Am plecat sa ma pierd

Am uitat sa scriu si am uitat pentru ce scriam inainte. M-am gasit pe mine cand am plecat sa ma pierd.
Intre cruci si randuri de porumb am gasit o biserica, sau m-a gasit ea pe mine. E biserica mea, singura in care cred, fiindca eu am cladit-o . Sunt tuse si sunt tusele mele, e var si e varul pe care l-am strans in pumn, miroase a ud si a rece si le-am simtit pe amandoua in plamani. I-am ajutat sa picteze o biserica, am pus culoare pe pereti, am ingrijit de alburi si-am calcat in altar. Am ascultat 3 zile vant si atat, si alte trei am citit cruci. Am vazut orizontul in fiecare si mi-am adus aminte de ce mi-a lipsit. Am vazut Sfintii iesind din perete,si in jur, culoare; am auzit clopotul dimineata si tot praful a fost luat de sunet. Azi imi e bine.
Pe tine sa nu te pierzi (suflete), in rest, toate pot fi recladite. Chiar si o biserica.

"Frate, traieste tu daca vrei."

"Portarul inaripat mai tine intins
un cotor de spada fara de flacari,
nu se lupta cu nimeni,
dar se simte invins."


Prietene, azi nu vreau sa te stiu. Azi, prietene, nu te cunosc.
Am vrut sa te sun, sa-ti spun ca intreaba marea de tine, dar n-am facut-o. Nu-mi pare rau. Uneori e mai bine sa nu spui nimic. Tacerea e a ta. Tristetea e a ta. Azi nu te cunosc pentru tine.
Tot azi ma bucur ca esti bine.

Eu.

Sunt ok. Doar mor. Atata tot.

Unde v-ati ascuns, bai oameni frumosi?!

I am I and nothing less, remember that. Noi am uitat, luati de val...am uitat ce inseamna sa apreciezi un om pentru ceea ce este. Am uitat sa ne uitam la oameni cu mai multa atentie. Mie mi s-a pus pata acum ceva timp si m-a izbit chestia asta ca o ditamai piatra in ceafa. Bai oameni buni, bai, unde s-a ascuns adevarul? Nu chestia aia de la TV, nu adevarul ala dezbatul stupid in talk show-uri si reviste "serioase". Ci adevarul ala gol, al lui Botticelli si al filosofilor, psihologilor, al lui Puric, al meu, al oamenilor alora carora le pasa putin mai mult. Al lui Schicht. Unde e? Unde s-au ascuns si toate lucrurile alea adevarate. Oamenii care sunt ceea ce sunt, prietenii care sunt acolo indiferent de zi sau vreme, indiferent de circumstante. Unde s-au ascuns si toate lucrurile simple? Toate se invart ca intr-un mixer cu super mega viteza si nimeni nu mai alege nimic. Totul e un terci. E naspa. It sucks. Vreau sa nu stiu cele 20 000 de chestii pe care le stiu, vreau sa nu inteleg cele 10 000 de lucruri pe care le inteleg. Sau macar, daca tot prind cate ceva din zbor, macar sa fie pana la capat.
Ori geniu ori nimic, dar asa, intre doua extreme life sucks. De ce? Fiindca de prins, prinzi cateva lucruri, dar nu poti sa le intelegi. Si ce mai vroiam la un moment dat sa inteleg atatea... M-am lasat, n-am cum sa intru in MENSA, n-am cum sa ma intrec cu Puric, ca sa nu mai spun ca n-am cum sa fac mai nimic wow. E naspa.
Dar sa revin. Unde s-au ascuns toate lucrurile simple si curate, fara prostii, fara praf, fara subaintelesuri inutile. Vreau sa ma pot uita iar in ochii unui om si sa nu mai vad cele 100 de situatii imbecile, sa ma uit in ochii unui om si sa vad ce vedeam acum ceva timp. Un om frumos, si atat. Si stiu ca fiecare vrea asta, fiecare vrea o reintoarcere la ceva. Eu nu vreau sa ma intorc la nimic, oricum nimic concret. Eu vreau doar oameni frumosi. Lucruri simple. A hug la nevoie, un prieten cand am nevoie de un prieten, un sprijin pe care sa il stiu acolo dar de care sa nu profit. Vreau doar oameni. Oameni frumosi.
Unde v-ati ascuns, bai oameni frumosi?!?!

Secvente cotidiene

Secvente cotidiene

Unul dintre lucrurile de care imi dau seama din ce in ce mai mult si pe care il "vad" mereu cand sunt in mijlocul unui grup este acela ca incep sa "colectionez" oameni. Imi place sa fac colaje. Colectionez = observ! Da, observ oamenii din jurul meu si mi-am dat seama ca imi place acest lucru!

Uneori un gest, un comportament, o privire, o discutie ce o surprind intre doua persoane in drum sper facultate, in metrou sau ratb inseamna mult pentru mine. Poate ca totul pare intamplator, dar un autor polonez (daca imi amintesc bine!?) spunea ca "Intamplarile sunt invitatii ascunse din partea lui Dumnezeu!"(reproduc din memorie)...

Nu am pretentia si nici nu cred ca, asa cum vad oamenii atunci, exact in acel moment, este si ceea ce ar trebui sa iau cu adevarat din ei. Dar mi-am dat seama ca oamenii pot fi foarte frumosi in clipe in care ei nu stiu acest lucru! Si nici nu pot observa ca altcineva poate vedea si intelege minunea din ei!

Astazi am observat: plictiseala din ratb chiar si la ora noua dimineata; fete stresate din cauza coafurii; studenti obositi si studenti veseli si vorbareti; un tip imbracat la costum cu ochelarii de soare pe crestet si castile bagate in urechi ascultand Bob Dylan; o fetita foarte frumoasa care statea pe scaun cuminte si privea atent fiecare persoana din jurul ei; un cersetor ce avea privirea indreptata spre pamant si bocancii foarte murdari de noroi si un om care facea semnul crucii si murmura o rugaciune in dreptul unei bisericute din lemn....

Nu am un gand bun astazi, la fel cum este de ceva timp cu sufletul meu, dar in acest moment imi dau seama ca lumea din jurul meu imi spune mai mult decat as vrea! Multe franturi din mine se vad si in alte persoane. Multe cuvinte si gesturi imi spun aceiasi poveste pe care sufletul meu o stie deja, dar povestea lumii are semne de punctuatie total diferite fata de povestea mea...deci lumea are o alta poveste pe care o percep si ii simt mesajul subtil!...

Abia acum imi dau seama ca nu suntem nimic mai mult decat particele de lumina si franturi de intuneric! Dar lumea in care traiesc mi-e draga!Pe oamenii care ma iubesc ii port in suflet! Iar de gesturile frumoase ale celor din jur, imi voi aminti si maine.....:)

Ingerii pazitori si oamenii- ingeri

Azi am stat si am facut un bilant al anului trecut,un bilant al intamplarilor frumoase (mai ales) care mi-au luminat sufletul,pe cele urate n-are rost sa le mai trec in revista,dimpotriva incerc sa le asez intr-un sertar al memoriei  cat mai jos cu putinta,sa-mi fie chiar greu sa ma aplec la ele,deh! am si eu  o varsta si  am renuntat sa ma aplec pentru orice lucru...:)
Am facut asta pentru ca am simtit foarte des in anul care a trecut ca ingerul meu pazitor nu s-a multumit numai cu grija care el mi-o poarta ci mi-a scos in cale si un alt inger, un inger care l-am gasit intre OAMENI,da,da! exista oameni-ingeri,oamenii care apar in calea ta atunci cand ti-e greu si-ti lumineaza calea,fiinte in carne si oase care ajung sa-ti modifice gandirea ,sa ti-o destinda,sa te faca sa crezi din nou in tine,sa fii luat ingerul meu pazitor forma acestei femei?nu stiu?stiu un lucru!daca nu era ea  poate nu eram nici eu azi! Stiu ca ea,Camelia este inger viu.A fost catalizatorul de care aveam nevoie,acea consonanta care m-a dus spre armonie,spre lumina.
Se spune ca fiecare om are ingerul sau pazitor indiferent de orientarea religioasa pe care o are,chiar si cei care sunt atei si care nu cred in alte dimensiuni fiind materialisti convinsi,am simtit prezenta lui in mod vadit in urma cu aproape 4 ani.
Sotul meu era la Cluj internat la Spitalul de oncologie,intr-o stare grava,ERAM DISPERATA,incercam pe toate caile sa -l scap de aceasta boala cumplita,faceam absolut tot ce auzeam ca i-ar ajuta,studiam carti cu tratamente naturiste,medicamente miraculoase...uff!! dar cate n-am incercat,boala lui nu regresa deloc.
Pe D-zeu nu l-am uitat nicio clipa,ma rugam lui sa aiba mila de sotul meu sa nu mi-l ia asa devreme...ca ruga sa-mi fie mai primita m-am dus la o manastire linga Cluj,la Nicula,impreuna cu fiica-mea,auzisem de icoana facatoare de minuni de acolo,ba chiar eu le povesteam turistilor care vizitau muzeul unde functionam eu,atunci cand ma intrebau de obiective pe care le-ar putea vizita in Transilvania ca e bine sa treaca si pe acolo.
Ajungand acolo am luat legatura cu parintele staret,care la prima vedere m-a intrebat imediat"ne cunoastem de la ceva simpozion?"..."Nu stiu parinte staret, lucrez sub  acelas minister cu dv.Ministerul Culturii  si Cultelor,stiu insa un lucru,ca am mare nevoie de sfatul si vorbele dv...iar daca credeti ca ma cunoasteti,simtiti asta pentru ca D-zeu este cu mine tot timpul.."am stat mult si am vorbit,parintele  mi s-a parut la un moment dat un sfant,m-am hranit spiritual cu vobele lui in final mi-a spus"du-te asa cum ai venit,cu credinta in El ,vei vedea ca lucrurile vor lua calea cea buna".
Dupa ce am iesit din camaruta unde "m-am marturisit" parintelui am stat putin si m-am rugat...la un moment dat am vazut ca intra in manastire un barbat si se indreapta spre icoana facatoare de minuni,aveam sa aflu mai tarziu de la o calugarita de acolo ca era un prelat al bisericii romane si ca urma sa fie oficiata hotarirea ca Bartolomeu Anania sa fi e mitropolitul Clujului,icoana fiind partasa la acel eveniment.Pentru a verifica autenticitatea icoanei ea a fost deschisa in manastire de catre staret ,in acel moment toata lumea prezenta in manastire(vreo 10 persoane) s-a repezit s-o atinga,am facut si eu acelasi lucru,am simtit o usurare,calugarita cu care vorbisem inainte de a-l contacta pe staret s-a apropiat de mine si mi-a spus"mare lucru ca ati avut norocul s-o atingeti,ea se deschide poate o data la 20 de ani,nici eu n-am reusit s-o fac pina acum,multumiti Lui ca ati avut privilegiul"...am multumit si am iesit apoi sa aprind niste lumanari afara pentru cei morti si pentru cei vii,langa cei morti era o doamna cu o figura angelica,s-a uitat bland la mine si m-a intrebat:
-plecati spre Cluj?
-da,i-am raspuns eu privind-o cu interes...era o femeie ingrijita,frumoasa,trecuta de prima varsta dar cu o voce calda si o privire care parca te invaluia intr-o lumina  ciudata.De obicei nu iau la ocazie pe nimeni...i-am raspuns insa -da!fara sa ma gandesc o clipa...atunci cand m-a intrebat daca pot sa O  iau si pe ea cu masina.
Mai apoi, am inteles ca nimic nu este intamplator,ca acea femeie trebuia sa ma pregateasca pentru ceea ce a urmat in zilele care au venit - moartea sotului meu.Mi-a povestit atat de frumos despre tot ce este dincolo de acesta lume,de parca s-ar fi intors  ea de acolo,si vorba ei"de ce credeti ca nu se intoarce nimeni?...pentru ca este bine..."nu stiu cat de bine este dincolo,si nu vreau sa stiu inca,vreau sa pot sa ma bucur inca de viata de aici,alaturi de fetele mele,VREAU SA TRAIESC....oricum,multumesc Lui ca-mi scoate in cale astfel de oameni,ca ma tine pe brate si este linga mine mereu...si ca el ingerul meu pazitor este alaturi de mine in momentele dificile,ma incurajeaza si ma ajuta sa ma transform...
Fiti deschisi ,relaxati-va,gasiti-va citeva clipe de meditatie si veti simti vibratia lui,pacea interioara...veti fi mai puternici mai armoniosi,mai senini,mai buni.

UPDATE:

atasez si o poza cu femeia -inger Camelia.