Two Lovers sau despre fascinaţia provocării

         De ce aceasta atractie aproape maladiva spre ceea ce nu putem avea? De ce suntem tentati sa iubim oameni care nu au aceleasi sentimente sau care, din varii motive, nu pot fi alaturi de noi?

        Un film incredibil cu Joaquin Phoenix si Gwyneth Paltrow...extrem de uman, de realist si de zguduitor in acelasi timp...intr-o forma mai mult sau mai putin concreta, exista pentru fiecare din personajele filmului "two lovers", cineva care iubeste si este acolo oricand si cineva pe care iubeste si la care nu poate ajunge...te poti regasi in oricare din roluri pentru ca fiecare din ele reprezinta la randul sau ambele fete ale monedei...
        Leonard se vede nevoit sa aleaga intre Sandra, fata unor prieteni de familie si potentiali parteneri de afaceri ai tatalui sau, o femeie care il iubeste, il intelege si ii poate oferi varianta reala, calda si fireasca a iubirii si Michelle, o femeie care il fascineaza, pe care o iubeste dincolo de orice autocontrol...Michelle la randul ei trebuie sa aleaga intre dragostea pentru Ronald, un barbat pe care nu-l poate avea, care o fascineaza si o face sa sufere in acelasi timp, si Leonard care este gata sa renunte la orice pentru ea...Ronald pe de alta parte trebuie sa aleaga intre sotie si familia sa si dragostea pe care o simte pentru Michelle...
     

       Unii reusesc sa ia ei insisi decizii, altii sunt doarpurtati de deciziile luate de cei dintai. Si asta e insasi viata: uneori e suficienta o decizie a unei singure persoane pentru ca vietile, destinele altor persoane, aparent fara nici o legatura, sa se schimbe...
        Eterna decizie intre fascinatia iubirii care te orbeste si dragostea perena...Poate parea chiar usor sa alegi, orientandu-te cu maturitate spre ce e bine, spre ce este real, dar e intr-adevar usor?! Si daca de decis reusesti, poti trai cu decizia si cu sentimentul ca te-ai "multumit" cu ceea ce era tangibil?
        Si, ca sa ma intorc la intrebarile de la inceputul postarii, sa fie doar vorba de teama pe care o produce "binele" si care pare inlaturata cand dam de situatii care ne provoaca si nu ne ofera "binele" pe tava?! De prea multe ori oamenii fug, constient sau nu, din calea posibilului in cautarea unei himere care, prin simplul statut de himera, pare sa nu ameninte nevoia de provocare...Suntem tentati sa ne indreptam spre obstacole, sa nu dam atentie si sa ne retragem din fata "simplului" sau cel putin sa-l complicam. Insasi fuga devine o provocare cu potential de macinare si de supliment de adrenalina... :)

E de la sine inteles ca Joaquin Phoenix joaca magistral, ca aveti ocazia sa o admirati si pe Isabella Rosellini, ca filmul este facut foarte bine, realist si hipnotic in acelasi timp, asa incat credeti-ma pe cuvant : trebuie vazut!!!

Iubirea...oare trece prin stomac??

Cred ca toti va intrebati ce e iubirea??(Continuare la postarea de jos:)))

iubirea e un sentiment pe care nu multi sunt capabili sa il lase sa le patrunda in suflet...probabil ca le e frica sa nu fie raniti si de aceea se inchid in carapacea lor si sufera. nu de multe ori ni s-a intamplat atunci cand suntem cu o fata (sau baiat) intr-o prima instanta totul e frumos dar parca prea perfect si tocmai de aceea ne dorim altceva dar in dorinta de acel altceva nu realizam ca de fapt peirdem soarele care ne facea fericite in fiecare zi acea persoana care ne intuia mereu dorintele, poftele... oare de ce nu pretuim o persoana decat atunci cand o pierdem:( gandul ca acel el ar putea fi cu altcineva ne omoara nu ne lasa sa dormim... ne trec mereu prin cap ca un film toate clipele frumoasa petrecute impreuna si chiar dak incercam sa nu ne mai gandim ori de cate ori avem un timp liber gandul zboara exact in aceea directie si suspinam si plangem... trec zile, trec saptamani, trec luni si el nu te mai cauta ca alta data nici un telefon nici un mesaj si intamplator te intalnim cu el pe strada in loc sa mergi sa-i sari in brate sa-l strangi la peipt ca alta data sa-i spui ca tu inca il iubesti poate de 10 ori mai mult decat atunci cand erati impreuna te multumesti cu un simplu sarut pe obraz si apoi un "la revedere". iti vine sa strigi cat poti de tare ca tu de fapt esti de acord cu tot ce iti propunea el odata acum nu o mai iei ca pe o gluma distanta...despartirea te-a maturizat te-a facut sa vezi altfel viata, lumea si in special ceea ce iti doresti u si ceea ce simti. tanjesti dupa impartasirea sentimentelor chiar daca esti constient ca e prea tarziu offf..oare mai are rost sa sper, sa sufar, sa astept...