Orfanii

Departe de a fi înţeleşi, orfanii au o lume a lor. Uneori ignorată, alteori privită îndoielnic ori discriminată. Aceşti maturi înainte de vreme îşi poartă stigmata pusă de neînţelegerea celorlalţi şi de suferinţa dinlăuntrul lor. Sufletele lor sunt supuse la grele încercări iar mintea lor este prea devreme împovarată de gânduri şi decizii nepotrivite uneori vârstei.

După cortina sufletului lor zace ca un martor suferinţa. Ea şi-a aşternut mantia peste tărâmul inocenţei asemenea unei pături de zăpadă venite prea devreme peste o livadă ale cărei roade n-au apucat încă să se coacă. Pare frig. De undeva însă, din pământ, acest cuptor al sufletului, îşi face apariţia firavul ghiocel; un mugur de speranţă şi iubire.

Pe orfani viaţa i-a provocat la duel. Într-un final, orfanii vor ajunge nişte eroi. Aşa, fără pretenţii, fără prea mult ajutor şi cel mai dureros, fără părinţi. Ei sunt nişte eroi prin ei înşişi.

Orfani

Talpile lumii dor cumplit,
zac umflate, uscate
Din crapaturile calcaielor
fumega altare de lacrimi.
Picioarele pamantului se tarasc,
fara ciorapii firescului
intr-un bocanc prea stramt
avand marca indiferentei.

Talpicii mustesc de obida,
intr-un creuzet al disperarii.
Sireturile durerii sunt innodate
pe glezna copiilor orfani
orfani de parinti, de zambet candid
dar nu orfani de Tine, Doamne.

Ocroteste-i, Parinte drag...

Autoarea poeziei: http://edelweiss-ecoulluminii.blogspot.com/

Two Lovers sau despre fascinaţia provocării

         De ce aceasta atractie aproape maladiva spre ceea ce nu putem avea? De ce suntem tentati sa iubim oameni care nu au aceleasi sentimente sau care, din varii motive, nu pot fi alaturi de noi?

        Un film incredibil cu Joaquin Phoenix si Gwyneth Paltrow...extrem de uman, de realist si de zguduitor in acelasi timp...intr-o forma mai mult sau mai putin concreta, exista pentru fiecare din personajele filmului "two lovers", cineva care iubeste si este acolo oricand si cineva pe care iubeste si la care nu poate ajunge...te poti regasi in oricare din roluri pentru ca fiecare din ele reprezinta la randul sau ambele fete ale monedei...
        Leonard se vede nevoit sa aleaga intre Sandra, fata unor prieteni de familie si potentiali parteneri de afaceri ai tatalui sau, o femeie care il iubeste, il intelege si ii poate oferi varianta reala, calda si fireasca a iubirii si Michelle, o femeie care il fascineaza, pe care o iubeste dincolo de orice autocontrol...Michelle la randul ei trebuie sa aleaga intre dragostea pentru Ronald, un barbat pe care nu-l poate avea, care o fascineaza si o face sa sufere in acelasi timp, si Leonard care este gata sa renunte la orice pentru ea...Ronald pe de alta parte trebuie sa aleaga intre sotie si familia sa si dragostea pe care o simte pentru Michelle...
     

       Unii reusesc sa ia ei insisi decizii, altii sunt doarpurtati de deciziile luate de cei dintai. Si asta e insasi viata: uneori e suficienta o decizie a unei singure persoane pentru ca vietile, destinele altor persoane, aparent fara nici o legatura, sa se schimbe...
        Eterna decizie intre fascinatia iubirii care te orbeste si dragostea perena...Poate parea chiar usor sa alegi, orientandu-te cu maturitate spre ce e bine, spre ce este real, dar e intr-adevar usor?! Si daca de decis reusesti, poti trai cu decizia si cu sentimentul ca te-ai "multumit" cu ceea ce era tangibil?
        Si, ca sa ma intorc la intrebarile de la inceputul postarii, sa fie doar vorba de teama pe care o produce "binele" si care pare inlaturata cand dam de situatii care ne provoaca si nu ne ofera "binele" pe tava?! De prea multe ori oamenii fug, constient sau nu, din calea posibilului in cautarea unei himere care, prin simplul statut de himera, pare sa nu ameninte nevoia de provocare...Suntem tentati sa ne indreptam spre obstacole, sa nu dam atentie si sa ne retragem din fata "simplului" sau cel putin sa-l complicam. Insasi fuga devine o provocare cu potential de macinare si de supliment de adrenalina... :)

E de la sine inteles ca Joaquin Phoenix joaca magistral, ca aveti ocazia sa o admirati si pe Isabella Rosellini, ca filmul este facut foarte bine, realist si hipnotic in acelasi timp, asa incat credeti-ma pe cuvant : trebuie vazut!!!

Poveste...muta...

Era odata o fetita prostuta si naiva. Avea varsta la care erai curios sa afli orice, sa atingi orice, credea ca tot ce zboara se mananca....

Apoi intr-o zi frumoasa, s-a intalnit intr-un autobuz cu un baiat. Brunet cu ochi verzi - frumusel foc! Au vorbit multe multe, deoarece drumul era lung. Nimic intamplator, mergeau in acelasi loc - au continuat doua zile in care s-au plimbat mult de tot, au povestit, s-au cunoscut cat de cat...

Apoi, dupa un timp, s-au indragostit...

Povestea pleaca din realitate si se indreapta sprea vid....

Luni intregi la telefon...incredere absoluta si se presupunea iubire. Fetita noastra era un copil. Era prima intalnire cu astfel de sentimente ciudate care o ravaseau. Nu prea stia ce este cu ea. De unde porneste si spre ce merge. Singurul lucru de care se ocupa serios era scoala, in rest toate parca zburau, parca isi schimbau culorile...El un baiat mult mai matur decat ea, cu cativa ani in plus, extrem de atent dar in acelasi timp extrem de gelos!!!!

Fetita noastra nu intelegea atunci ca gelozia e o boala. Ca el este dominator si ca isi pierde din personalitate deoarece il asculta. El avea o putere de nedescris in fata ei, ea se schimba exact asa cum cerea el!
Asa fetita noastra ajunsese sa nu mai stie cine este, ce vrea si de ce este. ....

MA simteam ca un robot teleghidat, un om comandat de o telecomanda. Propria telecomanda pe care o iubeam nespus de mult. A trecut timpul! Momente frumoase, dar toate presarate,strecurate si oglindite de o gelozie obsesiva, o gelozie care ducea uneori spre agresivitate....

Incepeam sa ma intreb cine este omul pe care il iubesc, omul pentru care eram in stare sa fac orice, desi eram in orase diferite si la distante considerabile. Cine era omul care pretindea ca ma iubeste nespus de mult, dar in acelasi timp ma sufoca, imi cerea sa fac lucrui care nu ma reprezentau, si anume de la a purta anumite haine pana la a cu cine vorbi sau nu la telefon...

Lucrurile mergeau prost, dar niciunul nu concepea sa ne despartim. Sufeream amandoi! Ne certam des. Ma purtam urat! Stateam inchisa in casa sau la camin pentru ca nu aveam voie sa ies cu oamenii care considera el ca nu m-ar putea ajuta cu ceva in dezvoltarea mea ca om.

Toata adolescenta mea am stat inchisa, nu aveam voie sa merg la vreun fel de petrecere pentru ca eu cu siguranta l-as fi inselat, asa credea el. Daca mergema undeva trebuia sa stam de vorba la telefon ca nu cumva eu sa ma distrez sau sa fac altceva si el nu. Ma lasa in pace la scoala, atat!

Cresteam, ma maturizam. Incepeam sa simt nevoia acuta sa fiu intr-un grup. Sa am prieteni dar nu indrazneam sa spun asta pentru ca stiam ca nu imi era permis asa ceva!!! Imi era friuca de multe lucruri. Incepeam sa fiu adolescentul depresiv si inchis din punctul de vedere al familiei mele. Mama simtea ca e ceva la mijloc. Stia ca nu sunt asa. Ca din copill vesel si vioi devenisem o adolescenta ingrozitoare, inchisa in casa si dependenta de citit si telefon...Asta era viata mea!!!

Eram dependenta de el...asta simteam. Totul era in jurul lui....

Am ramas un elev model. La scoala nu aveam nicio problema. Am dat bacul.Am intrat la facultate. M-am mutat in Bucuresti...nu a trecut nici macar o luna din studentia mea si nu am mai suportat!!! S-au intamplat anumite lucruri pe care consider ca nu am dreptul sa le spun aici, deoatrece este vorba si despre o alta persoana!

Toate acele lucruri, au dus la despartirea finala si definitiva!

Au urmat luni intregi de suferinta, plans inecat si ganduri negative. Sentimente amestecate dar si o iubire foarte mare pentru el. Depresie majora. Daca inainte eram dolescentul inchis in casa dar socializam minunat, acum nu eram inchisa in casa, stateam in casa de bunavoie si nu mai socializam cu nimeni.

Vine prima sesiune din viata mea. Eram la pamant. Habar nu am cum mi-am luat toate examenele, este adevarat cu note de 7. Imi era greu. Nu aveam pe nimeni in Bucuresti. Nu stiam Bucurest-ul. Si parca toate acestea ma apasau mai mult ca niciodata!!!

Citeam mult. Ma adanceam in citit si nu vroiam sa stiu nimic despre nimeni. Eram inerta in a simti. Eram rece ca un bolovan si uneori ma trezeam plangand , aparent fara motiv pe strada sau la curs. Aveam probeleme de emotivitate. Imi era greu sa vorbesc despre mine la cursuri si seminarii, pentru ca faceam o facultate unde toata lumea te intreba cine esti. Iar eu eram la pamant de luni intregi, si imi era foarte greu sa stiu cine sunt....

Am fost o luptatoare mereu si mi-am luat inima in dinti si am zis ca trebuie sa-l uit definitiv, ca trebuie sa mi revin. Si incet, incet in decursul a altor cateva luni mi-am revenit. A fost greu pentru ca eram singura...

Acum, niciodata nu as mai avea o relatie la distanta. Acum am 21 de ani si nu 16....e o diferenta foarte mare...
Acum nu as mai suporta sa puna stapanaire pe mine!
Acum stiu cine sunt si ce vreau!
Acum as iubi la nebunie un barbat, daca m-ar respecta si m-ar accepta asa cum sunt fara sa ma schimbe!
Acum zambesc si stiu ca pot cadea oricand din nou, dar oricat de greu m-as lovi...m-as ridica!!!!Ca e prea scurta viata si timpul prea neiertator ca sa stau sa-mi mai plang de mila si sa mai sufar pentru un om care...pentru care eram o obsesie si atat!!!!
Acum NU-L MAI IUBESC....

Acum sunt alta....:)

Drumul pe care il alegem...

Uneori suntem in postura de a face o alegere,care ne va determina mai mult sau mai putin drumul in viata.E foarte greu sa alegi ce e mai bine pentru tine,pentru ca fiecare drum ales are avantaje si dezavantaje.Dezavantajele pot fi mai mari si totusi trebuie sa lasam in urma sentimente,dorinte,ura,agonie,...
O data ce ai luat o hotarare e bine sa fii ferm,sa nu dai inapoi.Nu e vorba de orgoliu ci doar faptul ca la momentul respectiv ai gandit ca asa e mai bine pentru tine,si doar tu stii ce e in mintea si sufletul tau.
Se intampla sa treci peste sentimentele,peste asteptarile altor persoane,dar ceea ce ai decis e oportun pentru tine.
Exista posibilitatea sa nu doresti un lucru si sa fii obligat sa-l faci.Acestea sunt deciziile vietii.Decizii care trebuie,nu le vrei,dar totusi le accepti.Poti si sa nu le accepti,dar stii ca intr-un viitor apropriat sau indepartat...tot va trebui sa te confrunti cu deciziile vietii.
Dorintele noastre de cele mai multe ori nu coincid cu dorintele persoanelor de langa noi.Poate ca au puncte comune,se intersecteaza,dar au si multe discontinuitati.Acele discontinuitati iti pot provoca o stare de disconfort,poate chiar suferinta.Iti consuma energia,pe zi ce trece,pana ce gasesti un mijloc de incarcare,si momentan iti revii la starea initiala.