateva poze..:)
asta e catelul care a mers cu noi mereu...era tare scump:)
...si acum NOI:)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)