ILUMINAREA SI SINDROMUL BIPOLAR

TREZIŢI, ILUMINAŢI SAU BOLNAVI MINTAL?   
            Nu ştiu câţi dintre voi, aveţi în preajmă, printre prieteni sau rude apropiate, un bolnav cu sindrom bipolar. Şi iarăşi nu ştiu câţi dintre aceştia urmează vreun tratament medicamentos şi câţi vreun tratament spiritual şi care dintre ei sunt realmente treziţi sau iluminaţi... Cine poate proba din punct de vedere ştiinţific şi mai ales medical, că acele simptome sunt ale trezirii spirituale sau mai curând ale unei prăbuşiri in propria minte…?  Ştiu, ştiu, circulă mai demult pe net astfel de simptome dar erau atat de contradictorii încât erau de-a dreptul incredibile, şi desigur uşor de catalogat de către orice medic, drept aiureli. Şi mai este un aspect: câţi dintre acesti treziţi - nu în sens peiorativ, fireşte -, sunt perfect integraţi social....?  Trebuie foarte, foarte bine cântărit cât este ştiinţă în punerea unui diagnostic şi câtă neştiinţă pare să fie. Cine poate aprecia acest lucru? Câţi dintre medicii psihiatri sunt şi spiritualişti terapeuţi încât să-şi pună sub semnul îndoielii propriul diagnostic aplicat unui bolnav şi chiar să si renunţe la el în cazul unei treziri sau al unei iluminări? Eu nu am auzit de medici psihiatri bioenergoterapeuţi, şamani sau isihaşti. Poate că ei există şi atunci este doar o limită a mea, iar dacă este aşa, îmi cer atunci iertare pentru ideea avansată. 

            Intenţiile şi opiniile tuturor prietenilor voştri care au păreri în legătură cu vreun apropiat de-al vostru spiritualist care poate are conversaţii sau chiar channelingri cu îngeri, cu sfinţi, cu entităţi de lumină, cu extratereştri, cu zei - vezi Zamolxe bunăoară -, nu contest, poate că sunt bune, poate chiar foarte bune, unele chiar eminente, dar pe de altă parte nici doctorii nu-şi tocesc coatele degeaba dând toata viaţa lor examene peste examene şi tratând sute de cazuri...

            Chestiunea este atât de delicată şi de complexă în ceea ce priveşte creierul omului încât, dacă nu suntem atenţi, cu propria noastră minte, şi dacă nu facem altceva decât să învârtim toată ziulica la cuvinte generale, miltoniene, perfect confuzabile pentru mintea oricui, gen: iubire, adevăr, energie, entităţi, liber arbitru, totul, infinit, karma, destin, etc, etc.. nu facem altceva decât să rămanem noi înşine captivi în propria noastră transă şi, din nebăgare de seamă, deşi poate cu cele mai bune intenţii, să-i mai băgăm şi pe alţii.

            Experienţele mistice şi delirul mistic - frumoase de altfel - il au doar persoanele care stau cu mintea ancorată în această zonă. Alţii, care nu sunt mistici, nu vorbesc cu Dumnezeu, ci văd peste tot numai extratereştri, vorbesc cu ei şi sunt răpiţi pe nave, alţii vorbesc cu intratereştrii sau cu diverse duhuri... De ce nu ar fi şi aceştia la fel de credibili ca şi Petrache Lupu de la Maglavit? Pentru că orice am spune, în absolute toate situaţiile, vocile apar înăuntrul psihicului şi nu înafara lui, singurii martori ai acestor convorbiri fiind doar subiecţii inşişi?
            Vă propun în continuare o suită de episoade ale unui documentar mai mult decât interesant despre sindromul bipolar şi iluminare, al cărui narator a fost el însuşi subiectul unui diagnostic, ferm convins că vorbeşte cu Dumnezeu. Căci nu-i aşa, atunci când omul vorbeşte cu Dumnezeu şi işi spune rugăciunile şi păsul lui, este un lucru normal, dar atunci când Dumnezeu îţi vorbeşte se cheamă că eşti schizofrenic.

 Accesaţi acest link. N-o să vă pară rău!

http://www.youtube.com/playlist?list=PLC41AE6B1DB0C0EA0&feature=plcp

Trezirea la realitate

“Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu” (Luca 15:18)

Pentru fiul risipitor nu s-a schimbat nimic până ce nu a spus: “Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu, şi-i voi zice: Tată, am păcătuit” (Luca 15:18). Povestea lui se termină bine; şi a ta se poate încheia la fel, dar:

1) Trebuie să te decizi să preiei controlul asupra vieţii tale înainte să o facă circumstanţele sau alţi oameni. Soluţia începe cu tine. Un nou partener, un nou loc de muncă sau o casă nouă nu vor vindeca ce este rău, dacă acţiunile şi faptele tale sunt cauza. Poţi avea 101 scuze pentru situ­aţia în care te găseşti în acest moment, dar ce eşti dispus să faci pentru a o schimba? Tatăl fiului risipitor nu l-a luat şi nu l-a dus acasă, ci el a trebuit să ia această hotărâre.

2) Trebuie să te confrunţi cu realitatea aşa cum este, nu cum ar trebui sau cum ţi-ai dori să fie. Fiul risipitor a trebuit să descopere că regulile împotriva cărora s-a revoltat acasă erau esenţiale pentru fericirea lui, că toată distracţia care credea el că îl aşteaptă de fapt nu-l aştepta şi că tre­buie să-şi recunoască greşelile şi să şi le corecteze pentru a-şi pune viaţa în ordine: “Să se lase cel rău de calea lui… să se întoarcă la Domnul” (Isaia 55:7). Dumnezeu va interveni, dar numai atunci când vei aplica principiul onestitate, deschidere, disponibilitate.

3) Trebuie să acţionezi acum cât încă mai poţi. Legea evoluţiei spune că lucrurile evoluează şi se îmbunătăţesc singure. Nu, anumite lucruri de care nu te ocupi şi care rămân necorectate se agravează, nu devin mai bune. Acest lucru este valabil fie că este vorba despre sănătatea ta, căs­nicia ta, copiii tăi, finanţele tale sau umblarea ta cu Domnul. Aşadar, confruntă-te cu realitatea şi ia atitudine câtă vreme mai poţi.