ღ Bună dimineata soare ღ

„Dă șansa fiecărei zile să fie cea mai frumoasă din viața ta.”

Mark Twain

                                                    

 Legenda florii de colţ

Această floare este prezentă în arta populară, în basmele şi legendele vechi de secole, în tradiţiile păstrate de la o generaţie la alta.
Greu de găsit, ea devine în imaginarul popular o adevărată comoară, iar cei care se încumetă să o caute sunt eroi ce riscă totul pentru a trece prin acest test, la capătul căruia se vor numără printre puţinii care au avut curajul şi sansa de a găsi această delicată floare. Pentru că în basme şi poveşti ei trebuie să depăşească numeroase obstacole, să lupte adesea cu fiinţe fabuloase, să înfrunte munţii şi pericolele acestora, totul pentru trofeul suprem – Floarea de colţ. 
   Legenda care circulă în folclorul popular românesc pune apariţia pe pământ a florii de colţ în strânsă legătură cu momentul naşterii lui Iisus Hristos, astfel că:
   Steaua care i-a călăuzit pe cei trei magi spre locul naşterii Domnului, a stat o clipă deasupra    Bethleemului şi s-a gândit ce să facă mai departe, căci îşi îndeplinise misiunea dată de Dumnezeu.
   “Să mai stau pe cer aşa strălucitoare cum m-a făcut stăpânul lumei, nu se poate, fiindcă nu trebuie să uit că unealtă smerită sunt în mâna Domnului; şi apoi s-ar înşela oamenii, crezând că pe fiece seară s-a născut Fiul. Unde să mă aciuiesc, dar, pe Pământ?”
   Şi coborî steaua de pe boltă, să-şi afle locul de odihnă. Călătorind peste mari şi ţări, peste ţinuturi cu oameni mai sălbatici decât fiarele, care înrobeau alţi oameni, sau se războiau pe gustul conducătorilor, într-o zi…“steaua sosi deasupra unor munţi înalţi cu spinări îmbrăcate cu o iarbă scundă”, stânci golaşe şi molifţi trufaşi. Erau Bucegii, cufundaţi în linişte şi pace, cum nu întâlnise nicăieri în lungă să rătăcire în jurul Pământului.

   “Nici chiote sălbatice chemătoare la măceluri, nici vaete, nici plânsete; o tăcere adâncă nesfârşită.   Şi, desfacandu-se în mii de steluţe, căzu, de se agaţă se steiuri şi ziduri uriaşe; fiecare steluţa se făcu o floare albă, moale că lână; Şi aşa se înfăptui Floarea Bucegilor. ” 

    În legendele care circulă în zona Munţilor Alpi se spune că floarea de colţ (l’edelweiss) s-a născut în Paradis, dintr-un fulg din lână de miel, pe care Sfânta Fecioara l-a lăsat să atingă pământul după ce Ea a adormit torcând. Se pare că această floare aduce noroc celor care o culeg.

Această floare mică, cu statut de simbol al naturii şi al longevităţii,e cunoscută de milioane de oameni din întreaga lume.     Odată culeasă, acesta va păstra forma şi culoarea  pentru ani şi sute de ani. De numele florii de colţ s-au legat multe legende de-a lungul veacurilor. Edelweiss este şi numele unui cântec popular din filmul “Sunetul muzicii”. Dar este şi o marca-simbol pentru multe tipuri de produse, chiar şi pentru bere sau un proiect de astronomie numit “Floarea Nemuritoare”. 

★▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬★ღ ✰★ღ ✰★ღ ✰▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬★

 

IULISA-Bună dimineata soare!

Dorinţa de exprimare

Timp de odihnă?
  Da,e ceva ce n-am avut aproape  niciodată în măsură suficientă,şi ce mult îmi doresc să am timp să mă odihnesc, sau să fac atîtea lucruri de care nu am niciodată timp. Poate am pierdut noţiunea timpului şi nu mai ştiu nici cum să mă odihnesc.
  Am scris aceaste rânduri din simpla dorinţa de exprimare a unor gânduri,în aceste câteva clipe de relaş, la o cafea de weekend. 


  Niciodată nu m-am revoltat în faţă sorţii,ci le-am primit pe toate cu inima deschisă. Pentru că eu sunt cel care mi-am ales drumul şi am acceptat totul de la început.
Azi simt că ceva  transformă totul în simplitate, limpezime, o puritate, ce-mi umple sufletul de linişte şi candoare.Un sentiment de bucurie şi speranţa.
Se spune că dacă pentru perioade lungi simţi intens bucurie înseamnă că ai un suflet sănătos.Dacă reuşeşti să te bucuri cât mai mult şi din motive cât mai puerile înseamnă că vei avea cu atât mai multă sănătate sufletească .
Bucuria ar trebui să fie o stare de spirit normală să semnifice libertate iar cu cât dezvoltarea spirituală , intelectuală şi morală este mai ridicată cu atât te vei simţi mai liber , mai satisfăcut.
Chem mereu bucuria în fiinţă mea prin zâmbete şi dorinţa de a dărui.Cum să las tristeţea să pună stăpânire pe mine când atât de multă frumuseţe şi candoare radiază înlăuntrul meu?
          Ştiu ,în  inima omului încape o constelaţie de sentimente şi trăiri,în acelaşi timp, bucurie şi tristeţe, dragoste şi ura, durere şi compasiune.
Ca exerciţiu trebuie să  gândeşti că ziua de azi nu aparţine trecutului , dar nici viitorului .
Am citit undeva o întrebare ce o am în minte de-atunci :

Dacă te-ai trezi fără să ştii câţi ani ai , ce vârstă ţi-ai da ?

article updated

O seară placută şi-o săptămână uşoară si frumoasă!

Recomandare

"Articolul participă la  jocul "Bună dimineaţa soare"! Dacă doreşti să participi , IULISA îţi dă mai multe detalii!.

sursa:fewstuff.blogspot.ro

:)

MARS ANTICOMUNIST

Mars anticomunist din Bulgaria, BOICOTAT de nationalistii romani (FOTO+VIDEO)

autor: FrontPress 17.02.2014

Circa 500 de naţionalişti bulgari şi suporteri ai echipelor de fotbal au mărşăluit sâmbătă pe străzile Sofiei pentru a onora memoria generalului Hristo Lukov, fostul lider al  Uniunii Legiunilor Naţionale Bulgare, asasinat de comunişti în 1943. Deşi la ediţiile precedente ale marşului naţionaliştii români trimiteau la eveniment o delegaţie din ţară, anul acesta acţiunea a fost boicotată din cauza atitudinilor şovine manifestate în ultimii ani de către organizatori.

Participanţii la marşul devenit deja tradiţional, prima ediţie având loc în 2004, au sfidat interzicerea manifestaţiei de către autorităţi şi au aprins mai multe torţe şi au purtat portrete ale generalului, precum şi drapele naţionale sau steaguri negre în semn de doliu şi respect. Tinerii au mai scandat lozinci patriotice şi au intonat imnul naţional. Marşul, organizat de Uniunea Naţională Bulgară, a avut ca punct final casa unde a fost împuşcat generalul, în acel loc fiind depusă o coroană comemorativă.

Ca de fiecare dată, anterior demonstraţiei, mai multe organizaţii “antifasciste” au cerut autorităţilor locale, în cel mai pur stil “democratic”, să interzică marşul naţionaliştilor. Spre deosebire de anii trecuţi, edilii au cedat presiunilor şi nu au aprobat acţiunea anticomunistă. Cu toate acestea marşul a avut loc, fără incidente.

2009: Delegaţia Noii Drepte rostind un discurs în faţa naţionaliştilor bulgari

În anii precedenţi naţionaliştii români au întreţinut cu omologii lor bulgari relaţii cordiale, participând regulat la manifestaţia din capitala statului vecin. Deasemenea nu de puţine ori liderii Uniunii Naţionale Bulgare au vizitat România şi au participat la tabere de vară sau la acţiuni precum mitingul de Ziua Naţională din 2008. Din nefericire, în ultima perioadă naţionaliştii de la sud de Dunăre s-au axat tot mai mult pe un discurs şovin, cu un accentuat element antiromânesc, prin invocarea mitului “Dobrogea, pământ bulgăresc”, militând pentru anexarea acestei provincii istorice româneşti.

Din păcate, ostilitate faţă de statalitatea României au manifestat şi etnicii bulgari din Ucraina, aceştia catalogând ţara noastră ca fiind o “entitate artificială”.

Deasemenea etnicii bulgari s-au dedat la provocări antiromâneşti şi în Basarabia. Aceştia au cerut anul trecut Chişinăului, capitala celui de al doilea stat românesc, autonomie administrativă şi culturală, sporind şi mai mult tensiunile inter-etnice din regiune.

La marşul de sâmbătă, pe lângă generalul Lukov, a fost omagiat şi Vasil Levski, un erou al luptei de eliberare antiotomane din secolul al XIX-lea. La vârsta de 20 se ani a fost uns diacon, dar viața de călugăr nu l-a atras, așa că în 1862 a fugit în Serbia, unde s-a înrolat ca voluntar în “Legiunea bulgară” organizată și condusă de Gheorghi Rakovski, participând astfel la ostilitățile sârbo-turce. Din această perioadă datează și pseudonimul “Levski” (ca un leu), deoarece în timpul unui exercițiu de instrucție a făcut un salt lung, considerat de colegii săi că este precum săritura unui leu. În perioada 1862-1868, Levski a participat la aproape toate atacurile armate duse de bulgari împotriva Imperiului Otoman.

În 1869, Levski a început să organizeze comitete locale, pentru ca în 1872 să cutreiere Bulgaria spre a înființa o rețea de nuclee revoluţionare în sute de orașe și sate bulgărești, subordonate unui guvern clandestin cu sediul în orașul Loveci. Dispuneau de arme, erau organizați în detașamente cu misiunea de a pedepsi trădătorii și oficialitățile turcești.

În toamna anului 1872, în cursul jefuirii unui oficiu poștal turcesc, în scopul procurării de bani pentru cumpărarea de arme, poliția turcă a luat urma unora din comitete, inclusiv a sediului din Loveci. Levski a fost capturat de autoritățile turcești la 27 decembrie 1872 în hanul din satul Kakrina, în apropiere de Loveci, se pare în urma unei trădări. A fost apoi transferat la Veliko Târnovo, pentru interogatorii, iar la 4 ianuarie 1873 a fost transferat la Sofia, unde a fost judecat și condamnat la moarte prin spânzurare.

Generalul Hristo Lukov s-a născut în 6 ianuarie 1888, la Varna. A absolvit Şcoala Militară a Majestăţii Sale în 1907 şi a luat parte la mai multe bătălii importante din timpul primului război mondial. În 1935 a devenit Ministru de război, funcţie deţinută până în 1938. S-a dedicat apoi mai mult activismului social-politic ca lider al Uniunii Legiunilor Naţionale Bulgare (SBNL), principala organizaţie naţionalistă radicală din ţara vecină. A susţinut mereu aderarea ţării sale la puterile Axei, alături Germania şi Italia.

Ca un fapt inedit, în timpul Conferinţei Naţionale a SBNL, din noiembrie 1942, se ia decizia formării unui corp de voluntari care să sprijine forţele germane din nordul Africii, conduse de legendarul Romel. Această iniţiativă nu s-a mai concretizat, deşi sute de tineri entuziaşti s-au oferit voluntari, deoarece generalul este asasint de comunişt în 13 februarie 1943. Acesta a fost împuşcat cu sânge rece în pragul uşii casei sale şi în faţa fiicei lui. A fost înmormântat cu onoruri militare, la eveniment participând mii de legionari, ţarul Bulgariei şi patriarhul ortodox, alături de alţi politicieni de rang înalt ai vremii. Sursa: FrontPress.ro

A murit Nicador Zelea Codreanu

A murit Nicador Zelea Codreanu, nepotul intemeietorului Miscarii Legionare

autor: FrontPress 17.02.2014

Zilele trecute a murit la 79 de ani Nicador Florea Codreanu, un nepot al întemeietorului Mişcării Legionare, Corneliu Codreanu şi un militant pentru readucerea în actualitate a doctrinei naţional-creştine. A fost un adept al “codrenismului”, o ramură dizidentă a legionarilor, care contestă legitimitatea lui Horia Sima, ca urmaş la conducerea mişcării după asasinarea întemeietoriului acesteia în 1938. Acesta a fost înmormântat în cimitirul Bellu ortodox din Bucureşti.

Printre primii care au anunţat moartea lui Nicador Florea Codreanu a fost profesorul universitar Ion Coja. “Ce să zic? Deocamdată atât: a dus cu demnitate povara unui nume atât de glorios! Nu l-a făcut de ocară, nu l-a compromis! Povara unei ascendențe, a unei înrudiri cu însăși mitologia românească cea mai scumpă inimiii de român… Cred că a greșit familia că nu a anunțat vestea săvârșirii din viață a unui om la al cărui catafalc s-ar fi adunat mulți români dintre cei mai români în nădejdea că prin Nicador Codreanu, prin prezența lor la îngropăciune, vor transmite o fărâmă măcar din câte ar avea să le spună celor ce nu mai sunt și spre care a pornit în cel mai lung drum al său Nicador Codreanu!… Dumnezeu să-l odihnească pe Nicador Codreanu cu tot neamul său!”, a declarat acesta.

Nicador Florea a fost fiul lui Horia Zelea Codreanu, frate al “Căpitanului” Corneliu Codreanu. S-a născut la 27 septembrie 1935 şi a fost mereu mândru de prenumele Nicador. Cu doi ani înainte de naşterea acestuia, preşedintele Consiliului de Miniştri, I.G. Duca, era împuşcat în Gara Sinaia, de un grup format din Nicolae Constantinescu, Ion Caranica şi Doru Belimace. Grupul a rămas în istorie drept “Nicadorii”, cuvânt compus din primele silabe din prenumele fiecăruia dintre participanţii la acel act “de pedepsire” a premierului, acuzat de “de acte anti-legionare şi de trădare a ţării” deoarece în preajma alegerilor din decembrie 1933, I.G. Duca a ordonat arestarea şi închiderea a mii de naţionalişti români. Peste 11.000 de legionari au fost ridicaţi de la casele lor şi aruncaţi în închisoare şi mii de locuinţe au fost devastate. Valul de violenţă s-a soldat cu 18 morţi de partea legionarilor.

Tatăl Horia “cutreiera munţii cântând cântece legionare”, dar a murit în 1941. Nicador a fost crescut de mamă, în cartierul Tei din Bucureşti. Anul 1947, când numele oficial al statului român devenea Republica Populară Română, l-a prins pe fiul de legionar în şcoala generală. Avea 12 ani şi, orfan de tată, s-a văzut nevoit să lucreze.

Între ‘44 şi ’47, vânduse din casă pian, mobilă, ca să aibă ce mânca. Mai întâi a lucrat la descărcat vagoane în Gara Obor, apoi la cărat borduri. Când a ajuns la liceu, a fost dat afară din şcoală. “Eram un paria, eram ostracizat. 30.000 de elevi au fost excluşi din şcoli. Soră-mea a fost dată afară din facultatea de chimie, cealaltă soră din liceu, frate-miu din facultate”, declara în 2010 Nicador Zelea Codreanu într-un interviu pentru Evenimentul Zilei. Au urmat ani în care a fost rugbyist, căra saci la moara Assan, a fost şofer pe troleibuz şi autobuz, apoi a lucrat prin balastiere, apoi la Salvare. A fost dat afară de peste tot, de multe ori din cauza numelui. Deşi nu era legionar pe hârtie, a fost mereu cu sufletul: “Mergeam cu unchiu-miu la peşte şi îmi povestea. Cum a murit tata, ce spunea Căpitanul… Nu aveam cum să nu fiu şi eu legionar”.  După 1990, a făcut rost de bani, şi-a cumpărat un camion şi a devenit propriul patron.

Nicador Florea Codreanu a înfiinţat în anul 2000 Asociaţia Acţiunea Română, când a fost înregistrată ca persoană juridică la Judecătoria Sectorului 2 din Municipiul Bucureşti. Acesta a înfiinţat în 2003 şi ziarul Cuvântul Legionar, care a apărut periodic, timp de mai mulţi ani. Prin intermediul publicaţiei, Nicador Florea Codreanu se distanţa de „actele” comise de Horia Sima şi cerea o „reîntoarcere” la principiile fondatoare ale Mişcării Legionare, aşa cum au fost ele concepute de Codreanu. Nu a reuşit să creeze o organizaţie puternică în peisajul naţionalist românesc, având în jurul lui doar o mână de adepţi. Printre cele mai vizibile acţiuni ale acestuia erau participările la comemorările de la Tâncăbeşti, unde era omagiat Corneliu Codreanu. Sursa: FrontPress.ro

Steagul UE

Steagul UE aruncat pe fereastra din parlamentul de la Budapesta de nationalisti (FOTO+VIDEO)

autor: FrontPress 17.02.2014

Un deputat al partidului naţionalist Jobbik şi un parlamentar independent au îndepărtat joia trecută două steaguri ale Uniunii Europene din sala de şedinţe a Parlamentului şi le-au aruncat pe o fereastră în piaţa Kossuth, relatează MTI.

Înaintea acestui incident, parlamentarul Tamas Gaudi-Nagy din cadrul partidului Jobbik a criticat Guvernul pentru că le permite cetăţenilor străini să cumpere terenuri agricole în Ungaria, numind legea respectivă o “trădare capitală”. Gaudi-Nagy a fost susţinut de independentul Balazs Lenhardt, fost membru al Jobbik, aminteşte Mediafax.

Parlamentarii partidului Jobbik au protestat şi anterior faţă de noua lege privind terenurile din Ungaria ocupând pupitrul preşedintelui Parlamentului. Gaudi-Nagy a declarat pentru MTI că terenurile Ungariei vor fi “predate străinilor” de la 1 mai. El a acuzat Uniunea Europeană şi a făcut apel la rezistenţă. El a declarat, de asemenea, că este inacceptabil ca steagul UE, un “simbol al colonizării”, să fie amplasat în sala de şedinţe a Parlamentului, deşi nu există o prevedere legală în acest sens.

Vicepreşedintele Parlamentului, Istvan Jakab, a anunţat la scurt timp după acest incident că steagurile au fost puse la loc, adăugând că Parlamentul va lansa o anchetă.

Jobbik, al treilea partid ca mărime din ţara vecină, militează de mai mulţi ani de zile pentru retragerea Ungariei din Uniunea Europeană, nu de puţine ori la mitingurile formaţiunii fiind incendiat steagul oficial al UE.

Alianta Tinerilor de Dreapta – Miscarea pentru o Ungarie mai buna (Jobbik) a obtinut 17 la suta din voturi in urma alegerilor generale din 2010 si un numar de 45 de parlamentari. La nivel european partidul are legaturi stranse cu mai multe formatiuni nationaliste importante. Dupa alegerile europarlamentare din 2009, Jobbik a obtinut aproape 15 procente din totalul voturilor exprimate, revenindu-i 3 locuri in Parlamentul European. Sursa: FrontPress.ro

Joe Dassin (1938-1980)

Serghei Esenin (1895-1925)

Serghei Esenin - Pentru ce te zbuciumi si amar zimbesti

Poezii de dragoste din literatura universala

Serghei Esenin – Pentru ce te zbuciumi si amar zambesti?
Pentru ce te zbuciumi si amar zambeşti?
Dragă-mi este alta, tu deloc nu-mi eşti.
Ştii prea bine însăţi, ştii prea bine tot -
N-am venit la tine, să te văd nu pot.
N-am avut ce face, cînd pe-aici treceam,
Şi mi-a dat prin minte să mă uit pe geam.
(trad. George Lesnea)

Un banc...

Rockerii americani isi scriu cu rockerii rusi: "Noi suntem cei mai adevarati rockeri din lume, avem cei mai jerpeliti blugi, pe care nu ni i-am dat jos de 2 ani de zile. Avem cel mai slinos par si cele mai murdare tricouri, nu ne-am mai spalat de ani de zile...si ca sa va aratam cat de adevarati rockeri suntem noi, ne stergem la cur cu scrisoarea asta". Primesc raspuns de la rockerii rusi: "Rockerii adevarati nu se sterg la cur"

Decebal catre popor

Decebal catre popor de George Cosbuc(1866-1918)

Viaţa asta-i bun pierdut
Când n-o trăieşti cum ai fi vrut!
Şi-acum ar vrea un neam călău
S-arunce jug în gâtul tău:
E rău destul că ne-am născut,
Mai vrem şi-al doilea rău?

Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moş îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănţuit.

Cei ce se luptă murmurând,
De s-ar lupta şi-n primul rând,
Ei tot atât de buni ne par
Ca orişicare laş fugar!
Murmurul, azi şi orişicând,
E plânset în zadar!

Iar a tăcea şi laşii ştiu!
Toţi morţii tac! Dar cine-i viu
Să râdă! Bunii râd şi cad!
Să râdem, dar, viteaz răsad,
Să fie-un hohotit şi-un chiu
Din ceruri până-n iad!

De-ar curge sângele pârău,
Nebiruit e braţul tău
Când morţii-n faţă nu tresari!
Şi însuţi ţie-un zeu îţi pari
Când râzi de ce se tem mai rău
Duşmanii tăi cei tari.

Ei sunt romani! Şi ce mai sunt?
Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,
Zamolxe, c-un întreg popor
De zei, i-am întreba: ce vor?
Şi nu le-am da nici lor pământ
Căci ei au cerul lor!

Şi-acum, bărbaţi, un fier şi-un scut!
E rău destul că ne-am născut:
Dar cui i-e frică de război
E liber de-a pleca napoi,
Iar cine-i vânzător vândut
Să iasă dintre noi!

Eu nu mai am nimic de spus!
Voi braţele jurând le-aţi pus
Pe scut! Puterea este-n voi
Şi-n zei! Dar vă gândiţi, eroi,
Că zeii sunt departe, sus,
Duşmanii lângă noi!

Un banc sec.....

Intr-o dimineata, sotul o ciupeste de fund pe nevasta si-i zice:
- Vezi? Daca fesele tale ar fi tari, ai putea renunta la chilotii elastici.
Sotia se gandi ca tacerea e cel mai bun raspuns.
A doua zi, barbatul isi trezeste sotia ciupind-o de san si-i zice:
- Vezi? Daca sanii tai ar fi tari, ai putea renunta la sutien.
La faza asta femeia nu mai indura si, apucandu-l puternic de penis, ii zice furioasa:
- Vezi? Daca penisul tau ar fi tare, as putea renunta la frate-tu.

Profetii implinite

Unele caracteristici ale societăţii moderne, de la crizele economice la febra de a cumpăra noi „gadget-uri”, demonstrează că părintele teoriei marxiste, Karl Marx, a avut dreptate în privinţa a cinci profeţii. Revista“Rolling Stone”a reunit cinci caracteristici ale capitalismului contemporan prevestite de teoriile marxiste în urmă cu 150 de ani. Marea Recesiune (Natura haotică a capitalismului). Spre deosebire de socialism, în care statul poate să controleze toate etapele de producţie şi distribuţie, piaţa liberă, potrivit materialismului istoric, este un sistem spontan şi haotic, predispus spre crize şi depresiuni economice. Deja au avut loc mari depresiuni în 1929 şi 2008, o dată cu prăbuşirea pieţei imobiliare din SUA. Şi actualmente este o ameninţare cu o nouă recesiune globală. iPhone 5 (’Apetituri imaginare). În urmă cu peste 100 de ani, Marx a avertizat despre tendinţa inerentă a capitalismului de a crea false necesităţi pentru creşterea producţiei. Astfel, consumatorul doreşte produse cu puţină utilitate, dar foarte scumpe şi ajunge să devină “sclav al capriciilor inumane, nenaturale şi imaginare”. Un exemplu de acest fel ar putea să fie iPhone-urile de ultimă generaţie, de care nu este nevoie, fiindcă există deja “gadjet-.uri" asemănătoare care funcţionează perfect. Globalizarea capitalismului. Potrivit teoriei marxiste, natura expansionistă a capitalismului îl obligă să se propage pe întreaga planetă în căutarea sa neîncetată de noi preţuri, resurse naturale şi mână de lucru ieftină. Deja în 1848 Karl Marx a descris principalele caracteristici ale globalizării moderne agresive conduse şi controlate de organisme supranaţionale cum ar fi FMI care « trebuie să-şi facă peste tot cuib, să se stabilească în toate părţile, să stabilească în toate părţile conexiuni” pentru a-şi prelungi existenţa. Monopoluri. Spre deosebire de teoria economică ce postulează autoreglarea pieţei, Marx susţineacă puterea economică şi financiară se va concentra în mari corporaţii care vor absorbi sau îi vor expulza pe micii producători independenţi preluând controlul pieţei mondiale. Ipoteza este validă pentru descrierea societăţii actuale în care giganţii monopolizează toate zonele economice, de la domeniul bancar la înalta tehnologie. Salarii mici, câştiguri enorme (“armata industrială de rezervă”). Angajatorii pot să menţină salariile scăzute datorită “armatei industriale de rezervă”, adică a marelui număr de şomeri permanent. Acest lucru este mai posibil în perioadele de recesiune, când creşte numărul şomerilor, fără a influenţa semnificativ imensele beneficii ale marilor firme, fiindcă lucrătorii, care se tem că îşi pierd slujbele, se mulţumesc cu salarii mici şi suportă condiţii grele de muncă. Sursa: minunimisteresecreteleterrei.blogspot.ro  ziarulrevolutionarul.ro

Moda

Tristă modă mai trăim

Scris de Cetin Arhi Ametcea 16 Februarie 2014 

Mă uitam la tipul din poză și, exceptând violența violentării cu gheism, nu reușeam să îmi imaginez cam pentru ce sumă aș putea fi convins să defilez pe un podium cu un oral strap-on pe invers, în gură. Dar să zicem că e un show și e acceptabil.

:)))

Allah

Allah, ich liebe dich!

autor: FrontPress 16.02.2014

Francezul supranumit Abu Al-Qaaqaa (numele unuia dintre războinicii profetului Mohamed) avea 20 de ani atunci cînd s-a aruncat în aer, în octombrie 2013, în fața pozițiilor armatei siriene, omorând zece soldați ai acesteia în orașul Al-Hama, lângă Alep. Făcea parte, împreună cu alți jihadiști francezi, din facțiunea Al-Qaeda – Statul Islamic al Irakului și Levantului, fiind unul dintre martirii francezii căzuți pentru cauza lui Allah în războiul civil sirian. În august fusese ucis un proaspăt convertit la islam, Jean Daniel, din Toulouse, iar în septembrie, un alt convertit, nu la valorile republicii franceze, ci ale islamului, a plecat spre raiul profetului Mohamed.

Nu sunt singurii. Potrivit ministrului de interne Manuel Valss, 21 de cetățeni francezi și-au pierdut viața pâna acum în conflictul sirian, în timp ce serviciile de informații estimează numărul jihadiștilor proveniți din Hexagon, care luptă în grupările Al-Qaeda, la circa 500-700 de voluntari. Sunt cu toții musulmani de origine nord-africană sau francezi de baștină proaspăt convertiți la islam, cu vârste între 18 și 25 de ani, crescuți în vestitele Zones Urbaines Sensibles (ZUS), discipoli ai imamilor islamiști ce predică în miile de moschei franceze sau auto-didacți ce și-au forjat credința fanatică pe numeroasele site-uri islamiste.

Așadar, de la incendierea săptămânală a mașinilor particulare, atacarea mijloacelor de transport în comun, a polițistilor și pompierilor ce intervin în zonele controlate de ei, „tinerii”, după cum îi numește corect politic presa franceză, au trecut la un nivel superior – jihadul. Au profitat astfel nu numai de prilejul oferit de războiul civil sirian, ci și de nepăsarea complice a autorităților franceze. Dar, așa cum spunea un înalt responsabil al serviciilor secrete: „Problema nu este atunci când pleacă, ci atunci când revin. Ei sunt deja formați ideologic și capabili să treacă la acțiune unde și când o doresc. Sunt potențiale bombe cu întârzâiere.”

De altfel, împotriva jihadiștilor reîntorși pe pământ francez autoritățile nu iau nici o măsură. Ei nu sunt interpelați, reținuți, anchetați sau puși sub acuzare deoarece, chiar dacă au participat la acțiuni violente, au făcut-o acționând pe un teritoriu străin urmând, conștient sau nu, linia trasată de diplomația franceză. Din această cauză, odată ajunși acasă, în ZUS-uri, ei sunt primiți și priviți ca niște adevărați eroi, devenind modele demne de urmat pentru cei din jurul lor. Prin urmare, legal, fără probleme, Al-Qaeda își trimite oamenii pe pământ francez, după ce i-a pregătit intensiv și complet în taberele sale din Siria.

Manuel Valls, ministrul francez de interne, a recunoscut recent plecarea spre Siria a 12 minori, fenomenul luînd o amploare îngrijorătoare în primele săptămâni ale acestui an. E de notorietate cazul celor doi elevi de liceu din Toulouse, care au plecat pe 6 ianuarie pentru a se alătura jihadului. La începutul lunii decembrie Manuel Valss și omologul său belgian, Joelle Milquet, și-au exprimat îngrijorarea în fața dimensiunilor tsunami-ului jihadist, avertizând asupra recrutării tinerilor europeni de către oficinele Al-Qaeda în scopul folosirii lor în jihadul sirian. Deocamdată, reprezentanții celor două guverne „luptă” contra emigrației jihadiste prin declarații retorice și îngrijorări tardive, mulțumindu-se să transmită în eter avertismente, asemeni patrupedelor care latră dar nu mușcă, deși i-au privit cu indiferență, atunci când nu i-au etichetat drept alarmiști și islamofobi, pe cei care au semnalat fenomenul atunci când el s-a declanșat.

În timp ce ministrul de justiție, „madame” Taubira, refuză să modifice legislația privind terorismul, ocupată fiind să o schimbe total pe cea privind familia, guvernul conservator britanic, ceva mai puțin atins de progresismul abulic ce minează societatea și guvernarea franceză, a anunțat că va retrage cetățenia britanică jihadiștilor ce posedă dublă naționalitate. Deși nu a dorit să confirme moartea a 4 islamiști britanici uciși pe teritoriul sirian în luptele din vara trecută, Foreign Office a recunoscut că 200 de cetățeni ai Regatului luptă în războiul civil și că „numărul lor este în realitate cu mult mai mare”. Oricum, autoritățile britanice par hotărâte să acționeze, stimulate și de trista experiență dobândită în Afganistan, unde soldații englezi au fost nevoiți să lupte de multe ori împotriva unor talibani originari din Londra sau Manchester. În toamna trecută doi jihadiști reîntorși din Siria au fost arestați în centrul Londrei, acuzați fiind că plănuiau un atentat terorist, iar doi frați britanici au fost reținuți la debarcare, în portul Dover, fiind acuzați de „antrenament terorist” în taberele Al-Qaeda din Siria și deținere de armament.

Pe 25 ianuarie a fost reținută pe aeroportul Heathrow, chiar când se pregătea să se îmbarce pentru Istanbul, Nawal Msaad, studentă în vârstă de 26 de ani. Londoneza avea asupra ei ascunsă în lenjeria intimă suma de 16.500 lire sterline, bani destinați fraților jihadiști sirieni. Câteva ore mai târziu poliția londoneză a arestat-o și pe complicea ei, Amal Elwahabi, „eroinele” devenind astfel primele două britanice acuzate de infracțiuni teroriste în legatură cu conflictul sirian. Richard Walton, șeful Comandamentului pentru Combaterea Terorismului, a declarat că nu este vorba de un caz izolat, numărul de arestări efectuate asupra adolescenților și tinerilor britanici ce încearcă să se alature jihadului sirian atingând în primele 3 săptămâni ale anului jumătate din cazurile înregistrate pe întreg parcursul anului trecut.

Deocamdată, guvernul britanic, încurcat el însuși în năvodul multiculturalismului și al corectitudini politice, luptă numai contra efectului nu și împotriva cauzei care l-a provocat. Din acest motiv, sute de imami habotnici continuă să predice în moscheile britanice doctrina intolerantului islam wahhabit, cerându-le credincioșilor musulmani să se îndrepte către „adevăratele” izvoare ale islamului din vremea profetului Mohamed. Și în timp ce poliția britanică îi arestează pe adolescenții îndoctrinați, iar servicile secrete depun eforturi pentru monitorizarea și destramarea rețelele teroriste, unul dintre mentorii teroriștilor, Anjeem Choudary – cel care l-a convertit la islam pe Michael Adebolajo, călăul din Woolwich, și pe teroristul Richard Dart, vedeta unui documentar BBC – este o prezență obișnuită în studiourile televiziunilor!

Tot în luna octombrie, când francezul Abu Al-Qaaqaa se autopulveriza la Al-Hama, Norvegia a sesizat Interpolul în cazul a două norvegiene de 16 și 19 ani care au părăsit țara pentru a pleca să lupte în jihadul declanșat în Siria contra regimului Bashar Al-Assad. Cele două fete, provenind dintr-o familie somaleză stabilită în Norvegia în anul 2000, au lăsat o scrisoare în care își motivau gestul: „Musulmanii sunt acum atacați din toate părțile și trebuie făcut ceva. Noi vrem să-i ajutăm pe musulmani și singura modalitate de a o face este să fim cu ei atât la greu cât și la bine”. Că în Siria musulmanii suniți luptă tot împotriva musulmanilor, dar alauiți, și nu sunt deloc singuri, ci sprijiniți de o largă coaliție internațională, se pare că n-a contat pentru cele două tinere norvegiene virusate de propaganda wahhabită, care-i consideră pe alauiți și șiiți niște eretici mai periculoși pentru adevărata credință decât creștinii. Saga surorilor jihadiste a avut un final fericit: au fost găsite de către tatăl lor în Siria și aduse acasă, una dintre ele fiind rănită de gloanțe. Serviciile de informații norvegiene consideră că în Siria au rămas totuși să lupte în facțiunile Al-Qaeda, ce compun marea majoritate a opoziției siriene, circa 50 de musulmani norvegieni.

Burak Karan, fost component al naționalei de fotbal de juniori a Germaniei și coleg de echipă cu internaționalii Sammy Khedira și Kevin Prince Boateng, a murit la 25 de ani în „războiul sfânt” sirian. Renunțând la o carieră strălucită în fotbalul german, s-a „transferat” în Siria, unde a jucat și a murit pentru victorie în selecționata internațională AL-Qaeda, luptând alături de alți o sută de jihadiști germani pe unul din principalele terenuri ale renașterii islamiste. De altfel, jihadiștii germani sunt la mare preț în ochii conducătorilor Al-Qaeda din Siria. Ei sunt folosiți la atacarea și „curățarea” localităților populate de creștinii sirieni. Că se dovedesc deosebit de eficienți este probat și de materialele video de propagandă jihadistă, care fac elogiul epurării religioase a localităților creștine, ale căror comentarii sunt în limba germană. Potrivit site-ului german Focus, cunoscutul rapper berlinez Denis Cuspert, alias Deso Dogg, s-a înrolat în gruparea radicală Frontul Al-Nusra, afiliată Al-Qaeda. Mai nou poate fi vazut de fanii germani cântând hit-ul Allah Akbar, pe un video de propagandă jihadistă filmat în Siria.

Prezența jihadiștilor germani alături de cei tunisieni, afgani, pakistanezi, saudiți, libieni, ceceni, irakieni sau algerieni nu este deloc întâmplătoare, ea fiind consecința propagandei influentelor organizații salafiste și a convingătoarelor predici ținute de imamii germani. În urmă cu câțiva ani, marele imam din Hamburg le spunea credincioșilor săi, cu subiect și predicat, fără să se ascundă:„Necredincioșii ne sunt dușmani. Tăierea capetelor este o grozăvie, dar asta e prea puțin pentru dușmanii noștri”. Azi, imamul din Bonn, mai discret dar la fel de persuasiv, îi sfătuiește pe tinerii săi discipoli să se antreneze tăind capetele găinilor fiindcă, prezice el, „va veni vremea când va trebui să le tăiați capetele evreilor”. Disciplinați, hotărâți, eficienți, nemții și-au asumat până la capăt denazificarea Germaniei. Acum, la fel de motivați și inflexibili, se ocupă de islamizarea ei.

Belgia nu putea rămâne nereprezentată în Siria, așa că din Bruxelles, Malines, Vilvorde și Anvers războinicii profetului Mohamed au plecat să se înroleze în „brigăzile internaționale” Al-Qaeda ce luptă pentru eliberarea sfântului pământ sirian de sub tirania ereticilor alauiți. În urmă cu un an, peste 70 de belgieni, majoritatea membri ai organizației islamiste Sharia4Belgium, luptau deja în jihad contra armatei siriene. Tolerată ani de zile de autoritățile belgiene, organizația Sharia4Belgium a fost interzisă recent, nu înainte ca prezența membrilor ei să fie semnalată în jihadul din Caucaz și Yemen; acum, ei se disting și în cel sirian. La ora actuală la jihad participă peste 200 de musulmani belgieni, dintre care 20 au fost deja uciși în cursul luptelor.

În Belgia nu toată lumea îi privește pe combatanții jihadiști ca pe niște eroi, municipalitățile din Anvers și Vilvorde hotărând să-i suspende de pe listele de asistați sociali pe luptătorii lui Allah plecați la jihad. Astfel, 29 de jihadiști din cele două orașe belgiene aflați acum în solda Al-Qaeda nu mai primesc „soldă” și de la statul belgian.

Vremea când vasele Ligii Hanseatice navigau spre toate colțurile lumii spre a face comerț a trecut. Azi, din Amsterdam sau Rotterdam, olandezii pleacă la jihad în Orientul Mijlociu. Presa olandeză confirmă plecarea a peste o sută de tineri musulmani pentru a se alătura fundamentaliștilor islamiști pe teatrele de operațiuni din jurul Alepului sau Damascului, până în prezent șase dintre ei pierzându-și viața în timpul luptelor.

Deși încă din noiembrie 2012 Tribunalul din Rotterdam a condamnat la închisoare doi musulmani olandezi pentru „intenția de a participa la pregătirea în tabere de antrenament teroriste și jihad armat în Siria”, fluxul jihadist nu a putut fi oprit. Olandezii s-au alăturat astfel celorlalți jihadiști europeni dornici să devină martiri. Peste 2000 de europeni luptă la ora actuală în conflictul sirian, o sută dintre ei fiind uciși în lupte, conform datelor oficiale comunicate de serviciile de informații și reprezentanții guvernamentali. Cu toții au trecut prin taberele de antrenament Al-Qaeda, unde au fost pregătiți în vederea folosirii explozibililor, a diverselor tipuri de armament și în practicarea tehnicilor de gherilă urbană, având ca misiune principală, odată întorși din război, crearea de celule teroriste în țările lor.

Vor fi așa cum spunea expertul francez, „niște bombe cu întârzâiere”. Vor deveni, asemenea înaintașilor lor instruiți și căliți în războiul afgan contra invadatorilor sovietici, niște adevărați mujahedini. Voluntarii au plecat in jihadul afgan din Pakistan, Arabia Saudită, Algeria, Egipt, Somalia sau Yemen. Dupa 30 de ani, cei ce vor deveni mujahedini în jihadul sirian pleacă din Franța, Olanda, Belgia, Marea Britanie, Germania, Austria, Danemarca, Norvegia sau Spania.

Ce s-a întâmplat când primii s-au întors după război în țările lor, europenii vor afla după ce mujahedinii lor vor reveni acasă. Atunci vor ști dacă bumerangul jihadist lovește devastator numai ținta sau și punctul de plecare. De Bogdan Calehari – In linie dreapta

Pofta buna !

Un banc....

Doi condamnaţi la moarte.
- Vreo ultimă dorinţă?
- Aş vrea să ascult un disc cu Guţă.
- De acord! Şi tu?
- Pe mine vă rog să mă omorâţi înaintea lui!

Final tragic

O poveste de dragoste cu final tragic (Vasile Alecsandri si Elena Negri)

Vasile Alecsandri  provine dintr-o familie boierească din Moldova. A studiat în casa părintească cu călugărul maramureşan Gherman Vida și la pensionul francez al lui Cuşnim, apoi, între 1834 și 1839, la Paris, unde se consacră mai ales literaturii, după cîteva încercări nereuşite în domeniul medicinei, în cel juridic și cel ingineresc. Revine în țară după o lungă călătorie în Italia în anul 1840.

V. Alecsandri era la acea vreme o prezența excentrică în societatea ieșeana a vremii, “cu părul său lung și buclat, cu jiletci largi, după moda pariziană, cu legături la gât bătătoare la ochi, cu pantaloni strâmți și bine trași pe piciorul încălțat cu pantofi de lac, cu talmă neagră căptușită cu catifea vișinie…” ( cf. descrierii lui D.C. Olănescu – V. Alecscandri – Discurs de recepțiune – 1894). Un tânăr frumos așadar, care nu putea să nu fie remarcat în saloanele vremii. În această perioadă  - primăvara anului 1840 – poetul o cunoște și se îndrăgostește de Elena Negri la moșia din Pribești a prietenului său Vasile Roset Pribeagul.

Vasile Alecsandri in anul 1845

Elena Negri era “o damă afabilă și plină de spirit. Când intra în serate, însoțită de sora sa Catinca, gătite amândoua și împodobite în rochii de bal, se năștea în jurul lor un murmur de admirare “ ( Elena Rădulescu-Pogeneanu – Viața lui Alecsandri -1940). Vasile Alecsandri însuși o descria “ ca o minune de noblețe, de farmec și de simtământ adevărate”.

În acea perioadă Elena Negri – una dintre surorile lui Costache Negri - era căsătorită încă cu A. Vârnav-Liteanu – și de aceea, dragostea născuta in sufletul poetului nu și-a putut  găsi ecoul dorit.

Elena Negri - pictura facuta postum - 1847

Nemuritoarea  poveste de dragoste dintre Vasile Alecsandri si Elena Negri se va aprinde cu adevărat  în anul 1845 , an în care  se reîntâlnesc în Manjina , la moșia lui Costache Negri. Elena – Ninița cum îi spunea poetul – divorțase de soțul ei (“un barbat ce nu știuse ăa-i inspire iubire”) cu doi ani în urmă. Aici ,

 într-o seara (cea mai frumoasă din viața lui – cum avea să rămână în amintirea poetului )  Alecsandri  iși aude pentru prima data iubita cântând:

“De-odata un glas de înger, o sfântă armonie

Plutind ușor în aer ca vântul ce adie,

Se coborî  prin stele din leagănul ceresc.”

Pentru tinerii îndrăgostiți zilele curg pline de iubire. Cei doi “ se plimbă purtați pe aripile visului și ale fericirii “. Elena Negri suferea însă de o boal gravă de plămâni. Și când boala acesteia a început să se agraveze, cei doi au fost nevoiți să se despartă un timp , Elena  luând drumul Veneției. Despărțirea e dureroasă:

“Te duci, iubită scumpă, țn țărmuri depărtate,

Lăsând frumoasa țara, surori, prieteni, frate,

Lăsând în al meu suflet un mult amar suspin!”

Odată cu plecarea Elenei Negri la Veneția se incheie acest prim capitol al poveștii de dragoste. Vasile Alecsandri pleacă și el într-o lungă călătorie în Orient. Dar poetul nu încetează să se gândească la iubita lui. El scrie:

“Dorul meu in a ta cale

Urmând pasurile tale

Te desmiardă ne’ncetat

Și din dulcea ta gurița

Dragă, draga mea Ninița

Fură-un dulce sărutat.”

Cei doi se regăsesc la Triest în septembrie 1846. Nu rămân aici decât două zile –  pleacă la Veneția împreună. Închiriază un apartament, cu balcon înspre  celebrul Canal Grande, în Palatul Benzon.Poetul notează, referindu-se la această perioadă , în jurnalul său: “ Aici începe cu adevărat vieața noastră în doi, fără piedici, fără griji, absorbiți cu totul de fericirea noastră, de nebuniile noastre copilăresti.”  Și în acest cadru romantic Vasile Alecsandri și Elena Negri au petrecut “cele mai frumoase și cele mai scumpe zile ale vieții lor” ( C.D. Papastate – Vasile Alecsandri si Elena Negri – 1947).

Palatul in care au locuit V. Alecsandri si E. Negri in Venetia

Din păcate dragostea nu a alungat boala Elenei Negri – boală care s-a agravat dramatic. Cu toate acestea  ”sederea noastră de două luni la Veneția face cât o intreagă vieața de fericire” – nota poetul în jurnalul său.

Cei doi călătoresc în toamnă spre Paris – pentru un consult al doctorului Andral, apoi se stabilesc în Sicilia, la Palermo. Numai că Elena Negri se simțea din ce în ce mai rșu. Boala necruțatoare nu dădea nici un semn de a ceda și cei doi , în luna martie 1847, se hotărăsc să se întoarcă în țară. Din păcate călătoria se încheie pentru Elena Negri pe vapor , în dreptul Bosforului , pe 4 mai 1847 la ora 3 dimineața – când iși dă ultima suflare în brațele poetului . E  înmormântată în curtea mănăstirii grecesti din Pera. Iar penița lui Vasile Alexandri scria :

                                      “Într-o noapte de urgie

Cerul crud ne-a despărțit!

Tu te-ai dus iubită…

Fericirea-mi nesfârșită

Într-o clipă s-a sfârșit!”

Sursa fotografiilor  și a informațiilor : “Vasile Alecsandri și Elena Negri cu un jurnal inedit al poetului” – C.D. Papastate – 1947

deieri-deazi.blogspot.com