ROLUL UNUI DEGET...

Degetul mare, drept , ţinut în sus parcă e un fel de OK! Dar îndreptat spre piept, dă aşa un fel de „cine sunt eu!”
Degetul arătător, are un mare rol, el arată şi zice: „tu faci asta, tu faci cealaltă, tu stai acolo....”, mai face el şi aşa un fel de: „no numa’ no!” adică te ameninţă când nu eşti cuminte.
Mijlociul, după cât de mare este inelul şi diamantul de pe el, arată bogăţia purtătorului. Nu vreau să pun accent pe sensul dat acestui deget, de şoferii neciopliţi când se află în trafic.
Inelarul, îşi spune singur rolul, arată starea civilă a purtătorului de verighetă.
Chiar şi degetul mic are un rol, cu el se mai scarpină omul pe ici pe colo, sau doamnele îl ţin distanţat la dans, spunând astfel ceva despre graţia lor.
Cam lungă introducere pentru ceea ce vreau de fapt să scriu eu în acest articol.

Ştiam că în arenele unde gladiatorii se luptau pe viaţă şi pe moarte, depindeau de semnul făcut cu degetul de împărat: în sus viaţă, în jos moarte!
Chiar aşa-i în PARLAMENTUL ROMÂNIEI!
Puterea a votat PENTRU VIAŢĂ, la două legi în favoarea poporului:
1- neimpozitarea pensiilor sub 2000 lei
2- scăderea TVA-lui la 5% pentru alimentele de bază: pâine, lapte, carne, ulei, zahăr...

Cum s-a făcut, cum nu, au adormit, au fost beţi... sunt nebuni, sau ai dracului...se joacă de-a focul să vadă cât mai putem răbda batjocura?
Ce să fie, ce să fie?
O MARE PROSTIE! Asta au spus-o unii din ei, au greşit!
Oare cei care au greşit sunt toţi produsul „şcolii de tâmpiţi”...şcoala aceea care ştie el ...Băsescu unde se află şi de unde să-i culeagă!!!

Iată azi, Boc le-a făcut unora care au greşit: NO,NO, Voi daţi viaţă !!!
Ca mâine iese Băsescu, scoate pieptul, îndreptă degetul cel mare spre sine:
ŞTIE EL CUM S-O DREAGĂ!!!
Dar noi, noi ce facem? Noi n-avem mâini? Noi nu avem degete?
Care deget şi cum îl vom arăta nemernicilor ăstora?
Răspundeţi voi la întrebarea mea!

6 comentarii:

  1. Mulţumesc domnule profesor!
    Dacă am ideei, înseamnă că am să rămân "o idioată":))...ştiţi, doar tâmpiţii mai au loc prin fruntea ţării.

    RăspundețiȘtergere
  2. Gesturi misterioase cu degetele precum nea' Porumboiu?:))

    RăspundețiȘtergere
  3. Scuze,
    nu cunosc personajul cred că nici nu-mi doresc.
    Posibil să fie din lumea fotbalului...:( sau stăpânul B1TV?:))

    RăspundețiȘtergere
  4. Si pe langa toate acestea fiecare deget din cele cinci de la o mana mai exprima si se folosesc la altceva.

    RăspundețiȘtergere
  5. Beto, merci de coment!:)
    Tocmai citisem despre degete , în art. tău, dar cred că mie mi-ar fi f. greu să scriu aşa ...aş avea mai mult de corectat decât de scris:)), chiar şi tu ai greşeli, se vede că faci ceea ce ne-ai sugerat!:)
    Da, art. tale îmi plac, şi cel cu "Oglinda" e super!

    RăspundețiȘtergere