Doctrina Bisericii

Doctrina Bisericii

Sistemul invataturii lui Hristos, pe care biserica il conserva infailibil prin asistenta Sfantului Duh si-l defineste dupa necesitate, se numeste dogma. Deci, prin istoria dogmelor intelegem istoria conservarii infailibile a invataturii de Hristos in Biserica si a definirii si precizarii sale in cursul timpului, mai ales cu ocazia indoielilor, disputelor si erziilor care s-au ivit.

Invatatura lui Hristos au predicat-o oral si in scris apostolii, autorizati la aceasta si investiti cu asistenta Sfantului Duh. Ei totodata au si definit-o si au stabilit-o mai precis, invocand nu numai invatatura Mantuitorului ci si scriitorii luminati de Dumnezeu din Vechiul Testament. Succesorii apostolilor numira scrierile acestora: Noul Testament, iar invatatura predata de apostoli oral, au numit-o "Traditia Apostolica" sau "Traditia Sacra", avand in vedere ca prin ea s-a predat oral insasi descoperirea divina. Ambelor acestor documente li s-a atribuit autoritate divina si aceasta credinta a fost mentinuta totdeauna din convingerea ca apostolii predand in scris si oral invatatura lui Hristos, s-au bucurat de asistenta divina ca si profetii Vechiului Testament.

Toti crestinii respectau cartile Sfintei Scripturi din colectia evreilor palestinieni ca scrieri inspirate de Dumnezeu sau scrieri canonice, adica scrieri ce s-au primit in canon, in catalogul cartilor fixate de legiuirile bisericii ca continand regula sau norma credintei; unii respectau astfel si altfel de carti din colectia grecilor alexandrini, care e atribuita celor saptezeci de traducatori. Alexandrinii respectau ca inspirate de Dumnezeu toate cartile din aceasta colectie. Ea a fost denumita de comun acord Sfanta Scritura a Vechiului Testament dupa textul celor saptezeci traducatori, in Apus ea e numita pe scurt Septuaginta sau LXX, adica traducerea celor saptezeci.

Daca cineva vroia sa se convinga despre traditia orala a apostolilor, trebuia sa ceara informatia la bisericile in care insisi apostolii predasera invatatura lor orala, la cele apostolice, care ajunsesera la o mare considerare. Exista convingerea ca apostolii au predat aceeasi invatatura in toate bisericile asa ca se privea ca traditie apostolica numai ceea ce biserica intreaga recunostea astfel. De asemenea se stia ca apostolii au predat invavatura lor in special episcopilor asezati de ei; dar mai ales de Sfantul Duh prin ei, spre a propaga mai departe aceasta invatatura. In acest mod, acesti primi episcopi si succesorii lor au fost priviti ca martorii principali ai invataturii apostolice in Biserica. Dar si Biserica intreaga era prin episcopii sai martorul traditiei apostolice, de aceea ea a fost numita soborniceasca sau universala. Ea se distingea din toate timpurile si toate locurile de bisericile separate pe care le formau ereticii si schismaticii, ale caror invataturi se stiau a fi ratacite si stranii chiar prin faptul ca nu le propagau crestinii din toate locurile si generatiile precedente.

Inca apostolul Pavel invata ca apostolicitatea e criteriul invataturii adevarate a lui Hristos si aviza pe crestini sa se fereasca de toate invataturile ce nu au fost lasate de apostoli in mod oral sau scris. El spune ca stalpul adevarului e Biserica intreaga, care condusa de Sfantul Duh, pastreaza nefalsificat depozitul invataturii apostolilor, martora sigura a invataturii lui Hristos predata de apostoli. El numeste pe Hristos capul Bisericii Sale, iar Biserica fiind trupul Lui, intrucat Hristos a promis ca va fi cu ai Sai pentru totdeauna si ca-i va intari prin Sfantul Duh ca sa pastreze adevarata Lui invatatura.

Cei ce nu credeau ferm in invatatura predata pastrata de Biserica intreaga ca in descoperirea lui Hristos, sau se separau de episcopii legitimi, de pastorii legitimi ai Bisericii ca succesori ai apostolilor si depozitari ai invataturii lor, erau priviti ca unii ce nu fac parte din trupul Bisericii, din Trupul lui Hristos si nu li se acorda nici o impartasire cu Hristos. De aici vine si principiul "Afara de Biserica nu este mantuire"; intrucat Biserica era una, partasa la mantuirea lui Hristos.

Invatatorii Bisericii primare au tratat punctele speciale ale invataturii lui Hristos in scrierile lor, primite de toti si prin decizii sinodale; dar ei au rezumat totul in formule scurte ce au purtat numele de Regula Credintei, Regula fidei, Regula adevarului, Regula veritatis sau simplu: Credinta Abia mai tarziu, aceste scurte marturisiri despre punctele cele mai importante ale credintei, se numira simboluri de credinta (Symbola), fiindca ele incep cu cuvantul Cred si la inceput erau impuse celor care veneau la botez. O scurta marturisire de credinta care era raspandita pretutindeni, se baza pe traditia apostolica; insa propagata oral si tinuta secret fata de necredinciosi. Ea a fost numita mai tarziu, la Apus: simbolul apostolic, ce contine credinta in Dumnezeu Tatal, atotiitorul si atotputernicul; credinta in Iisus Hristos, Fiul Sau cel unul nascut, nasterea Sa supranaturala din Fecioara Maria, moartea Lui de rascumparare, invierea, inaltarea, sederea de-a dreapta Tatalui si a doua venire la Judecata. Credinta in Sfantul Duh, in Sfanta Biserica, iertarea pacatelor si in invierea mortilor. De asemenea mai exista, de exemplu, marturisirea de credinta a lui Grigorie Taumaturgul (270), care trateaza foarte in detaliu invatatura despre Trinitate.

Istoria Bisericeasca Universala

Autor: Viviana
www.crestini.idle.ro

Am plecat sa ma pierd

Am uitat sa scriu si am uitat pentru ce scriam inainte. M-am gasit pe mine cand am plecat sa ma pierd.
Intre cruci si randuri de porumb am gasit o biserica, sau m-a gasit ea pe mine. E biserica mea, singura in care cred, fiindca eu am cladit-o . Sunt tuse si sunt tusele mele, e var si e varul pe care l-am strans in pumn, miroase a ud si a rece si le-am simtit pe amandoua in plamani. I-am ajutat sa picteze o biserica, am pus culoare pe pereti, am ingrijit de alburi si-am calcat in altar. Am ascultat 3 zile vant si atat, si alte trei am citit cruci. Am vazut orizontul in fiecare si mi-am adus aminte de ce mi-a lipsit. Am vazut Sfintii iesind din perete,si in jur, culoare; am auzit clopotul dimineata si tot praful a fost luat de sunet. Azi imi e bine.
Pe tine sa nu te pierzi (suflete), in rest, toate pot fi recladite. Chiar si o biserica.

Biserica, societate, dumnezeu...

Era trecut de miezul noptii. In ciuda orei tarzii pasii mei nu se opreau. Era prea frumos afara ca sa stau in casa la calculator, sa ma duc pe undeva, sau sa dorm. Cel mai potrivit era plimbarea, pana la rasarit, tinand cont ca a doua zi era duminica. Am inceput prin a simti mirosul  pamantului, stropit de cativa stropi de ploaie trecatori, apoi am trecut printr-o zona, unde vegetatia era mai bogata ca in alte locuri, la un moment dat am simtit aroma narciselor dintr-o gradina, si a gardului viu, erau atat de multe narcise, iar gardul viu era netuns, si pe o lungime considerabila, ceia ce ma facea sa imi inchipui ca sunt in jungla. Era atat de placut sa simt primavara trecand prin plamani, la o ora in care toata lumea era in casa, la televizor, la calculator sau la chef. Simteam ca fiecare pas pe care il fac in acea noapte imi prelungeste viata cu o clipa, o clipa de paradis, fara agitatie, masini, aglomeratie. Era ceva unic, care se poate descoperi doar primavara. Apoi am ajuns si prin centru, strazile erau goale, bisnitarii de la colturi lipseau, la fel si zgomotul tocurilor doamnelor cochete. Acum era o tacere de mormant. Am trecut prin centru pe strazile inguste, si am coborat spre faleza. Ajungand in fata catedralei ortodoxe, mi-am facut cruce si am stat cateva minute si am analizat-o. Era o alta fata de a ei, o fata care o vezi numai noaptea tarziu, spre dimineata. Simteam cum zidurile ei emana ceva mistic si tainic, cum icoanele de la intrare sunt un pic sinistre, si cum teama incepe sa-mi intre in oase. Am pasit mai departe, si am ajuns la statuia inginerului Saligni, mi-am reamintit de valoroarea sa de la vremea in care a trait, si am privit portul, o parte din capodopera mainilor sale. Apoi am ajuns in fata marii, faleza era pustie, doar un pescarus  croncanea somnoros in locul lautarului ce ziua incanta urechile trecatorilor cu-n acordeon vechi.
Era trecut bine de miezul noptii si eu paseam natang pe strazi adormite, inapoi spre casa, imi propusesem ca pana la ivirea zorilor sa ajung acasa, cu pasi mici si fara taxi. Trecand prin parc pe la primarie am vazut bancile goale, am stat 5 minute pe una din ele si am recitat din vremuri apuse ale vietii mele, apoi am vazut cum pe o banca cineva doarme, sub cerul liber, imbracat si infofolit intr-o patura. Era un om al strazii, m-am apropiat si l-am recunoscut, era el cel care canta pe faleza la acordeon, trecatorilor.
Mi-am inchipuit ca nu e o afacere tocmai buna sa canti la acordeon, ca lumea e saraca si canti degeaba, iar  cu banii castigati nu poti sa-ti ei nici mancare, dapoi sa mai ai si un loc unde sa dormi. Nu degeaba dormea bietul om in parc. Daca ar fi castigat bine, n-ar fi fost aici....
Am zis sa il iau la mine in acea noapte, dar apoi mi-am zis ca e suficient de cald afara, si eu nu stateam tocmai aproape... O parte din mine spunea: ia-l, ajuta-l, o alta  parte din mine spunea: lasa-l in pace, esti si tu amarat ca sa poti ajuta un om cu o astfel de problema,  sunt altii care au mai multe drepturi sa o faca. Am stat mult timp si m-am tot gandit ce sa fac, sa-l gazduiesc noaptea aia la mine sau nu?  Mi-a fost greu sa iau o decizie, mult timp, m-am tot gandit cum unii din noi ar putea sa ajute fara nici o problema, deoarece au 10 case, o camera data gratis unui om amarat nu costa o avere. Apoi mi-am amintit ca sunt multi oameni care nu au constiinta, si n-are rost sa ceri ceva unui om fara constiinta, e ca un robot.... Apoi m-am gandit la biserica. De ce biserica nu ajuta astfel de oameni amarati, care dorm noaptea sub cerul liber? In structura bisericilor se invart foarte multi bani, stiu foarte bine asta, de ce din banii aceia nu se fac si cateva adaposturi pentru amarati? Apoi m-a fulgerat in minte si de Dumnezeu? De ce Dumnezeu permite asta, de ce sunt oameni care clar au nevoie de ajutor, si totusi lucrurile raman la fel? pentru Dumnezeul suprem ar fi doar un fleac ca sa aseze astfel lucrurile incat sa nu mai fie oameni sub cerul liber. Asta cu Dumnezeu mi-a trecut repede, amintindu-mi ca sunt multe nedreptati pe lumea asta in care El nu intervine, nedreptati mult mai mari decat a dormi sub cerul liber. Mi-am zis ca ma depaseste ca sa analizez acest aspect, si ca Dumnezeu stie mai bine ce vrea cu fiecare din noi, dar cu siguranta Dumnezeul suprem nu e atat de sensibil pe cat il cred unii. Mi-am luat talpasita spre casa gandind ca viata asta e plina de nedreptati, iar o noapte ce incepuse cu mici franturi din paradis, tocmai se sfarsea cu mari dureri din iad. Pe curand!

4 ani de la moartea lui Papa Ioan Paul al doilea

4 ani de la moartea lui Papa Ioan Paul al doilea

Astazi, vaticanul pregateste o ceremonie speciala, care marcheaza patru ani de la moartea Suveranului Pontif, Papa Ioan Paul al II-lea. La ora locala 18:00, la Vatican, Papa Benedict al XVI-lea va prezida o sfanta liturghie dedicata acestui eveniment, in Basilica San Pietro.

La ora 21:37, momentul exact al decesului, se vor trage clopotele Basilicii San Pietro, urmand un moment de reculegere.

Imi amintesc, copil fiind, cat de mult imi placeau lucrurile pe care le auzeam despre acest mare om, acest papa, acest om extraordinar. Cel mai mult am apreciat dorinta lui de a unifica bisericile, pentru ca pana la urma toti credem intr-un singur Dumnezeu, si credinta noastra, obiceiurile si datinile fie ele ortodoxe, crestine, reformate sau mai stiu eu ce, toate sunt CRESTINE.

Poate ca e o coincidenta mare ca astazi, 2 aprilie 2010, in vinerea mare, cand se "sarbatoreste" daca pot spune asa - Rastignirea si moartea Mantuitorului Nostru, pastele catolic cu cel ortodox cad in aceeasi zi/saptamana si in aceeasi zi cu moartea celui care dorea unirea bisericilor. Poate ca e o coincidenta, sau poate ca "Cineva" asa a vrut, sa se intample la 4 ani de la moartea celui care a luptat o viata pentru acest lucru.

Am atasat cateva filmulete pentru cei care nu l-au cunoscut, cu comemorarea lui, ultima aparitie publica.

Comemorare - Papa Ioan Paul al II-lea

Ultima aparitie publica - Papa Ioan Paul al II-lea

Voua tuturor, va doresc "Sarbatori Fericite !", toate cele bune voua si familiilor voastre, pace sufleteasca si sa fiti mai buni, cel putin in aceasta perioada.

Sarbatori Fericite !!!!

Ce sa mai credem?

Dacă eşti în necunoştinţă de cauză mai bine taci, şi nu învăţa pe altul ceea ce nu este corect/adevărat. Sunt surprins să aud, în zilele noastre, de la unii „învăţaţi” lucruri false despre existenţa Lui Dumnezeu. Trebuie să ne fie clar că lumea aceasta trecătoare este materială, tangibilă, însă viaţa de apoi va fi veşnică şi se va desfăşura într-o lume imaterială.

Este extrem de adevărată expresia că există printre noi tineri bătrâni şi bătrâni tineri. Adică există acele persoane care încă din copilărie deţin Harul înţelepciunii, cunosc foarte bine tainele credinţei dar există şi bătrâni care în acest domeniu au rămas copii, cărora le lipseşte cu desăvârşire cunoştinţa de Dumnezeu. Iar dintre aceştia se găsesc câte unii care, deşi nu cunosc învăţătura creştină, spun cu glas tare că nu există Dumnezeu, asta pentru că nu vor să se supună Stăpânului adevărat. Ei se cred dumnezei, sunt mândri exact ca şi diavolul şi se vor duce în locul pregătit acestuia. Dar noi suntem nişte dumnezei mai mici, noi suntem dumnezei creaţi de Dumnezeu, Care este necreat şi am fost puşi stăpânitori peste întreaga lume văzută. Noi suntem legătura dintre Dumnezeu şi creaţie. Printre creştini mai sunt mulţi alţii care cred cu adevărat în Dumnezeu, însă aceştia sunt mai limitaţi în cunoaştere şi rămân cu învăţătura primită la grădiniţă şi spun aceştia că există viaţă după moarte, că există Rai şi Iad, că Raiul ar fi plin de râuri cu lapte şi miere, cu tot felul de flori şi altele asemenea şi este pregătit celor care cred în Dumnezeu şi ascultă de poruncile Lui, iar Iadul, spun ei, este acel loc întunecat cu foc şi cazane de smoală pregătit diavolilor şi celor ce iau urmat sfaturile pe lumea aceasta.

Aceasta nu este o credinţă neapărat rătăcită, ci o credinţă naivă. Ei bine treaba nu stă tocmai aşa. Trebuie să uităm de cazane de smoală de foc de râuri cu lapte şi miere. Dacă lumea viitoare este una nematerială, ce să caute toate acestea acolo? Iată cum se poate explica totuşi în cuvinte Raiul şi Iadul. Raiul este acea bucurie de vieţuire în preajma Lui Dumnezeu, a sfinţilor şi îngerilor Săi, ceea ce e de nedescris, locul unde vom face lucrurile pentru care am fost creaţi, îi vom aduce slavă Lui Dumnezeu, iar Iadul este acea tristeţe de a fi departe de Creator, durere de nedescris iarăşi. Sufletul nostru sau conştiinţa cum îi spun unii se va bucura de unul dintre aceste locuri. Credinţa noastră nu ne opreşte să studiem ci din contră ne îndeamnă la aceasta pentru a ajunge la cunoştinţa adevărată, Dumnezeu nu se opune progresului tehnic,nu, ci se opune utilizării neraţionale a lucrurilor descoperite. Toate virtuţile nu le-a lăsat Dumnezeu la întâmplare, toate se leagă între ele şi nu poate exista una fără de cealaltă.

Sa nu-ti faci chip cioplit, sa nu ai alt Dumnezeu inafara de Mine

Unii au nevoie de dovezi ca sa creada. Altii incearca sa le produca (A se vedea preotii care fac pietre sa planga cu lacrimi de sange, icoane care nush ce mai fac etc.) Dumnezeu a zis parca: "Sa nu-ti faci chip cioplit, si sa nu ai alt Dumnezeu inafara de Mine" pare-mi-se.. nu ?

Si-atunci veniti si credeti in orice chestie. Faptul ca din apa ies aburi nu e magic ? Nu e extraordinar ? Faptul ca apa e lichida si curge nu e o minue ? Oare in fum si in aburi nu sunt niste ingeri mici ?

Popa ala merita sa se spanzure si sa-si dea demisia din parohie si sa nu mai aiba treaba cu religia. Dumnezeu exista pt cei care cred in El. Si exista si pentru cei care Ii contesta existenta. Dar nu mi se pare normal sa credem orice vedem, si sa supunem orice chestie dovezii, si dovedirii. Unele lucruri nu pot fi demonstrate. Altele nu ar trebui scormonite.

Capul ala de diavol care se vedea in filmele din 11 septembrie nu e cumva un diavol care a venit sa ia sufletele celor morti in cladire ? Cei care sustin idei de genu asta, mi se par putin deplasati.

Nu zic ca nu cred in lumina de la capatul tunelului sau etc. Dar nu ma pot baza pe niste relatari facute de niste morti clinici, la care creieru era praf in acele momente, si plus de asta nu avem cum sa dovedim ca nu a fost imaginatia lor, deoarece exista ideea de lumina si viata de apoi in subconstientul lor. Ca sa dovedesti si ca sa poti lua aceste relatari drept bune, ar trebui sa intre in moarte clinica o persoana care nu are in subconstient ideea de religie, sau alte idei asemanatoare. Abia atunci ai putea sa zici ca in proportie de 20% te poti baza pe ceea ce zice acea persoana cand se "trezeste".